Traseu pe biciclete: Campina – Bobolia – Banesti – Cornu – Breaza – Comarnic (Ghiosesti-Podul lui Neag) – Defileul Posadei – Sinaia (Varianta-Cumpatu) – Busteni

Un traseu care ne-a ales el pe noi si nu noi pe el, cum se spune! Noi plecasem in cu totul alta parte numai ca, nu ne-a mai iesit traseul! 🙂 Mai exact, am coborat din tren cu bicicletele in gara Campina. Ne-am oprit in Poiana Campina pentru niste cumparaturi de drum… lung, cum ne propusem noi.

Undeva, prin zona Bobolia, pe un drumeag, am descoperit niste tufe uriase pline de mure mari, negre, frumoase. Si asa s-a incheiat traseul :)) :)) Am facut cale intoarsa pana la cel mai apropiat magazin si ne-am luat recipiente/bidoane de 10 kg :)) ca sa le umplem cu mure.

Am stat la cules pana ne-am plictisit, plus inca o jumatate de ora sa mancam, tot mure evident. Dupa care am luat-o usor inapoi in Bobolia, trecand un pod peste Prahova:

Raul Prahova

Bobolia si Prahova

O luam prin Banesti, stabilind un traseu nou 🙂 trecem de biserica si pe podul de pe vremea lui Cuza ce sta sa cada, nu urcam in Campina ci facem stanga. Pe aici, ne-am risipit dupa ce constatasem ca tot in Campina am fi ajuns :)) Noi voiam sa ocolim Campina pe DN 1 ca sa ajungem in Cornu.

A trebuit sa institui si o „amenda” pentru cine se pierde asa, umbland de capul sau 🙂 Buna ideea, numai ca abaterile fiind mult prea numeroase, pana acasa am fost nevoit sa renunt 🙂

In Cornu

Biserica – hram Sf. Cuvioasa Parascheva. In interior, regasim o pictura interesanta, un stil apropiat de Gh. Tattarescu.

Cruce din anul 1909, aflata intr-o curte.

Trecem si de o alta biserica… al carui ctitor a fost candva si Draghici Cantacuzino… Nu am intrat pentru ca aveam o amintire frumoasa in acest loc si de ce sa o inlocuiesc?! 🙂

Coboram spre DN 1 din nou, eu ultimul. Cand ajung la drum, nimeni! Ma uit in stanga, in dreapta, pe pasarela, la fel, nimeni. Trec pasarela, chiar si podul metalic peste Prahova ce ne scoate la gara Breaza… tot la fel, alone 🙂

Podul spre gara Breaza

Restabilim comunicatiile, confirmandu-mi-se  ca pasarela nu a fost observata si s-a continuat pe DN 1 catre Nistoresti 🙂 Urmatoarea intalnire a fost la podul rutier spre Breaza, de la intrare in Comarnic. Dupa o vreme prin Breaza, ajung si la podul stabilit, numai ca nu o iau pe pod fiind coloana de masini ci, pe sub pod, cum stabilisem din Banesti. Pe sub pod spre Ghiosesti, cartier al Comarnicului. Ideea, in general, era de a nu merge prea mult pe DN 1.

Asteptand… acum nu mai exista siguranta ca e podul despre care si vorbeam la telefon :)) Stabilim si contactul vizual… apoi ne regrupam.

Pe o inaltime, privind niste pesti ce zburdau prin apa, stam la un popas, mancare, suc si bere rece… Parca ne venea sa mergem direct la gara si sa luam trenul… O luam insa pe la baza Ghiosestiului, dar cand sa procedam asa si in cazul cartierului Podul lui Neag, aud… „nu, ca urcam, mergem pe la tine, pe aici…”.  Ma uit, surprins! Apropo-urile cu izolarea se intetesc, mai ales cand aflam ca magazinul din cartier s-a desfiintat. O dau si eu, „lasa, ca depinde unde stai”… si gata, suntem jos la intersectia cu Schitul Lespezi.

Popasul Cernica vazut din Podul lui Neag. Pe vremuri, se numea Podul Negrului si aici a fost prima asezare de pe Valea Prahovei, de la Comarnic in amonte.

Nu iesim in DN1 ci o luam prin defileul pe care eu il dau ca varianta sigura a luptei din anul 1330, spre Sinaia:

Cascada Conciului

Pe acest drum paralel cu calea ferata, cred ca am facut o ora. Am trecut cu bicicletele prin apa, am stat la poze… am pierdut vremea pe acolo. Ce trebuie spus este ca e foarte multa vegetatie pe drum si pe marginea acestuia.

Inca mai dezbat cu prietenul Razvan din Azuga despre acest loc. E foarte posibil sa fie cel mai stramt loc de curgere a raului Prahova, de la Azuga in aval…

Ajungem, dupa ce trecem si de gara din Valea Larga, la intrare in Sinaia… Dar, cum fiecare avea treaba in diferite locuri ale statiunii, stabilim ca regruparea sa fie la pod la Cumpatu.  De la Cumpatu, mai era o „aruncatura de bat” pana la Busteni 🙂

Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Domeniul Peles: proprietari, „gospodari” si simulanti culturali

Domeniul Peles este al Casei Regale, care l-a inchiriat statului roman pentru o chirie „modica” de circa 52.000 lei. Peste 500 milioane lei vechi. Unii zic ca e infim 🙂 Adica nu faci nimic si iei banii astia infimi 🙂 Nici nu pot sa ma gandesc cat de nasol o fi 🙂 Te apuca depresia cand vezi ca fara sa faci nimic, iti vine asa, o mizerie de 500 milioane… :))

Statul prin institutiile sale, Ministerul Culturii si administratia Muzeului National Peles, se ocupa de vizitarea si intretinerea castelelor domeniului. Se taie anual cateva sute de mii de bilete pentru turisti. Tot niste incasari infime, evident. Nimica toata 🙂

Si unii si altii, pozeaza in mari iubitori de cultura, sunt patrunsi de atmosfera edificiilor, vorbesc ca si cum ar fi trait in perioada de inceput a monarhiei. Putini dintre ei si stiu cum a fost istoria de fapt.

Mai ziceam altadata, ca nu sunt un sustinator al Casei Regale de cand au dat in judecata statul, mai exact Ministerul Apararii Nationale, cerandu-le in mod nejustificat terenurile si cladirile unitatii vanatorilor de munte din Predeal. Ceri in instanta ceva ce ti-a apartinut, nu actionezi ca un speculant de doi bani, cerand ceva ce nu ti-a apartinut, dar sperand ca mai obtii poate niste bani, prin bunavointa instantei. Am demonstrat si aici si prin acte scoase din arhive, trimise apoi ministerului, ca totul este o pungasie. De atunci, sa nu mai aud de ei. Una era regele Mihai, cel care ceda fara nicio pretentie, terenul pe care se aflau partiile orasului Azuga si alta astia, care de prin 2015 au trecut la butoane. Sper ca niciodata astfel de smecheri sa nu ajunga sa ne conduca.

De ani de zile, vad ce se intampla pe la Peles, ba degradarea unui soclu, ba a unor terase. Pana prin 2016 le atrageam atentia periodic. Cum delasarea este identitara si spiritul gospodaresc lipseste cu desarvasire, i-am lasat naibii in pace. Ce sa le ceri unor simulanti… Trebuie sa le spuna cineva mereu, din exterior, ce se mai strica prin curtea lor. Au mai schimbat intr-adevar  parii de sprijin pe la terase… dar am vazut ca anul trecut putrezisera si astia 🙂 , au lipit la loc bucatile de gresie cazute din soclul statuii reginei Elisabeta… Vorbesc de pana in 2016.

As povesti mult si bine experientele cu cele doua tabere…

Pe 5 august 2014, intr-un schimb de mesaje, le spuneam ca s-a demolat parapetul unui pod situat chiar peste drum de Peles si ca nimeni din ce se vede, nu vrea sa-l mai refaca.

Imagini trimise celor de la Peles in 2014.

Bineinteles ca, daca vrei sa se si faca treaba, nu trebuie sa le atragi atentia frumos, civilizat. Ca te vor lua de prost, vor spune ca nu ai altceva mai bun de facut. Am vazut acest lucru si cu aducerea inimii Reginei Maria la Pelisor cat si cu arborarea steagului pe Castelul Peles. Pana la urma, printre carcoteli si minciuni au facut niste lucruri simple. Dar nu vor face absolut nimic decat daca scrii despre ei si ii reclami pe la Minister, Guvern. Oriunde exista cineva care ii poate determina sa se apuce de treaba.

Iata cum arata acelasi loc, dupa 3 ani si jumatate, pe langa care au trecut cu certitudine din 2014 si pana azi, cel putin o jumatate de milion de turisti:

Fata in fata cu Pelesul

Asa arata parapetul podului

In vreo 3 ani se acopera in sfarsit si pietrele de la pod si nu se va mai sti. Adica asa a fost 🙂

Daca intrebi si la Casa Regala si la Peles, vor da vina unii pe altii… sau vor minti ca deja lucrarea e cuprinsa in vreun proiect. Aiurea, evident 🙂 Sau ca lucrurile nu se fac asa, imediat, trebuie niste aprobari speciale :)) Toti sunt niste simulanti culturali…

Nu mai zic ca daca vii de la Complex Furnica-Marami-Economat, pe dreapta, este covor de gunoaie… pe langa care trec zilnic sute de turisti. Straini, mai ales.

Pe urmele „Nababului”: de la Micul Trianon la mezzo-soprana Margarita Mamsirova

25.11.2017. Mic tur cultural pe urmele lui Grigore Cantacuzino „Nababul” (1832-1913). Printul acesta… spunea odata ca are atatia bani incat isi poate acoperi castelul din Busteni… Doar cu monede din aur.

Cu toate acestea, el nu a trait doar pentru a numara bani ci a fost si un mare filantrop. Aceasta datorita educatiei sale alese. A nu se confunda cu aruncatul banilor la petreceri de manelisti. Acesta dona sume mari de bani armatei, ii dadea lui Nicolae Grigorescu de zece ori mai mult decat facea un tablou al acestuia…

A construit 3 mari palate: cel din Bucuresti care azi adaposteste Muzeul National „George Enescu, cel de la Busteni si cel de la Floresti-Prahova aflat azi in paragina.

El nu se incurca deloc cu nimicuri ci facea doar lucruri mari, rasunatoare, durabile.

Iata ce a mai ramas din palatul Micul Trianon… unde am fost cu doi prieteni dragi:

Ce se mai vede, se afla in Floresti-Prahova, nu departe de Ploiesti.

Monumentul istoric este inconjurat de un gard de sarma pentru a se tine la distanta curiosii 🙂 Ideea este evidenta: uneori mai cad bucati de piatra. De refacut insa nu-l va mai reface nimeni…

Intrarea

O incercare de restaure pare sa fi fost candva.

Curtea fostului palat este foarte intinsa:

Un urias platan

Pare un pod din lemn dar este din ciment.

Seamana bine cu detaliile fostelor banci din padurile Pelesului.

Parcul fostului palat este foarte mare si evident si acesta este in paragina. Periodic vin aici mirese si miri pentru fotografii de nunta. Si pe frigul de sambata am vazut ceva:

Prin apropiere este si un turn care nu are scari pana sus ci, pana undeva pe la jumatate:

Lasand Micul Trianon in urma, sa-si duca mai departe pagina sa trista de istorie, am plecat spre biserica Sf. Treime ridicata de Luxita Cantacuzino, mama „Nababului”. Biserica se afla la cateva sute de metri distanta…

Dricul din perioada comunista

De la Floresti direct in palatul „Nababului” din Busteni… unde celebra Mamsirova venea iar de la Moscova cu vocea ei sa faca diferenta. Adevarul este ca in ultimii ani am fost la o sumedenie de concerte prin Valea Prahovei si am vazut multi artisti dar… cei de la teatrul Bolshoi mi s-au parut cu o treapta mai sus.

Acesti 4 mari artisti au deschis Sezonul 3 al concertelor sub egida Prahova Classic Nights:

Sala de muzica a Castelului Cantacuzino din Busteni

„Nababul” „supervizeaza” fiecare concert 🙂

Soprana Margarita Mamsirova

In multe locuri sunt tot felul de tablouri interesante, majoritate cu „Nababul”:

Regina Maria si Patriarhul Miron Cristea in 1928. Langa Regina este Alexandrina Cantacuzino sotia „Nababului”. Aceasta din urma, se pare ca ar fi salvat crucea din lemn ce amintea de ultimul hangiu de la Slonul de Piatra. Ar fi dus crucea la castel dar… pe oricine am intrebat, nu a vazut-o nimeni in ultimii 50 de ani. Or fi pus-o pe foc comunistii… Ar fi fost cel mai vechi simbol istoric al Busteniului.

Revelion la Castel

Si… a circula carti postale cu semnaturile acestor mari artisti este chiar o incantare 🙂

Vladimir Magomadov, o voce incredibila

Asa cum se vede, editia a doua va fi luna viitoare…

Traseul turistic: Cabana Dichiu – Camping Zanoaga – Cheile Zanoagei – Lacul Scropoasa – Captarea 7 Izvoare – Drum forestier Scropoasa – DJ 714 – Cabana Dichiu

Un traseu pe jos de circa 6 ore, depinde de cat stai sa admiri anumite obiective.

Venind din Sinaia, am lasat masina la cabana Dichiu fiind vorba de acel episod al lucrarilor demarate din senin, in varf de sezon, la DJ714A.

Era pe 1.08.2017

Am continuat spre intersectia cu DJ714 ce vine dinspre Moroeni:

Intersectia, la stanga spre Sinaia, la dreapta spre Moroeni. Noi venisem dinspre stanga si coboram spre Zanoaga.

Coborand spre Zanoaga si lasand intersectia in spate

Un molid devorat de licheni

Camping-ul Zanoaga… o cafea, o cola

Casute

Luam traseul marcat cu cruce albastra, ce intra prin Cheile Zanoagei, de-a lungul raului Ialomita.

Ce elemente protejate prin lege ar fi in aceasta imagine? Unul mai ales este evident.

Raul Ialomita

Primul pod, in stare buna

Al doilea pod peste rau, este insa rupt, luat de o viitura. Se coboara pe unde vedeti sagetile rosii.

Pe acolo se trece

De aici,  se vede mai bine podul rupt

Aspect din poteca turistica. La fel este aproape tot traseul. Ei bine, pe acesta am intalnit zeci de turisti din care majoritatea erau din acestia… legumicultori. Adica erau in slapi. Da, poti merge in slapi intre Bolboci si Padina, pe drum, dar prin mii de bolovani… Unii mai purtau si copii mici in brate. Nu zic sa te duci echipat de escalada, dar o talpa mai tare, un adidas ceva… e necesar.

La Scropoasa

Lacul Scropoasa

Pe lac am vazut rate domestice, rate salbatice si gaste domestice

Crucea celui care a fost cabanier la Scropoasa. Cabana este acum o ruina.

Cabana Scropoasa

Intreaga cabana este o ruina

Am continuat sa ne mai invartim pe langa lac:

Tunelul acesta de la capatul barajului apare prin unele locuri pe net, ca fiind „al americanilor”, stie toata lumea povestea, nu o reiau eu 🙂 Umbla pe sub munte dupa secrete… 😉

De acolo incep Cheile Orzei. Nu spun si eu ca sunt cele mai inguste chei din tara, pentru ca si altii zic ca la ei sunt de fapt cheile cele mai cele… Asa ca, le va masura cineva serios pe toate, intr-o zi, si vom afla si noi.

Trageau si ele la umbra

Apoi, plecam spre 7 Izvoare, o captare, o casa, pe sub care curge un suvoi de apa curata. Oamenii aceia pe care-i vazusem prin chei veneau in special atrasi de mirajul acestui loc. Nefiind indicator umblau de colo-colo epuizati si nu le gaseau. Cand au vazut izvoarele, locul nu le-a spus nimic. Au ramas in drum si au facut poze. Nu au luat apa ca trebuiau sa coboare putin, sa treaca paraul Scropoasa si sa ajunga la „apa zeilor”. Adesea lenea vine din prostie, din lipsa de educatie.

Bineinteles ca apa este foarte curata, dar nu are nicio treaba cu povestea ce se vehiculeaza. Dar povestea plus amenajarea acelui loc, supravegherea sa nu se arunce gunoaie, ar face-o o atractie serioasa. Amenajare si taxa. Cand iei bani si intretii.

Locul numit 7 Izvoare. Apa vine din munte pe sub acea constructie.

Mai sunt si aspecte reale de pe aici, dar nu doresc sa indemn oamenii la aventuri. Se mai accidenteaza cineva, cine stie. Plus ca fiind captare de apa, nu prea ai voie prin locul acesta.

Unul din sapte 🙂

Replica dupa Bigar la o scara mai mica.

Apoi am inceput sa urcam pe drumul forestier Scropoasa pentru a intersecta DJ 714, pentru ca urmandu-l, sa iesim mai tarziu la celebra intersectie de mai sus. Ca si cum veneam dinspre Moroeni.

Niste babe imposibile care ajunsesera pe acolo, tot bolboroseau intruna si tot felul, ca intr-un final sa ne intrebe de ursi, daca sunt. Pai, fiind in mijlocul Bucegilor logic ca erau, dar nu ies nici astia asa oricum 🙂 Iar ele faceau parte dintr-un grup de 15-20 persoane. Am inteles ca stateau undeva pe la Zanoaga-Bolboci si le indemn sa mearga pe unde au venit intrucat drumul ocoleste foarte mult. Dar fiind babe, ele intai vorbesc si apoi gandesc. Cand zic baba, nu ma refer la varsta inaintata, ci la femeile de un anumit gen, care comenteaza intruna, stiu totul, fac permanent observatii, te cicalesc si te fac cu capul. E bine sa iei distanta ca sa ai grija de sanatatea ta mintala.

Cum mai mereu am dreptate, nu a zis nimeni nimic si ne-am departat pe drumul nostru. Nu prea rapid din pacate, cum as fi vrut, pentru ca existau mustrari de constiinta, cavalerism probabil. Nu din partea mea. Pot sa zic ca imi cam dau seama de oameni destul de repede. Bun… si ne trezim cu babele vorbind intruna, speriate de moarte de urs, tragand de familii tampite de atata vorbarie, prin spatele nostru. Mai fac o incercare sa le explic ca nu e niciun pericol si ca nu are rost sa alerge nimeni, ca e mai scurt drumul pe care au venit. Inutil! Erau setate sa faca doar ce le trecea prin minti in acel moment.

Specia aceasta apare fie pe la tara, unde brusc tarancile se transforma in orasence care le stiu pe toate, fie sunt mahalagioaice de cartier, ce stau la parterul blocului si barfesc trecatorii. Doza de nesimtire este intotdeauna maxima. La scurt timp, simtind dezbinarea masculina au marsat cu aceasta. Femeile de genul acesta, daca le lasi sa ti se suie in cap nu le mai dai jos de acolo. Evident ca marionetele de barbati, sotii babelor, nu scoteau o vorba, striviti de posibilitatea unui scandal cu aceste vrajitoare 🙂

Doamne, si nici un urs macar nu se arata prin preajma 🙂 La limita decentei, a vocabularului, am scapat de ele si au facut cale intoarsa prin chei, pe unde venisera. Aruncau servetelele pe jos, pet-urile goale, dupa aceea au vazut zmeura si plangeau ca nu au pet-uri, ca nu trebuia sa le arunce. Deci, pe astia trebuie sa-i lasi in treaba lor, nu-i civilizezi niciodata, nu-i ajuti in vreun fel. Fiind oportunisti si needucati nu inteleg nimic. Simuleaza doar. Este prima oara cand mi-a parut rau ca nu a aparut un urs, sa-i fi luat putin la alergare…

Dupa o vreme, am inceput sa mai fac poze.

Intersectie la Scropoasa

Canton, odinioara al celor de la Administratia Parcului

Si am continuat pe drum… de la Scropoasa la Dichiu, la mers binisor, se fac cam 2 ore si un pic.

Nr. de telefon jandarmi montani

Iar la intersectia spre Dichiu

Ne apropiam de cabana Dichiu, unde nu mai aveau cine stie ce… ne-am luat totusi cate o cafea si cate o inghetata.

La plecare, am oprit masina sa luam niste branza de la o stana ce se vede de la cabana Dichiu. Mai luasem si altadata, cam scump, 30 lei/kg branza de burduf, dar face toti banii. In week-end, sotia baciului are o taraba langa cabana si se poate cumpara de la ea. Altfel, mergand spre stana, nedand claxoane, neavand un spray pentru caini, cine stie ce se intampla.

Pe trasee marcate dar… neturistice

Dupa Revolutie, un mare montaniard a incercat sa alcatuiasca o retea noua de trasee turistice in zona Bucegilor. Pe cand umblam mai des prin paduri si prin munti, intalneam diferite marcaje care nu figurau pe hartile turistice. Nu stiam atunci de initiativa celui care se numea Nae Popescu. De altfel, el avea sa moara pe Plaiul Mircii… cand marca un traseu care lega Valea Prahovei de Moeciu.

Dupa ani de zile am reusit sa cunosc aceste trasee nemarcate. Niciodata nu mi-am propus sa insist pe cautarea lor. Pur si simplu, la anumite perioade trecand prin unele zone gaseam marcajele si asa le-am reconstituit. Ulterior, le-am si parcurs integral, cand am inteles de unde pornesc si unde ajung. Probabil sunt singurul care le si cunoaste, pentru ca aceia care le-au marcat au murit sau au imbatranit.

Au fost trei trasee care pastreaza pe alocuri si astazi, vechile marcaje:

  1. Posada – Cota 1000 – Vanturis – Coltii lui Barbes – Cota 1400 – Sinaia, marcaj punct rosu, cunoscut si ca „Drumul Hotilor”. Marcajele sunt foarte rare pana sub Coltii lui Barbes. Acum vreo 10 ani adusesem in discutie acest traseu, iar salvamontul sinaian a marcat doar partea de sub Coltii lui Barbes, incluzand-o intr-un alt traseu turistic.
  2.  Valea Larga – Cota 1000 – Vanturis – Oboarele – Bolboci – Plaiul Mircii – Strungulita – Moieciu, marcaj triunghi rosu.
  3.  Sinaia – Dichiu – lacul Scropoasa, marcaj triunghi albastru.

Traseele strabat zone cu un peisaj divers, atat locuri salbatice cat si civilizate.

De curand am fost pe un traseu care a cuprins cate putin din toate traseele lui Nae Popescu. Din Valea Larga la Cota 1000, apoi pe Calea Codrului, drumul forestier Poiana Tapului… mai pe scurt de la Valea Larga la Busteni. Pe la 12 am plecat din Valea Larga, pana in ora 17 eram inapoi.

Ochii care nu se vad 🙂

Urcusul este unul sanatos :)) Printre crengi se vede cimitirul Setu, de la intrarea in Sinaia, dinspre Bucuresti.

Triunghiul rosu

Intersectam traseul cu stalpii de inalta tensiune pentru a face niste poze spre Izvorul Rece.

Se vede si fantana lui Nestor Urechia. Ca mai are una si la Sinaia… Am propus-o de cateva ori sa fie monument istoric pentru ca indeplineste cerintele legale. Dar s-a impotmolit acest demers alaturi de ce al autoritatilor locale, undeva pe la Directia de Cultura Prahova.

Intersectam si traseul ce vine de la Posada, marcaj punct rosu.

Iesim in zona Cota 1000 dupa 2 ore de la intrarea in traseu.

Intersectia cu DJ 713

Bineinteles ca iar „este inchis” drumul 🙂 Aceasta fiind o forma de a te spala pe maini de eventuale consecinte. Realitatea este ca poti circula nestingherit pe acest drum, problema este ca te duci pe proprie raspundere. Nu ma refer la amenzi sau ceva de genul, ci la iesiri in decor, tamponari… nu te despagubeste nimeni pentru ca, desi drumul este deschis el este totusi inchis :)) Tipic balcanic, nici alba dar nici neagra…

Continuam pe al treilea traseu, marcat cu triunghi albastru si iesim la podul de peste Izvorul Dorului ca sa privim spre Cascadele Vanturisului.

Inghetata partial

Podul are noi amenajari metalice. Cele precedente au fost furate si duse la fier vechi.

Intram pe Calea Codrului pe care am parcurs-o in 50 de minute.

Fantana lui Gatej

Inainte de a intra pe drumul forestier spre Poiana Tapului, aruncam o privire spre Piciorul Pietrei Arse… s-a dus mult dn zapada…

Cam 4 ore si jumatate a tinut povestea.

De la Floresti spre Campina, pe langa raul Prahova si prin niste sate

Cum nu reuseam sa ma lamuresc cu un subiect istoric asupra caruia voi reveni curand, am zis ca la fata locului intelegi cel mai bine.

Repede in trenul de 7:50 in Busteni si am coborat cu Matrix la Floresti. Omul era deja cu o mie de intrebari la el, cine stie in ce il mai bagam 🙂

Lasam gara in spate, ne oprim la un magazin, trecem de Micul Trianon si ajungem pe podul de peste Prahova. De acolo era startul. Ideea era sa tinem malul stang, adica dreapta geografic… pentru a abandona la un moment dat albia raului pentru sate. Era ora 9:00 aproximativ, cand am coborat din tren.

dscf8992Micul Trianon

dscf8993Aspect din zidul proprietatii

dscf8995Vedere de pe pod. Cu sageti sunt niste pasari, egrete. Le-am vazut mai tarziu cand am reusit sa le speriem, fara a reusi sa le pozam cum trebuie.

dscf8999Undeva departe, pe langa rau, daduse careva foc la cine stie ce.

Ideea de a merge pe langa apa a fost neinspirata. Pentru ca de cand se exploateaza albia, s-au tot creat canale, gropi de apa si trebuie sa sari, sa te strecori. Pana la urma am revenit la un drum pe care merg utilajele de exploatare, putin mai departe de apa.

dscf9002Cam toate gospodariile dinspre Prahova au diverse gropi de gunoi in apropiere.

dscf9005Ne lamurim ca ardeau cauciucuri. De ce… nu stiu 🙂

dscf9011O dubita, carute, un cantar langa duba… cine stie ce tranzactionau pe acolo. Cauciucuri…

dscf9008Si cate un peisaj

dscf9015Casele sunt sus „pe deal”… de fapt, un platou intins.

dscf9014

dscf9017Nu este nicidecum prin Delta Dunarii 🙂

dscf9018Dar ne-a convins sa parasim zona albiei.

dscf9019Urcam panta si ne mai uitam de unde veneam.

dscf9020In departare Campina

dscf9023

dscf9024Acolo era intrarea in satul Cocorastii Capli

dscf9030La intrare in sat sunt doua cruci de piatra. Mai sus este una si mai jos o vedeti pe a doua:

dscf9034

dscf9040Turnul acestei biserici in constructie poate fi vazut atat din tren cat si din DN 1.

dscf9043Fosta primarie, azi gradinita

dscf9042

dscf9044A treia cruce de piatra

Si iesim din acest sat pentru a porni spre altul: Bobolia.

dscf9047Bobolia in stanga, in centru departe Campina, in dreapta putin din Banesti.

dscf9053Seamana cu podul lui Apolodor din Damasc 🙂

dscf9056Nu am prins niciun tren pe el 🙂

dscf9058Spre Bobolia

dscf9059

dscf9060O doamna dadea bice la un cal

dscf9064Biserica din cartierul Slobozia-Campina. Salutari lui Madalin 🙂

dscf9065Si ce se vede??? O banca chiar la intrarea in Bobolia. Locul perfect pentru popas.

dscf9066Locul de popas

dscf9067Intrarea in satul Bobolia care face parte din comuna Poiana Campina.

dscf9068In rarele ocazii cand ma iau de o bere, neaparat Tuborg. Si una, ca mai multe nu are cine sa le duca. Bere si dulciuri, cred ca merg 🙂 Oricum la bautura nu-ti mai dai seama 🙂 Cand ma gandesc ca sunt antialcoolic convins si m-am apropiat de doza aceea… 🙂 Dar nu e bine nici sa fii prea strict, prins in reguli…

dscf9071Si omul asta facea treaba si noi pe banca…

dscf9072Fosta scoala din Bobolia

dscf9073

Am iesit si din satul acesta si iar am renuntat la drum pentru imprejurimile raului Prahova.

dscf9078

dscf9080

dscf9081Pe stanga calea ferata, pe dreapta DN 1

dscf9087Natura este minunata, uitati-va ce culori produce 🙂

dscf9088Poza perfecta, fara un dram de prelucrare. Trebuie sa fii in locul potrivit la timpul potrivit.

Acestea au fost ultimele poze, ca ne-am amintit ca aveam un tren de prins. La 100 m distanta de gara, trenul trecea pe langa noi si l-am prins si gata… ca nu aveam prea mult timp la dispozitie.