Traseu cu bicicleta: Campina – fostul penitenciar Doftana – Telega – Melicesti – Crucea Domnitorului – Bisericile din Telega – Urleta – Banesti – fosta Manastire Poiana – Breaza

O noua duminica, o alta excursie cu bicicleta.

Ca pe munti inca e zapada. E frumos si pe zapada dar cand sunt lucruri mai bune de facut, le facem pe acelea.

Urcam bicicletele in vagonul special al unui regio particular si ne dam jos in gara Campina, aproape de ora 9:00 a.m. Stiam, cum vom trece de Posada, este o alta „lume”, din punct de vedere climatic.

Urcam in Campina pe str. Pictor Grigorescu, trecem de Fibec, continuam pe langa „Moara”, coboram si trecem podul peste raul Doftana. Lasam Brebu in stanga si o luam drept inainte. Urcam putin si ma razgandesc…. uitasem de fostul penitenciar Doftana.

Oprire intai intr-un loc istoric:

Locul unde Nicolae Balcescu a adunat oameni incercand sa-i determine sa se rascoale.

Detinutii s-au incuiat pe dinauntru si au aruncat cheia 🙂 In timp ce schimbam glume proaste, a venit un domn si ne-a deschis ca sa pozam in curte. Nu ne-a lasat sa intram peste tot, doar pana la intrare…

Multumim si plecam.

In centrul comunei Telega ne oprim la o cafea si la niste mici cumparaturi. Aflam ca „drumetia nu are varsta, ca inchid magazinul si o sa plec si eu…”. Cafeaua… buna!

Anghel Saligny

Multe case vechi prin sate stau sa cada…

De asemenea, multi localnici au prin curti astfel de bolovani, trovanti, de diferite dimensiuni.

Continuam spre satul Melicesti, la Crucea Domnitorului, principalul obiectiv al excursiei de astazi…

De aici, incepe urcusul…

O vila cu farfurii superbe

Parleaz

Lasam asfaltul si urmam drumul de pamant… E ceva de urcat…

Unii au zis ca merge si cu masina de teren, parerea mea este ca nu are rost. Sunt noroaie, gropi, drumul e ingust…

Melicesti este un sat mic cu constructii situate in locuri in care este dificil de urcat cu piciorul… deci, cat au carat de materiale sa-si ridice casele, este alta poveste. Se mai remarca linistea totala…

Satul Pietriceaua

O batranica pleca dupa lemne in padure si se „agata” de noi de teama unor caini de la un fel de stana aflata langa drum. Imi povesteste tot felul… Aproape de monument, ea se duce la ale ei, noi la ale noastre.

Crucea Domnitorului…

Poate stiti ca aici s-a oprit domnitorul Carol in 1866. Unii spun ca aici calul lui nu stiu ce a patit, s-a interpretat ca e de rau augur si asa s-a luat decizia sa nu se construiasca viitorul castel (Peles) prin aceste locuri 🙂 Istoria aceasta este pe multe site-uri si din punctul meu de vedere… cred ca trebuie mai bine cercetata. Piatra de temelie la Peles s-a pus prin august 1875, deci lui Carol i-a luat cam un deceniu ca sa-si gaseasca loc de castel? 🙂 Povestea poate fi alta… o fi trecut omul pe acolo…

Crucea monument de la Melicesti

Monumentul a fost ridicat in anul 1866, sculptor fiind Paul Focseneanu.

Probabil a avut ceva metalic in centru

Monumentul are mai multe inscriptii, una dintre acestea fiind:

„Această sacră Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei călătorii a Măriei sale Domnului Românilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu județu Prahova și a trecerii înălțimei sale peste acestu piscu de la Milicești în anul 1866 mergând de la Telega”.

Si in soclu a avut ceva incastrat, vreo placa de marmura, vreun basorelief distruse de comunisti…

Adaugat dupa Revolutie, presupun.

Acolo este Crucea Domnitorului, pe dealul Macesu la circa 814 m altitudine, cu vedere spre muntii Bucegi, Baiului, Grohotis.

Pornim GPS-ul pentru ca alegem alt drum de coborare…. Il ratam sigur fara GPS, adica ocoleam vreo 2 km.

Drumul de coborare

Dupa cateva curbe dam de un noroi cumplit 🙂 In momentul in care ne oprisem sa vedem cum facem, dintr-o livada apare o zana de fata cu doi catelusi si ne arata o poteca printre niste livezi. Aceasta intersecta mai jos drumul, chiar aproape de asfalt.

A trebuit sa fiu foarte atent la „poteca”, in fapt o mica dara prin iarba 🙂 Daca nu traiesti prin astfel de locuri, nu vezi o astfel de poteca indiferent cat te straduiesti. Tot peisajul pare la fel. In mod sigur nu o nimeream dar, ca sa nu ne ia fata de tantalai de oras, m-am dus inainte. Asta pentru ca ne-a zis ea ca este o poteca pe acolo, ca de 100 de ori daca treceam, noi nu am fi vazut-o din drum. I-am multumit si am intrat prin livezi…

Am iesit la asfalt si am zis sa vad si biserica satului:

Biserica din Melicesti

Monumentul Eroilor aflat la o curba.

Apoi a urmat o coborare lunga si frumoasa pana in centrul comunei Telega. Aici, am luat bisericile la rand…

La prima biserica, hram – Sf. Voievozi.

Deci aceasta e prima biserica, in cele 3 poze. Mai departe, erau o biserica noua pe stanga si alta veche intr-un cimitir pe dreapta.

Am mers la cea veche…

De aici, cuprindeam toate cele 3 biserici

Biserica din cimitir, care este in paragina si, in mod sigur, e cea mai veche biserica a comunei. Hram – Buna Vestire.

Interiorul este degradat, cu tavan ce sta sa cada… Prima mentiune ar fi din anul 1858 cand o rezideste cineva, asa ca e mult mai veche de 1858.

Plecam spre satul Mislea ce apartine de comuna Scorteni… numai ca, mai intalnim tot in Telega o a patra biserica:

Hram Sf. Nicolae sau

Biserica Telega Vale

Se termina si comuna aceasta si intram in Scorteni:

Dreapta spre Urleta

Bisericuta de la Urleta. Langa ea este o alta mult mai impozanta.

Pisania la biserica mare

Istoric…

Biserica mare a fost sfintita in anul 1980, fiind prezent printre consilierii patriarhali si un preot pe nume Vasile Bria. In comuna Telega am vazut o strada cu acest nume. Iar intr-unul din cimitire era un monument in paragina, pe care  o vaduva scria despre sotul ei, sergentul Vasile Bria cazut in luptele din toamna lui 1916 in zona Campulung. Tot pe monument mai era trecut un anume Gheorghe Bria decedat in anul 1914. Ramane de verificat daca este vreo legatura sau doar o coincidenta de nume…

Am pozat si o reproducere de pe acel monument:

Reprezentarea sergentului Vasile Bria

Din Urleta pornim spre Banesti, trecem vechiul pod de legatura cu Campina…

Podul este construit pe vremea lui Cuza. Incet, apele Doftanei il vor prabusi…

Prin Campina, o luam pe stradute ce trec si pe langa capela Hernea:

Un alt monument aflat in ruina.

Urmatorul nostru obiectiv era fosta manastire Poiana din Poiana Campina:

Pisania a fost transcrisa si de Nicolae Iorga.

Fosta manastire pastreaza si astazi imprejmuirea din caramida si piatra.

Luam directia Breaza prin Podul Vadului… pentru a ne opri la o pizzerie ceva. Ma gandeam la o tochitura sau peste 🙂 La ora 15 eram in restaurantul Havana… fost Temperanta, al generalului Ion Manolescu cel care a ridicat cunoscuta cruce monumentala (Micul Caraiman) de pe dealul Gurga – Breaza.

Pentru ca aveam tren la ora 16, zicem sa luam ceva rapid, cafele, bere fara alcool, suc, ce a vrut fiecare, pizza etc. Restaurantul acesta ar fi foarte cunoscut… ce pot sa spun este ca pe o scara de la 1 la 5, ii dai un 3.

Ajungem la gara, luam biletele, vine trenul si gata povestea. La ora 17 coboram la Busteni…

Timpi: aprox. ora 9:00 – Campina, 10:45 – Crucea Domnitorului, 12:45 – biserica Urleta, 13:55 – fosta manastire Poiana.

Lungime: circa 45 km.

Ar trebui sa spun ca aceste trasee nu le fac doar pentru plimbare, sport etc…ci sunt niste excursii de documentare/cercetare. Informatiile din acestea imi trebuiesc pentru o lucrare de profil, nu are treaba cu cartile mele, e altceva. Aproape ca stiu pe de rost harta cu drumurile judetene si comunale din Prahova. Desi, excursiile sunt prezentate la modul simplist, in spate sta totusi o organizare si sunt solutii pentru cam toate scenariile. Nu e nimic de genul, ne suim in tren si vedem pe acolo ce si cum! Tocmai de aceea, nu organizez ture cu biciclete. Pentru ca nu merg sa vad asfaltul si masini, sa bifez mersul pe sosea. Merg cu persoane care stiu ca pot face un traseu sau altul. Absolut toate deciziile, de la popasuri la obiective, se iau numai de mine. Intrucat, eu merg cu diverse scopuri, ma opresc pentru poze, luat coordonate GPS etc… si ca altii sa nu stea dupa mine, ii trimit inainte la un punct stabilit si usor de recunoscut, unde ne vom intalni ulterior. Cand respecti reguli, oameni si proceduri, lucrurile ies cum trebuie. Deci, mergem mai multi, dar ei merg cu mine si asta nu e deloc o dovada de superioritate, vreo aroganta ca stiu eu mai bine. Cine merge, stie ca este in siguranta cu mine, ca vedem chestii, ca mai e si adrenalina… si e perfect pentru toata lumea.

Omul de zapada de…la Manastirea Caraiman

Poate v-a dus gandul la Omul de zapada…de pe Vf. cu Dor, dar inca nu l-am reconstruit. Unii dintre dv stiu ca iarna trecuta am ridicat un om de zapada pe Vf. cu Dor…nimeni nu o mai facuse. A iesit un om de zapada frumos 🙂 Doar ca s-a intamplat ceva…pe asta am zis ca o voi scrie in aceasta iarna.

Cand am fost ulterior sa adun toate accesoriile omului de zapada aflat la 2000 m altitudine, am avut o surpriza. Nu am mai gasit nimic. Adica nici cetina de brad, nici cratita, nicio bucata de lemn, un nasture…nimic. Nu mai era nimic. Nu stiu cine a strans totul!

Sa revin la Manastirea Caraiman. Am crescut vazand cum se inalta aceasta manastire. Mergeam si de 2-3 ori pe saptamana, mai ales cand era acolo parintele Gherasim. Acum, merg doar din diferite motive…nu merg sa-I caut pe Dumnezeu, pe Fiul acestuia…

Ca sa-I gasesc trebuie doar sa merg pana la portile manastirii. Acolo sunt EI. Prea umili sa intre in bogatia si fala oamenilor. Pentru ca tot ce vedeti la acea manastire nu este facut decat pentru Biserica, nu pentru Dumnezeu. In acest caz Biserica nu inseamna Dumnezeu.

Manastirea Caraiman este o afacere infloritoare, unde unii se joaca de-a cele sfinte. Se poate caza oricine si poti sta femeie cu barbat sau barbat cu femeie, unii vin sa bea sau sa se sinucida, a fost si un caz recent. Prin curtile manastirii gasesti in tarcuri tot felul de animale, o adevarata gradina zoologica. Uneori aceste animale intra in calduri si ofera spectacole gratuite „credinciosilor”… Tot prin curte exista un bazin de pestisori aurii…bazin care geme de miile de monede si zeci si sute de bancnote aruncate acolo…daca azi nu mai adoram zei, aducem ofrande unor pesti. In acest timp, la portile manastirii o multime de oameni cer de pomana…in timp ce banii ruginesc in apa, oamenii aceia nu au bani de o paine. Uneori, cand soseste vreun edil sau vreo inalta fata bisericeasca sunt alungati…ca sa dea bine, ca sa fie bine.

Pe langa cele expuse de mine, un mare pacatos 😉 , veti intalni pe la Agheazmatar afise cu excursii ilegale prin Parcul Natural Bucegi. Probabil vreun calugar are jeep, si vara ia enoriasi-credinciosi, pe bani cum altfel, si-i plimba prin zonele interzise. Pentru ca pe afis scrie si Babele, iar acolo nu ai voie.

Nimic nu trebuie sa mai surprinda cand vorbim de aceasta manastire. Ridicarea manastirii Caraiman a pornit de la cu totul altceva. In timp, oamenii au uitat pentru cine o ridica si de ce o ridica.

Vorbim de ridicat.  Priviti:

1Da, frumos! Poate ca la mii de oameni li se pare ceva frumos. Eu, mai liber in gandire, mereu cu idei si ganduri independente sa le zicem…ar trebui sa mi se para normal, asta este lumea, nimic surprinzator. As accepta acest om, fie la mine pe balcon, fie in camera, fie in mijlocul soselei, fie pe o casa…as zice asta este sau ca nu este cine stie ce. Dar mi se pare complet neavenit sa-l asezi in fata bisericii, in mijlocul unei manastiri.

Credinciosii vin intr-un asezamant religios, pentru altceva. Nu pentru pestisori, excursii ilegale, animale, oameni de zapada cu palarii smecheresti… Daca si intr-o manastire se intampla lucruri la fel ca si „in lume” de ce sa mai mergi…

Nu stiu sa fie un locas religios in zona Bucegilor si unde sa nu cunosc o faţă bisericeasca. Am vazut si bune si rele, toti gresim. Dar ce se intampla la manastirea Caraiman de vreo 2-3 ani este dincolo de credinta…pare o reprezentatie de circ! Dar nu le spune nimeni…si ala rau i-a bagat in pacat si mai adanc…cand vezi ca iti calca pragul mii si mii de oameni te crezi ales, vocile diverse din minte ti se par indemnuri ale Duhului Sfant.

Intrebarea este:

Biserica prin manastirea Caraiman, vrea sa salveze sufletele celor care vin spre ea sau este interesata doar de banii acestora? Eu cred ca nu are nicio treaba credinta, mantuirea in povestea asta, acest asezamant fiind o poleiala, un ambalaj, o metoda…

Astia nu au nicio treaba cu Dumnezeu. Cand iti intra oameni care nu stiu cum sa-I ceara ajutorul LUI, nu le pui un cd cu Doamne-Miluieste sau cu colinde. Incerci sa-i ajuti, sa-i indrumi, sa le dai un sfat…daca ei ies din manastire la fel cum au intrat, degeaba te numesti omul lui Dumnezeu. Din pacate, personalul manastirii nu are pregatirea spirituala necesara pentru a se achita de misiunea asumata fiind coplesiti de importanta ei. Bine macar ca au indepartat simbolurile oculte de la intrarea in biserica mare si Agheazmatar. Bine ca s-a facut si atat, daca in locul unde „cerul intalneste pamantul” sunt asezati…oameni de zapada…sau pesti.

Oceanul de nori…de la marginea Bucegilor

Am multe poze si subiecte…doar de azi, pentru o saptamana…daca am timp sa le si public 🙂 Pentru mai multi: „Da, jandarmii erau acolo si astazi, sa nu se distruga de tot muntele acesta”. Mai ales unii localnicii, din Busteni, isi bateau joc de lege si de patrimoniul natural. Golani de genul Stefan Petrut si Sergiu Nagy, pripasiti in serviciul de salvare montana al orasului. Ei care trebuiau sa educe turistii, sa promoveze cu totul alte valori, isi foloseau calitatea de salvator montan in excursii ilegale. Dar eu cred ca foarte curand li se va da posibilitatea sa faca doar ceea ce stiu mai bine!

Deocamdata, sa va spun si sa va arat ce vreme superba a fost sus pe munte ieri, si ce vreme rece a fost la baza muntelui, in Valea Prahovei.

Ati auzit de fenomenul numit „mare de nori”. Ce am vazut astazi parea un „ocean de nori” 🙂

Tumult

Putin involburat langa munte

Imensitate…alta lume

Zbateri

Daca ar fi fost apa? Valul ar fi ajuns pana la altitudinea de 1400 m

Pod alb intre muntii Bucegi si muntii Baiului, peste Valea Prahovei

Jos Cota 1400. Abia se distinge statia telescaunului

La marginea oceanului de nori

Din cativa pasi am intrat in alta lume 🙂 Cei doi probabil se tineau de mana din cauza vizibilitatii reduse 🙂 Parca era noapte la Cota 1400. In schimb, mai sus, la Cota 1500 stateai la soare. Evident ca era si foarte frig.

La 1400 d-na Luci avea o ciorba foarte buna, desi pe mine nu prea ma incanta ciorbele, aceasta mi-a placut. Am mai pierdut timpul pe acolo si evident telecabina. Dar nu era o problema…in circa 20 minute de la Cota eram in cartierul Furnica al orasului Sinaia.

Cand am plecat, era chiar frig.

Pe Drumul Cotei…de la Cota 1400 si pana la sensul giratoriu de la Calea Codrului, adica in cartierul Furnica, ajung mai repede decat o masina…evident eu pe traseul turistic 😉 Aici este pe la 1200 m altitudine si tot ceata este…deci plafonul are o grosime de circa 200 m.