Intentionam sa scriu despre ce s-a mai intamplat pe la noi. Ba despre animale prin padure sau despre evenimente… azi a fost si Crosul „Adrian Ghioca”. Fiind foarte ocupat am pierdut insa startul in relatarea acestor lucruri. Nu a fost sa fie acum!
Constat in ultima vreme ca reusesc prin spunerea adevarului sa-mi bat cuie singur in talpa. Cam in orice domeniu. Asta pentru ca unii nu-l pot accepta.
De curand, ma ia pe mine gura pe dinainte si invat o mama cu un copil sa nu plece din locuinta pe care o impartea cu sotul ei. Acesta din urma avea o alta legatura si i-a spus ca el ramane cu cealalta. Eu ii dau cu Asistenta Sociala, Politie si Autoritatea Tutelara, ea, saraca, cu putina educatie, nu a inteles, nu stia ce drepturi are. A pus saua pe cal si dusa a fost. Orgoliul, frica, lipsa de educatie au decis mai repede. Nu inainte de a-i spune sotului ei ce am invatat-o 🙂 Cumva, mi-am mai facut un „prieten” 🙂 De fapt, cu el nu am fost niciodata altceva. Ma gandesc eu ca nu trebuie sa ai cine stie ce educatie, ci doar incredere in lege si in tine… „Zoe, fii barbata!” Greu, tata! 🙂
Si mai de curand 🙂
Vad un tablou realizat de un pictor sau pictorita. Indraznesc sa-l laud. La tablou ma refer. Rau am facut! Pentru ca mi-a spus o persoana ca este doar un kitsch. Na, fiecare acum cum considera.
Ma vad insa indrumat mai departe spre tablouri de valoare, ale unor pictori consacrati: un Grigorescu, un Luchian, un Tonitza… ca si cum infasurat in frunze incepusem sa fac primii pasi pe pamant. La un moment dat ma opresc si eu un pic sa rumeg ideea… incurcandu-ma in deslusirea povestii cu copacul: din acesta coborase o maimuta sau un porc… auzisem si de porci zburand. Mama naibii mai stie!
Concluzionez „uitandu-ma” la mine si la persoana in cauza, ca ea crede ca un tablou este de valoare pentru ca este pictat de pictori consacrati, motiv pentru care costa foarte mult. Adica doar daca auzim: „Tonitza” strigam toti extaziati, fara sa vedem, ca e de valoare. Bine si asa, dar oare noi vedem unicitatea si expresivitatea unui „Tonitza” sau valoarea acestuia in bani? Si cum facem cu astia, pictorii anonimi sau mai putin cunoscuti? Numim tot ce fac ei, atat cat pot, cat stiu, kitsch? Pentru ca tablourile lor nu costa multi bani?
Adica acesta:
Tabloul este realizat de Anca Bulgaru. Aceasta a pictat zeci si zeci de peisaje, multe le vinde, le-a vandut. Dar nu asta este important.
As enumera 3 lucruri, asa la repezeala care imi plac. Mie imi place sa incerc sa-l inteleg pe pictor, sa-i vad originalitatea. Si imi atrag atentia valurile inspumate, bine conturate, din care unul se sparge de un piemont, migala pictarii florilor rosii astfel incat sa se vada si frunzele, si forma in zig-zag a balustradei. Ar fi putut sa o traseze drept, sa fie mai usor. Tabloul are culori si elemente diverse. Nu este o mazgaleala. Ca nu poate fi comparat cu un Grigorescu, nu inseamna ca este direct kitsch.
Judecam prea repede… pentru ca tot invatati sa copiem si sa recitam exprimari care dau bine ne pierdem autenticitatea. Nu mai vedem ce pun altii in diferite creatii. Daca tabloul avea 2 culori si un soare, era banal.
Am indemnat persoana care mi-a zis ca este un kitsch sa realizeze o copie a kitsch-ului. Indiferent cum va arata replica o voi pastra ca pe un „Luchian” 🙂 Dar nu va putea sa copieze ce numeste kitsch. Etichetele sunt usor de pus, cand te pui insa in pielea celui etichetat nu mai este ceva usor 🙂
Apropo de acest lucru, nu trebuie sa fii cine stie ce personaj de amplitudine mondiala pentru a transmite niste trairi. Zic eu… amintindu-mi ca intr-o zi, am facut niste chestii din pietricele. La prima vedere ar fi putut trece simple de realizat. Imi lua insa cateva ore pe zi, mai multe zile.
Nu cine stie ce… aici se pot vedea alte poze si comentarii: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/06/11/templul-trandafirilor/
Un kitsch din acesta, ca sa merg pe ideea aceasta, eu nefiind consacrat in domeniu, l-am dat unui prieten si un altul sotiei lui. Un altul l-am dat altei persoane, acum vreo doi ani si de atunci il tine ascuns in cutie. Na, fiind kitsch si neavand valoare materiala consistenta sta mai bine ascuns in cutie 🙂 Prietenul l-a tinut si el o vreme… dupa care l-a vandut. Mai exact, cineva i-a dat oferit 150 lei si lui i s-a parut ceva extraordinar; ca facuse o afacere foarte buna. Cine l-a luat, l-a cumparat pentru ca il facusem eu, asa i-a spus prietenului. Prieten care a inteles ideea mult mai tarziu.
Una peste alta, imi plac lucrarile unor mesteri populari, picturile vechi pe lemn, tot felul de chestii care altora poate nu le spun nimic, dar care mie imi plac. Caut sa sesizez ce a vrut sa transmita autorul, ce a folosit, cum a lucrat… asa inveti, explorandu-te pe tine in primul rand, intelegandu-i pe altii, nu etichetand fara discernamant, ca este bine sa ne dam mari cunoscatori ai numelor de pictori romani consacrati.
Nu stiu cine este pictorul cutiei din lemn de mai jos, am copiat poza cine stie de pe unde si acum nu mai stiu sursa… dar ador pictura aceasta 🙂 Colturile imi par cam dure, in contrast cu o pictura atat de frumoasa…
BUCEGI NATURA 2000 
Nici eu nu mă dau în vânt după cei…”consacraţi” doar pentru că-s consacraţi. Adevărul e că nici nu mă prea pricep, şi atunci anumite tablouri care „se vând” mi se par…o enigmă sau pur şi simplu nu-mi plac. Dacă nu-mi ascund neştiinţa, sunt catalogată rapid. Şi ce dacă? Să fiu!
Şi da, uneori am achiziţionat şi eu ceva anume pentru că ieşise din mâinile ori mintea unui om drag mie. Şi le-am preţuit dublu, pentru că erau născute de el/ea, fiinţă dragă sufletului meu.
Ştii ce mi-a atras mie atenţia în tabloul Ancai Bulgaru? Cum e transpusă lumina pe cer – ca o fată blondă, cu coadă, întinzând mâinile spre copac 🙂 O să zici că am ceva la ochi…chiar am 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Saru-mana, Oana
Eu sunt de acord ca unii au creat niste realizari exceptionale, devenind astfel renumiti, apreciati, si ca pot fi niste etaloane in domeniu… dar lumea nu a inceput cu ei si nici nu se termina cu ei. Depinde cu ce ochi privim… vrem sa cautam defecte, sa apreciem, sa judecam, sa ne aratam atotstiutori. Am fost in acest an in comuna Brebu, pe aici, prin Prahova… si o doamna pe la 70 de ani sigur, cosea niste stergare incredibil de frumoase. Nu era deloc consacrata, nu avea site sau firma… dar avea comenzi pentru luni de zile. Originalitatea si frumosul pot fi gasite in mii de locuri, la mii de autori, nu trebuie neaparat sa fie celebri. Dar na, pentru unii care plutesc prea sus, superioritatea si aroganta fac parte din meniul zilnic. Ei nu simt, ei imprumuta din ce zic altii. Ca asa este bine, ca asa este curentul. Au aflat ca tablouri de valoare au facut Grigorescu, Luchian etc. si mintea le-a ramas setata pe lucrurile acestea. Nu ce a pus Grigorescu intr-un tablou au cautat ci sunt impresionati de valoare financiara a unei astfel de piese.
Da, asa zic si eu, ce iese din mainile unei persoane dragi, are o valoare cu mult mai mare… de aceea am si zis ca eu as pastra copia dupa „kitsch” 🙂 Cu siguranta, fiecare dintre noi vedem cate ceva… tabloul nu este ceva simplist, se vede ca autorul a muncit la el, atat cat a reusit el si este clar ca nu l-a facut pe genunchi. Poate ca nu este cine stie ce mare valoare in opinia multora, dar un om a incercat sa iasa din banal si sa creeze ceva. Poate alte tablouri vor fi mult mai reusite, cine stie… important este ca aceasta persoana merge mai departe, se perfectioneaza, are ambitie, vointa, daruire, isi ia din timpul ei nu al altora. Dar suntem prea rai, orice privim judecam si-i si atribuim o valoare financiara 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arta e arta indiferent cine o face. Atata timp cat privitorul se rezuma doar la partea financiara sau la a incadra creatia intr-o linie personala sau mai ales impusa de altii, creatia nu mai e vazuta ca arta, ci doar ca un instrument… Dupa mine toata frumusetea unei creatii (fie ea tablou, sculptura, suport din ramuri de salcie creata – cum am vazut acum cateva zile la un prieten, viziune a lumii chiar intr-un grupaj de pietre, poate chiar nuante ale unei singure culori pe hartie, piatra, lemn etc, combinatie de culori pe care de multe doar Natura o poate nascoci) sta in legatura pe care o isca intre creator si privitor/cititor/admirator, legatura care nu se face doar la nivel fizic/al simturilor.
De obicei opera de arta se simte si atat. Cand un anume artist e promovat, devine un model de comparare si operele altor artisti sunt sau mai bune sau mai proaste. Oamenii tind sa judece si sa dea calificative dupa propria experienta in loc sa admire ce au „in fata” (in fata simturilor).
Daca privitorul/cititorul/ascultatorul reuseste sa priceapa orele de munca, sufletul sau inspiratia artistului, cu siguranta a depasit judecata simplista a operei. Cel mai bun exemplu e chiar Brancusi ale caror opere par foarte simple si de fapt ascund mult suflet. pentru cine intelege (repet :D)!
ApreciazăApreciază
Da, Cezar, asa zic si eu. Cred ca fiecare dintre noi stim sa redam frumosul, doar ca nu prea insistam, nu prea mai vedem necesar acest lucru… prioritatile fiind decise de „mersul lumii”. Mai sunt si oameni care se incapataneaza totusi sa creada in arta, in promovarea frumosului. Zic eu ca trebuie respectat fiecare om care se misca pe o astfel de linie, chiar daca are nenorocul de a nu se numi Grigorescu sau mai stiu eu cine 🙂
ApreciazăApreciază
Nu am judecat și nu voi judeca niciodată arta prin ochii altora. Dacă o operă de artă, tablou, muzică, teatru, nu contează ce, mie îmi produce o emoție, un fluturaș în stomac, un waw, e suficient. Nu te poți hrăni spiritual prin ochii sau simțurile altora. Cât despre Anca Bulgaru, nu-mi ajung cuvintele să spun cât îi admir talentul ! O zi excelentă 😉 !
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, fiecare avem propriile filtre, mi-a placut cum ai expus esentialul. Anca Bulgaru are o sumedenie de tablouri, se vede ca pune suflet, pasiune. Este de apreciat. Multumesc si iti doresc si eu o zi cat mai frumoasa, de ce nu, cu fluturasi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană