Pai, cand ai un mare impatimit de opera lui Eminescu, ca profesorul de fizica, d-l Campan, cum poate iesi un eveniment? 🙂 Este clar, daca mai era nevoie de vreo dovada ca in unii oameni versurile eminesciene pulseaza zilnic. D-l profesor este dedicat total, de cine stie cati ani, fenomenului Eminescu…

La eveniment, tinut intr-un cadru cultural, au participat oficialitati, elevi de clasele XI, XII si nu numai, alti invitati. La deschidere, d-l profesor a anuntat ca participa toti elevii de la clasele mentionate si, dupa cateva secunde de pauza a spus: „Ia sa-mi dati prezenta, sa vad daca sunteti toti, ca sa stiu pe cine ascult maine!” :)) Tot cateva secunde s-a facut liniste totala, ca apoi d-l profesor sa izbucneasca in ras :)))

Am aflat tot felul de lucruri noi despre marele poet: cand a trecut prin Predeal si unde mergea, ca tatal sau i-a daruit la un moment dat un ceas de aur, ca Eminescu fiind copil isi speria parintele prinzand serpi, ca exista chiar si o moneda ruseasca, omagiala, cu efigia lui Eminescu, ca nu-i placea matematica, ca o ruda a acestuia a predat zeci de ani in Predeal, franceza si romana. Sau ca Eminescu este considerat prima jertfa politica pe altarul Romaniei Mari…

Elevii au recitat apoi multe poezii, iar unele au fost chiar lungi. Este impresionant in zilele noastre, sa auzi cum un elev, recita, are intonatie, simte poezia, timp de 10-15 minute. Mai ales cand vezi nu citeste de pe ceva. Toate acestea nu au cum sa se nasca, fara profesori de o anumita calitate. Cred ca la liceul teoretic sunt multi profesori interesati si devotati actului didactic. Eu am regasit acolo acea atmosfera de scoala de altadata, o scoala pe bune.

Iata si niste imagini:

In sala

Pe acolo urma sa apara toata lumea…

Laptop-ul si prezentarea unui invitat special, tot un pasionat de creatia „Luceafarului”.

Profesorul Ioan Campan

Prezentand o carte de veche de peste 100 de ani, cu poeziile lui Eminescu.

Cartea rasfoita de d-na directoare a liceului si de d-l primar.

Copii spunand poezii.

Multa, foarte multa pasiune pentru Eminescu.

Nu se vad chiar toti cei prezenti, mai erau patru spatii, 2 pe stanga si 2 pe dreapta.

Un elev care a recitat minute in sir din Eminescu.

La fel, un 15 minute recitand din Eminescu. Moment care m-a dus cu gandul la niste cuvinte, citite recent, cred ca ale lui Eliade. Spunea acesta, aproximativ, „ca daca noi ca popor nu am mai exista si ar mai fi doar o carte cu Eminescu, toata lumea ar sti cine am fost noi!”.

Invitatul special, un alt cunoscator al operei eminesciene.

Proiectii, articole, documente…

Placa existenta in holul liceului.

Da, viata merge mai departe, mergem mai departe. Poate ca schiorii prin ceata sau poate ca e buna si ceata aceasta la ceva 🙂 Poza spre domeniul schiabil al Predealului.

Dupa acel moment, cu o atmosfera calda, am iesit afara unde era rece, vant, ceata si ningea usor. Cum e si realitatea! Cred ca alegerea de a trai unde dorim ne mai si apartine!