Marathon7500 – un loc destul de bun, 4

Am obtinut o clasare foarte buna, cu mult inaintea altor sportivi renumiti…locul 4 la cel mai dificil maraton din Romania. Am parcurs cei 92 km din Bucegi in 25h si 43 min…la circa 50 min de locul III.

Revin mai pe seara sau maine! Multumesc! 🙂

gata e seara :))

Asadar, sa incep 🙂

Dupa baie, masa si putina odihna, vezi mai bine lucrurile.

Am plecat la Marathonul 7500 din Bucegi, competitie la care mi-am propus sa particip multi ani. Anul acesta a fost a treia oara cand am incheiat aceasta cursa de anduranta montana…a treia oara la categoria Elita.

In 2012 a fost a patra editie de Marathon 7500…de data asta ne-am situat pe locul 4. Circa 30 de echipe au abandonat. Efortul fiecarui membru al echipei Bucegi Natura 2000 a insemnat un consum intre 17.000 si 18.000 de calorii…in 25 de ore si ceva.

Un binemeritat loc 4…la anul vom veni si mai repede, iar daca nu urcam pe podium o vom face peste 2 ani, 3 ani, intr-o zi vom fi si mai sus. Acum, realizez cat de mult inseamna aceasta clasare…nu este rau deloc sa alergi cot la cot cu maratonisti renumiti si sa ajungi in preajma podiumului. Poate va asteptati sa spun ca am facut o cursa perfecta, foarte buna, etc.

Deloc! A fost cea mai slaba participare a mea la vreun concurs din ultimii ani. De fapt, nu imi amintesc sa fi parcurs vreodata vreun maraton…si sa mi se para foarte lung…

Am atins punctele de control conform planului nostru. Toata ziua, pana la ora de start am fost foarte binedispusi…

Startul s-a dat la fel, multi fugeau cat puteau de repede…noi, la ora 21 eram langa Cantonul Schiell, si de aici ne-a prins noaptea. La Busteni, nu stiu ce mi-a venit si am baut un pahar cu apa dat de cei din punctul de control, acolo fiind si punct de hidratare. Mi-am dat seama ca era apa rece dupa ce am baut-o 🙂 si eu niciodata nu beau apa rece cand alerg. Dupa 10 minute, plamanii nu mai incapeau in piept, trebuia sa respir foarte des si usor. Nu puteam inspira aer normal, ma durea tot pieptul…am ajuns in 2 ore si jumatate la Babele. Eram terminat 🙂 Bine ca era noapte ca probabil aveam o faţă 🙂

Inainte de start

Nici coborarea spre Babele nu a fost cum am vrut…nu puteam alerga repede pentru ca ma durea ba una, ba alta. Cand organismul nu primeste suficient oxigen iti da tot felul de semne. La 7 ore de la start eram inapoi in tabara de la Pestera. Ne-am intins putin, fiecare in propriul cort, am adormit…si ma trezesc brusc 🙂 Razvan a crezut ca vom renunta…ceasul arata 1:54. Il trezesc, inghetasem de frig, si am pornit spre Vf. Omu…eu, in aceeasi stare, aproximativ. El intreba daca sunt bine, eu ii spuneam ca da. Pur si simplu, eu nu pot sa renunt usor…

Am prins apusul aproape de Piatra Arsa

Inspirati, am avut mai multe sticle cu apa plata in masina si am pus cateva plicuri de magneziu iar pana la Omu, am baut treptat.  La 4:05 eram la 2507 m, cu aceeasi respiratie dificila, cu o mana apasand zona ficatului…a urmat Valea Cerbului, plina de bolovani, fiecare hop il simteam, dar planul pe aceasta portiune a fost realizat…2 ore.

Pot sa spun ca la acest concurs am intrecut orice echipa feminina sau mixta…asta este o performanta. Sa o intreci pe Gianina Tanase, Vasiac, sau pe surorile gemene David de la SIS Adventure nu este putin lucru. Fetele acestea alearga mai bine decat 95% din echipele masculine de la Marathon 7500. Pe Valea Cerbului s-a petrecut acelasi lucru ca si in ultimii doi…le-am intrecut pe surorile David. Urma alt lucru sa ne depaseasca ele pe Bucsoiu, si sa ajunga ulterior la sosire inaintea noastra.

In 2010 si 2011 mereu ne depaseau pe Bucsoiu…eu cand le vedeam ca se apropie de noi priveam in alta parte :). Ma epuiza realitatea, ritmul lor constant. Anul acesta nu s-a mai intamplat! 🙂 Coborarea pe Plaiul Fanului ne-a dat dureri in genunchi…urata portiunea aceea. Apoi in 2 ore am ajuns La Prepeleag si in alte 2 ore la Vf. Omu, pentru a doua oara.

Am urcat o vreme in tandem cu fetele de la Speojump, bineinteles ca eu eram ultimul, oprindu-ma deseori sa respir, nu-mi ajungea aerul. Si totusi urcam destul de bine…la un moment dat am folosit o scurtatura si am iesit inaintea fetelor si a lui Razvan…ei erau prea departe ca sa-i chem dupa mine…iar de strigat, nu mai aveam voce 🙂 Sa nu va mirati ca vorbesc de o scurtatura pe Abruptul Bucsoiului, chiar este una, lejera, si am ajuns la vreo 300 m inaintea lor. De aceea, acest maraton nu este doar o simpla alergare…implica multe lucruri, cunoasterea muntelui, rezistenta, ambitie… La Omu am ajuns toti patru. Evident in spate, pe Vf. Bucsoiu se aflau surorile David, asa ca desi nu concuram impotriva lor, am pornit imediat spre Valea Ciubotei, singuri.

Prin Ciubotea ma apasam cu doua maini 🙂 , dupa 2 ore eram la punctul de control si dupa alte 4 pe Valea Gaura inapoi la Vf. Omu pentru ultima oara. Eram pe locul 5 la Vf. Omu cand am ajuns a doua oara…apoi am mers si alergat cat s-a putut de repede sa ajungem echipele din fata. Pe cei de pe locul 4, un american si un roman, i-am ajuns aproape de refugiul salvamont din Ciubotea…pe ceilalti nu am reusit sa-i mai ajungem. Ne-am pastrat avantajul fata de cei de pe locul 5 si am redus dezavantajul fata de locul 3.

Tind sa cred ca aceia de pe locul 3 au dat totul iar cand ne-au vazut in spate s-au motivat si mai puternic, tineau la locul lor. Cred ca ne-au vazut de undeva de pe o treapta glaciara a Vaii Gaura, pe noi, aflati in poiana unde era punctul de control. I-am observat apoi cand erau iesiti din Valea Gaura…pana la sosire diferenta de timp nu prea s-a schimbat intre noi si ei, ramanand pe la 50 minute. Ei alergau cat puteau, noi la fel…ca sa nu mai zic ce viteza aveam cand am auzit cum rasuna in Valea Gaura vocea americanului. Cand am ajuns la Vf. Omu am inceput sa depasim si echipele de la sectiunea Hobby ce au avut startul sambata la 6 dimineata.

In 3 ore si jumatate de la Vf. Omu alergasem pe Drumul Granicerilor pana in Saua Batrana, coborasem versantul in Poiana Gutanului, urcasem in Saua Strunga si de acolo inapoi la Pestera, trecand linia de sosire la 19:43. Nu se astepta nimeni, nu credea nimeni, noi stiam de ce suntem in stare.

Sunt constient acum ca pot alerga fara mari probleme zeci de km. Daca nu era problema cu apa am fi ajuns sigur pe locul 3…dar atat a fost sa fie la aceasta editie. Am renuntat la speculatii cu „daca”…am inteles ca si altii au avut aceeasi problema cu apa si au abandonat…eu nu puteam. Multi nu-si recunosc greselile, nu vorbesc despre problemele de pe traseu, iar cate unii, maratonisti de renume nu au avut puterea sa stea in tabara la festivitatea de premiere.

Festivitatea

Momentul in care am fost strigati sa luam diplomele

Asa cum spunea un prieten, dupa abandonul unor sportivi de rezonanta nationala „7500 nu este un maraton pe strada, este o chestie pentru muntomani”.

Organizatorii au fost si cu aceasta editie la inaltime…la anul se va propune ca startul sa se dea la ora 12 noaptea. CPNT Brasov este demn de laudat…probabil peste 50 de tineri au fost implicati activ in desfasurarea acestui „regal al maratoanelor”. Nu stiu cate echipe au trecut linia de sosire, stiu doar ca echipa poloneza a renuntat, la fel si una rusa sau georgiana… La vreo ora dupa noi a sosit si echipa de pe locul 5.

Organizatorii

Cateva cuvinte despre cei implicati, laude, multumiri, nemultumiri, dupa cum se va intelege:

– Stana Regala, sustinatorul nostru, nota 10

– SC Teleferic Prahova SA, prin statia de telecabina de la Pestera – au asigurat curentul electric, necesar iluminarii taberei

– Salvamont Dambovita a sprijinit organizarea cu personal specializat si a asigurat apa potabila intregii tabere…de cateva sute de persoane

– Salvamont Bran, prezenta constanta la Vf. Omu si imprejurimile acestuia, cat si la refugiul din Ciubotea

– Jandarmeria Montana postul Padina, nu vreau sa par rau, dar la distanta de noi erau cel putin 30 de corturi ale unor turisti. Timp de 2-3 nopti de la o cladire aflata in constructie, se auzeau strigate ce i-ar fi facut invidiosi si pe cei din triburile de prin jungla. Turistii cat si cei de prin tabara se plangeau de zgomotul insuportabil…bine ca noi nu am dormit. Posibil sa fie permis sa haulesti de la 10 noaptea pana la 4 dimineata…pe un perimetru de cateva mii de metri patrati. Strigatele lor noi le-am auzit cand coboram la 12 noaptea de la Babele…jandarmii nu le auzeau de la 300 metri distanta, pe cand noi de la cativa kilometri. Nu vreau sa comentez mai mult, intelegeti, este o chestie de bun simt, lipsă, si de colo si de colo 😉 As fi sunat pe cineva din Targoviste, de la Jandarmerie, sa-i motiveze putin pe angajatii din post…dar cei de la Padina ar fi tinut minte si probabil la anul nu le-ar mai fi dat autorizare organizatorilor de la 7500 sau cine stie ce probleme le-ar fi creat. Asa merg lucrurile prin Bucegi, din pacate.

– Administratia Parcului nu a fost prezenta, probabil preocupata de incendiul de pe Claia Mare

– Instructorii Centrului Montan al Jandarmeriei nu au mai participat in acest an,de asemenea, niciun echipaj Salvamont nu s-a inscris in competitie. In schimb, ne sunau sau intrebau pe unde suntem si cum suntem…si eu eram „praf” :)) Oricum, chiar si asa, si tot am scos un timp bun, un loc bun.

– Multumim si prietenilor de pe blog, ce ne dadeau sms-uri, tuturor celor care au fost alaturi de noi, in orice fel, in aceasta cursa…infernala.

O poza cu echipa SIS Adventure

Mai asteptam un an 🙂

Si fisa de concurs…ca dovada 😉

Maine voi posta mai multe imagini…deocamdata ma cheama viata cotidiana :))

Multumesc!