Intr-o minivacanta in care se anuntau doar alt gen de activitati, ma si resemnasem. Numai ca, in ultima zi… pe la un 6 dimineata prind un vant de libertate, cateva mesaje si gata, s-a stabilit. Trenul de 7:30 opreste frumusel in gara, sus in tren si coboram… in halta Nistoresti.

Incercam sa trecem pasarela insa nefiind nicio masina pe sosea… educatia ne tradeaza si ne alaturam turmei. Unii traversau dintr-o parte, altii din cealalta, devenim si noi behaitori ai turmei de ocazie si ne trezim in fata unui mic magazin. Excursia fiind organizata la repezeala nu luasem chiar ce voiam. Plecam de la magazin prin cartierul Frasinet, discutand peisaje la o cafea, pierzand rapid regretul pasarelei-dezideratul educatiei.

Era o dimineata frumoasa, placut racoroasa, cu un pic de roua prin iarba…

Mergem prin astfel de poieni spre satul Plaiul Cornului. De acolo incepeam sa coboram in valea raului Campinita. Ca am zis sa luam valea cat mai de sus. Nici chiar prea de sus, ca se putea si din satul Vistieru.

O idee de altfel, deloc rea. Nici prea buna pentru ca pana am ajuns la o albie normala a trecut ceva vreme. Aceasta pentru ca pe zone intinse rauletul tot sapa versantii si sunt multe alunecari de teren, cu noroi si vegetatie prabusita ce trebuie ocolita. Pana la urma, cum nu plecasem cu asteptari, asta era…

Pana in Plaiul Cornului:

Facem un fel de poza spre soseaua care urca in Talea.

Biserica la Breaza, cartier Capu’ Campului

Cred ca e pe undeva cum se merge spre Adunati.

Undeva in stanga era micul satuc Plaiul Cornului si ce se vede in imagine sunt casele din Vistieru.

Mai mergem ceva si coboram pe o ulita; evitand o poteca plina de noroi, speriem o vaca… iesim in sfarsit la „rau”, un biet firicel de apa:

Nu iesim rau, iesim trist… chiar intr-o alunecare :))

Apa mica, alunecari… vreo 30 de minute nu facem poze ca nu avem la ce… data viitoare, poate la toamna, o sa intersectam valea mai jos  un pic 🙂

Cand vad urma imi spun ca pare de urs… desi in ea mai este inca o urma. Merg mai departe fara sa spun ceva. Pana in Plaiul Cornului vazusem un mistret, doua caprioare si ceva mai mare ce fugea in salturi mari, posibil un cerb.. a, si un iepure mare imediat ce am iesit din Frasinet.

Izvor feruginos… aproximativ 10 izvoare observate de-a lungul acestei vai.

Prima oara am crezut ca sunt mormoloci.

In fapt, este un izvor mineral negru… care miroase urat de tot. De-a lungul vaii, am mai gasit inca doua, la fel de mici si la fel de negre 🙂

Aici se vede chiar bine. Vor ajunge ursii, daca nu au ajuns deja, pana in padurile de la campie.

Ajungem si in cheile Campinitei, este interesant de facut comparatie cu excursia pe aici de acum cateva luni. In micutul lac din fata am vazut mai multi pastravi… cam de 10 cm cel mult.

Practic, acesta este cel mai interesant sector al vaii.

Si pe aici am vazut niste urme de urs, probabil ca acesta este abonat la flori de salcam. Puiet de pastrav am vazut peste tot insa, apa fiind mica, nu vad cum se poate face mare vreun peste. In sensul ca poate fi usor prins.

Era destul de departe ca sa vad ce arbore ar putea fi… avea cam 15 metri inaltime.

Un sarpe de apa. Mai jos, au mai fost observati inca doi dar eram preocupat sa pozez ceva care fugea prin copaci… o pisica salbatica mult prea rapida.

La un moment dat, satul de noi, si-a ascuns capul sub o piatra.

Pozez diverse aspecte, vad urme de oi, mirosea puternic, vine o poiana, ma duc inainte sa vad care e treaba… nu era nimic. „Nu era nimic” pentru ca din cauza vegetatiei nu mi-am dat seama ca mai vine o poiana un pic mai sus :)) Nici sa trec prin camp deschis nu imi era la indemana asa ca, fac un pic de galagie. Imediat o harmalaie de caini :)) doua-trei bubuituri si bietii caini fugeau zapaciti prin tufisuri.  Astia credeau ca ma duc pacifist, cu ce cutu’ frumos, nu vrei tu niste biscuiti… unde era imblanzitorul de caini ciobanesti! 🙂 Mergem mai departe pentru ca acela mai destept cedase primul.

Ne mai uitam uneori si in spate pentru ca ultimul ramas anuntase ca „merge ceva prin spatele nostru si rupe crengi” :))

La o apreciere cat de cat… de-a lungul vaii Campinita am vazut urmele la o ursoaica si cred ca avea sigur un pui si urmele la minim trei ursi. Nu ca ar fi cine stie ce… neobisnuit este ca au ajuns atat de aproape de Campina. Acum, nu o sa o dau in jale ecologista, cum ursul nu mai are casa si ce tragedie intampina. Populatia de urs a crescut la un nivel urias pentru ca nu s-a mai facut vanatoare la aceasta specie. Si a inceput sa vina prin orase, sate si pentru ca… „daca omul taie intruna padurile si merge peste tot, prin orice padure, ce sa mai faca si ursul… se obisnuieste, se adapteaza”. Vanatoare nu, mergem prin habitatul lui, cat sa se mai streseze? O ia si el la pas de colo-colo. Cred ca de la Predeal si pana la Comarnic, cu extensii spre Cota 1000, Talea, Secaria sunt cel putin 50 de ursi care navigheaza de colo-colo. Cred ca picat povestea cu ursul care are un areal al lui si nu stiu cate hectare are el nevoie… fiindca ursii au devenit calatori.

Mai trebuie sa aflam ca un urs cand se intalneste cu un alt urs, ii povesteste cam pe unde se sta bine cu mancarea :)) Cred ca luna aceasta, pe multi din Valea Prahovei, ii gasim la coarne pe langa Comarnic.

Aproape de valea Campinitei, intr-o poiana spre Cornu, am vazut un adapost pastoral mai mare. Cainii de acolo latrau continuu la ceva 🙂 Nu la om pentru ca un om facea si el galagie, probabil ciobanul.

Prin apa mai vezi diverse chestii care indica o locuire mai noua sau mai veche. Aici e ceva mai veche, cand nu exista pet-ul.

Noul… civilizatia…

Seamana cu cele din Bucegi-Nucet.

Si Martin Martinus… e clar ca ursii din zona aceasta circula prin albia raului, ca sa nu se oboseasca pe coclauri.

Aici iesisem in zona Muscel la Campina. Dupa vreo 4 ore si ceva de la intrarea in vale…

Am tinut o vreme albia pana am auzit soseaua…

Ultima poza prin zona raului… ca apoi nu mai ai ce poza. Pe masura ce ajungi in zone locuite, albiile apelor si imprejurimile sunt pline de gunoaie. Asa ca am iesit la prima poteca in sosea.

Traseul… a avut vreo 20 km, pe harta masuratoarea e mai grea 😉 Ne-am intors tot cu trenul, din Campina. Locurile noastre erau intr-un vagon cu multe persoane. Ne uitam din hol pe geam, urma sa stam risipiti, printre alte persoane. Fie calatorii se asezasera fiecare unde dorise, fie la casa de bilete dadeau biletele la intamplare. Era clar ca prima varianta era credibila.

Nu-i „dam la o parte de pe locurile noastre” pentru ca era previzibil, cetatenii se mutau un loc mai incolo si tot acelasi lucru era. Mergem la etaj si surpriza, erau doar 3 persoane… asa ca stam perfect, avand de unde alege din vreo 40 de locuri libere.