La Podu cu Flori

Dimineata daca imi spunea cineva ca azi o sa ajung prin Bucegi, la Podu cu Flori, nu as fi crezut. Aveam atatea de facut si cu totul alte planuri.

Si ii vine o idee Micutzului morocanos, schimbare totala de plan, eu imediat de acord cu el. Mi se paruse interesant. Asa ne-am trezit prin telecabina spre Cota 2000, cu alti prieteni, surprinsi de idee si refuzand sa o accepte.

Pana la urma Micutzul cu argumentele sale si eu tinandu-i isonul i-am determinat pe ceilalti sa mergem…pana la Podu cu Florile. Doar se vedea…in departare 🙂

La Cota 2000

In preajma traseului turistic Valea Dorului -Cabana Bolboci a aparut o stana noua

Un strat de pietris acopera mai nou DJ 713

O alta stana mai departe de acelasi traseu…marcat cu cruce galbena

In zare muntele Podu cu Flori (denumirea corecta este Podu cu Florile)

Lacul Bolboci vazut din preajma traseului

Coborare inainte de a intra in padure

Molizi…in felul lor

Mie imi place sa fac poze de fiecare data cand trec prin anumite locuri. Am eu fixul acesta, printre altele…daca mi se pare oarecum :))) Prima poza de mai jos este facuta ieri, a doua poza anul trecut….acelasi loc:

Sa vedem in cat timp acopera muschiul acest lemn

Povestea acestui triunghi…am intentionat mereu sa o scriu…dar am renuntat. Pentru ca este unul dintre traseele ce nu apar pe nicio harta. Nu cunosc o alta persoana din zona care sa fi parcurs integral traseul marcat astfel. Mai ales ca societatea ce a remarcat traseele turistice din zona damboviteana a Bucegilor nu a stiut ce inseamna acel marcaj si l-a sters de pe toti copacii intalniti. Este un traseu uimitor, necunoscut si probabil asa va ramane…lungimea lui? Circa 25-30 km. Ultima remarcare: 1997.

Peste lac, cabana Bolboci

Polen

Expozitie de gunoaie la drumul mare

Un popas la terasa cabanei

Anul trecut era prin preajma cabanei o vacuta frumoasa. Prima poza este de anul acesta, a doua de anul trecut:

Apoi:

Ma gandeam la o poza dar vacuta era ceva mai departe si mi-am zis ca poate la plecare sa ma duc mai aproape…dar intre timp, s-a apropiat pana la masa unde eram si i-am facut destule poze

A venit la circa doi metri, am pozat-o si a plecat

„Desene” pe lac

O apa nelinistita, limpede si adanca…

Plecam de la cabana si intram pe drumul forestier spre Podu cu Flori. Pe marginea drumului un cal. Ne vede si fuge pe langa noi la vale. Strig la el si:

Se opreste curios :)) O poza, doar!

Urcam putin si intalnim un alt armasar, la fel de frumos si de bine ingrijit

Continuam sa urcam, eu cu gandul la Crosul Bolbocilor de anul trecut desfasurat pe acest drum. Gandeam, priveam…si vad un fluture 🙂 Poate parea hilar dar…sunt fluturi de exemplu albi, din diferite specii si cine nu stie ii denumeste pe toti: Albi. Dupa ani de zile, lucrarea de licenta chiar la fluturi facea referire, recunosc de la distanta dupa zbor orice fluture alb din Bucegi. Stiu ce specie este. La fel sta treaba si cu mai toti fluturii colorati din Parcul Natural. Dupa zbor, de la distanta stiu ce specie este.

Si vad pe la jumatatea unor copaci ceva zburand :))) Ma opresc, ma uit mai bine si deja nu mai auzeam ce ma intrebase Micutzul morocanos. Fluturele se asezase pe o frunza undeva la circa 10 metri inaltime si atunci i-am impartasit „descoperirea” si Micutzului: un Nymphalis antiopa, o specie foarte rara in Parcul Natural Bucegi. Daca nu stiati si cred ca nu aveti de unde sa stiti, in Bucegi exista fluturi foarte rari, iar unul dintre acestia, este specific doar Bucegilor, un endemism. Va dati seama ca desi sunt pe Lista Rosie, aceste specii rare, pe cale de extinctie in lume, nu pot fi protejate pentru ca nu are cine sa se ocupe de astfel de lucruri. Desi ar trebui sa existe un inventar cu speciile de flora si fauna din Bucegi, acesta probabil nu va fi realizat in urmatorul deceniu.

Dar fluturele nu mai pleca din acel loc si eu doream sa-l pozez. Lucru destul de greu. Prietenii au plecat mai departe, stiau ca daca mi-am propus sa-l fotografiez asa voi face. Timpul? „L-am oprit!” 🙂 Am reusit sa misc usor creanga cu un bat aruncat si el a plecat. Are un zbor lin, planat si este usor de urmarit. Dar cum flori nu prea sunt el nu avea unde sa se aseze decat tot prin copaci. Am sperat ca se va lasa mai jos :). S-a asezat, eu am venit din unghiul in care un fluture nu vede…o poza si gata!

Mai bine de atat nu se putea…oricum urcasem o panta abrupta pana la el…dar se vede clar ca este N. antiopa. Fluturi de acest gen, ma refer la anvergura, sunt fluturi mari care nu au un zbor rapid. Un alt exemplu, ar fi Apatura Iris, un fluture nu foarte comun Bucegilor. In schimb, fluturele Vanessa Cardui este destul de greu de urmarit daca nu sunt flori prin preajma care sa-i capteze atentia.

Mi-am ajuns din urma prietenii destul de repede.

Cabana Podu cu Florile, a Consiliului Judetean Dambovita, ridicata intr-o zona cu alunecari de teren…provocate…circa 20 miliarde lei vechi risipiti

Am ajuns pe Podu cu Flori. Bineinteles, denumirea nu isi mai are rostul, aici neexistand decat vegetatie…ca in Arizona 🙂 Flori au fost acum 40 de ani, a ramas doar denumirea. De prin aceste locuri s-a extras piatra pentru ridicarea barajului de la Bolboci. Vedeti barajul si lacul mai jos:

Tot felul de deseuri raspandite la tot pasul

Drumul de acces

Flori de rododendron

Patru dintr-o lovitura

Anul trecut cand am fost la Podu cu Flori coborau ciobanii de la o stana aflata in preajma traseului turistic Bolboci-Canton Bratei. Pasunatul se incheiase, oile erau coborate… Anul acesta, m-am intalnit cu ei cand urcau…prima zi din acest an cand se reia activitatea pastorala. Ironia este ca ne-am intalnit cu o curba mai sus de locul intalnirii de anul trecut. Sa fie cam 300 de metri distanta. Daca anul trecut ei coborau si eu urcam, de data aceasta a fost invers. Va dati seama ca nimeni, nici macar ei nu stiu ora cand pleaca sau ajung in acea zona. Mie mi-a placut momentul acesta 🙂 Prima poza este din acest an, a doua de anul trecut.

Acelasi cioban cu acelasi caine…schimbasem cateva vorbe anul trecut. Poate ca, cine stie, mai tinea minte si dumnealui 😉 Da, ne-am vazut si anul trecut, tot pe aici, tot in momente de sosire/plecare de pe munte.

De la lacul Bolboci am urcat in Saua Dichiului…mai repede decat prietenii ramasi la cabana, cu masina. Pana au venit ei, noi eram pe DJ 713. Daca priviti asfaltul veti vedea si cati kilometri sunt de la inceputul acestui drum. Din DN 71 sunt 2 km pana la cabana Cuibul Dorului apoi alti 6,5 km pana in Saua Dichiului, loc in care se afla cabana in constructie Dichiu.

La 800 metri distanta de Cuibul Dorului…de aici am plecat cu masinile acasa. Una venita de la Bolboci, cealalta din Sinaia.

Multumesc pentru ca ati calatorit cu mine, fie si virtual 🙂 Fotografie realizata de Micutzul morocanos!

Ce am mai râs ieri cu „nebunu’ ” acesta….la el ma refer :)))

„Marsul” spre Podu cu Flori

Dupa cateva zile de „las-o mai usor si mai astampara-te” am evadat 🙂 De fapt cum se produse evadarea? Simulam eu ca sunt din asta care tace, asculta si executa, deloc incantat, mai trebuia sa plimb vreun catel in lesa, sa dau buna ziua la alti bipezi cu patrupezi, sa ne mai intrebam ce mai facem, politica si meciuri…si gata ala eram, cosmarul din visele mele.

Nu m-as vedea „executand” astfel activitati, „cuţu-cuţu” prin parc, ce naiba doar nu am iesit la pensie.

Linistea a trecut si a venit furtuna. Intr-o seara inainte de somn ma rugam eu…radeti care vreti, „ba saracul, e pierdut, nu? 😉 ” Ce imi place sa fiu pierdut pentru unii, si sa ma regasesc eu …asa, si nu mai stiu eu ce ma rugam, in sfarsit mi-a venit ideea dintr-o data sa merg la Podu cu Flori, un munte. De ce acolo si nu in alta parte nu stiu…

Am incercat sa aleg alt traseu, dar parca ma tragea ceva spre muntele asta. Asa ca am pornit…”pana aici, e aproape, vin repede”. Da’ de unde, dus-intors sunt zeci de kilometri. Prietenii cu alte treburi, nu i-am sunat pe toti ca m-a enervat unul, cica sa-l sun eu dimineata ca el nu se poate trezi. Rol de ceas desteptator nu mai aveam…

Si am plecat eu tiptil, repede, singur…ca doar merg pe Bucegi de mic copil, singur este impropriu spus, ca nu ma avantam in teren necunoscut.

Ajung in Sinaia si urc pe Aleea Pelesului. Pe la 8:13 eram langa castelul Peles. Nimeni prin zona. Continui mai departe pe drumul auto spre Stana Regala.

Drumul regal

Apoi pe drumul vechi al Cotei am ajuns si la Schitul Sf Ana, destul de repede, cam in 20 minute

Jos, statia de telecabina de la Cota 1400, de la Peles pana aici circa o ora

Cota 2000, cabana Miorita, refugiul salvamont…vedere de la Vf. cu Dor. Tot urcam eu pe partia Drumul de Vara cand m-am plictisit si am zis sa urc spre Masa Ciobanului si Vf. cu Dor. Un om normal mergea frumusel pe poteca turistica spre Lacul Bolboci, ce cobora…

Dar am urcat eu pe varf, sa fiu sus, sa masor orizontul…este o distanta de cam de aici si pana acolo

Si am pornit peste culmile inierbate, prelungirile varfului, care cand coboara, cand urca…o placere sa-ti sucesti picioarele prin musuroaiele acestea acoperite cu iarba 🙂

Pe langa paraul Izvorul Dorului, o albie seaca de fapt in aceasta perioada, am zarit si increngatura asta, s-a uscat bietul copac, nici el nu mai stia ce „brat” sa mai foloseasca.

Valea Izvorul Dorului

Dupa ce am trecut albia fara apa si am urcat o panta, a mai urmat una, a unui afluent, care avea apa

Si in sfarsit, dupa rataciri prin pajisti, am ajuns si in traseul turistic…se vede si muntele acela frumos, Podu cu Flori

Apoi am intrat in padure…ca o curiozitate din Sinaia si pana la lacul Bolboci, nu era tipenie de om, doar vreo 10 ulii ce zburau in toate directiile, in rest liniste

Padurea are un sol acoperit cu muschi, un covor original

O sa va spun eu, odata, si povestea marcajului acesta. Nu este cel spre lacul Bolboci. Marcajul turistic este cruce galbena. Triunghiul rosu este cu totul alt traseu, mult mai lung si pitoresc. Dar astia, care au remarcat traseele turistice din zona damboviteana, l-au ras de pe copaci. A mai scapat ici-colo cate un marcaj.

Daca nu stiau nimic despre turism sau mediu, l-au sters, astia nu sunt buni nici la strans gunoaie, ca nici pe acelea nu le cunosc. Sunt zero pe toata linia, si cu oameni din acestia face Consiliul Judetean Dambovita dezvoltare turistica durabila. Ce poveste idioata, nu le-ar fi rusine…

Fundatia unui stalp de la fostul funicular ce pleca din Busteni traversa Platoul Bucegi si ajungea in Valea Bratei, acum 100 de ani

Si muntele ce strajuieste lacul…dar mai este pana la el

Cabana Bolboci…cum m-am uitat la lac mi-am si amintit de plimbarea cu barca, plimbare superba dar aducatoare de multe probleme

Asta este probabil ca sa nu se supere pestii. Daca stationez oare pun presiune pe baraj sau ce? Ce idiotenii, niciodata nu as respecta asa ceva…

Asta e cabana Podu cu Flori, a Consiliului Judetean Dambovita. De cand ma stiu nu am vazut un mai prost amplasament ca al acestei constructii.

Au bagat cabana sub o rapa, apoi au tot facut terase ca venea pamantul peste ei, au cerut bani pentru stabilizarea versantului, culmea este ca Ministerul Turismului le-a dat imediat…trebuia le dea una peste ceafa, cine naiba i-a pus sa faca cabana acolo?!

Eu v-am mai zis: ca un proiect sa se aplice in Bucegi el trebuie sa indeplineasca o conditie elementara… SA COSTE!

Daca nu costa nu e bun! Sa fie cat mai multi bani ca de cheltuit sunt destui priceputi. Daca pe niste marcaje prost executate, un indicator si niste bare metalice s-a platit peste un miliard lei vechi, ce sa mai vorbim de cabanele de acest tip unde s-au investit foarte multe miliarde lei vechi, banii prostilor de rand, buni doar sa voteze si apoi sa taca.

Continuand pe drumul spre platoul de la Podu cu Flori

La un moment dat o explozie a zguduit imprejurimile, a spart linistea. Se dinamita in cariera de la muntele Lespezi. Cred ca daca mai vietuieste ceva prin padurile din fata atunci fie este surd, fie nu mai are niciun fir de par pe el.

Si asta e Podu cu Flori, odinioara erau multe flori. Prin anii ’80 aici s-a inceput o exploatare de piatra, necesara ridicarii barajului de la Bolboci

Este superb lacul…dupa circa 4 ore si vreo 25 minute  de la Castelul Peles am ajuns si la tinta traseului. Asa ca distanta, pana la Cota 1400 sunt circa 5 km, pana la Vf. cu Dor alti 5, de la varf pana la lac sunt sigur vreo 10 km, de la lac si pana la drumul ce urca spre Pod mai sunt 2 km, drumul spre Pod are si el 4 km si ceva, deci aproximativ 25 km, poate sunt chiar mai multi…

Si asta era motivul pentru care nu stiam eu de ce nu puteam sta linistit. Toata crema silviculturii romanesti era la acest punct panoramic. Acum sosise si momentul sa ma intalnesc cu directorul Parcului care era prezent printre silvicultorii de cariera. Am dat mana dupa doi ani, am discutat una-alta si asta a fost. Probabil s-a mirat cum ajunsesem pana acolo, exact in acel moment…daca-i ziceam ca asa trebuia sa fie, oare ce-ar fi inteles…

Daca nu vorbea dumnealui primul cu mine, eu cat de…sunt, nu cred ca as fi facut-o. Dar e bine ca dansul e mai matur 🙂

Stiu ca e cineva din domeniul mediului caruia fotografia i spune ceva, dar stati linistit, nu e cazul sa fac si chestia asta 😉

Cum arata lacul, de vis!…cred ca, daca citesti postul asta si stiu ca o faci, ar trebui sa pregatesti barca. Mergem in plina zi, ce poate sa se intample 😉

Lacul se formeaza de la iesirea Ialomitei din Cheile Tatarului

Trebuie sa pun si eu un panou „Cu placere!”

De la lac am mers spre Padina pe drumul acela lung, nimeni nici pe acest drum, acum doar in week-end mai vine cineva. De la Padina am mers spre manastirea Pestera Ialomitei dupa care am urcat la Babele pentru a cobori in Busteni

Cabana Babele

Jos, se vede Busteniul. Este cam abrupt traseul pe Jepii Mici dar ajungi mai repede decat pe altele, in oras. Pe la ora 18 si 15 eram prin cartierul Silva.