Prin Valea Ialomitei „dupe”: casele Burlacului, casa de adapost Decebal, cabana Coltii

Pana la transformarea iremediabila a Vaii Superioare a Prahovei, adica dupa anii 1990, mai existau pe aici oameni care vorbeau ca la inceput de secol XX. Acestia mergeau la padure dupa „vârghii”, luau cu ei „şaităul”; mergem „dupe” ei… Fiind copii, noi retineam repede astfel de termeni insa, scoala, progresul, ne inregimenta in randurile sale si cele auzite deveneau arhaisme ori greseli gramaticale…

Era ziua cand ne-am inscris la Marathonul 7500, orele 18. Aveam in plan sa merg „pe urmele acestor case de adapost” despre care s-au scris foarte putine. Le mai vazusem dar am obiceiul de a merge in aceleasi locuri de mai multe ori. Casele zise „ale Burlacului” erau de fapt ale unui localnic din Pietrosita, pe care il chema Ion Enescu. Acesta avea in stapanire mai multi munti din Valea Ialomitei (Bucegi): muntele Coltii, muntele Batrana. Cu urmasi ai acestuia am stat de vorba in zona Moeciu, iar altii din zona Dambovitei am inteles ca au si primit cu ani in urma, prin retrocedare, suprafete importante din muntii mentionati.

Acest Ion Enescu avea pe la inceput de secol XX in Valea Ialomitei diferite constructii: case si stane. Se va casatori mai tarziu decat era considerat normal in acele vremuri, de aici si porecla de „Burlacul”, cu o fata din Zarnesti, Ilinca Manolescu. Cei doi vor avea un fiu, Lucian, care a reconstruit in 1931, Casa de adapost Coltii, considerata apoi cabana.

Diferite obiective de pe Valea Horoabei au purtat mult timp denumiri legate de personalitatea lui Ion Enescu: Cascada mare a Horoabei era numita Cascada Burlacului, izvorul permanent din vale se numea Izvorul Burlacului. Aceste denumiri le-a notat Mihai Haret.

Pe urmele fostelor constructii

Ruinele fostei cabane Coltii. Cabană i-au zis in special comunistii cand au nationalizat-o insa, pe ea, scria „Casa de Adapost Coltii, Restaurant, Proprietar Costica Enescu”. Asta dupa ce am reusit cu o lupa puternica sa disting textul de pe o imagine.

In fata acestei cabane, au facut niste poze si vestitii alpinisti din Busteni: Niculae Baticu si Costica Contes. Din ce am vazut, nu se recunoaste locul, unii l-au considerat a fi in alti munti insa, fara niciun dubiu este in fata casei de adapost Coltii. Aceasta constructie nu are nicio legatura cu actuala cabana Padina sau cu vecinatatile acesteia. Cabana Padina a fost ridicata de un alt locuitor al Pietrositei, Serghie Popescu, in 1928. Exista si un parau in zona, numit si azi  valea lui Serghie etc…

Nicu Baticu este cel din stanga, are bratul dupa gatul lui Costica Contes. Vedem mai in spate echipament de schi, probabil si niste bere Azuga. Sunt in discutii cu cineva care spunea ca are imaginile de mai sus la o rezolutie mai buna.

Lucian Manolescu va mai reface si alte constructii ale tatalui sau, aflate tot in zona, la care cred ca si locuia. Toate au fost nationalizate in 1948. Cabana Coltii se pare ca va fi demolata dupa anii 1950, iar o constructie masiva, in trepte, posibil si cu rol de cazare, va fi distrusa intr-o singura noapte de ninsoarea abundenta, in anul 1954. Am zis posibil pentru ca avea o pozitie pitoreasca insa, nu avea elemente prin care ar fi fost legata serios de fundatie… Si din spatele acestei constructii exista o poza cu Costica Contes:

Costica Contes in stanga. Pentru cei din zona… se observa cat de bine seamana cu d-l Nae Contes, cel de la pensiunea Doi Ponei.

Ce a mai ramas din „Casele Burlacului”:

In ceea ce priveste casa de adapost Decebal, asa cum se stie, la inceput de secol XX In Valea Ialomitei, erau doua lacase de cult. Cel din Pestera Ialomitei tinea de Dambovita si cel din Poiana Cocorei de Manastirea Sinaia. Casa de adapost a fost ridicata de cei de la Pestera Ialomitei, nefiind singura de acest fel. Nu am gasit prea multe date care sa ateste o folosinta prea mare a acesteia. A mai ramas doar fundatia si presupun ca peste aceasta s-a mai ridicat ceva in perioada in care in Bucegi se realizau niste scene pentru un film cu dacii.

Interesant este si faptul ca pe o harta tot de inceput de secol XX, schitul de la Pestera Ialomitei purta si numele de Decebal.

Pe harta mai apar linia de frontiera si: punctul vamal din Saua Strunga, Crucea Ciobanului (azi pierduta), Crucea din zona Poiana Gutanului din care se mai pastreaza azi un ciot, pe marginea fostului drum vamal.

Sunt multe de spus… parerea mea este ca acestea se constituie intai de toate intr-un material serios, documentat, din care apoi iei cate ceva si scrii pe net. Cartea ramane, postarea pe retelele de socializare azi este, maine poate nu mai este. Site-ul la fel… lucrurile durabile nu se pastreaza pe net. Acum fiecare cu parerea lui 🙂