A doua zi, a treia zi

„Cat poate sa tina si Pastele acesta!” De cam vineri dupa-amiaza asa, incepe lumea sa se pregateasca. Si vine sambata, duminica, luni si marti. Miercuri se reiau treburile. Bine, pentru altii s-au reluat de ieri. Interesant mi se pare ca marea-marea majoritate 🙂 nu mai face nimic in aceste zile… doar se pregateste pentru… festin 🙂 Mi se pare foarte amuzant. Pentru mine au fost trei zile diferite dar perfecte: duminica, luni, marti. Duminica am dat Cezarului ce este al Cezarului, cum se spune, si am fost la manastirea Pestera Ialomitei… a fost o zi cum greu se poate relata. Luni… iesire la padure, socializare cu lupii 🙂 🙂 oameni si discutii intr-un cadru superb.

drum prin padure

SAMSUNG

pe langa focFestin 🙂 pe masa, pe foc, pe banci… dezordine culinara 🙂

SAMSUNGPrin iarba am descoperit sute de furnici… care nu deranjau 🙂 Deci alte vietati nu aveau cum sa mai fie prin iarba… sigur la cate musuroaie erau, furnicile acelea au capturat orice. Asa ca am stat linistiti la soare 🙂 Sub un mic arbust erau furnici mari negre si cu un pic de roscat… nu departe un musuroi cu furnici negre de talie mijlocie si la vreo 50 cm de acesta, alt musuroi de furnici mici negre… tot o ierarhie.

festin 2Cam asa s-a derulat ziua de luni… cu focuri, floricele, la soare, multa lume, distractie, festin 🙂 Ziua de marti a venit cu altceva: o drumetie prin locuri mai salbatice, cu urcat de pante inclinate, observatii faunistice, nelipsitul foc, poze, ciripit de pasarele… si liniste totala!

cursIntai urcarea s-a facut pe langa un curs de apa

SAMSUNGA fost un fag frumos…

SAMSUNGSa tot mergi prin asemenea padure

padure 1

9Am reusit sa vedem fara sa fim vazuti caprioare si mistreti… destul de departe, fara sanse pentru aparatul foto din cauza desisului. Totusi, a fost si un mistret mare care nu stiu de unde a tasnit dar a trecut ca o sageata prin spatele nostru.

pasuneAm iesit din padure… sa vedem si cum stau lucrurile pe la golul alpin. Observasem circa 12 caprioare pana la acest moment cu tot cu iezi… si in doua locuri urmele lupilor ce infruptasera dintr-un mistret, mai multe urme de cerbi.

11Urmele unui Mos Martin ce coborase agale spre padure

peisajTrebuia si noi sa ne oprim… si in acest loc am zis eu ca este cel mai potrivit. Sa stai intr-o liniste perfecta, sub crengile acestea ca niste arcade, parea foarte potrivit. In dreapta, era un fag uscat, doborat de cine stie cand, de vant. Deci peisaj era, liniste, lemne erau la indemana si nu trebuia depus mare efort 🙂

SAMSUNGFocul l-am aprins repede langa un mic lemn putred cu muschi pe el… si la vreo 2-3 metri de un petec de zapada. Prin urmare, totul era primitor, usor de controlat, de facut.

SAMSUNGAveam o pofta de mici… la cati am fost cu o zi inainte, nici nu stiu daca am facut si mici 🙂 Si am ramas cu pofta… insa, de data aceasta, a fost o prioritate… asta este o culoare care imi place, la mici ma refer. Cred ca doar eu am mancat 10 mici acolo, in ciripit de pasarele… prea era decorul primitor 🙂

SAMSUNGSi mai spre sfarsit, am pus zapada peste jar… fara bataie de cap, mai multi pumni de zapada si gata. Am parlit noi si un pic din muschiul de pe lemnul acela putrezit, dar na, a fost pentru o cauza nobila 🙂 Ce i se pare nobil fiecaruia. Oricum, focul se stinsese si fara sa mai punem zapada, insa intotdeauna doua masuri de siguranta sunt mai bune decat una.

SAMSUNG

SAMSUNGM-am intrebat deseori cat poate trai o astfel de ciuperca? Vreo 5 ani cred…

SAMSUNG

SAMSUNGPe langa apa am urcat, pe langa apa ne-am intors

20Cand s-a vazut mai bine, am facut si o poza cu partea nordica a Busteniului Au fost trei zile frumoase in felul lor… Vineri ar fi sarbatoare din nou 🙂 si vor alti prieteni sa mearga dupa coarne de cerb. Fiecare cu propriile fixuri… o sa-i duc ca le-am promis. Eu sper sa nu gasesc vreun corn, ca sa nu car de el toata padurea, neavand ce face cu asa ceva. Gasisem un corn prin muntii Baiului acum vreo 3 ani… si tot ma impiedicam de el prin casa. Il mutam de colo-colo, ma enerva ca nu se potrivea in camera… nu mai stiu pe unde este ca nu l-am mai vazut de mult timp… acum mi-am amintit, ori l-am aruncat, ori l-am dat cuiva. Mai vad pe cate un cetatean ca umbla prin oras cu coarne de cerb de vanzare… nu am reusit niciodata sa inteleg utilitatea, de ce sa cumperi, ca sa faci ce? E loc pentru fixurile fiecaruia 🙂

Completare pentru Guest, 16.04.2015:

Aveam si o poza cu ce mai fac unii, pe la noi, cu coarne de cerb. Evident ca iti trebuie foarte multe 🙂

coarne

A fost cel mai frumos 14 decembrie din viata mea…chiar a fost! Miracole sau minuni? Sa va dovedesc!

Am trecut de pragul de 33 de ani. In sfarsit, am scapat! Sunt bucuros :)) :)) Daca aveti rabdare sa cititi, veti afla niste lucruri foarte interesante…

7Povestea Bucegi Natura 2000 fara trandafiri nu merge 🙂 chiar nu merge, oricat am incerca :))

Unii nu au inteles multe articole, altii m-au acceptat in lumea lor, asa cum sunt, cu bune si rele…prietenii adevarati nu au intrebari.  Sunt multi prieteni aici pe blog, pe majoritatea nu-i cunosc, dar vorbim prin sms, mail, telefon, fizic…

Fiecare dintre noi avem spaime, temeri, a mea a fost varsta de 33 de ani. Povestea este prea lunga, pe sarite am sa vi-o spun. De vreo cativa ani, au aflat cate unii o poveste fantastica de prin Bucegi si ma asociaza cu ea. De aici si faptul ca le tai elanul multora cu piramida si alte chestii de prin Bucegi, create de oameni care nu au alte repere comparative. Este bine sa verifici ce afli cu anumite situatii pe care le-ai trait, vazut, si iti poti da seama de veridicitate. Bun! Si eu apar in visul unui calugar, de acum zeci de ani, o nebunie la care in ultima vreme am capatat o puternica alergie.  Pe de alta parte, au mai fost persoane care mi-au spus ca ele stiu cu siguranta ca la 33 ani, o voi incheia cu viata. Nu prea am luat in seama, cine are timp de tot felul de prostii. Spunand mai multi, iti cam intra insa prin minte… Si da, daca stau asa sa vorbesc de chestii personale, pot spune ca la 33 de ani am murit de cateva ori in interior, dar nu fizic 🙂 Pana la urma, gandul acesta a ajuns sa ma macine prin noiembrie, apoi s-au intamplat alte lucruri negative. Au trecut, a venit decembrie, a fost bine.

Era joi, 12.12.2013, si a doua zi venea ziua de vineri 13 🙂 Bineinteles ca eu am zis, sa vezi tu ca se intampla ceva maine. Am renuntat sa conduc, am renuntat la deplasari cu alte mijloace, am facut treburi fara grad de pericol. Dar nu le faceam cu o teama, ci cu gandul ca tot zicand unii, altii, treaba asta, cine mai stie…era si ultima zi 🙂

Gata, si a venit 14 decembrie, am 34 ani, respir usurat 🙂 Mare prostie, nu? :))

Seara pe 13, ma suna doi prieteni, sa-mi zica La Multi Ani. Primul a fost ca de obicei primul, al doilea era Micutzul morocanos. Nu ne mai auzisem de vreo 2 luni. Stiam ca este suparat, nu pe mine, pe alti prieteni, si am zis sa nu-l deranjez, sa nu intru in colimatorul lui 🙂 Temerea mea fata de el era insa nejustificata. M-am bucurat ca m-a sunat! Multumesc 😉 Seara de 13.12. a continuat cu persoane apropiate: Radu, Camelia, SNV si eu, evident 🙂

10Luna plina

Dimineata, ma trezesc si il pup prima oara pe Rares, ca doar el se trezise. Pe la 8 pornesc calculatorul sa postez anuntul ca se aprind luminile in Sinaia. Intru si pe mail…unde gasesc 2 mesaje, nu pot sa va spun cat m-au impresionat cele scrise. Doar va doresc sa aveti parte fiecare, de asemenea cuvinte, trairi si persoane. Apoi suna telefonul deseori sau veneau mesajele. Ma uit eu la un numar de telefon si zic: „cred ca este soacra-mea, cine stie cu ce ma ia la rost, mai bine nu raspund”.  Pana la urma primesc un sms de la mama-soacra de pe alt numar. Asa ca, oare al cui era numarul anterior. Cand m-a sunat inca o data, nu am auzit. Spre seara, pe la ora 20, din nou. Am raspuns, era Carmen, o doamna ce mai vine cu noi in excursii. Nici cu dumneaei nu mai vorbisem de mult…si nici o scuza nu imi venea in minte. Si ma trezesc auzindu-ma cum ii spun de ce nu i-am raspuns :)) …ca nu am vrut :)) Pana la urma, s-a obisnuit lumea cu prostiile mele si am dat-o la pace… Scuze lui Radu si lui Catalin de la Baia Mare, si or mai fi…

Dupa ce ziua a debutat atat de frumos, am continuat sa vorbesc cu Radu si Camelia, dl. Crisan, un alt prieten drag ce nu uita niciodata de mine, mi-a trimis niste mesaje deosebite.  Mai stiti cand in primavara a spus ca vine la concursul Vertical Trail Race din Busteni? Si in luna august, ma astepta la Babele cu o haina groasa sa nu imi fie frig dupa atata alergare, la acel concurs? 🙂 Ce om minunat!!! Eu uitasem ca o sa vina! Asa cum veti observa si din comentariile de la acest articol, minunile exista:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/12/09/cand-visele-imprumuta-forma-realitatii-exista-dumnezeu-o-constiinta-superioara/

…dl. Crisan si cu mine vorbeam de miracole. Deja acest termen in mintea unora are alta rezonanta…ca numim orice, miracol, ca totul are o explicatie stiintifica s.a.m.d. Nu pot sa va spun la ce se referea dl. Crisan, dar Dumnezeu in cazul lui a facut o minune. Daca va spun, o sa-mi dati dreptate, ati vazut unii si pe la televizor.

Vorbesc asadar cu prietenii acestia dragi, pe acasa cu altii, familie, bucurie, rude…si Tortul. Un super tort! Pe gustul meu, si la propriu si la figurat. A iesit perfect! 🙂 L-am taiat si partea regelui a ramas a regelui…adica muntii aceia, niste braduti si o floare de colt.

1

2Cata imaginatie si cata creativitate 🙂 Flori de colt, munti ce seamana cu piscurile Claia Mare si Claia Mica din Bucegi, padure, lac, peisaj de iarna…ce frumusete!!! Pe gustul meu, o placere sa te uiti la el…conceptia lui nu imi apartine.

Dar nu am reusit sa stau prea mult langa tort, Rares deja se intindea spre el, sa apuce, sa-l vada, era cand pe scaun, cand pe jos…pana la urma l-am adus aproape de ispita:

3

4Va imaginati si cat a fost de bun…da, aproape a fost…ca mai am putin din el :))

Apoi pe la Sinaia cu cativa prieteni, ne-am pierdut unii de altii la lasarea intunericului, am ajuns pe la o cofetarie, prin locuri unde erau alti oameni ca si noi, multumim…

Va spuneam si de evenimentul de la Sinaia, cu iluminatul festiv:

5Pana sa se intunece, o multime de oameni faceau poze renilor si personajelor din apropiere. In cele din urma am facut o poza mai buna

8Am intrat putin la o cafea, dar Camelia imi facuse pofta dimineata cu o amandina, asa ca am luat una

9Asa arata Sinaia inainte de ora 18 cand au fost aprinse luminile. In centru, o atmosfera de sarbatoare, cum celor de acolo li se serveau bauturi calde, erau prezenti si multi jandarmi si politisti 🙂 La ora 18, linistea a fost sparta de focurile de artificii ce se auzeau de la kilometri distanta…

11

13

14

15

16Ce bine a iesit masina aceasta 🙂

Si sa mai si plecam…era atat de frumos incat nu as fi vrut sa se mai termine ziua 🙂 Am ajuns si in tren. In care altul? SNV, era trenul de 19:20 si ceva :)) Acela este trenul preferat, este un simbol, este parte din multe povesti…asa cum bucurestenii urca in trenul de 6:00 dimineata si vin la munte. Multi iubitori de munte din Capitala ce vin in Valea Prahovei urca in trenul de 6 a.m. Este trenul lor, toti il stiu, este un reper, ceva care ii duce catre… Asa si cu acest tren 🙂

17Trenul, eram in el de ceva vreme :))

18Musai sa pozez si locomotiva veche

Desi nu trebuia sa merg multe statii, ma hotarasem sa merg ca sa prind un alt tren la intoarcere, sa fiu in grafic 🙂 Eu sunt cu planurile, totul trebuie sa iasa cat mai aproape de Perfect.  Vine trenul de intoarcere, ma sui si eu in el, bucuros ca a fost o zi plina, cea mai frumoasa zi de nastere…abia asteptam sa ma asez pe un scaun sa cad in nostalgie :))

Trec de controlor, ma uit in compartimente, unul plin, altul murdar, gasesc pana la urma unul iluminat si ma asez. La fereastra ce sa fie? Parea o mica husa. Imi spun ca proprietarul este pana la toaleta sau fumeaza vreo tigara. Asa ca incerc sa ma relaxez. Vine controlorul ii dau biletul…si atat. Numai venea nimeni. Cand ajung in alta statie, imi dau seama ca obiectul a fost uitat de un calator grabit.  Ma uit la husa si imi zic: „in interior este un Ipad, o tableta ceva…”

19Un altfel de „cadou” 😉

Ii fac niste poze, o filmez, cine stie ce putea sa fie, asa ca mi-am luat cateva masuri de precautie. Poate era vreo inscenare :)) Iau obiectul, imi dau seama dupa greutate ca nu este o husa goala, o deschid si iata ce era:

21Poza este facuta acasa…acolo in tren nu i-am mai facut, am filmat-o doar

Inchid fermoarul si raman asa cu ochii tinta: „doar mie mi se pot intampla astfel de lucruri…de ziua mea, gasesc o tableta, poate mai performanta decat ce am eu”. Si stau asa…in ganduri…pentru mine a fost o zi perfecta. Dumnezeu a facut ca totul sa fie bine, nu vreau mai mult, am primit mai mult decat speram…pe mine ma intereseaza in primul rand gandurile prietenilor, intentiile apropiatilor, sentimentele lor.

Am avut o zi perfecta, de ce vrea acum Dumnezeu sa gasesc eu aceasta tableta, de ce m-am oprit tocmai acolo, de ce altcineva nu a vazut-o, trenul era destul de plin, de ce nu au vazut-o controlorii… Iau tableta si o pun in sacosa, o sa dezleg eu misterul acasa.

Ajung si acasa, o deschid, deci draga prietene Mihai Ciocan din Brasov, ce lucrezi la TOTAL si esti nascut pe 7 decembrie…tableta ta este pe la mine 🙂 Intru prin conturile omului, ca erau deschise, vad pozele din drumetiile sale, prin Piatra Craiului si prin Bucegi la Stana Regala, caut pe Facebook un numar de telefon, un contact ceva, si citesc la Despre Mine ca el este ATEU :)) Pai de aceea, si-a pierdut el tableta. Lasa ca a vrut Dumnezeu sa o gasesc eu si sa i-o returnez. Poate reusesc sa-i schimb poza de fundal a tabletei, el are un tanc :)) sa-i pun una cu manastirea Caraiman. Merg azi acolo si daca ma suna il astept pe la biserica. I-am lasat niste mesaje: lui, prietenei sale, unei colege de serviciu cu nr. meu…ca sa vina sa o recupereze.

Intrebarea este: Face Dumnezeu minuni sau nu face? 🙂 Vedeti doar ca oricat de necredinciosi am fi, se intampla atatea lucruri, dar in iuresul acesta al vietii nu le mai bagam in seama. Cati nu vor zice acum altceva despre mine?  Sa va spun dinainte ce vor spune:

1. Amicii ce ma cunosc oarecum, vor spune ca sunt fraier, ca nu trebuia sa vorbesc, ce imi strica mie o tableta? Stiti ca asa suntem noi, nu ne mai saturam, mereu am vrea cat mai mult. Mie mi se pare nepotrivit sa ma folosesc de bunul altuia, in timp ce poate acela plange dupa el…

2. Comentatorii anonimi, telecomandati, pe care i-am invins mereu prin puterea exemplului, nu vor intelege altceva decat ca postez ca sa ma laud 🙂  Intotdeauna au inteles gresit. Trebuie sa ne depasim conditia…care cum reusim 😉

Dumnezeu mi-a dat tot ce mi-am dorit in acea zi de 14 decembrie. La sfarsitul zilei m-a incercat.  Sa vada daca sunt nerecunoscator, imi dau seama ca pentru unii ce spun eu acum este limba straina, dar viata mea asa se deruleaza, cu credinta in Dumnezeu.  Noi, oamenii, mereu vrem mai mult, nu ne multumim, nu mai vedem cand ne ajunge 🙂

Nu am scris acest lucru pentru a ma lauda, nu simt nevoia, vreau doar sa dau un exemplu ca fara Dumnezeu nu se poate.  Si chiar nu am facut cine stie ce, mare lucru o tableta…ce daca este mai performanta decat a mea 🙂 Mi se pare important ca nu mi-am insusit-o desi „doar” EL ma vedea. Invatamintele sunt simple, proprietarul tabletei este fara credinta in Dumnezeu dupa cum marturiseste, eu pus din nou la incercare…si voi care priviti intamplarea 🙂

20La Busteni

Acum la final, nu stiu cum vi se pare, personal mi s-a parut foarte frumos. Ziua incepe si se deruleaza perfect, la final cand sa-ti tragi sufletul, apare ceva suplimentar. In opinia unora este altceva, in opinia mea si foarte probabil a majoritatii, Dumnezeu a vrut sa vada daca am o limita, daca stiu sa mai disting unele lucruri, sau inteleg ca totul mi se cuvine :)) Si pentru proprietarul tabletei este un semn, o invatatura…

A fost bine, a fost perfect pe 14.12, niciodata nu am vrut altceva decat ce este al meu, ce cred eu ca este al meu! Dar ce este al meu, este doar al meu, ma refer insa la cu totul alte lucruri! Sa ne auzim cu bine la anul 🙂

Abia astept sa-l cunosc pe baiatul acesta, are vreo 27 de ani. La manastirea Caraiman mi se pare cel mai potrivit 🙂

O duminica frumoasa!

Vertical Trail Race Busteni, un super-concurs!

O zi ce parea ca oricare, o zi in care pleci sa alergi la un concurs, o zi deosebita dar nu cu mult de una obisnuita. Cel putin asa parea. Am plecat sa nu stau acasa.  Ceva de genul acesta exprimasem de aseara. Nici nu banuiam ce zi superba va fi, cate lucruri frumoase se vor intampla.

Organizatorii acestui concurs, -ce a presupus stabilirea unui record national pe traseul turistic Busteni-Babele, prin Valea Jepilor-, au fost Asociatia Sport la Orice Varsta si Primaria Orasului Busteni, cu sprijinul unor sponsori dintre care cel mai bine s-au facuti remarcati RedBull si Telefericul Prahova.

12

Cunoscutii sportivi, Radu Milea si Lucian Al Marii, au condus evenimentul foarte bine, astfel ca nu au existat momente stanjenitoare. Ei cunosteau foarte bine ce trebuie facut si spus.  Lucian a prezentat fiecare concurent. Au fost 100 de sportivi, iar cei mai buni au plecat ultimii.  Fiecare concurent avea un cip pe care-l tinea pe deget, la start il introducea intr-o chestie ce inregistra timpul. La acest concurs au participat sportivi cu experienta montana, chiar daca au fost si doua-trei new-entry, si acestia aveau in picioare multi kilometri parcursi pe munte.

5Aici, concurentii erau instruiti cum sa introduca cipul in aparate

Am avut nr. 20, asadar am pornit al 80-lea, la ora 9:40.  Ionut Zinca, vice-campion mondial, a pornit ultimul, la 9:50. M-a intrecut la jumatatea Vaii Jepilor, deci m-am tinut bine :)) L-am vazut si eu prima data,  este inalt ca si mine, dar mult mai slab, cred ca nu are 70 kg, adica taie vantul. El a pornit ultimul si a scos cel mai bun  timp, 52 de minute, stabilind record national la acest concurs.  Eu am sosit in 73 minute 🙂

Acest concurs m-a curatat de stresul din ultimele zile, m-am simtit foarte bine, a fost ca la Hit the Top, tot in Bucegi. Am alergat atat cat am putut. Cu putina insistenta mai castigam 2-3 minute, dar doar atat.  Nu am simtit oboseala mare, mi-a placut. Sigur am iesit in primii 20-22, ceea ce imi si propusesem. In mijlocul atator sportivi de valoare a fost o clasare de care sunt multumit.

Au fost si alergatori din Busteni, este primul concurs de anduranta montana desfasurat la noi in oras. Bineinteles ca totul s-a desfasurat bine si datorita primarului din Busteni. Ce este adevarat, trebuie intotdeauna spus. Parerea mea este ca acum orasul Busteni sta cel mai bine din ultimii 15 ani, la un sport de munte. Exista in oras cel putin 5-6 sportivi care au obtinut rezultate bune la diverse concursuri.  Acestia stransi sub o sigla, gasit un antrenor, sigur vor creste in valoare.  M-am bucurat cand am vazut un salvamontist, doi alpinisti utilitari, un fost angajat al Parcului Natural, un jandarm, si mai erau vreo 2-3 alergatori din localitate. Si au scos timpi buni, nu au venit ultimii. Ori la un astfel de concurs daca te situezi in prima jumatate a clasamentului sunt sanse de a-ti imbunatati performanta. Daca vii dupa a doua jumatate, este clar ca mai trebuie antrenament.

13Bustenari, de la stanga la dreapta, Bogdan Boja, Razvan Alexe, Florin Treaba

14

15Ca brazii 🙂

Pana mi-a venit randul la start, am facut poze celorlalti. M-au incurajat destui localnici, jandarmii, prezentatorul vorbea de blogul meu si de poze, multi ma striga Bucegi Natura sau Bucegi Aventura. Altul spunea: „Ce-a facut ma, te-a lasat primarul ultimul? Nu vezi ca toti bustenarii au luat startul?” :)) Bine,  a fost o gluma. Oricum, am scos probabil cel mai bun timp din Busteni.

16Omul cu startul 🙂 La cate 30 de secunde, pleca un alergator

Am luat startul, am ajuns la padure si am inceput sa urc, fortand la urcare abrupta si respirand pentru a-mi regla bataile inimii pe locuri mai domoale. Altii alearga repede pe locuri mai domoale, si urca mai incet pe pante. Mie imi place sa fac invers.  Dupa vreo 10 minute de fugit prin padure, in panta, m-a intepat ceva langa glezna. Intr-o secunda dadusem cu mana in acel loc, ametind o viespe ce ma intepase. Cred ca alergam prea incet si trebuia un stimulent.  M-a enervat acea intepatura tot urcusul si acum la fel, mi s-a mai si umflat. Am alergie cred ca la insectele acestea, acum doi ani, de la o viespe, aveam mana si degetele inca o data mai groase :)). In secunda a doua, viespea nu mai exista, asa ca mi-am continuat drumul.  Cam pe la Hornurile Caraimanului soseste in urma mea Nusu, ma incurajeaza si el, pana la cabana Caraiman ma tin la o oarecare distanta, el tot urca de-a dreptul 🙂 Apoi, cand a dat de loc drept, s-a evaporat.

Aproape de sosire, jandarmii „hai, hai”. Eu le zisesem jos ca mai bine de o ora si 10 minute nu am cum sa vin. Doar sunt realist, noi mai si muncim, nu avem cum sa alergam ca sportivii de performanta, ei asta fac, se antreneaza periodic.

Nu stiu deocamdata locul, oricum sunt departajat la secunde de Cosmin Bucsa, un foarte bun alergator si un om de un bun simt extraordinar. La cabana Caraiman a fost un punct intermediar, unde cu ajutorul cipului ti se nota timpul. Cand am trecut linia de sosire, m-a imbratisat cineva. Era premiul cel mare pentru mine. Crisan, domnul ce mai scrie aici, si spusese dansul ca o sa ma astepte la sosire, daca nu participa. Eu am crezut ca este plecat prin tara cu treburi si nu mai vorbisem de ceva vreme.

22Primul, Florin Glinta, participant la Ultra-Trailul din Mont Blanc, cu tricou albastru Cosmin Bucsa, cu tricou rosu, instructorul de la Jandarmerie, Silviu Stanciu (bustenar) 🙂

Planul meu era sa ajung cat mai repede, sa ies pe acolo, apropiat de nr. 20, dupa cum era si numarul si apoi sa cobor la fel de repede, si sa merg acasa. Insa daca m-am intalnit cu Crisan, am inceput sa vorbim, diverse, apoi cu Iulica am venit pe Jepii Mari pana la Busteni. Era destul de frig, m-am schimbat de tricou, dar tot frig era, insa Crisan avea o haina in plus si pentru mine 🙂 Un sofer de jeep m-a intrebat ce timp am realizat, parca ii parea rau ca am venit mai repede ca un alt bustenar. Eu insa nu concurez cu vreun bustenar. Dimpotriva, ma bucur ca au participat si si-au confirmat valoarea.  Busteniul nu mai avea  un plus de valoare in concursurile montane de pe vremea echipei Salvamont conduse de Miki Vintila, cand echipa locala cucerea trofeu dupa trofeu.  Era pacat ca un oras de munte renumit, precum Busteniul, sa nu aiba alergatori la concursuri de munte 🙂

21La start si George Puscaru (Busteni)

Ziua nu se incheiase inca. Dupa premierea la Babele, am ajuns si in Busteni. Ne-am despartit de Iulica si am coborat spre centru, doar eu si Crisan. Deodata, parcheaza si iese dintr-o masina Radu-UnBolovan,  din dreapta venea Cristi – ZdB. Nu vorbisem, totul parea asa ca un miracol, nu aveai nici daca vorbeai sa potrivesti mai bine lucrurile. Stam, vorbim, o vreme, si ma ia o stare de agitatie, incepe sa-mi bata inima puternic, ma uit in sus, dar nimic, din jos veneau jandarmii, dar ei s-au dus mai departe, deci nu ei erau cei care trebuia sa mai apara. Mai era cineva.  Am plecat repede, desi voiam sa beau niste apa la Cristi, nu bausem tot traseul, la sosire ma luasem la intrecere cu 2  cutii de RedBull, dovedite rapid. Dar nu era inca momentul intalnirii si cu un al cincilea 🙂 La sosea m-am despartit de Crisan, pe care l-am tot stresat sa mergem pana in Valea Malaiesti pe niste stanci, si acolo in linistea aceea, sa lanseze el o muzica la vioara. Canta dumnezeieste! Cat de frumos ar fi!

Plec mai departe, cu gandul ca mi s-a parut cu acea stare, cu toate ca de o vreme le acord importanta, mereu s-au intamplat niste lucruri, ba cu ursul, ba alte surprize. Chiar la asta ma gandeam, ca am plecat prea repede, condus de o impresie :)) Dar primesc un mesaj: „Cred ca i-am vazut pe Radu si pe Cristi!” Am ramas cu ochii mari, in mijlocul strazii. Mi-a placut foarte mult intamplarea :)) Am mai avut apoi putina treaba, pe care am scurtat-o repede pentru ca aveam Pepsi la rece, acasa. Si nimic nu este mai bun pe caldura si dupa alergare, decat un Pepsi rece :)) Mai trecuse si Radu pe la mine mai devreme, cu multe prajituri, si nu stiam cu ce sa incep. Pana la urma am facut pace cu stomacul si cu poftele mele, ducand o lupta cu doar 4 amandine si 2 pahare de Pepsi. Mai mult nu am putut, nu mai sunt ce eram o data 🙂 Mancam si 10 prajituri. Si eu care aveam de castigat un concurs de prajituri in viitor. Aceea cu care ar fi trebuit sa concurez, m-a pus in tema de luni bune ca nu voi castiga si ca „pot incepe sa plang de pe acum” :)) Pai, nu mai particip, ca pierd sigur :))

Cam acesta a fost concursul Vertical Trail Race Busteni, un concurs peste asteptari. La final, fiecare concurent a primit un tricou cu evenimentul. Premierea a fost rapida, la ora 9 a inceput concursul iar la ora 12 se terminase nu doar alergare ci si premierea.  A fost perfect. Multumiri primarului, organizatorilor, sponsorilor, lui Radu Milea, Lucian AlMarii, jandarmilor, voluntarilor, felicitari participantilor, indeosebi bustenarilor 🙂

31

Uite asa am participat la toate concursurile de anduranta montana din Bucegi, cu rezultate bune. Mai merg la Maratonul din Piatra Craiului si la Azuga Trail Race, ambele prin octombrie, si gata pe anul acesta. Asa cred acum 🙂

Si alte imagini:

3Inainte de startul de langa telecabina din Busteni

4Radu Milea (stanga) si Lucian Al Marii (dreapta)

6Primul concurent care a luat startul a fost Adrian Richita

7Super-prezenta, originala 🙂 Daca nu ma insel, fata cu fusta se numeste Alexandra State, chiar alerga bine

8Tot la inceput au luat startul si fetele

10Masina celor de la RedBull

11Fata din imagine era campioana nationala la alergare montana, aici a obtinut locul 2. Primul loc a fost castigat de Iulia Gainariu, care m-a intrecut la Hit the Top pe ultimii 500 metri :)) si la acest concurs cu 3 minute 🙂

12

17Jandarmeria a fost prezenta si in oras si pe munte

18Un alt bustenar la start, Tavi Sandu

19Marius Sendre, presedintele CPNT Brasov. CPNT-istii au facut o figura frumoasa la acest concurs

20Tot din Busteni, dar nu mai locuieste in oras

23Florin Treaba (Salvamont Busteni)

25Un domn la prima sa participare la un concurs de alergare montana. Langa el un alt bustenar

27CPNT-isti…organizatorii Marathonului 7500

28In fata Bubulu (bustenar), in spatele sau, o alta prezenta originala. A hotarat sa alerge in camasa si blugi spre uimirea tuturor si a demonstrat ca se poate. A trecut linia de sosire 🙂 Bine, nu asa se participa dar… 🙂 Iulica a spus ca la urmatorul concurs o sa vina in costum national.

Acum poze de Platoul Bucegi, dupa sosire:

29Patrula a Jandarmeriei Montane. Cu ochelari, cunoscutul Eugen Petroiu, omul care este omniprezent 🙂 M-am dus si am facut si eu o poza cu el, sa avem amintire.

Poza de la el, cu el, dupa sosire:

Eu si Eugen

30George Puscaru

32Comercianti la statia de telecabina de la Babele

33Telecabina…Telefericul Prahova a fost un sustinator-cheie al concursului, facilitand accesul organizatorilor, transportul multor lucruri. Participantii isi puteau lasa rucsacii si ii recuperau apoi sus la Babele. Nu m-am dus sa-l las. Pentru ca pe 3 august, cand am plecat la Padina Fest, m-au lasat sa astept cam 30 minute, desi aveam cartela. Cine stie cat mai stateam si acum 🙂 Noroc cu femeia de serviciu 🙂 Da, m-a bagat femeia de serviciu la telecabina, ca baietii aceia cred ca s-au facut ca uita 🙂 Bine, ei se vor supara pe ce am scris, dar eu spun mereu ce cred. O sa-mi spuna cu prima ocazie ca „lasa ca pe tine te baga femeia de serviciu, nu noi” :)) Dar vin la 5 dimineata si tot urc primul, sau urc pe jos, asta sa fie problema??? :))

34Am fost si pana la Sfinx cu dl. Crisan. Foarte rar, cand este ceata si soare, Sfinxul se reflecta pe ceata. Am auzit si eu povestea asta, dar nu am prins niciodata asa ceva

35Cred ca eu as pune curent pe acolo pe unde se catara unii, bine, nu letal, dar sa le dea niste furnicaturi, energie adica 🙂

36Arata foarte urat cabana sau viitoarea cabana Floare de Colt, cu o astfel de imprejmuire, sau ce o mai deveni. Este interesant, vrei turisti, dar le pui metereze din lemn in cale 🙂

37Pe Platoul Bucegi, linia de Finish

38Primele 10 participante la feminin

39Primii zece la masculin. Am mai facut eu o poza, dar nu aveau in mana dozele de Red Bull, ale sponsorului 🙂

40

41Si poza in tricourile Primariei Busteni

Gata! Acesta a fost concursul! 🙂

42Cum ne intorceam noi spre casa, a trecut ca vantul pe langa noi fata in fusta. Probabil cobora in Busteni.

43Lacul de pe Platou este secat si in acest an. Totusi, azi a plouat cam 2-3 ore, de pe la ora 16 pana pe la ora 19.

44Aspect muntele Jepii Mari

45Peretele sudic al Claii Mari

46Pe locul unei cladiri ce apartinea fostei Fabrici de Hartie din Busteni se va edifica un Penny-Market 🙂 o investitie buna pentru oras

47Mmmmm?! Stanga sau dreapta? Sau centrul? La rand, ca asa este cel mai bine 🙂

Un episod din Bucegi, o zi splendida

Se anuntase o zi senina, aidoma celei de pe 28 februarie. Sa stiti ca pe multi oameni de munte i-am auzit exprimandu-se ca vremea inchisa, ce a durat atata timp, i-a imbatranit.

3La Cota 1400

4Partiile din Sinaia arata foarte bine

6

7

8La Cota 2000…priviti in dreapta 🙂 Schiorii sunt la nivelul meselor, va dati seama cata zapada este? 🙂

9Era si un concurs sau nu stiu exact cum sa-l denumesc…oficial se numeste „Winter…” nu stiu cum. I-am vazut si anul trecut si anul acesta…cred ca lumea nu intelege ce se intampla, din ce am vazut eu nu era nimeni interesat. Mie nu mi se pare cine stie ce… 🙂 Dar daca la altii le place… cu scuzele de rigoare, eu nu am scris detalii, pentru ca nu mi se pare important si interesant…se plimba cate unul pe schiuri de colo-colo, legat de o parapanta. O fi ceva si asta…un sport 🙂 Cui ii place, de cine se prinde…de mine cred ca niciodata.

10Am facut poza mai mult ca sa vad cum arata Valea Tatarului…este undeva pe la jumatatea imaginii

11

12Asa arata versantii muntelui Furnica…s-a uniformizat totul de la atata zapada, nu mai sunt denivelari mari…sa tot schiezi pe o astfel de partie naturala

13Muntii Baiului, Grohotisului si undeva departe muntii Ciucas. Mi-am facut si un plan cu concursurile de alergare montana la care vreau sa particip in acest an…maratonul din Ciucas nu mai este pe lista, desi am alergat binisor la el, iesind in primii 10 la categoria mea. Insa m-am plictisit ingrozitor, traseul nu mi s-a parut pitoresc decat pe la varful Ciucas, nu stiu cum am facut ca vreo ora am alergat singur, nu am vazut pe nimeni in fata sau in spate, fugeam de zapacit prin paduri si poieni, cu ochii dupa marcaje…mai este si departe, tocmai pe la Cheia. Mie mi s-a parut buna organizarea…dar l-am taiat de pe lista 🙂

14Partie naturala…zapada nu era foarte inghetata, stiti ca daca este inghetata bocna si ai cazut pe o astfel de panta, nu stiu pe unde te mai opresti

15Stana…vazuta de langa vf. Furnica…ce peisaj frumos, pierduta in alb

16Sagetile rosii incadreaza Saua Strunga…si mai departe priviti munti din grupa Fagarasului in toata splendoarea. Se si diferentiaza prin culoare de Bucegi

17Platoul Bucegilor delimitat in dreapta de Abruptul Prahovean…dupa cum se vede, mai sunt mici pete pe imensitatea alba…in special jnepenii de la Piatra Arsa sunt acoperiti. Vf. Jepii Mari nici nu mai poarta podoaba aceasta verde, totul este sub zapada 🙂 Si cam peste tot, acei jnepeni depasesc inaltimea unui om…deci a nins bine, daca i-a acoperit 🙂

18Zona Babele, muntele Obarsiei…pana spre Omu. Nu mai sunt vai, denivelari, jnepeni, lucruri care sa se distinga bine, sa se vada cat sunt de adanci, mari

19Este reusit 🙂

20Muntele Piatra Mare si Predealul

21Prin Valea Dorului

22Cabana Miorita…ce locatie are omul asta, tatal lui Sebastian Ghita, si rar am vazut turisti pe la el. Nu se pricepe sau nu-l intereseaza. Are niste camere frumoase, este singurul ce ofera cazare in zona Cotei 2000 si cred ca singurul caruia nu-i prea merge treaba. Nu stiu unde se scurtcircuiteaza lucrurile, probabil la oferta/pret/conditii. Cred ca ori cere mult, ori nu are apa. Este si la pamant cu promovarea. A avut probleme in fiecare iarna cu apa. Insa priviti cata zapada are, de atatia ani, inventa ceva, gasea o solutie, isi facea un bazin, topea zapada, filtra apa…evident nu pentru baut. O fi obosit, batranetea, cine mai stie? Nu ai cum iarna sa fii langa partie, sa ai panorama, locatie, si sa nu-ti mearga treaba, week-end de week-end.

Priviti, cabana pare parasita, nici o urma ca ar fi viata pe acolo. Facea ceva daca era interesat, sa iasa fum pe cos, sa atraga atentia 🙂 , umplea internetul, Sinaia, cu afise ca daca treci pe la cabana lui iti da, eu stiu, ceai gratis. La cate plante sunt pe munte, mare paguba cateva kilograme de zahar sau de miere. Dar ii faceai pe turisti sa coboare de la statia de telecabina, bine, nici sa-ti bati joc, arunci trei plante intr-o oala murdara sau chestii de genul acesta. Ceva serios, un ceai bun, sa-l tii minte :), cani curate, servit turistul cu atentie, nu asa in dorul lelii. Si pe langa ceaiul acela, mai aveai pregatite si altele, dar cu bani, preturi accesibile la camere. Din 50 de ceaiuri tot iti lua cineva si altceva…contai in turismul din zona, se stia de tine, nu erai mort ca acum. Dar si activitatile acestea se fac cu implicare. Nu esti acolo, nu pui suflet, nu esti corect, serios, nu reusesti. Trebuie sa fii acolo, prezent, sa ai determinare, sa nu stai sa privesti tavanul…

Cum este Sorin Aldescu de la Cota 2000, cum s-a asezat cineva la o masa, imediat vin ospatarii. Dar se si pregateste din timp cu meniul: face zacusca, cumpara berbecutii din timp, face niste carnati interesanti, are tot felul de retete naturale, nu recurge la improvizatii de moment. Indiferent cine este la cabana Miorita, situata la cateva minute distanta, nu poate concura cu el pe segmentul alimentar. Sau cum este Sami la Cota 1400. Oameni de acest gen sunt in miezul problemei, altfel, prin intermediari, nu se face treaba. Este afacerea ta, nimeni nu are grija de ce este al tau mai bine decat tine 🙂 . Amuzanta este o situatie de la Cota 1400. Cei de la restaurantul Telefericului mai aprind uneori gratarul. Adica este inutil sa concurezi cu Samoila. Nu ai ce sa-i faci, el face gratare de o viata. Nu-l bati decat daca vinzi mici din carne de urs :)) Trebuie alta „politica” la restaurantul Telefericului. Merge sa vinzi ceva ce nu au altii prin jur. Acum este la noroc, intra turisti ca n-au incotro si incasarile sunt asadar pe masura…insa nefiind asteptari… :)) Dar niciodata nu au cum sa faca exact la fel ce face Samoila. Fiecare este bun la ceva…bine, trebuie sa mai ai si oameni cu care sa faci treaba 🙂

Mi-aduc aminte, lucram undeva, nu este chiar aproape 🙂 Si respectivul era cu afacerea la pamant, nici nu se prea pricepea, in schimb era el asa mai smecher. Am lucrat 30 de zile din 30, mie imi place sa ma ocup de lucrurile in care cred. Si cand a fost ziua de salariu, ca mie nu imi place sa iau banii in mai multe etape, ci o data pe luna, mi-a dat doar jumatate din acesta. Nu pentru ca nu avea, ci pentru ca asa proceda, smechereste. Doar ca nu stia cu cine are de-a face. Metoda este veche, te tine un patron astfel incurcat si tu nu pleci pentru ca stii ca ai de luat niste bani. Eu i-am dat naibii de bani 🙂 Cand s-a prins el ca a procedat gresit era tarziu, inapoi nici pe 50 de salarii nu m-as mai fi intors. Ma suna mereu dupa aceea, ca nu stia ce sa faca…l-am lasat asa, sa se descurce. Pe mine m-a deranjat atitudinea asta de smecher, adica eu ce trebuia, sa ma prefac ca nu inteleg? El stia bine ca oricine pricepe substratul problemei, dar nu vorbeste ca nu are incotro…din pacate, mai sunt si altfel de oameni, care au mereu incotro.

23

24Cu rosu Masa Ciobanului, cu verde Varful cu Dor…ma gandeam, sa urc si pana acolo, sa nu urc?

25

26Pana la urma, am inceput sa urc

27Cu verde terasa din Valea Soarelui, cu rosu cabana Valea Dorului

28Masa Ciobanului si urme ce suie pe Vf. cu Dor

29

30Masa Ciobanului

31Spre Vf. cu Dor

33Privire inapoi spre Masa Ciobanului

34Privire spre Valea Dorului

35Vanturis, drumul pe Dichiu nici nu se cunostea

36Telescaunul, cabana Miorita, Cota 2000 si constructia rosie-refugiul salvamont

37Tot Masa Ciobanului

39

40Stana turistica Tarle…1600 m altitudine

41

42Mai era unul ca mine si ca alti prieteni :)) …sa mearga cu schiurile in afara partiilor, prin padure si locuri mai salbatice :))

43Drumul spre Schitul Sf. Ana…azi nu m-am intalnit cu ursoaica si cei doi pui, ce isi fac veacul pe acolo :)) Bine, am mers probabil animat de ideea ca ursul cand ma intalneste, face pe mortul 🙂 La schit, portile inchise…cred ca staretul era jos la manastirea Sinaia. Probabil tin portile inchise pentru ca intra ursul. Am plecat mai departe, spre Stana Regala.

44Schitul Sf. Ana

45In amintirea parintelui Ioanichie

46Spre Stana Regala

47Am mai publicat acest panou, o sa-l public asa, la anumite perioade…poate se prind de noi cateva idei 🙂

48Stana Regala

49Poiana Stanii Regale

50Orasul Busteni vazut de pe Stanca Franz Josef

51Coborare pe poteca regala spre Sinaia

Intr-o zi, doua…

Dupa ce ati vazut modalitatea de a proteja Parcul Natural Bucegi, adica pana nu intervine Jandarmeria niciun reprezentant al mediului nu prea face treaba, ma refer mai ales la zona Babele-Costila-Monumentul Eroilor, astazi va prezint alt tip de imagini…un post mai linistit, in asteptarea unuia „mare” la fel ca precedentele 😉 . Tot mai multi turisti si oameni de munte se raliaza ideii de a nu se mai permite jeep-urilor sa tavaleasca situl Natura 2000.  Alte detalii importante foarte curand 🙂

Pana atunci sa urmarim niste imagini, unele si de prin Bucegi:

Drumeti prin Poiana Stanii Regale…in ziua aceasta un urs mare ne-a taiat calea, pe poteca turistica.  Cand ne-a vazut scotea niste sunete, era suparat si parea amenintator. Pana la urma s-a dus la treburile lui 🙂

Zade cu ace galbene in bataia soarelui…zada, singurul conifer ce isi pierde toamna acele.

Superb acest loc…Stana Regala

Probabil la primavara va trebui depusa munca serioasa ca sa fie scoasa o planta ce a acoperit poiana. Anul acesta au cosit-o dar este degeaba…

Creasta si Vf. Jepii Mari…frumos si pe acolo 🙂

Stanca Franz Josef, denumita astfel in amintirea imparatului Austro-Ungariei, care a venit pe la Stana Regala 🙂 Pe ea este montat si un telescop puternic, care functioneaza cu monede de 50 bani. Cu acesta ma uit eu pe domeniul d-lui Nastasia si pe la vila d-lui Contes, sa vad ce mai fac ei pe acolo si ce musafiri mai au :)) Se vede in detaliu 🙂 Cand vreau sa vad cu ce se mai ocupa, urc din Sinaia pe poteca regala…daca sunt in Busteni, efectuez o alergare pe drumul forestier ce urca in golul alpin al muntilor Baiu…vreo 45 de minute pana acolo.

Cartiere din Busteni si Sinaia

Sinaia, ascunsa in mare parte de padure

Padure sub stanca Franz Josef

Arbori de zada, specie protejata, la marginea padurii

In cateva zile isi vor pierde acele, deja galbene

O miere foarte buna, una dintre cele mai bune pe care le-am gustat in acest an. Bine, daca stau sa imi amintesc, intr-o zi am probat ca pot manca aproape un borcan intreg…deci borcanul contine 1000g de miere, si eu l-am redus la 100g. Bineinteles ca nu am avut nimic nici atunci, nici a doua zi 🙂

Producatorul este Manastirea Turnu din Prahova

Dar sa va arat ceva mai jos, in special unui prieten, care spunea ca actiunea cu Jandarmeria nu are impact pentru ca mai mult de 10 persoane nu citesc blogul. Daca urmarea statistica publicata la inceput de an, ar fi avut alta parere. Cred ca nu au fost 10 persoane nici macar in prima zi a blogului 🙂

Ieri dimineata, pentru veridicitate, am scos chestia asta 🙂 Cam asa arata o zi de luni, o zi medie, cei mai multi vizitatori se inregistreaza miercuri, joi, vineri, duminica.  Deci asta este, nu sunt 10 cititori. Si daca erau doar 100 tot era putin important…pentru ca atata timp cat angajatii Ministerului Mediului si altii din presa judeteana si nationala il citesc tot este un lucru bun.  Pentru stiinta unora, wordpress-ul nu contorizeaza vizitele mele. Deci eu pot sa citesc pagina cu pagina ca nu se contorizeaza. La aproape 1300 de vizite sunt lejer 1000 de vizitatori pe zi 😉 Asa spune Stat Counter-ul.

Dupa cum observati articolul cu actiunea Jandarmeriei arata 190 de vizualizari. Insa asta este doar ce se vede. Pentru ca, aceia ajunsi pe pagina principala pot citi doar articolul si atat. In momentul in care apasa sa vada comentariile abia atunci se contorizeaza vizita. Adica in tabelul de mai sus, vizita trece de la Home page la articolul respectiv. Deci, imi pare rau pentru aceia care isi fac sperante desarte :)) Si daca scapa unii factori de raspundere, vreun articol, am eu grija sa le trimit link-ul. 😉

V-am mai spus ca nu pot intelege decat oarecum pasiunea celor care colinda padurea dupa ciuperci. Mie imi place sa-i gasesc ca sa-i pozez. Cand ma chinuie talentul mai fac si cate o tocanita…adica de vreo doua ori pe an. Acestia erau foarte frumosi…bureti negri ce cresteau pe un ulm batran. Acum ce era sa fac…i-am luat, ca am un prieten care este pasionat si care m-a disperat cu ciupercile pe care nu le-am luat din muntii Baiului…in urma cu vreo 2-3 saptamani. Fiecare cu stolul lui :)) Important este ca i-am schimbat starea de spirit, ieri 🙂

Mereu mi-a placut sa urc sau sa cobor aceste trepte regale…parca pastreaza o urma din farmecul acelor vremuri trecute 😉

O clipa sau un moment, pe care eu o/il asteptam de mult. Eu pot astepta mult timp anumite momente si clipe :)) Sa vedeti ce imi trece prin minte 🙂 Primul aspect: asteptam sa bata soarele dintr-un anume unghi, sa fie si atmosfera putin incarcata ca sa pozez turnurile Pelesului. Al doilea: mi se pare interesant de ce a inclus arhitectul in constructie acel tip de turn rotund, de o cu totul alta inspiratie. Toate turnurile castelului sunt ascutite. Cu ocazia asta am remarcat ca Pelesul are mai multe ceasuri…cred ca pe toate cele 4 laturi ale turnului principal.

Frumoasa imagine…ma laud singur 🙂 Mie chiar imi place…imaginea originala are vreo 6 mega asa ca o voi printa undeva…sa fac un poster mare sa ma uit la el :))

Pe aici ieseau cu trasura regii Romaniei…de la Castelul Peles

Pelesul

In oras insa un prieten avea nevoie de ajutor in gradina, asa ca hai sa vedem :)) …daca stim a manui si altceva in afara de condei, tastatura 😉 La 13:12 pozam Pelesul, la 14:22 ii sapasem mai multe razoare :)) Apoi am mai stat de vorba, una-alta prin Sinaia…si mi-am adus aminte 😉

Aproape zilnic trec prin centrul Sinaiei, zona unde se reabiliteaza principala cale de acces. Fie merg pe langa gard, fie trec de el. Ma uit sa vad daca gasesc o urma istorica 🙂 Va dati seama ca pe aici a circulat multa lume, sute de ani. Sub stratul de asfalt era piatra cubica…nu stiu daca din perioada regala dar oricum nu de un an, doi. Pamantul acela scos este de la cel putin un metru adancime. Prima modernizare daca se poate spune asa a drumului spre Sinaia si din Sinaia, a fost realizata de domnitorul Gheorghe Bibescu…deci drumul vechi o fi fost undeva pe la circa un metru adancime. In timp soseaua s-a mai inaltat, asternute straturi de asfalt…

Si merg pe acolo, cu aparatul foto pregatit, mai imi zic uneori oamenii aceia ce lucreaza sa merg pe drum…dar am descoperit ca daca merg in sens invers, nu mai este nimeni care sa-mi spuna sa plec :)) Bietii oameni…i-am stresat si pe astia, cine mai stie ce cred…ca le urmaresc norma zilnica :))

Maratonul Pietrei Craiului 2012 – ziua care tine locul unui an intreg

Motto:

„M-am chinuit rău tare la maratonul acesta. Am ajuns la Plaiul Foii, in peste 4 ore, iti dai seama? Bine, pe traseu am lesinat de doua ori, a venit SMURD-ul, le-am dat ţeapă. Vroiam sa dau o tura cu elicopterul dar au zis ăia ca se mai gandesc…oricum daca am venit in primii 300 suntem ca spartanii, nu? Leonidas si ailalti!” :)) Un prieten foarte bun, glumind la incheierea maratonului!

O melodie, despre un alt tip de alergari :))

O noua editie organizata perfect de Lucian Clinciu si echipa sa. Eforturile acestora au fost sustinute de sponsori si autoritati locale. Sportivii de performanta ai tarii, amatori, iubitori ai alergarilor montane, curiosi, localnici, etc au venit la acest concurs…concurs doar din prisma primului loc. Pentru ca primul sosit este cel mai bun maratonist al tarii. Apoi ordinea este mai putin importanta, locul nu mai conteaza, important este sa termini cu bine maratonul de 41 de km.

Inainte de a intra in zona de start

Lucian controland echipamentul

Orice cuvant nu ar putea reda cu adevarat atmosfera evenimentului, aceasta este o stare, ce trebuie traita. MPC nu inseamna doar tineri, alergare, intrecere…reprezinta o definitie a frumosului uman, o forma de a trai. Pe 6 octombrie toti cei aflati in Zarnesti am respirat MPC, liant de legatura intre oameni educati. Doar nu credeti ca la acest concurs vin etnobotanisti, boschetari, adolescenti fara vlaga, betivi, manelisti, si alte categorii de exemple zilnice de „Asa Nu!” MPC este un mod de a trai, un altfel de viata. La start te intalnesti cu o multime de cunostinte, incepe numaratoarea inversa, 10,9,8…rostita de sutele de alergatori, dupa 1 vine START! Alergi, nu stii cand trece primul kilometru…pe traseu o seama de ganduri iti dau tarcoale, vezi figuri si stări, treci prin puncte de control, te intrebi oare scot un timp bun, mai schimbi cuvinte si impresii cu vecinii din preajma ta, la urcarea spre refugiul Diana ti se pare ca nu mai ajungi, ti-aduci aminte ca ti-ai spus ca la anul nu mai participi, ajuns la Diana uiti urcarea dificila si stii ca de acum nu mai sunt urcari. Dupa sosire uiti de orice problema, ai ajuns cu bine, a fost frumos, altceva nu mai conteaza.

Pana la urma m-am intalnit cu Alex Itu, chiar inainte de start 🙂 …nr. apropiate de concurs

Plecam la 7 dimineata din Busteni si in 45 de minute eram in Zarnesti…multumim pentru sprijin, super-oameni! Plecam adica l-am luat si pe Matrix…el sa-i dovedeasca sotiei sale ca poate sa incheie maratonul. Practic, sotia lui l-a vrut inscris, ca el nu ar fi participat :)) Culmea este ca ea nu prea este un fan al muntelui dar a stiut sa-l motiveze. Ajungem cum spuneam destul de repede, luam numerele de concurs, mai discutam, facem o incalzire usoara pe strazi, ajungem in zona de start unde Lucian Clinciu controla personal rucsacii. Nu aveai echipamentul obligatoriu, nu luai startul…chiar daca ai platit taxa. Pe multi ii intorcea inapoi…si-i primea dupa ce reveneau cu echipamentul complet. Pana la urma de ce ai cu tine poate depinde supravietuirea ta in zona montana, daca se schimba vremea…etc.

Chiar la start m-am intalnit cu Alex Itu, colegul de podium de la Padina Fest-Directia Omu. Salutari, cateva vorbe, poze. Iulica a promis ca o sa ma dispere si la acest concurs daca nu alerg bine, cu Matrix am dat-o la pace, adica alergam cat putea fiecare. Mai ramanea Razvan, intors din Germania, de vreo 2 zile, nu prea era in forma, care m-a luat in primire, „poate nu alergi bine!” :)) Cornel nu avea cum sa ma vada pe traseu pentru ca era intr-un post de control/alimentare.

Luam startul…pe la iesirea din oras, ma uit la ceilalti, la mine…”Oare nu fugim cam tare?” De fapt, chiar fugeam tare, cei mai buni aflati inainte alergau cat ii tineau puterile dornici sa arate care este mai bun. Cum Adi Bostan nu participa, cei mai buni au spus ca Viorel Palici va castiga…el de fapt a si castigat, sosind cu 10 minute inaintea celui de-al doilea clasat Ciprian Balanescu, al treilea a fost Vlad Florin Danut…mai departe nu mai stiu.

Prin Magura

Mai aveam putin pana in punctul „La Table”

Stana Grind

La kilometrul 11, adica la stana Grind am ajuns aproximativ la fel ca anul trecut. Pe tot traseul iar nu m-am fortat, am avut si cateva crampe la un picior, vremea a fost buna, in schimb de la start si pana la finish am baut 6 litri de apa sau energizant. Iar cu doua zile inainte am baut cel putin 2-3 litri de apa zilnic…nu stiu de ce am avut o sete asa de mare :)) Deci am alergat in reluare si in acest an, chiar mai rau ca anul trecut. Pe la kilometrul 9 aud o voce in spate, pe la 100 m: ”Hai, hai”! Era Iulica…am fugit sa scap de el :)) La punctul de alimentare de „La Table” m-am oprit sa beau energizant si apa, niste struguri o banana si la drum. Matrix ma depasise discret, cand l-am vazut pe panta ce ducea spre varf, mi-am dat seama ca merg prost. Ma uit la ceas, si totusi parea mai bine decat anul trecut. Nu mult dupa aceea, tot in urcusul spre varf  il vad pe Iulica depasind tot ce avea in fata, trece pe langa mine cu o viteza uimitoare pentru un urcus asa impozant…ma uit in spate sa vad daca apare si Razvan.

Intre La Table si varf am stat cand in fata, cand inaintea Ioanei Ciulei si a altei fete. Un timp am alergat cu ideea, ca Ioana, la cei 40 si ceva de ani, este o maratonista experimentata ce a terminat cu bine multe maratoane. Asa ca daca mergeam in ritmul ei, era bine. Dar eu de fel uit repede si la un moment dat nu le mai vad…probabil le lasasem in spate. Ma uit eu, nu se vedeau. Cealalta fata, avea nr. 67, eu 670. Si La Table, doua fete notau numerele celor care treceau…una striga, cealalta nota numarul. Eu m-am oprit repede crezand ca se incurcasera. Dar m-au lamurit imediat: „tu ai 670, fata din faţă 67. Eu nu vazusem nr. ei. Este ceva si cu numerele acestea 🙂 Anul trecut am avut nr. 267 🙂

Iesirea in creasta

Imagine dincolo de creasta

Varful…mai este putin

Punctul de control era chiar pe varf, de unde se cobora tot pe creasta

Coborarea…mai pe fund, mai in picioare, cum se nimerea 🙂

Urc varful, cel mai inalt punct al maratonului, cateva poze pana la el, si continui sa cobor. Inca o data imi dau seama de un lucru, ce pentru mine pare banal. Daca nu poti merge pe vai alpine nu ai ce cauta la acest concurs, cat de bun alergator ai fi. Am stat destul dupa altii ce se temeau de prapastiile din jur si coborau cu atentie pe corzi. De teama sa nu ma dezechilibreze careva, de coarda trageau mai multi, am renuntat la ea pe prima portiune. Salvamontisti asigurau aceste zone periculoase. La un moment dat se aude un strigat: „Piatra!” si un bolovan cat o minge de volei dat accidental la vale de un alergator mai grabit, venea spre noi. Isi schimbă directia si se duce exact spre coarda din apropierea mea. Cel care era pe coarda in loc sa actioneze rapid, sa se uite de unde vine pericolul, se lasa jos, nu-si acopera capul, statea asa, ghemuit…totul a durat cateva secunde. Incremenesc cu coarda in mana si privesc spre el, bolovanul in nicio secunda avea sa sara peste o stanca si ii venea direct in cap…dar Dumnezeu face o minune si bolovanul ocoleste stanca fara sa mai zboare prin aer si îi aterizeaza in zona soldului, unde avea acesta o borseta. Nu cred ca l-a durut prea tare intrucat borseta a amortizat lovitura. Pulsul parca imi revine, privesc mai sus de unde coborau continuu sportivi, apoi din doua salturi eram jos la baza peretului, nu simt coarda cum ma arde la maini pentru ca nu o tin strans…timpul curge mai departe, tot ce se intamplase se sterge din memoria tuturor…alte chipuri, alte mâini, aceeasi coarda.

Fug si pentru ca trebuie si sub impresia celor vazute…mereu privesc in urma mea. Sus, salvamontistii nu mai lasau pe nimeni sa se avante…il prind pe Matrix, cobor si cu Emanuel Guralivu un timp, la un moment dat suntem la Marele Grohotis. Aud din spate un zgomot puternic de coborare, un sportiv pe care nu-l mai vazusem, cobora printr-o multime de bolovani, in salturi. Daca l-ar fi vazut vreun arbitru l-ar fi descalificat. Ne anuntam unul pe altul si ne dam putin intr-o parte sa-i facem loc, privindu-l sa vedem daca este sanatos. Ma uit la picioarele lui cum se zbat printre bolovanii mari. Imposibil sa nu se fi lovit la glezne. Mai jos il depasim…

Ajung la refugiul Spirlea, aici era Cornel. Cat a muncit in ziua asta! A carat zeci si zeci de litri de apa, pe o panta de vreo 2km. Altruist a fost de cand il stiu! La refugiu a fost si coada la apa, fiind un punct important de revitalizare. Pana la Plaiul Foii, printr-o intamplare ma distantez de Matrix. Ajung la Plaiul Foii cu aceeasi sete desi de la Cornel si pana aici bausem mai bine de 1 litru de apa…mai multe pahare cu apa si energizant se duc rapid, ceva cascaval, banane si plec agale spre urcarea ce venea pana la refugiul Diana.

Cred ca au si lungit traseul pentru ca am mers prin locuri pe unde era poteca noua. Dar fiind o zona unde le scade moralul multora, chiar Lucian, organizatorul cobora strigand incurajari pentru participanti. Mai sus erau doi baieti ale caror strigate ar fi dezmortit pe oricine. Pe un punct panoramic erau cateva fete tot din echipa de organizatori care la fel incurajau alergatorii. Si totusi refugiul ăsta nu mai venea. Cand am ajuns am stat si pe acolo la apa…dupa care fuga la vale. Nu prea tare pentru ca era destul de inclinat.

Aproape de refugiul Diana…urcam de jos, din poienile care se vad…acolo este Plaiul Foii

La Coltul Chiliilor eram pe la 14:45 cu vreo 15-20 minute mai tarziu fata de anul trecut. Un jandarm, prieten cu Razvan, ma intreaba de el, ii spun ca nu l-am vazut, el ma intreaba daca am nevoie de ceva, ii spun ca nu, ii multumesc si alerg mai departe cu gandul: „Nu se mai vede odata, Zarnestiul asta”. Cand il vad parca prind puteri si alerg, alerg. Parea ca nu se scurteaza deloc distanta in ciuda faptului ca alergam. Asa ca trag frana de picior si continui la pas repejor cu ochii la o cruce veche, la munte, doar am inconjurat toata Piatra Craiului.

Coltul Chiliilor

Undeva mai in fata il vad pe Iulica si imi dau seama ca a patit ceva. Il ajung, il dureau tendoanele. Imi spusese dinainte, spera sa nu aiba probleme. Stam un timp de vorba, mergem la pas, apoi o iau inainte. Cred ca pe intreg traseul am intalnit mai bine de 50 de persoane ce aveau crampe sau ii dureau genunchii. Am patit si eu in 2009 sau 2010 o chestie asemanatoare la un concurs de biciclete. Am cazut cu bicicleta intr-o parte pe iarba. Nu mai imi simteam picioarele…nu le puteam indoi, nici in ele nu am reusit sa stau. Dar m-am prefacut ca este totul ok si am stat 20 minute sa imi revin. Asa ca stiam ce simteau cate unii intinsi pe jos… Partea buna este ca nu esti singur si mereu te ajuta cineva…

De la umbra masinii, loc unde ma instalasem dupa sosire, am privit in toate directiile…am fost si sa mai fac poze, Lucian si ai lui erau peste tot…o organizare de exceptie. Cursa Copiilor pe diferite varste, evenimente la Centrul Cultural. Pe langa acest centru stateau si multi copilasi de 7-10 ani, mai amarati. Asa m-am bucurat cand am vazut ca tinerii organizatori le umplusera bratele cu iaurturi si branza cu smantana. De aceea, si acest eveniment este atat de reusit…deoarece aceia care il organizeaza sunt oameni in primul rand nu doar organizatori. Toti traiesc intens momentul, au vorbe frumoase. MPC tine doar o zi, dar amintirea lui este vie un an de zile si abia astepti editia urmatoare…o zi in care vezi un colt de Romanie adevarata! Este putin lucru daca-i felicit pe organizatori, cuvintele sunt totusi mici…mai bine, sa ne vedem sanatosi si la anul! :))

Pe iarba, aveam un somn… 🙂

Elicopterul SMURD survola zona intregului traseu de concurs

Cum stateam si pozam, priveam…vad o persoana in stanga, adica era chiar ultima din stanga.  Il fac atent pe Matrix: „Uite-o pe doamna aceea pe care am pozat-o anul trecut” dar el nu isi mai amintea. In fata mea se interpunea cineva…dar parca mi-au inteles gandurile. Si omul acela a plecat din loc si doamna respectiva 🙂

Evident eu o vad mereu la sosire si nu pe traseu, pentru ca foarte probabil alearga mai repede ca mine :))

Cursa copiilor

Dupa sosirea lui Razvan, am iesit toti din transa…baiatul asta poate sa faca sa rada pe oricine, sa-i schimbe starea de spirit! 😉

In timpul coborarii spre oras, m-am uitat in spate si am vazut-o pe Cornelia David. Cand ajunge langa mine, imi spune „Hai cu noi!”. Eu ii multumesc, dar eram terminat :)) Un timp totusi ma tin dupa ea, mai la distanta, cam pana in oras…unde si pe acolo m-am luat mai degraba de mers decat de fuga :))

La o curba o doamna imi spune: „De ce sa te opresti acum? Uite dupa curba aia este sosirea”. Cam departe parea curba insa m-am pus in miscare mai cu talent…asa am trecut linia de sosire.  Nu stiu nici timp, probabil vreo 6 ore si „umpic”, nici loc :)) …pe acolo „in lotul spartanilor” :))

Organizatorii asteptau cu masa intinsa participantii…eu am luat drept azimut masa cu placinte, un loc pe banca si urmarea se intelege. Dupa care am intins pelerina pe iarba, la umbra unei masini si priveam cum soseau ceilalti.

Un concurs de placinte nu s-ar face :)) Nu ar fi avut loc de mine pe podium :)) Aici gata, eram in forma, uitasem de alergare…

Veteranii MPC soseau si ei unul dupa altul. La un moment dat il zarisem si pe dl. Stan Turcu. Dansul este nascut in 1948, va dati seama ce conditie fizica au…pe langa respectul tuturor.

Incurajand copiii…bucurie maxima pentru organizatori si copii

Un tata alergator, asteptat la sosire de copiii lui. Toti 4 au trecut impreuna linia de sosire

Unde vedeti oare asemenea scene? :)) Totul este frumos la MPC.

Maraton sub egida Salomon

Concurentii soseau la cateva minute distanta:

Nicio editie de MPC nu seamana una cu alta…mereu este altceva, mai bun

Banner pentru autoritatile nepasatoare

In sala Centrului Cultural

Se mai pot spune multe alte lucruri, nu ai cum sa acoperi un astfel de eveniment, mereu uiti ceva…sigur vor scrie si altii despre aceasta experienta folositoare si atunci nu se va pierde nimic!

Traseul de alergare montana…este de inteles de ce toti participantii ce incheie concursul, isi doresc cu ardoare medalia de finalist. Au muncit pentru ea, este simbolul efortului lor! Spectacolul, premierea, Pasta Party au tinut cu siguranta pana la miezul noptii. Medalia, contrar obiceiului, nu am agatat-o pe peretele plin de diplome si alte asemenea…pentru ca in acest an nu este locul ei acolo, ii trebuie un loc mai bun :)) De altfel, o am pe acea de anul trecut si o sa las loc pentru aceea de anul viitor!

Circula si un banc despre maratonisti si manelisti…am vrut sa-l pun ca si incheiere…dar l-am uitat! :)))))

Rares, Expeditia, Vf. Bucura si Fosilele

O zi interesanta, astazi. Nici nu m-am dezmeticit bine ca ziua isi si cerea „tributul”. Mai intai, ma reped la calculator sa-i dau substanta unui proiect mare, gandit de mult, nu foarte in detaliu, pentru ca nu stiam cand ii vine momentul. A venit insa si am trecut la lucru. Repede ordonez imaginile si ramane partea de tehnoredactare…din minte evident, ca nu merg cu copy/paste niciodata.

Scriu o pagina, doua, si cu o ureche o aud pe Oana ca pleaca la cumparaturi cu o prietena. Doar nu cu mine :)) Pentru ele poate este un lucru super placut, pentru mine ar dura putin timp. Dar le place sa se hlizeasca prin toate rafturile… Varul meu mai este asa, dar ăsta ar face orice femeie invidioasa. Am mers cu el prin Brasov, Doamne ce am patit pe acolo. M-am intors singur categoric. Printre ce vroiam noi sa cumparam, mai vroia el o pereche de blugi. Nimic obisnuit. Doar ca a intrat la un magazin, apoi la altul, si iar la altul si tot asa o tinea. Proba colo o pereche, dincolo alta. Vazand acestea, l-am considerat cu o piesa lipsă. El mai si lăsa vorbă pe unde trecea ca se intoarce imediat 🙂 Ne-am vazut acasa iar la cumparaturi niciodata in viata asta, si au trecut ani buni 🙂

Dupa plecarea Oanei, -era vreo 10:30, nici pana la ora 15 nu s-au intors 😉 chipurile, ploaia care le-a prins, aglomeratie, texte feminine amuzante prin neadevarul lor, s-au holbat prin tot supermarketul-, … imi dau eu seama ca am uitat de…Rares 🙂

El, dragalasul, statea ca un ingeras cuminte in pat si se uita la mine. L-am vazut si mi-a zambit. Prin urmare, am uitat de alte treburi si m-am dus la el sa-l ia tati putin in brate. Si el bucuros tresălta intr-una, scotea diverse sunete. Il iau si-l pun in patul meu, sa-l am sub ochi. Dupa o vreme de scris, imi dau seama ca este putin cam agitat. Ii prepar lapticul, apoi il ajut sa dea aerul afara si zic eu ca am scapat. Dupa scurt timp dadea din picioare si nu a joaca. Asa ca, a urmat schimbarea :)) Putina baita, alifie, alt scutec, alte hainute…si el nu statea deloc linistit, se juca cu mana mea, se rostogolea de pe stanga pe dreapta, râdea…l-am imbracat pana la urma.

L-am asezat in pat si am recurs la metoda consacrata de a-l adormi: pupici pe frunte si mangaieri usoare pe cap si fata. Peste cateva minute dormea. Reusesc sa dau telefon si sa aman unele lucruri pentru maine. O femeie daca pleaca la cumparaturi atunci timpul se opreste, nu mai exista. Si scriu mai departe, noroc ca mai foloseam si „scrisul de 14” pe alocuri. Nu prea simteam oboseala pentru ca era un proiect pentru Bucegi la care tineam. I-a venit randul in sfarsit.

Ca un facut, ma suna un prieten. Tot cu o chestie ce o urmaream de vreo trei ani. O intreaga „armata” va veni pe Bucegi. Au vizionat o filmare cu ceva descoperit de mine in urma cu cativa ani si vor sa-i duc in acel loc. Lista ar fi alcatuita din oameni cu renume in cateva domenii. Tot ce sper este sa nu fie din Consiliul Stiintific al Parcului Natural Bucegi pentru ca ii voi purta prin cele mai bolovanoase locuri :)) si pe cai foarte lungi. Orice activitate de cercetare din Parcul Natural Bucegi se desfasoara doar cu acordul acelui Consiliu. Va imaginati insa ca pentru mine, oamenii acestia din Consiliul Stiintific, in afara de dl. Cristian Goran, desi doctori si mari academicieni nu au nicio valoare. Ei dadeau avize pentru proiecte cu impact asupra mediului fara ca macar beneficiarul proiectului sa fi depus  o banala cerere, nu zic studii. Astia nici nu trebuie luati in considerare…

Ok, sa revin la Rares…s-a trezit si atunci i-am dat un iaurt amestecat cu cereale si cu o banana. A mancat cam jumatate din ce-i pregatisem, apoi iar i se inchideau ochii. Stau putin langa el, presupunand ca va adormi, da’ de unde 🙂 Ma prefac ca adorm, inchid ochii eu, dar el ii facea mari pe ai lui si ma privea. I se paruse ciudat ca dorm. Am izbucnit in ras, apoi am zis sa-l las in pace. Dar nu ma lăsa el. Cu o mana ma tragea de par, de obraz, radea…asa ca pana a adormit a trecut mai bine de o jumatate de ora. L-am invelit, pupat usor si la treaba.

Despre Vf. Bucura acum,

Ati vazut ce s-a intamplat, adica ati citit ce am scris, o experienta pe acel varf, cum o numeste fiecare 😉 Eu vorbesc cu multi oameni, din „simplul” motiv ca nu vreau sa sar de pe linia normalului, crestina. Nu accept si nici nu resping unele lucruri… doar le tin „in asteptare” ca la telefon, pana la acel moment cand le va veni scadenta realitatii/intelegerii. Printre aceia cu care vorbesc sunt si preoti, mari duhovnici, oameni care prin fiecare cuvant spus transmit iubirea LUI. Si voi posta o parte din vorbele unei astfel de persoane, nu am acceptul său, dar nu cred ca se va supara. Pentru ca nu fac acest lucru ca sa ma inalţ pe mine ci pentru ca si altii sa invete din asta. Iar mai bine ca dumnealui, eu nu ma pot exprima:

„te salut frate…ma bucur sa te aud..ca sa zic asa…am citit articolul..ma rog..nu este un subiect care ma pasioneaza si nu din ignoranta..insa eu stiu asa…si de la Sfantul Apostol Pavel..ca vrajmasul nostru diavolul umbla racnind ca un leu pe cine sa mai inghita…ca cel mai subtire loc al nostru prin care intra cel mai usor vrajmasul este gandul…ca lantul prin care ne leaga este patima…si multe altele…de ce spun acestea….pentru ca nascocirile mintii omenesti fara de Dumnezeu…a inlantuit de-a lungul vremurilor multe suflete…subiectele respective pe marginea acestor teme si atata pasiune nascuta pe marginea lor din pacate si printre fratii nostri intru Domnul nu ar trebui sa fie preocupare noastra, ci MANTUIREA …asta una…

De asemenea,

„adevarul frate este unul si acela este Dumnezeu….sti Duminica a fost evanghelia cu….luminatorul trupului este ochiul…trebuie sa avem mare grija la ochiul sufletului care este mintea…”.

Cuvinte atat de pline de inteles, de care va doresc fiecaruia sa va bucurati, citindu-le!

Cu fosilele acum…

Nu vreau sa va ganditi ca sunt atotcunoscatorul muntelui, doar ca intr-adevar am o predispozitie de a ajunge prin anumite locuri. Da, am gasit tot felul de fosile, pietre, un cutit din bronz, un fier probabil de la un tun sau poate mai vechi de perioada medievala, stiu locuri cu inscriptii, morminte, multe altele. Intreaga mea poveste, intitulata buceginatura2000, se sprijina pe toate aceste lucruri. Nu trag concluzii in functie de unul singur. Le am asezate toate ca intr-o biblioteca, mentala, si le privesc in acelasi timp si fiecare are o legatura cu altul, si fiecare cu ceva nou…la timpul lor.

De data recenta, am mers pe niste varfuri montane, ceva obisnuit cand merg pe munte. Cand merg, nu neaparat caut ceva, privesc ca tot omul, atent la imprejurimi. Am gasit o piatra, sau mai degraba o stanca, la peste 2000 metri altitudine. Pe langa aceasta au trecut mii de oameni, mie mi-a sarit asa deodata in privire. Fara sa ma apropii de ea, mi-au venit in minte doua cuvinte „fosil” si „marin”. Superba piatra! Am admirat-o putin, cateva poze si am plecat. Cu gandul ca nimeni nu este mai competent sa se exprime asupra ei decat Alexandru-Fosile de la Blogroll. Dumnealui, intr-o expunere argumentata stiintific mi-a confirmat presupunerile si chiar mai mult de atat.

Problema este ca vreau, nu vreau, trebuie sa o iau din acel loc si sa o transport in alta parte. De vreo 5 ani panta pe care se afla tot aluneca spre vale, iar daca va cadea nu o va mai gasi nimeni printre sutele de bolovani de mai jos. Cu toate ca ar trebui ca acel colorit aparte al stancii sa iasa in evidenta. Are cateva zeci de kilograme dar merge deplasata…

Deocamdata atat si pe ziua de astazi!