Un episod din Bucegi, o zi splendida

Se anuntase o zi senina, aidoma celei de pe 28 februarie. Sa stiti ca pe multi oameni de munte i-am auzit exprimandu-se ca vremea inchisa, ce a durat atata timp, i-a imbatranit.

3La Cota 1400

4Partiile din Sinaia arata foarte bine

6

7

8La Cota 2000…priviti in dreapta 🙂 Schiorii sunt la nivelul meselor, va dati seama cata zapada este? 🙂

9Era si un concurs sau nu stiu exact cum sa-l denumesc…oficial se numeste „Winter…” nu stiu cum. I-am vazut si anul trecut si anul acesta…cred ca lumea nu intelege ce se intampla, din ce am vazut eu nu era nimeni interesat. Mie nu mi se pare cine stie ce… 🙂 Dar daca la altii le place… cu scuzele de rigoare, eu nu am scris detalii, pentru ca nu mi se pare important si interesant…se plimba cate unul pe schiuri de colo-colo, legat de o parapanta. O fi ceva si asta…un sport 🙂 Cui ii place, de cine se prinde…de mine cred ca niciodata.

10Am facut poza mai mult ca sa vad cum arata Valea Tatarului…este undeva pe la jumatatea imaginii

11

12Asa arata versantii muntelui Furnica…s-a uniformizat totul de la atata zapada, nu mai sunt denivelari mari…sa tot schiezi pe o astfel de partie naturala

13Muntii Baiului, Grohotisului si undeva departe muntii Ciucas. Mi-am facut si un plan cu concursurile de alergare montana la care vreau sa particip in acest an…maratonul din Ciucas nu mai este pe lista, desi am alergat binisor la el, iesind in primii 10 la categoria mea. Insa m-am plictisit ingrozitor, traseul nu mi s-a parut pitoresc decat pe la varful Ciucas, nu stiu cum am facut ca vreo ora am alergat singur, nu am vazut pe nimeni in fata sau in spate, fugeam de zapacit prin paduri si poieni, cu ochii dupa marcaje…mai este si departe, tocmai pe la Cheia. Mie mi s-a parut buna organizarea…dar l-am taiat de pe lista 🙂

14Partie naturala…zapada nu era foarte inghetata, stiti ca daca este inghetata bocna si ai cazut pe o astfel de panta, nu stiu pe unde te mai opresti

15Stana…vazuta de langa vf. Furnica…ce peisaj frumos, pierduta in alb

16Sagetile rosii incadreaza Saua Strunga…si mai departe priviti munti din grupa Fagarasului in toata splendoarea. Se si diferentiaza prin culoare de Bucegi

17Platoul Bucegilor delimitat in dreapta de Abruptul Prahovean…dupa cum se vede, mai sunt mici pete pe imensitatea alba…in special jnepenii de la Piatra Arsa sunt acoperiti. Vf. Jepii Mari nici nu mai poarta podoaba aceasta verde, totul este sub zapada 🙂 Si cam peste tot, acei jnepeni depasesc inaltimea unui om…deci a nins bine, daca i-a acoperit 🙂

18Zona Babele, muntele Obarsiei…pana spre Omu. Nu mai sunt vai, denivelari, jnepeni, lucruri care sa se distinga bine, sa se vada cat sunt de adanci, mari

19Este reusit 🙂

20Muntele Piatra Mare si Predealul

21Prin Valea Dorului

22Cabana Miorita…ce locatie are omul asta, tatal lui Sebastian Ghita, si rar am vazut turisti pe la el. Nu se pricepe sau nu-l intereseaza. Are niste camere frumoase, este singurul ce ofera cazare in zona Cotei 2000 si cred ca singurul caruia nu-i prea merge treaba. Nu stiu unde se scurtcircuiteaza lucrurile, probabil la oferta/pret/conditii. Cred ca ori cere mult, ori nu are apa. Este si la pamant cu promovarea. A avut probleme in fiecare iarna cu apa. Insa priviti cata zapada are, de atatia ani, inventa ceva, gasea o solutie, isi facea un bazin, topea zapada, filtra apa…evident nu pentru baut. O fi obosit, batranetea, cine mai stie? Nu ai cum iarna sa fii langa partie, sa ai panorama, locatie, si sa nu-ti mearga treaba, week-end de week-end.

Priviti, cabana pare parasita, nici o urma ca ar fi viata pe acolo. Facea ceva daca era interesat, sa iasa fum pe cos, sa atraga atentia 🙂 , umplea internetul, Sinaia, cu afise ca daca treci pe la cabana lui iti da, eu stiu, ceai gratis. La cate plante sunt pe munte, mare paguba cateva kilograme de zahar sau de miere. Dar ii faceai pe turisti sa coboare de la statia de telecabina, bine, nici sa-ti bati joc, arunci trei plante intr-o oala murdara sau chestii de genul acesta. Ceva serios, un ceai bun, sa-l tii minte :), cani curate, servit turistul cu atentie, nu asa in dorul lelii. Si pe langa ceaiul acela, mai aveai pregatite si altele, dar cu bani, preturi accesibile la camere. Din 50 de ceaiuri tot iti lua cineva si altceva…contai in turismul din zona, se stia de tine, nu erai mort ca acum. Dar si activitatile acestea se fac cu implicare. Nu esti acolo, nu pui suflet, nu esti corect, serios, nu reusesti. Trebuie sa fii acolo, prezent, sa ai determinare, sa nu stai sa privesti tavanul…

Cum este Sorin Aldescu de la Cota 2000, cum s-a asezat cineva la o masa, imediat vin ospatarii. Dar se si pregateste din timp cu meniul: face zacusca, cumpara berbecutii din timp, face niste carnati interesanti, are tot felul de retete naturale, nu recurge la improvizatii de moment. Indiferent cine este la cabana Miorita, situata la cateva minute distanta, nu poate concura cu el pe segmentul alimentar. Sau cum este Sami la Cota 1400. Oameni de acest gen sunt in miezul problemei, altfel, prin intermediari, nu se face treaba. Este afacerea ta, nimeni nu are grija de ce este al tau mai bine decat tine 🙂 . Amuzanta este o situatie de la Cota 1400. Cei de la restaurantul Telefericului mai aprind uneori gratarul. Adica este inutil sa concurezi cu Samoila. Nu ai ce sa-i faci, el face gratare de o viata. Nu-l bati decat daca vinzi mici din carne de urs :)) Trebuie alta „politica” la restaurantul Telefericului. Merge sa vinzi ceva ce nu au altii prin jur. Acum este la noroc, intra turisti ca n-au incotro si incasarile sunt asadar pe masura…insa nefiind asteptari… :)) Dar niciodata nu au cum sa faca exact la fel ce face Samoila. Fiecare este bun la ceva…bine, trebuie sa mai ai si oameni cu care sa faci treaba 🙂

Mi-aduc aminte, lucram undeva, nu este chiar aproape 🙂 Si respectivul era cu afacerea la pamant, nici nu se prea pricepea, in schimb era el asa mai smecher. Am lucrat 30 de zile din 30, mie imi place sa ma ocup de lucrurile in care cred. Si cand a fost ziua de salariu, ca mie nu imi place sa iau banii in mai multe etape, ci o data pe luna, mi-a dat doar jumatate din acesta. Nu pentru ca nu avea, ci pentru ca asa proceda, smechereste. Doar ca nu stia cu cine are de-a face. Metoda este veche, te tine un patron astfel incurcat si tu nu pleci pentru ca stii ca ai de luat niste bani. Eu i-am dat naibii de bani 🙂 Cand s-a prins el ca a procedat gresit era tarziu, inapoi nici pe 50 de salarii nu m-as mai fi intors. Ma suna mereu dupa aceea, ca nu stia ce sa faca…l-am lasat asa, sa se descurce. Pe mine m-a deranjat atitudinea asta de smecher, adica eu ce trebuia, sa ma prefac ca nu inteleg? El stia bine ca oricine pricepe substratul problemei, dar nu vorbeste ca nu are incotro…din pacate, mai sunt si altfel de oameni, care au mereu incotro.

23

24Cu rosu Masa Ciobanului, cu verde Varful cu Dor…ma gandeam, sa urc si pana acolo, sa nu urc?

25

26Pana la urma, am inceput sa urc

27Cu verde terasa din Valea Soarelui, cu rosu cabana Valea Dorului

28Masa Ciobanului si urme ce suie pe Vf. cu Dor

29

30Masa Ciobanului

31Spre Vf. cu Dor

33Privire inapoi spre Masa Ciobanului

34Privire spre Valea Dorului

35Vanturis, drumul pe Dichiu nici nu se cunostea

36Telescaunul, cabana Miorita, Cota 2000 si constructia rosie-refugiul salvamont

37Tot Masa Ciobanului

39

40Stana turistica Tarle…1600 m altitudine

41

42Mai era unul ca mine si ca alti prieteni :)) …sa mearga cu schiurile in afara partiilor, prin padure si locuri mai salbatice :))

43Drumul spre Schitul Sf. Ana…azi nu m-am intalnit cu ursoaica si cei doi pui, ce isi fac veacul pe acolo :)) Bine, am mers probabil animat de ideea ca ursul cand ma intalneste, face pe mortul 🙂 La schit, portile inchise…cred ca staretul era jos la manastirea Sinaia. Probabil tin portile inchise pentru ca intra ursul. Am plecat mai departe, spre Stana Regala.

44Schitul Sf. Ana

45In amintirea parintelui Ioanichie

46Spre Stana Regala

47Am mai publicat acest panou, o sa-l public asa, la anumite perioade…poate se prind de noi cateva idei 🙂

48Stana Regala

49Poiana Stanii Regale

50Orasul Busteni vazut de pe Stanca Franz Josef

51Coborare pe poteca regala spre Sinaia

Tura prin Bucegi: Pestera Ialomitei

Pregatiri, pregatiri! Sa mergem la Pestera Ialomitei, adica peste munte. Din Valea Prahovei peste Platoul Bucegilor in Valea Ialomitei. Pe drum auto sunt din zona Busteni-Sinaia pe la 40 km. Peste munte, pe trasee turistice sunt pana in 20 km.

Si plec pe la 8 fara ceva, echipat de o noua aventura.

Asa era vremea, dimineata. Peste muntii din faţă trebuia sa trecem.

Iepurele lui Matrix…Eu: „Ce frumos esteee!” Si il iau de la prietenul Matrix in brate. Pana atunci ma multumisem sa-l mangai. Din nefericire pentru mine iepurasul naparlea ingrozitor…si m-am umplut de par pe geaca imediat. Si: „Fir-ai sa fii Matrix cu iepurele tau cu tot” :)) Iau iepurele il inchid in cotet dupa care am stat eu mult si  bine sa ma curat de par.

Pe la 8:40 am reusit sa plecam!

Si am avut iar noroc sa intalnim zapada pe traseul de pe Jepii Mari, astfel incat am urcat continuu vreo 40 de minute pana am ajuns in Saua Urlatorilor. Nu am mai fost nevoiti sa mergem in serpentine ci ne-am dus tot inainte, cat mai sus 🙂

O  poza cu schiori la Piatra Arsa. Cand i-am vazut sosind am luat aparatul foto pentru a imortaliza momentul…intrucat, vazusem eu o fotografie cam din acelasi unghi, facuta in urma cu mai bine de 20 de ani, intr-o revista…si mi-am adus aminte instantaneu :))

Am mers de la Piatra Arsa spre Hotelul Pestera in cea mai mare parte a timpului prin zapada. Muntele acesta de zapada este chiar la marginea DJ 713, asadar nu se poate ajunge cu masina la Complexul de la Piatra Arsa. Poza este spre dreapta sensului nostru de deplasare, noi mergeam spre vest.

Spre stanga…se vede si drumul

Marcajul cu stalp este pe sub zapada mai mare de 2 metri

O „baba” mica langa traseul de pe muntele Cocora…mereu o privesc de cate ori trec, prima oara am stat sub ea pe la 10 ani

Pe langa crucea aceasta, a unei eleve ce a murit acum aproape 20 ani, mereu am o stare ciudata…cine stie ce poveste groaznica s-a scris aici. Si nu doar eu, mai stiu un prieten, care la niste discutii despre munte, mi-a spus ca atunci cand trece pe la crucea din Padurea Cocora are o senzatie ciudata.

Crucea este langa copac, orice turist ce trece pe acolo, o vede, era si o lumanare…pe care nu am aprins-o pentru ca poate ia foc ceva pe acolo, intr-o padure cu multe uscaturi, licheni, nu umbli cu foc.

A fost un ditamai ursul…este drept, urmele se fac si mai mari cand zapada se topeste…dar animalul este mare, distanta dintre urme o arata 🙂

Trebuie sa-i intreb pe cei de la Directia Silvica Targoviste de ce nu au copacii scoarta. Sa vedem ei ce zic :))) Poate mai inventeaza iar o poveste cu gandaci de scoarta…care de foame au mancat padurea si au lasat in urma doar buturugi :)) Astia inventeaza orice numai sa despoaie muntii de paduri. Nu au nicio tangenta cu mediul, totul este gargara ieftina, niciodata nu vor face ceva bun pentru Bucegi. Pentru ca nu se pot gandi la lucruri bune. Sper sa vina ziua aceea cand voi auzi ca va fi cineva suficient de hotarat sa desfiinteze Romsilva. Cum este treaba cu mafia de prin vami asa este si cu regia asta…

Masina sefului salvamont Dambovita sau a Serviciului Salvamont Dambovita, totuna :)) Parcata la hotelul Pestera. Cine stie despre ce actiune de salvare mai era vorba 😉

Acolo undeva departe va fi aprins un foc de tabara, se poate apropia poza :)…distanta de la foc pana la padure este de vreo 10 ori mai mica decat spune legea. Dar aici vorbim de locatia unui senator si unii sunt mai egali decat altii in fata legii, altii mai putin egali, dupa caz :)) De vreo doi ani tot i pozez focurile, urmele lasate, distanta fata de padure, acum poate le fac o bucurie oamenilor ce reprezinta mediul scriind pe la minister ca ei ingaduie astfel de ilegalitati in situl comunitar. Astia se iau doar de turisti sau cetateni simpli, o sa taie intr-o zi nenea ala, senatorul, padurea din spatele hotelului ca sa faca o partie de schi…si smecherii astia nu stiu ce motiv sa mai scorneasca ca sa isi aduca si ei contributia…dar poate vine gandacul intre timp :)) Acum dupa o asemenea iarna grea isi inchipuie toata lumea cu ce foame grozava se apuca de padurea tanara si verde din spatele hotelului. Gasesc ei o solutie sa elimine padurea aceea…care de pe acum este afectata :)))

Biserica veche, monument istoric, singurul lucru original de prin curtile calugarilor. Sunt tot felul de constructii, cele mai multe fara autorizatii, dar te poti lua de „sfintii parinti”? :)) Daca altcineva si ar face pe acolo un cotet in 10 minute l-au luat pe „nesimtit” institutiile statului. Pe aici, trebuie sa te ai bine cu cine trebuie, in rest oameni ai legii, smecheri sau de-ai „Lui” …o apa si un pamant! Nu au nicio treaba cu legea, aplicarea sau respectarea ei, cu Dumnezeu…iesindu-le niste lucruri, au capatat atata mandrie incat este uimitor cat de rataciti au ajuns 🙂 Cred ca merg bine afacerile cu oglinzi in Valea Ialomitei, in fata carora fiecare cred ca zambeste continuu 😉

Cladirea din fata Pesterii Ialomitei

Si am platit intrarea ca sa fim civilizati chiar daca obiectivele noastre se puteau realiza si cu iluminarea pesterii si fara…calugarul de la intrare ne-a atras atentia ca este interzis sa mergi mai departe de Altar, zona vizitabila.

Prin interior:

Aici este ultima parte vizitabila…ploua de-a binelea din tavan

Pe stanca din imagine cadea din tavan un firicel de apa. In bataia luminii picaturile ce sareau alcatuiau un spectacol deosebit…dupa ce au sarit pe aparat am renuntat sa mai fac poze in acest loc…pana la care ajunsesem cu ceva efort, parasind traseul amenajat. Lumina aceea verzuie ar fi trebuit sa fie firicelul de apa…

Asadar am fost sa vedem ceva zidit prin pestera, apoi la Grota lui Hades iar dincolo de Altar era prea mare apa ca sa trecem…treceam pana la urma ca am vazut niste lemne abandonate si realizam o mica punte, dar poate mai departe ne surprindea vreo viitura. Din tavan ploua cu galeata, si cand riscul nu este echivalent cu realizarea obiectivului, nu ne-am obosit prea tare sa mergem mai departe.

Am plecat apoi sa urcam prin Padurea Laptici pentru a iesi pe Platoul Bucegilor.

Aceasta este opera unei ciocanitori. Iarna a fost atat de grea incat au gaurit jumatate de copac pentru a cauta viermi, larve, insecte…

O poza mai de aproape

Sunt cateva insecte prinse de rasina molidului…

Nu departe un alt copac gaurit

I-am pozat si crucea omului asta pentru ca ma gandeam ce soarta au astia ce merg singuri pe munte, pe trasee mai problematice, eu consider un risc sa mergi de unul singur prin Padurea Laptici…aiurea sa mori asa prin locuri nestiute, unde nimeni nu va stii vreodata cine ai fost, ce ai fost…

In 55 de minute de la Padina am iesit la golul alpin…si aici am urcat un munte de zapada

Cand merg pe undeva sunt cu ochii peste tot…mai vad un copac nu stiu cum, ma duc pana acolo, mai o grota, hai si pana la ea, si tot asa…pana raman ultimul 🙂

O privire si spre Vf. cu Dor. Omul meu de zapada a murit intre timp, ramane sa-l inviez la anul 🙂 Pana aici am venit prin Valea Soarelui-Valea Dorului, cativa schiori pe partiile de schi…

Un corb…era foarte atent la ceva, poate ca era absorbit de peisaj :))

Si bilete, ca sa nu se creada ca nu am fost civilizati…ce sa zic si eu :))) Oricum astfel de bilete scoti cu miile la imprimanta…

Din Saua Vf. cu Dor am ajuns La Sami, de acolo am coborat pe la Schitul Sf. Ana. Staretul era pe afara, cateva saluturi, apoi mi-a inmanat ultima poza ce o mai avea cu parintele Ioanichie. Pe scurtaturi am ajuns in Sinaia. Nu inainte de a-l pierde pe Matrix pe drum. El fiind inainte coborase pe o scurtatura, noi pe alta mai lunga, astfel ca atunci cand noi eram la cabana Schiori el era pe la Stancile Sf. Ana…si ne-am pus pe asteptat.

Pe langa noi a trecut Ciprian Goran, un om extraordinar cu un coleg de la Jandarmeria Montana, parca Benasic il cheama, unul dintre campionii nationali la schi. Erau pe biciclete…pana mi-a venit ideea sa-i pozez erau departe 🙂

Si cam asta a fost, exceptand faptul ca am mancat un chec destul de mare :)), ca bocancii de tura au fost utili doar pe jumatate de traseu, in rest mi-au obosit picioarele, dar pana maine trece :))

Omul de pe Varful cu Dor

A fost odata o vorba…oare? 🙂 Eu cand spun ceva, mai devreme sau mai tarziu ma tin de promisiune, cand vine momentul, nu este niciodata imediat. Am observat ca nu se poate indeplini pe moment ceea ce iti doresti…poate pentru ca mai este nevoie sa lucreze si timpul…

Despre ce este vorba in aceasta postare? Despre un om de zapada aflat la 2000 m altitudine, nu oriunde ci tocmai pe Vf cu Dor. De ce in acel loc? Pentru ca nimeni nu s-a gandit la asta…si mai ales pentru a dovedi ceva, ca nu uit, ca etc…

Ideea nu este de ieri de azi, ci de prin ianuarie, dar zapada a fost mai mereu inghetata. Astazi a venit randul acestei idei sa fie pusa in practica. Evident am fost singur desi eram asteptat in cateva locuri…la unii am ajuns, la altii nu…cel mai important moment al zilei era ridicarea omului de zapada. Sper sa nu citeasca o d-na a carei zi era astazi 🙂

Omul de zapada a iesit aproape la fel cum mi-l imaginasem. Din timp adusesem anumite accesorii necesare…o oala, un bat pe care il purtasem dupa mine tot Drumul de Vara, la 2000 m nu sunt copaci…cetina de brad, conuri de molid…

Din niste ierburi uscate am alcatuit o matura, de pe acasa am luat si o mica peruca ca sa nu dea o nota prea comuna acea oala…apoi am luat si un mic stegulet ca sa acopar oala, precum si un fular, carbuni pentru a-i face ochii, o cruciulita ca sa-l crestinez…

Deci unele le aveam sub o stanca aproape de locul faptei, altele in rucsac.

Pare destul de simpatic…mai are un chip orientat spre nord adica spre Cota 2000, diferenta consta in faptul ca acela are nasturii din conuri de molid. Are cam aceeasi inaltime ca mine, 1,85 cm. Mie mi se pare ca aduce mai mult a urs…

Este vizibil de la Cota 2000, de la cabana Miorita, Vf. Furnica, telescaunul din Valea Soarelui, cabana Valea Dorului…mai bine de 1 km distanta. Ma gandesc ce or zice aceia care innopteaza pe munte, salvamontisti, turisti. De la asemenea distanta pare un om real, ce nu vrea sa coboare…sper sa foloseasca un binoclu si sa nu plece dupa el :)))

Un veritabil strajer…care priveste in acelasi timp si spre nord si spre sud. Nu priveste spre est si spre vest ca sa nu-l orbeasca soarele :))

Cum se schiaza la Sinaia? Incepand cu foarte bine…

Ieri cu un prieten am fost prin zona partiilor sinaiene…

Repornirea telegondolei precum si functionarea telescaunului de la Cota 1400 la Cota 2000 au dat acea imagine necesara domeniului schiabil al Sinaii. A fost prima zi de schi adevarat din acest sezon.

Echilibru inghetat

Piciorul Pietrei Arse, o zona clasica de avalanse…care ieri nu aveau cum sa se produca, nefiind intrunite conditiile…oricum zapada este foarte mare pe acel traseu, mai ales prin padure

La Cota 1500

Jos, Cota 1400, de la stanga la dreapta: cladirea mica din lemn este terasa „Corsy” recent deschisa, vila aceea de langa ea este un sanatoriu ridicat din bani publici si a fost realizata de Consiliul Judetean Prahova, mai exact este un loc de chefuit desi acolo sunt si salvamontisti care isi fac treaba, apoi cladirea cea mai mare este statia de telecabina, urmeaza statiile de telegondola si de telescaun, mai in capat cabana aceea din lemn este „La Sami”, iar acel colt de constructie de la marginea fotografiei este restaurantul Telefericului.

Aici se vede mai bine restaurantul Telefericului, vizavi de cabana lui Samoila. Intre cele doua locatii este Partia Noua, in stare foarte buna, inzapezita si artificial…se ajunge pe aceasta pana la statia de jos a telegondolei

Cabana Valea cu Brazi

Partia Drumul de Vara

Garduri pentru protectia schiorilor

Partia Tarle

De mic deprins cu tainele snowboard-ului

Partia Papagal

In zare Vf. cu Dor…ce avea un dor de venirea noastra 🙂

Si in departare muntii Baiului, ultima prelungire a Carpatilor Orientali

Traseul spre Complexul de la Piatra Arsa…este greu accesibil, daca vara se face cam o ora si jumatate, acum iarna prin nameti sunt toate sansele sa se ajunga la trei ore

Aproape de Varful cu Dor intinse zone de zapada inghetata modelata de vant

O bijuterie naturala…zapada era atat de inghetata ca am mers pe deasupra ei fara sa ne afundam

Masa Ciobanului

Varful propriu-zis

Stapanii inaltimilor, taipanii Bucegilor… si-au facut ca de fiecare data aparitia 🙂

Platforma varfului…un loc cu tot felul de legende si superstitii, sau nu…

Domeniul schiabil al Sinaii de pe partea vestica a muntelui Furnica, se schia pe toate partiile, si aici functionau telescaunele

De la Cota 2000 se cobora pe partia de langa garduri pana in Curmatura Varfului cu Dor…se si vede in poza cum unii schiori fac stanga, altul dreapta, alegand ori partiile estice orice cele dinspre vest 🙂

Privirea spre muntele Podu cu Florile mi-a reamintit o alergare de 5 ore din Sinaia si pana acolo…sa se duca zapada si va mai veni inca una sau mai multe

Muntele Vanturis

La intoarcere, am trecut pe la Cota 1400-schitul Sf. Ana-coborare pe Drumul Vechi pana in Sinaia…o zi splendida 🙂

Cu burtica pe munte, prieteni, trasee, vant…

Ieri ne-am pus de acord cu ocazia unei intalniri, sarbatoream ceva, la un gratar…sa urcam pe la Cota 2000 cu prietene, neveste, amici, care mai obisnuiesc sa mearga pe munte, adica noi 🙂

Ne-am strans la telecabina din Sinaia, am „accesat” scarile, peronul si ne-am vazut in cabina prinsa de cabluri. La Cota 1400 am luat o alta telecabina spre Cota 2000 unde am debarcat in varful muntelui, pe un vant ciudat, cand sufla din vest, cand din nord.

Angajatii de la Teleferic sunt pusi pe glume de cate ori ma vad, „ca oare ce mai urmaresc, fotografule ce mai faci, au ramat mistretii pe partii”, multe altele…sunt oameni de munte majoritatea si ai ce vorbi cu ei 🙂

Umbra telecabinei

Am coborat in Curmatura Vf. cu Dor de unde am urcat la Masa Ciobanului si Vf. cu Dor, prima in stanga, varful in dreapta…

Cu toata increderea inainte

Mda…cine ma suporta de ani de zile. Mare rabdare, mare mirare! S-a gasit totusi cineva care sa-si „toace” anii din viata langa mine…deocamdata doar vreo 7 🙂

Si probabil un alt Adrian sau Adriana…s-a incumetat ea sa urce pana la Masa Ciobanului?! 🙂 Cred ca azi au pus mana pe burtica vreo 10 persoane. Copilul in interior se tot misca de colo-colo, de unde se vede treaba ca i place pe munte, in telecabina a stat insa cuminte, pe munte tot naviga prin burtica 🙂

Desi e olteanca, de la ses, a mers cam prin toate locurile…vizitabile din Bucegi, o sa ma uit daca i-am scos peri albi cu nazbatiile mele.

Am fost un timp si pe Brana Varfului cu Dor

Cota 2000…am ajuns iar acolo dupa ce am mers prin zona afluentilor Pelesului unde nu am stat prea mult. Ne-a fugarit vantul de pe acolo…

Tomnaticul afinis…foarte frumoase culorile toamnei reunite pe un spatiu mic

„Marsul” spre Podu cu Flori

Dupa cateva zile de „las-o mai usor si mai astampara-te” am evadat 🙂 De fapt cum se produse evadarea? Simulam eu ca sunt din asta care tace, asculta si executa, deloc incantat, mai trebuia sa plimb vreun catel in lesa, sa dau buna ziua la alti bipezi cu patrupezi, sa ne mai intrebam ce mai facem, politica si meciuri…si gata ala eram, cosmarul din visele mele.

Nu m-as vedea „executand” astfel activitati, „cuţu-cuţu” prin parc, ce naiba doar nu am iesit la pensie.

Linistea a trecut si a venit furtuna. Intr-o seara inainte de somn ma rugam eu…radeti care vreti, „ba saracul, e pierdut, nu? 😉 ” Ce imi place sa fiu pierdut pentru unii, si sa ma regasesc eu …asa, si nu mai stiu eu ce ma rugam, in sfarsit mi-a venit ideea dintr-o data sa merg la Podu cu Flori, un munte. De ce acolo si nu in alta parte nu stiu…

Am incercat sa aleg alt traseu, dar parca ma tragea ceva spre muntele asta. Asa ca am pornit…”pana aici, e aproape, vin repede”. Da’ de unde, dus-intors sunt zeci de kilometri. Prietenii cu alte treburi, nu i-am sunat pe toti ca m-a enervat unul, cica sa-l sun eu dimineata ca el nu se poate trezi. Rol de ceas desteptator nu mai aveam…

Si am plecat eu tiptil, repede, singur…ca doar merg pe Bucegi de mic copil, singur este impropriu spus, ca nu ma avantam in teren necunoscut.

Ajung in Sinaia si urc pe Aleea Pelesului. Pe la 8:13 eram langa castelul Peles. Nimeni prin zona. Continui mai departe pe drumul auto spre Stana Regala.

Drumul regal

Apoi pe drumul vechi al Cotei am ajuns si la Schitul Sf Ana, destul de repede, cam in 20 minute

Jos, statia de telecabina de la Cota 1400, de la Peles pana aici circa o ora

Cota 2000, cabana Miorita, refugiul salvamont…vedere de la Vf. cu Dor. Tot urcam eu pe partia Drumul de Vara cand m-am plictisit si am zis sa urc spre Masa Ciobanului si Vf. cu Dor. Un om normal mergea frumusel pe poteca turistica spre Lacul Bolboci, ce cobora…

Dar am urcat eu pe varf, sa fiu sus, sa masor orizontul…este o distanta de cam de aici si pana acolo

Si am pornit peste culmile inierbate, prelungirile varfului, care cand coboara, cand urca…o placere sa-ti sucesti picioarele prin musuroaiele acestea acoperite cu iarba 🙂

Pe langa paraul Izvorul Dorului, o albie seaca de fapt in aceasta perioada, am zarit si increngatura asta, s-a uscat bietul copac, nici el nu mai stia ce „brat” sa mai foloseasca.

Valea Izvorul Dorului

Dupa ce am trecut albia fara apa si am urcat o panta, a mai urmat una, a unui afluent, care avea apa

Si in sfarsit, dupa rataciri prin pajisti, am ajuns si in traseul turistic…se vede si muntele acela frumos, Podu cu Flori

Apoi am intrat in padure…ca o curiozitate din Sinaia si pana la lacul Bolboci, nu era tipenie de om, doar vreo 10 ulii ce zburau in toate directiile, in rest liniste

Padurea are un sol acoperit cu muschi, un covor original

O sa va spun eu, odata, si povestea marcajului acesta. Nu este cel spre lacul Bolboci. Marcajul turistic este cruce galbena. Triunghiul rosu este cu totul alt traseu, mult mai lung si pitoresc. Dar astia, care au remarcat traseele turistice din zona damboviteana, l-au ras de pe copaci. A mai scapat ici-colo cate un marcaj.

Daca nu stiau nimic despre turism sau mediu, l-au sters, astia nu sunt buni nici la strans gunoaie, ca nici pe acelea nu le cunosc. Sunt zero pe toata linia, si cu oameni din acestia face Consiliul Judetean Dambovita dezvoltare turistica durabila. Ce poveste idioata, nu le-ar fi rusine…

Fundatia unui stalp de la fostul funicular ce pleca din Busteni traversa Platoul Bucegi si ajungea in Valea Bratei, acum 100 de ani

Si muntele ce strajuieste lacul…dar mai este pana la el

Cabana Bolboci…cum m-am uitat la lac mi-am si amintit de plimbarea cu barca, plimbare superba dar aducatoare de multe probleme

Asta este probabil ca sa nu se supere pestii. Daca stationez oare pun presiune pe baraj sau ce? Ce idiotenii, niciodata nu as respecta asa ceva…

Asta e cabana Podu cu Flori, a Consiliului Judetean Dambovita. De cand ma stiu nu am vazut un mai prost amplasament ca al acestei constructii.

Au bagat cabana sub o rapa, apoi au tot facut terase ca venea pamantul peste ei, au cerut bani pentru stabilizarea versantului, culmea este ca Ministerul Turismului le-a dat imediat…trebuia le dea una peste ceafa, cine naiba i-a pus sa faca cabana acolo?!

Eu v-am mai zis: ca un proiect sa se aplice in Bucegi el trebuie sa indeplineasca o conditie elementara… SA COSTE!

Daca nu costa nu e bun! Sa fie cat mai multi bani ca de cheltuit sunt destui priceputi. Daca pe niste marcaje prost executate, un indicator si niste bare metalice s-a platit peste un miliard lei vechi, ce sa mai vorbim de cabanele de acest tip unde s-au investit foarte multe miliarde lei vechi, banii prostilor de rand, buni doar sa voteze si apoi sa taca.

Continuand pe drumul spre platoul de la Podu cu Flori

La un moment dat o explozie a zguduit imprejurimile, a spart linistea. Se dinamita in cariera de la muntele Lespezi. Cred ca daca mai vietuieste ceva prin padurile din fata atunci fie este surd, fie nu mai are niciun fir de par pe el.

Si asta e Podu cu Flori, odinioara erau multe flori. Prin anii ’80 aici s-a inceput o exploatare de piatra, necesara ridicarii barajului de la Bolboci

Este superb lacul…dupa circa 4 ore si vreo 25 minute  de la Castelul Peles am ajuns si la tinta traseului. Asa ca distanta, pana la Cota 1400 sunt circa 5 km, pana la Vf. cu Dor alti 5, de la varf pana la lac sunt sigur vreo 10 km, de la lac si pana la drumul ce urca spre Pod mai sunt 2 km, drumul spre Pod are si el 4 km si ceva, deci aproximativ 25 km, poate sunt chiar mai multi…

Si asta era motivul pentru care nu stiam eu de ce nu puteam sta linistit. Toata crema silviculturii romanesti era la acest punct panoramic. Acum sosise si momentul sa ma intalnesc cu directorul Parcului care era prezent printre silvicultorii de cariera. Am dat mana dupa doi ani, am discutat una-alta si asta a fost. Probabil s-a mirat cum ajunsesem pana acolo, exact in acel moment…daca-i ziceam ca asa trebuia sa fie, oare ce-ar fi inteles…

Daca nu vorbea dumnealui primul cu mine, eu cat de…sunt, nu cred ca as fi facut-o. Dar e bine ca dansul e mai matur 🙂

Stiu ca e cineva din domeniul mediului caruia fotografia i spune ceva, dar stati linistit, nu e cazul sa fac si chestia asta 😉

Cum arata lacul, de vis!…cred ca, daca citesti postul asta si stiu ca o faci, ar trebui sa pregatesti barca. Mergem in plina zi, ce poate sa se intample 😉

Lacul se formeaza de la iesirea Ialomitei din Cheile Tatarului

Trebuie sa pun si eu un panou „Cu placere!”

De la lac am mers spre Padina pe drumul acela lung, nimeni nici pe acest drum, acum doar in week-end mai vine cineva. De la Padina am mers spre manastirea Pestera Ialomitei dupa care am urcat la Babele pentru a cobori in Busteni

Cabana Babele

Jos, se vede Busteniul. Este cam abrupt traseul pe Jepii Mici dar ajungi mai repede decat pe altele, in oras. Pe la ora 18 si 15 eram prin cartierul Silva.