Pe urmele eroilor… si nu doar ale lor!

Trebuia sa ma uit eu de cateva lucruri, pentru o imagine cat mai clara si corecta… astfel ca, au iesit si unele poze:

1Eram aici pe la Azuga… in timp ce la Busteni ploua

2Si un marcaj turistic privit printre ruine

3

4Mi-am largit putin cunostintele despre zona Vaii Prahovei, intalnind o persoana in varsta de 85 de ani… pasionata de istoria locurilor, stia o multime de lucruri, spunea ca trebuie sa-mi arate niste scrisori vechi, alte chestii din acestea…

5Pe la un cimitir

6

7Constantin Dragoi si Ioan Negoescu, doua nume despre care ar trebui sa stie orice cetatean al Azugii… persoana cu care ma intalnisem intamplator chiar i-a cunoscut

8

9

10

11Sunt zeci de cruci asemanatoare… aceasta este unica pe care se mai poate citi scrisul cu negru. De fapt, pe ele scrie fie „eroi romani necunoscuti”, fie „erou roman necunoscut”. Mai bine zis, scria…

12De aici, a trebuit sa ma intorc cam 1 km pana la o statie de autobuz, pierdusem trenul de 17 si ceva spre Predeal, evident ca am pierdut si maxi-taxi… dar nu era nimic, trece statornicul microbuz de Craiova-Brasov si el mereu opreste 🙂 Cursa aceasta este foarte utila, pentru ca in Valea Prahovei acopera un segment de o ora, timp in care nu prea vezi nimic pe ruta Busteni-Brasov, nici tren, nici autobuz.

Pana sa vina microbuzul, a incercat un domn o afacere, sa ia mai multi din statie spre Predeal si Brasov. Chiar nu conta ca la maxi-taxi platesti 3 lei si la el 5 lei, important este sa ajungi acolo unde trebuie. Doar ca nu am mai si plecat 🙂 A venit din spate o duba, soferul acesteia nu a fost atent si gata accidentul. Ce era sa facem? Am coborat 🙂 Eu impasibil, soarta, destinul… ce se mai poate intampla, cand  saptamana trecuta era sa o patesc de doua ori, ca pieton, ultima oara in fata blocului, dar au fost soferii pe faza. Deci, daca in fata blocului se poate intampla, nu mai are ce sa ma surprinda. Soferii au coborat si ei sa se „minuneze” de ce au realizat, eu sa ma uit de acel maxi-taxi ce vine de la Craiova. Posibil ca atunci cand avem diferite stari sa provocam intamplarile, rele sau bune… zic si eu.

A venit microbuzul, m-am urcat si am ajuns in timp util la Predeal… unde se vedea ca si aici plouase.

13Aveam de mers… intai, pe aici

14In orice faci, trebuie sa fii informat. Sa stii ce cauti, unde, pe unde, sa stii ce vrei… asa mi se pare mie in regula. Trebuia sa merg dincolo de Predeal, spre Timis. Planul il aveam in minte, de la gara, repede spre un pod rutier din apropierea hotelului Carpati, apoi pe o alee ce insoteste calea ferata… bine, pe acolo nu este recomandat sa mergi, sunt tot felul de specimene ratacite prin boscheti si case mai paraginite.

Mi se parea mai scurt si, apoi, nu are cum sa fie o problema care sa ma retina din atingerea obiectivului. Dupa ce am ajuns unde era doar vegetatie si poteca, de la vreo 50 de meri venea un miros de tigara. Ma opresc si ma uit si eu mai bine, prin verdele de jur imprejur. Cand ma uit mai bine, vad cateva persoane ce stateau ascunse, asteptau sa trec 🙂 Furasera ceva, ca atunci cand au vazut ca ma uit inspre ei, ascundeau ceva prin tufisuri si un fel de bidoane pe sub haine… ce mai, toti nenorocitii prin astfel de locuri 🙂 Bine, tot pe acolo m-am intors …

15In sfarsit, am ajuns si la acest cimitir. Va dati seama ca nu aveam de gand sa scriu acest articol, dar trebuie lamurite niste aspecte 🙂 Pe aici, eu, casca-gurist, am uitat ca sunt pe marginea soselei… Si care prieten sau cunoscut trecea, fie claxona, fie oprea. Doamne, ce jenant! Va dati seama ce credeau oamenii, ca am ramas pe acolo la 7 seara, oare ce naiba fac… 🙂 🙂 Cand am vazut un prieten de la ProTV oprind si el, am zis, gata, nu am cum sa raman pe undeva izolat 🙂 dar trebuie si sa lamuresc lucrurile scriind…

16Un roman si un ungur impart mormantul…

17Cei mai multi sunt soldati germani si maghiari

18

19Cam atat. Ideea este ca am gasit ce cautam si, ca de aici, in cel mult 25 de minute, eram la gara din Predeal… este o carare prin padure si nu mai esti nevoit sa ocolesti mult pe sosea…

Trebuie subliniat ca mormintele/cimitirele erau ingrijite, nu cresteau buruieni, se mai ocupa cineva de ele, din cand in cand.

Periplu…

Cred ca oricine si-a dat seama ca Romania este intr-un mare moment de cumpana daca seful Guvernului a devenit directorul SIE. De ce sa fie scos in fata seful spionilor romani?!

Pentru ca este un tanar serios, are experienta politica, cunoaste contextul international in functie de care Romania trebuie sa evolueze…pentru ca romanii nu mai cred in politicieni, clasa politica a distrus tara in asemenea hal incat milioane de romani stau in afara granitelor nedorind sa mai calce pe aici…si trebuia facuta aceasta numire si din alt motiv: pericolul ajungerii la putere a unor oameni recrutati de servicii secrete straine din state ostile Romaniei.

Numirea sefului SIE da peste mana retelelor mafiote cu conexiuni politice si nu doar…se si vede teama politicienilor aserviti altor interese decat nationale. Nimeni nu este mai bun ca ei…oricine este numit in fruntea Guvernului are eticheta, doar ei sunt cei mai buni. In momentul cand vor veni la putere i vor spala de pacate pe cei condamnati si isi vor regla conturile cu oamenii legii care si-au facut datoria.

Nu sustin vreun partid politic dar remarc actiunea PDL-ului de reformare…toti smecherii lor au trecut in spate, eu i-as vrea undeva prin puscarie alaturi de alti corupti de prin unele judete. Daca PDL-ul nu facea miscarea aceasta la alegeri dispareau de pe scena politica…propunerile pentru posturile de ministri arata ca au scos in fata ce aveau mai de calitate, nu ca au vrut ei, imprejurarile au fortat aceste numiri. Observati insa ca Gabriel Oprea ramane tot la Aparare…nu este limpede de ce? Trebuie tinut acolo cineva de care esti sigur…vine primavara, protestele se pot relua…

Maghiarii isi joaca cartea pe mai departe…dar cum USL-ul nu are in cap decat guvernare cu orice pret sunt mai buni ei daca nu ai cu cine…macar de astia esti sigur de un lucru, sunt unguri, raporteaza la Budapesta, stii ce obiective au…dar cu unii dintre ai nostri lucrurile ar sta mult mai rau. Asa ca fapt divers, fostii securisti inca mai lucreaza pe cont propriu aparent si in spate pentru altii, au sume imense de bani, stiu sa organizeze diversiuni pe fondul nemultumirilor poporului, faptul ca pdl-isti corupti nu prea au fost arestati i-a ajutat…

De fapt, noi privim o lupta a serviciilor, ale noastre si „aliate” cu ale altora…dar combatantii sunt romani. Ori pierdem mai mult ori mai putin, cam asa stau lucrurile, si nu uitati ca noi deocamdata nici apararea propriului spatiu aerian nu ne-o putem asigura…

Azi prin municipiul Campina cu niste treburi…mereu vad aceleasi lucruri dar altfel invesmantate, de aceea nu prea imi place sa merg prin orase mai mari, exceptand Brasovul, Clujul, Sibiul, parca acolo este alta lume 🙂 O impresie data de alte aspecte 🙂

Microbuzul avea geamul inghetat, am indepartat gheata…este aiurea sa calatoresti fara sa te uiti pe geam. Lasam in urma culmile Bucegilor si ascultam povesti. Eu asa fac, ascult povestile de viata ale altora si soferul vorbea la telefon despre unul care i luase pasagerii, urma faza aceea cu „il fac eu”. Un calator il aproba in tot ce spunea multumindu-i ca l-a luat de pe drum si nu din statie, soferul spunea ca daca il uita Dumnezeu pe calator, acolo pe marginea drumului, nu aveau cum sa-l uite el…

Soferii acestia de pe microbuzele ce pleaca din Valea Prahovei si care asigura transportul si intre statiuni au de respectat un plan. Cam 500 lei trebuie sa dea fiecare sefului lor …bineinteles ca nu sunt prieteni cu biletele si ori nu au de dat ori le ascund. Statul isi ia o mare tzeapa de la firmele de transport…oricum firma aceasta este mana in mana cu politia. Nu este posibil sa mergi din Sinaia pana in Ploiesti de cateva ori pe zi si sa nu ai bilete ca sofer cu tine…decat daca aduni bani albi pentru zile negre, pentru cineva, de sus…in mai multe microbuze s-a intamplat astazi acelasi lucru, soferii nu emiteau bilete, ci doar incasau siguri pe ei, or nu poti face asta decat daca stii ca nu te opreste nimeni.

Soferii evident ca vorbesc la telefon si 40 minute dintr-o ora, uneori cel de azi mai pornea un radio…asa am prins un concurs, cine suna primul castiga o invitatie la un concert al lui Cotabita. Si primul a fost intampinat de cei de la radio de parca castigase o masina, ceva pentru care iti trebuie un fabulos noroc, se bucurau impreuna ca de o mare realizare…ce tampiti! Eu daca as fi sunat…as fi facut-o ca sa le spun ca nu imi trebuie invitatia lor la „marele” concert si ca sunt idioti.

Prin oras, aceeasi lupta cu nametii ca in mai toate orasele…s-au furat banii de deszapezire si se curata fara spor, oamenii au mai iesit si ei cu lopetile…daca ascultai ce vorbeau ajungeai la aceeasi concluzie: o stare de resemnare presarata doar cu „ce sa facem, asta e!” Intai spunea cineva o fraza iar un altul completa cu ce sa facem asta e, apoi vorbea altcineva si se gasea un altul sa o dea cu aceeasi lozinca, oarecum cosmetizata.

Pe la intrarile prin magazine stateau vanzatoarele…la soare, privind apatice si cu ganduri plecate, la trecatori. Plin de intersectii semaforizate si centrul orasului…la una dintre acestea era rosu, asteptam alaturi de multi altii sa se faca verde, masini nu se vedeau din niciun punct cardinal, dar lumea statea pe loc…eu am plecat mai departe. Cand sa ma intorc spre statia de maxi-taxi ma gandesc eu ca am sarit din plan o cofetarie. Si merg la una dintre acestea, cu o multime, diversitate de prajituri…vanzatoarele ma intreaba ce doresc, eu le spun ca o sa le spun eu cand aleg. Adica ce este asta…politete ca politete, dar poti fi politicos si asteptand 😉

Dupa mai bine de 5 minute ma decid, niste amandine, niste prajituri krantz, si alte doua. Le analizasem temeinic, nu pot fi pacalit la prajituri. Apoi vad niste placinte cu mere, cer doua bucati, ma razgandesc ca mi se paruse ceva, i spun sa-mi arate doar una, cand o vad cat de nasol arata i zic „cumpara cineva asa ceva?”. Eu nu am mai cumparat ca…semana cu aluat de paine cu umbre de mar.

Prin centru…

Prin parcarea de la „Big” ca asa parca i spune la un supermarket din apropiere, o tanti rujata cu priviri si cu ceva fizic astepta…putin mai incolo si cel care o „marita”, si ei i placea ca prea era vesela…am asa un ceva contra acestor indivizi, ar trebui impuscati dupa mintea mea…oricum scena avea un singur numitor comun: depravare. Nu fac eu pe pudicul -ca si eu ma uit dupa femei pe strada, uneori ma mir de ce ma doare gatul 🙂 – dar asa era situatia.

Intru prin magazine fara o tinta ci doar in cautare de idei, sa vad ce mai gandesc si ce mai fac oamenii, unii sunt atat de frumosi in prostia lor, eu intotdeauna ma uit in oglinda 😉 …privirea imi aluneca pe un raft unde trona o cutie uriasa de piscoturi. Aratau bine, frumoase foc 🙂 Doar ca…langa ele statea o doamna pe la vreo 80 kg, pe un scaun. Si in brate tinea tot o cutie mare de piscoturi. Din aceasta lua cu mana piscoturi si le punea in cutia din raft. Stiti cum? Uite asa: se ia una mana groasa si se infige in ditamai cutia, de unde se scoate victorioasa si plina de piscoturi care cum scapa, mai rupte, mai jumulite, dupa care se pun in alta cutie ca si cum ai lipi plastilina. Serviti va rog! Si oamenii cu gandul doar la burta inselati de ochi si minte stateau la rand, sa cumpere…eu? merg la un fel de pescarie.

Tot felul de pesti, mai putin pastrav…asa ca ma opresc sa aleg ceva. Si cand aleg inseamna ca aleg 🙂 Un peste avea ceva, altul oase, altul era nu stiu cum…asa arata analiza din mintea mea. Cum eram singur vanzatoarea ma intreaba ce doresc dar i spun ca deocamdata nu m-am hotarat, ea reia intrebarea, eu o privesc si o intreb daca este maritata. Ea cu ochii mari, cred ca incerca sa vada legatura intre mine, ea si peste, mi-a raspuns ca nu, eu politicosul i spun „pai atunci de ce va grabiti?”. Mi-a zambit fortat, in fine am luat niste pesti…cod si macrou, ca sa nu aiba oase prea multe, ca daca are ma plictisesc alegand. Nu cumpar crap, stiuca, caras…doamne-fereste, mori de foame langa ei, la cate oase au…

Cam atat cu o parte a aventurilor de azi…

Poate ca uneori uitam sa mai simtim…

Mai sunt si oameni…

Azi, in jur de ora 12.

Eram intr-o statie…in Busteni Nu asteptam un mijloc de transport in comun ci pe cineva. Ploua marunt.

La un moment dat apare o femeie cu un fes pe cap si o haina lunga. Cei de prin Busteni o cunosc. Aceasta s-a apropiat de doua tinere si le-a intrebat: „nu aveti cumva 1 leu”. Nici nu s-au uitat la ea.

Femeia a plecat pana la un magazin apoi a revenit in statie. Pana sa revina, o alta doamna a urcat pe peronul statiei. S-a repetat aceiasi poveste. Femeia a intrebat-o daca nu are 1 leu iar doamna a scos 2 lei si i-a dat cu indicatia „sa-si ia o paine”.

Ulterior doamna care ma vazuse ca asistasem la scena asta mi-a spus ca acea femeie provine dintr-o familie renumita si ca a fost o matematiciana de exceptie, doar ca…a innebunit. De altfel se vedea ca acea femeie avea anumite probleme.

Frumos gestul doamnei, nu stiu cati mai facem asa. Aceasta doamna astepta un microbuz. Si pentru ca orice fapta are si rasplata, si pentru ca nimic nu este intamplator am vazut ceva interesant.

La vreo 5 minute dupa ce a plecat femeia aceia care cerea 1 leu, sosea si microbuzul. Doamna si-a luat sacosa, geanta si s-a indreptat spre mijlocul de transport in comun.

Microbuzul intra in statie cand a fost depasit de o masina. Acea masina a franat si cineva a deschis usa si-a strigat: Maria, nu vii? Si doamna s-a urcat in acea masina.

Parerea mea, eu de fel sunt mai credincios, daca nu i-ar fi dat acelei femei 2 lei cu siguranta ca ar fi platit bilet la microbuz. Si biletul este aproape 2 lei. Insa banii s-au dus pentru un lucru mult mai important ca un bilet de microbuz. Si acea masina a venit in aceiasi secunda cu microbuzul si nu a mai fost nevoie sa plateasca.

O intamplare se poate spune.

De fel, nu cred in coincidente…cumva ce numim noi intamplari nu sunt chiar intamplari ci doar lucruri pe care inca nu le putem intelege.