Drumul dintre lumi: Adrian Manolescu

Azi pleaca unul de langa noi, maine altul… Incet sau mai repede, depinde cum ne petrecem viata, raman tot mai putine figuri cunoscute in jurul nostru. Imbatranim, nu?! Oare cui dam anii nostri, ce facem cu ei?!

Azi dimineata, un om de munte aflat la o varsta deloc apropiata de ceea ce numim finele vietii, a pasit pe drumul vesniciei. Adrian Manolescu, cunoscut mai ales ca seful postului de jandarmerie montana Platoul Bucegi, a suferit un infarct si… acum cuvintele nu-si mai au rostul. Dumnezeu sa aiba grija de el si de familia sa. A fost un om foarte de treaba… pacat ca astfel de oameni ne parasesc!

adrian manolescuAdrian Manolescu

Cand eram mai mic, ma intrebam cum este oare sa traiesti 300 de ani? Ma gandeam ca nu este prea fain, daca ti se face dor de cei care ti-au fost aproape si nu mai sunt? Si de atunci am concluzionat eu ca traim atat cat trebuie. Concluzia pare una eronata cand ma gandesc la unii prieteni care au plecat prea devreme. Una este sa pleci la 40 de ani si alta la 80 de ani…

Voiam sa scriu un alt articol, dar disparitia acestui om al muntelui, cu glume bune si observatii pertinente, mi-a lasat un gust aiurea. Ma uit la un nr. de telefon, la poza lui, si inteleg ca unor oameni daca nu le zici ce trebuie la timpul potrivit, oricat ar parea de neverosimil… s-ar putea sa nu mai ai cand sa le spui…

Niste poze din zilele anterioare:

1

2

3

4

5

6

7

8Coltii Morarului… vazuti de departe, de la niste zeci de kilometri

Apropo de plecari, de Bucegi, aseara primesc un mesaj de la cineva din Ploiesti, un alt iubitor al muntelui… a fost la Pestera Bogdan. Dupa aceasta aventura, mi-a dat un mesaj frumos… da, uneori, suntem la un pas de drumul acela…

salutare. astazi am ajuns si eu la pestera lui bogdan cu un grup de turisti, un traseu destul de dificil ptr mine … in fine, frumos intrun cuvant. insa am dorit sa aflu mai multe detalii despre pestera si astfel am cautat pe google, asadar la rezultate am gasit si citit postarea ta pe blog, din februarie 2013, deci ca sa o inteleg am citit-o de 2 ori cu atentie (prima data am frunzarit-o), imi dau seama partial pe unde ai trecut fizic si prin ce momente psihic, eu cred ca ramaneam sinistrat in pestera, ma bagam prin catacombele alea pe akolo pe unde nu intra ursu … omule deci chiar mai impresionat prin povestioara ta si astfel ai toata stima de la mine ptr ca ai facut fata unei asemenea situatii, valabil si ptr prietenul tau de tura, nici nu vreau sa ma gandesc daca eram in locul tau, oricum bravo!!!”

Cred ca viata uneori trebuie luata in maini si dusa mai departe! Atat cat putem, macar incercam…