Daca Eminescu ar fi cunoscut Bucegii…

…cu certitudine, opera sa s-ar fi dublat…pentru ca aici, cred eu, si-ar fi gasit linistea.

Este o zi aparte, nu cred ca am scris in acesti ani  despre Eminescu, pentru ca tot pe 15 ianuarie este si ziua tatalui meu. Probabil de aceea.

Eminescu are o statuie in Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia si mereu, pe 15 ianuarie, vin elevii si-i aduc flori. Frumos exemplu dat de dascali.

19.01.2014 230Dupa 4 zile de la acest articol, postez si o imagine din Parc. Da, l-a uitat cam toata lumea, coroana apartine celor de la Muzeul National Peles, nu a mai fost niciun „frumos exemplu dat de dascali”

Universul eminescian este nemarginit, ma opresc doar asupra unor poezii. El a scris atat de frumos neamului romanesc, iubirii, naturii, incat este greu sa alegi. Totusi, o poezie pot posta si eu 😉 Mai intai, imagini de primavara de prin imprejurimile Vaii Prahovei…in ideea ca, daca marele poet nu a ajuns pe  muntii din Valea Prahovei, ajung poeziile sale. Sa postez ceva intr-o nota de optimism:2Poezia: DE CE NU-MI VII

„Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu,
De sânul tau, de sânul tău !

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori ?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei …
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea !

Târzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii …
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?”

Incheierea acestei postari dedicate „Luceafarului” nu se poate face asa oricum…cu puncte, semne de exclamatie, cu amintiri despre el, ce a lasat in urma si ce suntem noi azi.

Cred ca sufletul lui Eminescu vibra pe aceeasi treapta ca in melodia de mai jos…unul si acelasi lucru, spus insa altfel, limba fiind mereu aceeasi. Piesa este absolut superba…

20 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Oana spune:

    Hai ca o sa pic cu totul in butoi… in butoiul cu melancolie, nu cel cu tuica, ce credeai 🙂

    Frumoase toate gandurile-randurile!

    Apreciază

    1. 🙂 🙂 Nu credeam ca ai alege alt butoi. Foarte frumos comentariul 🙂 Dar si Florin Bogardo este sublim, pe aceeasi lungime cu poeziile Luceafarului. Nu am niciun merit, ascult si imi place, atat 🙂
      Saru-mana!

      Apreciază

      1. Oana spune:

        Păi mă refeream şi la melodiosul Bogardo (si ce zice el cantand), dar n-am vrut sa fiu asa de „explicita”. Zi frumoasa in continuare voua!

        Apreciază

        1. Am inteles, dar eu nu ma pot abtine uneori si o iau asa pe aratura. Imi cer scuze 🙂 Voua, adica mie si lui Bogardo, melancolicii…hai si Luceafarul. Stiu ca o urasti pe Catalina, si eu la fel 🙂 Atat a putut, nu a reusit sa-si depaseasca propria conditie. A fost ca o alta Bianca Dragusanu 🙂 🙂

          Apreciază

  2. Camelia spune:

    Dintre toate poeziile lui, ai ales-o taman pe asta, dimpreună cu nostalgiile rostitoare ale melodiei lui Bogardo?
    Pentru unii e prioritar în timpul ăsta să vorbească despre iubire, asta fiind articularea şi învierea lor, iar fiinţele iubite însemnând echilibrul după care umblă.
    Timp de sfârşit de lume, cel din poezie, în care amorului i s-a sfârşit durata iar resemnarea pare a fi în neputinţă, nimic mai sfâşietor decât clipa în care îndrăgostiţii simt cumva că nu îşi mai aparţin, că unul din pereche e singur, aşteptând în pustiu ca un damnat înghiţit de el.

    Cât despre sufletul lui Eminescu, a fost al unui pribeag pe pământ, între delir şi nirvana.

    Apreciază

    1. Ar fi fost aiurea sa intreb in stanga sau in dreapta ce poezie imi place 🙂 Glumesc! Da, aceasta mi s-a parut potrivita. Ca sunt alte zeci si mai potrivite, ce sa fac si eu, am postat-o pe aceasta. Ca si cu tabloul de la Busteni. Pardon, ROMtabloul, postarea de vineri, cu tot felul de comentarii postate 🙂
      Prioritar este sa crestem unii in altii, cunosti cuvintele acestea. Iar daca in doi oameni a prins radacini iubirea, ei nu au cum sa renunte la ea asa repede. Sunt evident o sumedenie de lucruri din viata reala care-i pot face pe cei doi sa uite, unul de celalalt, dar asta este doar pentru un timp scurt.
      Ca si in acel tablou cu nomazi, nu ma intereseaza omul Eminescu, ci opera sa, ce a ramas in urma lui. Unii oameni reusesc sa puna in cuvinte propriile sentimente si le iese foarte bine. Un exemplu esti si tu. Altii picteaza si redau cu abundenta niste detalii, de ma intreb daca aveau cu ei un notes, in care sa fi trecut amanuntele dinainte de a trece la realizarea tabloului. Suntem oameni sau oameni-urme daca vrem.

      Apreciază

  3. criscar50 spune:

    Pentru tatal tau: Multi ani cu sanatate! /// „La steaua care-a rasarit, / E-o cale-atat de lunga…”

    Apreciază

    1. Multumesc foarte mult 🙂

      Apreciază

  4. Camelia spune:

    Era pur şi simplu o chestie constatatoare, iar pentru că ai ales poezia asta şi nu alta are o semnificanţă pentru tine, nu? Asta vroiam să spun, nu altceva.

    Ceee ce nu se prea pomeneşte despre Eminescu în vremea asta în care toţi, pe bloguri, îl amintesc pe poet, e spiritul lui justiţiar precum gazetar, cunoştinţele lui de mecanică socială, înţelegerea lui reală pentru nişte lucruri, întâmplări care i-au sporit sevele.

    Apreciază

    1. Nu, poezia aceasta nu are nicio semnificatie pentru mine. Vorbesc serios, imi place pur si simplu, ca si piesa lui Bogardo. Sunt niste realizari ce mie imi transmit ceva, au o stare identica…prezenta atat in poezia lui Eminescu cat si in piesa lui Bogardo.
      Nu mi-am propus sa cercetez vreodata cine a fost omul-Eminescu in detaliu. Daca ar fi venit prin Bucegi sau ar fi scris ceva despre acesti munti, l-as fi studiat mult mai amanuntit. Altfel, raman la poeziile lui.

      Apreciază

  5. Camelia spune:

    Şi dacă Eminescu ar fi cunoscut Bucegii, aceştia ar fi fost tărâmurile calugărului Dan. De fapt asta aş fi vrut să îţi scriu mai întâi şi mai întâi, dar m-am lăsată purtată de alte gânduri.

    Ştii despre cine spun, nu, pomenind de fiinţa ascezei? Pentru că un lucru trist e că proza lui a rămas cam nebăgată în seamă, umbrită de poezie.

    Apreciază

    1. Cred ca da, ar fi fost meleagurile potrivite. Se mai invata la scoala si despre acest Dan-Dionis.

      Apreciază

      1. Camelia spune:

        Se mai? Nu ştiam, nu mai sunt de multă vreme în acei ani.

        Apreciază

        1. Pe la liceu, in mod sigur. Era si subiect de bacalaureat.

          Apreciază

          1. Camelia spune:

            Pe la liceu, da, iar asta îmi aminteşte de piatra de încercare a unora care se numeşte bacalaureat, dar cu asta e altă poveste. Sisifică, a multora.

            Apreciază

  6. Camelia spune:

    Ceva pentru semnificaţia zilei care tocmai şi-a încheiat orele:

    „Eminescu n-a existat.

    A existat numai o tara frumoasa
    La o margine de mare
    Unde valurile fac noduri albe.
    Ca o barba nepieptanata de crai.
    Si niste ape ca niste copaci curgatori
    În care luna îsi avea cuibar rotit.

    Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
    Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
    Stefan cel Mare,
    Sau mai simplu : ciobani si plugari,
    Carora le placea sã spuna
    Seara în jurul focului poezii –
    „Miorita” si „Luceafarul” si „Scrisoarea a III-a”.

    Dar fiindca auzeau mereu
    Latrînd la stîna lor cîinii,
    Plecau sã se bata cu tatarii
    Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
    Si cu turcii.

    În timpul care le ramînea liber
    Între doua primejdii,
    Acesti oameni faceau din fluierele lor
    Jgheaburi
    Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
    De curgeau doinele la vale
    Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
    Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
    Si ai altor tari românesti.

    Au mai existat si niste codri adînci
    Si un tînar care vorbea cu ei,
    Întrebîndu-i ce se tot leagana fãrã vînt ?

    Acest tînar cu ochi mari,
    Cît istoria noastra,
    Trecea batut de gînduri
    Din cartea cirilica în cartea vietii,
    Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
    ai iubirii,
    Care îi ieseau mereu fãrã sot.

    Au mai existat si niste tei,
    Si cei doi îndragostiti
    Care stiau sã le troieneasca toata floarea
    Într-un sarut.

    Si niste pasari ori niste nouri
    Care tot colindau pe deasupra lor
    Ca lungi si miscatoare sesuri.

    Si pentru ca toate acestea
    Trebuiau sã poarte un nume,
    Un singur nume,
    Li s-a spus
    Eminescu”.

    Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume

    Apreciază

  7. Aliosa spune:

    Ma bucur sa vad ca-ti place Eminescu
    Si mie-mi place foarte mult
    De-aci din strada Praporgescu
    Ca un simplu internaut
    La cea de-a 164 aniversare
    ( http://aliosapopovici.wordpress.com/2014/01/07/ )
    A nasterii Lucefarului poeziei nationale
    Am incercat s-aduc aminte
    Acest eveniment cu rezonante internationale .
    Felicitari pentru postare !
    Aliosa.

    Apreciază

  8. marius spune:

    Anul acesta doar Muzeul National Peles a depus o coroana.Sa-l fi uitat oare ceilalti care mai puneau si ei o floare pe soclul statuii?

    Apreciază

    1. Da, l-au uitat toti ceilalti. Felicitari Muzeului National Peles. Am introdus in articol si o poza cu acea coroana. Poza este facuta cu o ora si un minut inainte de a posta tu comentariul 🙂 Treceam pe acolo 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.