Prin imprejurimile Rucarului; Momentul de acum 687 de ani si Posada lui Iorga

Vorbeam cu cineva in urma cu o saptamana despre cat am progresat noi, oamenii… Inainte, ca sa scrii o carte, mergeai prin nu stiu cate biblioteci. Acum, in 3-4 luni de documentare pe Facebook, de unde iei si poze 🙂 poti face un ghid al intregii tari. In raport cu marii intelectuali din perioada 1900-1945, cu ajutorul internetului esti mult mai documentat cu ei. Ceea ce lor le lua luni de zile, tie iti ia cateva minute.

Internetul si accesul la atata informatie, au facut ca orice om cu ceva cultura generala sa fie la fel de bun ca marii… ce vreti voi de acum 100 de ani sa zicem.

Asta nu inseamna ca va fi cineva la fel ca Nicolae Iorga 🙂 In primul rand, omul era o enciclopedie miscatoare. In al doilea rand, a avut ceea ce lipseste multor istorici din zilele noastre: vazul in timp. Iorga a mers ca o furnicuta din biserica in biserica, din arhiva in arhiva si a notat si tradus orice inscriptie i s-a parut lui utila, de transmis generatiilor viitoare. Din acest punct de vedere este inegalabil. Azi, chiar si cu ajutorul netului, sunt extrem de putini cei care pot citi inscriptiile de pe pisaniile bisericilor vechi sau de pe crucile de piatra. Si in majoritatea lor, aceste inscriptii sunt tot in limba romana… doar ca este o romana scrisa cu literele alfabetului chirilic.

Si totusi, greselile se intampla si la case mari. Iorga nu avea cum sa le aiba pe toate si ca pregatire militara cred ca era destul de slab. Altfel, ar fi inteles ca nu ai cum localiza lupta de la 1330 pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Insa el a fost indus in eroare de mai multe documente straine si a acordat in mod eronat denumirea de lupta de la Posada, bataliei din anul 1330. El si-a intemeiat convingerile ca lupta s-a dat in acea zona, vazand alaturate pe o harta, un semn de lupta si termenul de Posada. Insa, anumite biblioteci straine au dat publicitatii in ultimii 2-3 ani, documente la care nu s-a avut acces pana acum. In lumina acestor documente, se poate observa lejer unde a gresit Iorga. Astept sa primesc aprobare pentru a publica un astfel de document.

12 Noiembrie 1330 – 12 Noiembrie 2017 = 687 de ani de cand s-a incheiat celebra lupta dintre romani si unguri.

Cu riscul de a supara pe patriotii de ocazie sau pe istoricii ori oamenii de cultura din prezent, care intra pe acest blog, o sa fac cateva enunturi ce le-am desprins in urma activitatii mele de cercetare din ultimii ani. Chiar daca eu sunt cu turismul, mediul, muntele, istoria a fost si este marea pasiune de cand ma stiu.

Deci:

  • lupta de la 1330 este in mod nefericit denumita lupta de la Posada. Doar noi putem repeta la nesfarsit o prostie si nu ne saturam de ea.
  • lupta de la 1330 o fi insemnand azi obtinerea independentei Tarii Romanesti dar nu si pe atunci 🙂 Aia nu constientizau ca trebuie sa traiasca toti romanii in aceleasi granite. Basarab a pus mana pe Banatul de Severin, adica era mai apucator asa, si cand a venit regele maghiar i-a oferit bani doar ca sa plece de unde venise. Evident istoricii nostri au exagerat ingrozitor, cum ca Basarab le-a dat o sansa. Apoi, cine a citit si alte documente straine, nu doar versiunile noastre, stie ca Basarab i-a pacalit pe maghiari cu o pace inselatoare si oferindu-se sa-i scoata din tara, i-a infundat intr-un defileu. Aceasta era gandirea acelor timpuri…
  • nu mai stim unde a fost lupta din 1330 pentru ca eram analfabetii acestui colt de lume. Si cum mereu navaleau tot felul de popoare, ne petreceam timpul pe varfuri de dealuri, ca sa vedem cine vine ca sa fugim la timp in padure. Deci nu aveam ce sa notam, pe ce, nu intelegeam de ce trebuie cand in fiecare zi eram pregatiti de fuga.
  • nu exista niciun dubiu ca in arhivele maghiare sunt indicii clare unde s-a dat acea lupta din 1330, si asta nu e o conspiratie ci o certitudine, dar nu au interesul sa ne dea noua informatia.
  • ma repet si timpul imi va da dreptate… lupta din 1330 s-a dat in Defileul Prahovei si am motivat de ce, de atatea ori.

Excursia la Rucar:

A fost si vama la Rucar intre Tara Romaneasca si Transilvania dupa care aceasta s-a mutat la Bran. Radu I considerat si el „Negru”, nepotul lui Basarab I, ar fi impins teritoriul Tarii Romanesti pana mai sus de Podul Dambovitei si vama a ramas secole la Bran.

Rucar situat in judetul Arges, este azi o comuna ce are niste case vechi superbe. Cred ca este mai potrivit sa spun ca este un orasel autentic romanesc. Inconjurat de dealuri mai mici sau mai inalte, localitatea se intinde prin orice loc mai accesibil. Am fost sambata pe acolo si am nimerit intr-un moment in care toata lumea isi completa stocurile de lemne pentru iarna. Pe fiecare strada se taiau lemne. Cum un autobuz pleca din Brasov la Campulung abia la 9:50, am discutat cu un tip pe Blablacar si ne-am intalnit alaturi de altii in Brasov, pe la 8 si ceva. Cu 15 lei am ajuns in Rucar mai devreme. Rucarul e la vreo 60 de km de Brasov si soseaua trece prin niste peisaje de vis, pe care le cam stim cu totii… Moieciu, Fundata…

Brasov dimineata

Republicii

Am vizitat de cateva ori, muzeul din aceasta cladire seculara. Ganditi-va ca Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova e de cateva ori mai mare si mult mai bogat. Datorita Primariei Ploiesti care nu e in stare sa puna cateva indicatoare sau sa faca o harta turistica, sa promoveze un pic orasul Ploiesti cu sumedenia lui de muzee, cei care stiu de acest muzeu remarcabil sunt in procent insignifiant. Cel mai slab muzeu brasovean este la distanta uriasa ca nr. de vizitatori comparativ cu orice muzeu din Ploiesti. Dupa ce iesi din Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti iti dai seama de tragedie. Un muzeu bogat, absolut superb, un muzeu pe bune ce a strans munca unor generatii de istorici, arheologi etc este aproape invizibil. Daca nu te lauzi cu asa ceva, cu ce altceva te poti lauda?

Ii intreb pe cei din Consiliul Judetean de ce nu se pun in ordine unele lucruri in resedinta de judet. Le spusesem ca nici macar autogari nu exista, nu exista programe cu cursele spre alte localitati ale judetului si altele. Mi-au spus ca de ani de zile, ei tot trimit adrese la primarie ca sa se faca astfel de lucruri si cei de acolo nu le dau niciun raspuns. Inseamna ca aia tot rad de astfel de propuneri fiind preocupati de lucruri mult mai „serioase”.

Prima biserica pe care am vazut-o in Rucar. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost construita intre 1890-1894, pe locul alteia ce data din anul 1749.

A doua biserica are hramul Sf. Dumitru si a fost ridicata intre anii 1895-1902, pe locul alteia din anul 1744. I-am facut poze dar m-a preocupat mai mult o cruce de piatra situata nu departe de biserica:

Sunt 12 cruci importante, de piatra, pe raza comunei, in special de pe la 1600-1700. Acestea au fost notate de oamenii locului ca sa nu se piarda informatia.

A treia biserica are hramul Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe, este cea mai veche biserica a comunei, dateaza de la 1780 si este monument istoric.

Din centrul comunei se insira pe valea Rausorului aceste trei biserici. In cinci minute ajungi de la una la alta 🙂 Deci vatra veche a comunei este pe aceasta vale… cat e Rucarul de rasfirat.

Comuna mai are si alte atractii… dar, pentru cei carora le plac urcusurile, varfurile, cel mai atractiv este Vf. Crucii. Pe panoul de langa parcul comunei nu este trecut un traseu marcat, deci turistic, spre cel mai important punct panoramic al Rucarului. Dupa biserici, pornesc sa urc acest varf fara un traseu marcat spre el:

Adica acela din departare. Tot de acolo se intra in Cheile Mari ale Dambovitei.

Varful are si o cruce metalica.

Mi-am propus sa trec si pe la un obiectiv mai putin cunoscut: Darstaria lui Nistorica, unde se mai spala si azi covoare etc:

Trec de ultimele case, vad o poteca, un marcaj care in niciun caz nu e turistic ci semnifica o limita de rezervatie naturala. Pana la urma o iau direct la deal si cum era foarte abrupt, ma opresc sa gandesc si imi iese ca nu se urca asa direct ci… ar trebui dupa mine fiind padure, sa existe o poteca pe linia de creasta. Doar coboara si urca si animalele astea pe undeva.

Merg pe o curba de nivel si pana sa ajung in „linia de creasta” numa’ ce se ridica de dupa niste tufisuri un ditamai ursul. Ursii mereu sunt mari :)) Era la vreo 20 metri si nu ne vedeam bine din cauza lastarisului. Eu inapoi nu ma mai intorceam la cat urcasem. Si imi spusesem de jos ca sigur niste ursi sau mistreti stau si pe la marginile astea de padure. Ca sa nu va inchipuiti ca daca ursul s-a invatat sa vina in oras, sta si departe de el. Cand se lumineaza de ziua, nu pleaca in fundul padurii cum se amagesc unii, sta pe aproape de marginea padurii si asteapta lenevind, noaptea.

Calculez observand terenul si imi da ca pana vine el fuga spre mine, am timp sa-l intrec sigur pana jos. Terenul era de asemenea natura si mai incercasem de astea. Dar ma enerva ca fornaia, facea spectacol ca sa plec eu. E mult pana mi se pune invers ca dupa aceea… Vad pe jos o bucata de lemn, suficient sa-l arunc pana la el sa-l gonesc. Un pic de aia ma-sii de nenorocit si o intinde cam neincrezator. Fug dupa el, mai arunc cu ce mai prind si o rupe la fuga spre o vale. Nefiind la prima isprava, nu plec nici eu mai departe, ci raman sa ascult. Ca ursii sunt inteligenti, fug, ocolesc si revin in spatele tau. Numai ca asta tot fugea pe curba de nivel din ce in ce mai departe, il auzeam bine prin frunzis, rupand crengi. Faza cu aruncatul nu tine pe locuri plate, ca din doua salturi e pe tine.

Urcusul insa e serios de tot pana la varf. Am gasit in linia de creasta si un marcaj vechi, deci cineva a marcat pe vremuri un traseu turistic si azi nu se mai stie. Daca se mai stia, il remarcau si era pe harti:

Pe varf

Cea mai mare parte din Rucar, mai e un pic si spre stanga. Bisericile sunt toate pe Valea Rausorului.

Apoi, schimb tricoul si pozez un pic mai in detaliu:

Bisericile 2 si 3

Desfac o doza de Pepsi si doua cornuri cu ciocolata si susan, mai vorbesc un pic la telefon, ma mai uit cat e ceasul. Timpul pentru excursia din Rucar… un pic peste 5 ore. Cobor tot pe unde am urcat pentru ca aveam in plan sa parcurg si jumatate din Cheile Dambovitei. Cealalta jumatate o lasasem pentru alta excursie, cand voi merge la Podu Dambovitei.

Cobor tinandu-ma de lastari si copaci dar e incomparabil cu urcusul. Multe urme de mistreti dar niciun semn din partea ursului alungat intr-un mod neortodox. O fi fost la el acasa dar e cam mare mosia asta a lui. Si cum eu treceam o data la cine stie cand… chiar era aiurea sa ma intorc.

Ajung in Cheile Mari ale Dambovitei, lungi de vreo 4 km. Urci mai mult prin apa si din Rucar ajungi in Podu Dambovitei. Ma documentasem destul de bine si inregistrasem toate imaginile asa ca… jos adidasii si pun niste cizme ce cuprind si rotula genunchiului. Acasa mi se paruse un pic ridicol, dar la fata locului apa chiar venea pana la genunchi in unele locuri. Am vazut ca vara se mai balacesc unii pe aici, turisti adica. Acum nu era nimeni evident 🙂

O vreme merg prin defileu direct si analizand un versant imi dau seama ca are pe deasupra un fel de poteca. Am folosit-o la intoarcere. Nu ar trebui sa faceti chiar la fel, pentru ca sunt portiuni abrupte de iesit din apa in poteca. Dar daca am plecat cu o treaba, pai trebuie sa o si fac. Altfel, nu dorm noaptea si trebuie sa revin ca sa pot fi linistit. Sunt ganduri si unora nu le dau pace si tot le incearca pana ies.

Analizez albia, imprejurimile, scot bucati de ceramica fara valoare, dupa 1900, vad un fel de surub tot de pe la inceput de secol XX, un rest de obuz mic, o za de la un lantisor de mana. La ultima observatie m-a luat rasul. Pai daca am gasit o za intr-o astfel de apa curgatoare… Le-am pozat si le voi incarca pe viitor.

Nicolae Iorga spunea ca lupta de la 1330 s-a dat in „cazanul Campulungului” fara a spune o locatie exacta. El a lasat sa se inteleaga ca intre Campulung si Podu Dambovitei.

Parerea mea este ca daca ar fi sa aiba dreptate, singura optiune care sta in picioare este aici, in Cheile Mari ale Dambovitei. Orice alt loc din zona asta nu poate fi luat in seama intrucat nu este defileu.

Problema e ca atunci cand sustii ca lupta de la 1330 s-a dat aici, nu prea ai pe ce sa o asezi pentru ca:

  • la 1330, principalul drum dintre Tara Romaneasca si Transilvania era cel de la Campulung la Brasov, care in mod sigur era bine conturat.
  • drumul nu doar ca era conturat ci si era bine cunoscut de o mare parte dintre cei din armata maghiara. E logica treaba asta.
  • cum a reusit Basarab sa-i scoata din drumul ce trecea la o aruncatura de bat de defileu si sa-i bage in defileu sfideaza logica.
  • regele maghiar in documentele ulterioare anului 1330 spune ca era o cale oarecare, deci habar nu aveau unde l-a batut Basarab. Daca era aproape de Campulung sau de Brasov, adica in culoarul Rucar-Bran, ar fi mentionat regele o denumire. Nici in anul 1335 nu aflase unde a fost invins.

Intre 1 si 2 este Pasul Posadei sau Curmatura Posadei. Din Rucar pana in saua aceea se urca in serpentine azi, cum se tot urca de secole. Intrebarea este de ce sa iasa o astfel de armata din camp deschis, cu un drum clar inainte, ca sa-ti intre tie intr-un spatiu ingust, periculos? Se vede in dreapta si defileul…

Mare enigma lupta asta din 1330 🙂 Trebuie sa iei fiecare aspect in parte, ca sa ramana adevarul. Pana si acesta, cat de evident ar fi, fara probe arheologice serioase nu poti trece de bariera zecilor de istorici si arheologi care de la 1900 incoace scriu despre aceasta lupta. Au asezat-o de-a lungul Carpatilor Meridionali, au imaginat tot felul de scenarii si, astfel, s-a alterat realitatea. Tot citind despre Posada de la 1330, te-ai obisnuit cu o anumita perceptie. E greu sa-ti imaginezi si sa accepti ca de fapt lucrurile au stat cu totul altfel.

Ma intorc in centru, care are monumente inchinate eroilor din razboiul de independenta, din primul si din al doilea razboi mondial si observ ca la intrarea intr-un restaurant, Casa Rucar, este amenajat un spatiu cultural:

Ceasul arata ca ar mai fi vreo 45 de minute asa ca urc si pe varful dealului impadurit… din spatele parcului in care se afla un monument din razboiul de independenta. Sa zic ca am fost si acolo. La coborare, pe alta ruta, ma opresc pentru niste poze mai aparte:

Papusa din Fagaras… Iezerul trebuia sa fie mai in stanga.

Vine autobuzul, pana la Fundata stau lipit de geam, gasisem unul mare si curat si analizez peisajul. „Nu erau aia fraieri sa se bage in defileu, clar; la ultimele case din Rucar cum mergi spre Brasov e o cruce mica de piatra, mda, vad ca mai este una la granita dintre localitati langa drumul vechi.” Acum vad imediat cruci, fundatii, stiu tipurile de arme, de ceramica etc. La cate muzee am fost, am pozat tot. Pentru 25-50 lei in plus, am pozat orice colectie. Nu cred ca mi-a scapat ceva nici macar din Muzeul National de Istorie. Iar carti de specialitate, am citit in detaliu vreo suta doar in acest an. In special, in format electronic. Mai vad o cruce mare de piatra in Podu Dambovitei chiar langa o statie de autobuz.

Acum, la cate cruci de piatra vechi sunt, nici nu le mai vedem. Peste 100 de ani, mare parte din ele se vor pierde. Timpul si natura sau oamenii le vor distruge inscriptiile. Daca eram o natie mai responsabila, fiecare astfel de cruce ar fi avut o protectie, un chiosc de lemn, de caramida, sa ramana peste timp.

Nici nu am fost atent cand s-a asezat un nene de vreo 60 de ani langa mine. Ma intorc, il vad, buna ziua-buna ziua. Numa’ ca el incepe sa-mi spuna ceva despre „restaurantul care nu da rest” si ma gandesc ca are si el filmul lui. Na, e dreptul fiecaruia. Imi reiau privitul pe geam si dupa vreo 10-20 minute aud ca nenea incerca un fel de sunet gutural, o tuse ceva, nu stiu exact ca se auzea un fel… „hhhreeaauuu”. Ma intorc rapid spre el si vad ca toti pasagerii se uitau speriati de acel sunet. Doar preocuparea mea cu geamul ma salveaza de la o mama de ras. Cum se face ca atipesc si prin Rasnov, ca am vazut ulterior ca pe acolo eram, omul asta scoate iar un sunet mai accentuat. Ma trezesc speriat, ma uit la el si-i zic: „bre, ce naiba faci asa urat?” El ca fata lui nu stiu ce nu i-a luat, ca-i ia in Brasov, ca omul la batranete, ca are voie. I-am zis si eu ca o avea el voie, dar nici Tarzan in casa groazei nu face asa. Probabil se obisnuise cu el insusi.

Si azi trebuia sa ajung macar la schitul Lespezi din Posada de Prahova, sa aprind simbolic niste lumanari, sa urc pana in poiana de mai sus de schit unde odinioara pasteau vitele schitului.

Biserica fostului schit Lespezi din Posada

Basarab I a ridicat biserica in cinstea luptei din 1330, incepand cu anul 1331. Bisericii de la Posada i s-a pus piatra de temelie, 330 de ani mai tarziu, in anul 1661 🙂 A naibii coincidenta! Plus ca in defileul Prahovei, mai era o santinela din aceasta , ortodoxa, ulterior devenind satelit al schitului… Si e singurul defileu din Meridionali unde ai o biserica necunoscuta. Cum se zice, chiar pe locul luptei.

Urcand in fosta poiana a schitului, am observat ca s-a refacut vechiul marcaj cu punct rosu. Un traseu foarte vechi, al haiducilor pe timpuri. Multe excursii am facut pana am reusit sa stabilesc tot acest traseu ce din Bucegi, pe sub Coltii lui Barbes coboara in Sinaia. Bravo celor care l-au remarcat. Probabil l-au remarcat pana la Vf. Plesuva sau pana la Cota 1000. Nu trebuie sa astepti o mie de aprobari care poate nici nu vin… in astfel de situatii.

Cam atat 🙂

La „descoperiri” cu Rares si Andrei in defileul Posadei

Cand parintii nu asculta de copii…

Intr-un moment liber zic sa-i duc pe cei doi nazdravani in parc.

„Iar in parc?” Deci nu am nimerit-o!

DSCF1751

DSCF1758

DSCF1761Rares

Andrei: „Eu am prieteni in alt parc!”. Na, ce sa-i faci!

Zic eu: „Sa mergem la biserica!”. Evident in Busteni, la Biserica Domneasca. Era totusi o varianta mai buna, asa ca am mers acolo.

Stam pe banca, vorbim. Rares: „Nu mergem si in biserica?”. Mergem… Se uita Rares la portretul Reginei Elisabeta si-i spune lui Andrei ca apare si in calendarele si in pozele ce le face la scoala. Asta pentru ca Andrei invata la scoala „Regina Elisabeta”. Rares la 4 ani si jumatate a facut legatura intre pictura din Biserica Domneasca si simbolul scolii unde invata Andrei. Asta se intampla ieri. Azi stia deja cum se numesc biserica, ctitorii…

In biserica nu era nimeni. Rares se porneste sa alerge prin naos, in cerc 🙂 Ma uit la el si ma trezesc vorbind dupa ce facuse niste ture, ca sa nu mai alerge, ca nu se alearga in biserica. Adica prostiile ce mi se fixasera inconstient in minte, care se propaga peste tot. Bineinteles, am revenit, era bine sa alerge. „Alearga, tati, cat vrei!”. E bucuria unui copil, nu altceva.

Din biserica mergem la micul cimitir al eroilor de langa biserica. In mod cert, cei de la biserica sunt un foarte bun exemplu despre  cum trebuie cinstiti eroii:

DSCF1923In spatele lor se afla mormantul locotenentului Virgiliu Abeleanu ce apare si pe coperta cartii „100 de pasi in timp…”.

Acest aroman, unul dintre cei 10.000 de aromani inrolati voluntar in Armata Romana in Primul Razboi Mondial, a fost comandantul companiei a 10-a din cadrul Regimentului 5 Vlasca si a cazut aparand Predealul, pe muntele Susai, in ziua de 7 octombrie 1916. Mai e putin si se fac 100 de ani…

Umbland putin prin astfel de locuri, le-am desteptat simtul de aventura, setea de cunoastere si toata seara au tabarat pe mine ca sa mergem intr-o expeditie 🙂 Pana la urma, coordonatele zilei urmatoare se schimba ca prin minune si gata, plec cu cei doi neastamparati.

Unde pot fi dusi asemenea copii? Unde credeti ca i-am dus?

In defileul de la Posada 🙂

Ne suim in Regiotrans, coboram la Posada la 8:20. Ca daca nu plecam de dimineata, se striga prin casa: „cand plecam/nu mai plecam”. Cel mai mic este si cel mai revolutionar!

DSCF1931Pornim prin defileu sa iesim la Valea Larga. Mi-am propus sa luam inapoi trenul de 16:30, timp suficient sa se desfasoare „expeditia” 🙂

DSCF1935

DSCF1942

DSCF1970

DSCF1974Cascadele Conciului

DSCF1976

DSCF1977

DSCF1984

DSCF1986Posada reloaded

DSCF1991

DSCF1993Cand va cadea?!

DSCF2009

DSCF2010Adica a facut o magie, in limbajul lui

DSCF2019

DSCF2020

DSCF2021

DSCF2025

DSCF2026

Apoi… „trebuie sa descoperim ceva…”. Eu zic: „Bine, sa descoperim!” 🙂 🙂 Inainte de asta ma intrebase Rares: „Tati, nu putem sa traim aici? E asa frumos?”.

Primul vine Andrei:

DSCF2027Mare descoperire, e buna de ceva…

DSCF2031

DSCF2032

DSCF2033

Cand mergeam pe drum, Rares desena sageti in nisip, sa stie cine vine dupa noi care e drumul 😉 Iar Andrei facuse din doua bete si o lespede legata cu tulpini de iedera, un topor. Am cazut de acord ca era unul „de lupta”, categoric! 🙂

DSCF2034La pescuit

DSCF2036

DSCF2037Sa ne enervam ca nu trage. Dupa care a incercat alt procedeu… scotea cu sapca apa, chipurile poate prinde asa… „niste peste”. Pana sa intervin era ud tot.

DSCF2040Cum depozitul trebuia constituit, din toate directiile soseau „descoperirile”.

DSCF2041

DSCF2042

DSCF2049

DSCF2052Din ce in ce mai multe 🙂

DSCF2057

DSCF2059

DSCF2063

DSCF2065Depozitul

Pana la urma mai stam, mai mergem…

DSCF2066

DSCF2067

DSCF2069

DSCF2070

DSCF2071

DSCF2073In 10 minute venea trenul in statia Valea Larga. I-am adus acasa murdari, uzi, bronzati… dar fericiti. Sunt cei mai incantati 🙂 Am spalat „descoperirile” si le bagam intr-o cutie. Sa se usuce numai! Scriem pe ea data si unde am fost!

Dezbaterea no.19: Estimarea luptei de la Posada

Poate ca este binevenit si acest subiect. Ca tot nu prea ne pasa decat de prezent si… „parca nu e rau daca s-ar scoate istoria din scoli”… zic unii! Urmand aceasta logica, prin care unii inteleg ca nu inveti nimic din istorie, totusi, de ce ne mai intereseaza ca bunicii au luptat in cel De-al Doilea Razboi Mondial? Daca istoria nu e buna…

Haideti sa ne trezim un pic, si poate ca nu vom cadea de acord asupra celor ce urmeaza, dar macar citim ceva „povesti” din alte vremuri. De cand unii isi lasau oasele in pamantul pe care azi il calcam! Zeci de milioane de romani stau la temelia tarii acesteia si, zic si eu, macar sa gandim putin inainte de a scoate tot felul de prostii pe gura.

Deci, macar ne amintim cum a fost si tot e ceva 🙂 Inca un lucru: nu batem campii incercand sa stabilim unde a fost Posada, nu are rost, vorbim pe probe, nu pe vorbe. Marii nostri istorici, cand se refera la Posada, o situeaza in tot felul de locuri. Sa nu ne complicam si noi!

INCEPUTUL POVESTII

Cum umbla, in 1330, regele maghiar, Carol Robert, prin Tara Romaneasca, dupa Basarab, ca sa-l traga de barba… (regele vorbea asa, nu e de la mine! ), tot umbla brambura si nu-l gasea. Intrase in Tara Romaneasca dupa Basarab prin luna septembrie si nu dadea deloc de omul acesta. Vulpe batrana si Basarab! Ungurul, cu o armata de 30.000 de oameni, si el, cu vreo 10.000. Aceia cu zale pe ei si calare, romanii cu arcuri si sageti… nu mergea sa faca pe eroii. Cred ca nici nu gandeau cum presupunem noi azi 🙂 Nu voiau sa moara inutil, nu cred ca tinea faza cu pentru tara si voievod.

Regele si cavalerii lui, invatati cu ospetele si cu simpla ridicare a mancarii din farfurie, pusa acolo de altii, incepusera… sa cam faca foamea pe romaneste. Ai nostri, invatati cu branza de oaie si cu jirul 🙂 cu traiul mai aspru sa zicem, au lalait-o toata toamna pe la umbra codrului. Probabil mai dadeau drumul si la niste gratare, sa-i atate pe inamici si cand se aratau astia, le trageau un potop de sageti, mai rareau din ei si iar fuga-fuga la adapostul padurii, cu tot cu carnea de pe gratare. Macar aia care mureau, mureau frumos… cu mirosul carnii fripte in nari 🙂 Glumesc!

Bun, si se face noiembrie, se intetise frigul, e logic, nu? Noiembrie este o luna rece. Au zis ungurii sa plece si ei pe la casele lor, si pe cand plecau, i-au atacat romanii. Istoricii nostri spun ca lupta pe bune dintre romani si unguri a inceput pe 9 noiembrie 1330. Oare cum a fost atunci? Sa dam un pic drumul la masina timpului..:

Batali-de-la-Posada-Cronica-pictata-de-la-VienaBatalia de la Posada

Din acea zi si pana azi au trecut… 685 de ani, 3 luni si 16 zile, adunate pana azi, 25 februarie 2016, rezulta ca lupta a inceput acum 250.299 de zile 🙂 Soarele a rasarit atunci la fix 7 dimineata si a apus la ora 16:46, sa zicem ca ziua-lumina a avut 9 ore si 45 de minute. Nu era luna plina, deci au avut noroc ca venea seara mai repede decat de obicei.

SI DE AICI INCEPE PROBLEMA NOASTRA!

Am scris cu litere mari, ca sa separ un pic textul. Bine, sunt tot felul de metode oficiale, dar sa nu ne bazam pe faptul ca daca 1000 de oameni fac acelasi lucru, inseamna ca este si cea mai buna solutie. Cea mai buna solutie este aceea care ti se potriveste!

Mai jos voi relua o poveste relatata de mai multe site-uri, ca sa analizam si noi. Sa nu ma luati cu domnii Neagu Djuvara sau Lucian Boia, ce spun ei, ca nu apreciez deloc 🙂 Oamenii acestia sunt cititori de carti multe, si cand te risipesti asa, cazi in tot felul de teorii, pe negandite imprumuti puncte de vedere, speculezi, demitizezi unde nu este mit. Voi puteti sa-i apreciati, este dreptul fiecaruia. Dupa ce ca am falsificat atat istoria, acum alunecam in alte nebunii, ca de fapt nu am facut nimic in doua milenii si am ratacit fara minte… Noi avem nevoie de realitate, nu de povestile acestor batranei incapatanati 🙂

Astia doi, batraneii, tot respectul pentru ce au citit si facut ei, dar lucrurile nu sunt chiar asa cum le spun ei. Ei stapanesc un timp, noi, cei de azi, vedem un pic diferit; si noi vom parea absurzi/depasiti peste niste decenii in ochii celor care sosesc dupa noi… ca asa este cursul vietii, evolutia. Ce se stie mai putin este faptul ca adevarul istoric este cel consemnat in majoritatea surselor din acel timp. Cei doi domni sunt niste buni povestitori, cu propriile adevaruri, idei, viziuni asupra istoriei. Un istoric serios foloseste alt tip de exprimare. Bine, eu nu sunt nici istoric, nici serios, nici povestitor, dar inteleg cat de subreda este de exemplu teoria originii cumane a domnitorilor romani, o dinastie a cumanilor 🙂 Foarte probabil ca Basarab I sa fi fost copil dintr-o familie mixta cumano-valaha. El vorbea insa romaneste… din limba cumanica nu stiu daca a ramas o mana de cuvinte…

Faza cu domnitorii romani care erau de fapt cumani, mi se pare o prostie fara margini. Sa zicem ca Basarab, casatorit cu unguroaica Margareta, era cuman. Fiul sau, Nicolae Alexandru, cum era? Tot cuman? 🙂 Nicolae Alexandru, casatorit pe rand cu doua unguroaice, Maria Lackfy si Clara Doboka, are si el urmasi care vor domni si ei. Tot cumani au fost si acestia? 🙂

In fine, mai incepusem eu o discutie cu un colectiv de profil al unui muzeu, si eu ziceam ceva, ei ca ii contrazic pe marii nostri istorici, pe marele Iorga. Stiti, unii oameni se alarmeaza foarte tare cand isi dau seama ca le poti dovedi ca au crezut niste decenii in niste neadevaruri. De fapt, nu am contrazis pe nimeni, insa am spus ca am dubii ca o anumita descoperire arheologica s-a produs intr-un anumit loc si ca este eronat legata descoperirea respectiva de istoria acelor locuri. Peste 100 de nume scrisesera pe acest subiect si veneam eu, un nimeni, sa le zic unor Cineva ca poate e altfel 🙂 Si, obtinand o aprobare, am mers pana la sursa, la mama sursei. Cine credeti ca a avut dreptate? 🙂 O sa aflati curand…

Hai ca nu mai termin o data cu palavrageala… ce ma enerveaza cateodata cand vorbesc atat de mult 🙂 Daca ma enerveaza pe mine… De curand, m-am intalnit cu un interlocutor extraordinar, am vorbit 5 ore intruna 🙂 Bine, pe aceeasi linie se inscrie si vizitarea Muzeului Orasului Sinaia, la cateva zile dupa ce s-a deschis, unde tot la fel, am stat cu cineva cateva ore… privind si comentand. Unii au vizitat muzeul in 10-15 minute, altii in 30-45, iar noi… 🙂 Chiar e fain muzeul, acum depinde de ce vrei sa vezi sau cauti.

SURSE SI CITATE DESPRE LUPTA DE LA POSADA:

Unele pasaje sunt ingrosate de mine.

1. D-l Horia Dumitru Oprea, cu un blog foarte interesant, s-a referit si dansul la subiectul Posada si citez:

„Căci această tristă întâmplare a ţinut mult, din ziua a şasea a săptămânii până în ziua a doua a săptămânii viitoare în care zile ostaşii aleşi aşa se izbeau unii de alţii, precum în leagăn se leagănă şi se scutură pruncii sau ca nişte trestii bătute de vânt. Uciderea cea mai cumplită – căci a căzut o mulţime de ostaşi, principi şi nobili şi numărul lor nu se poate socoti – a fost în ziua a şasea, în preseara Sfântului Martin şi după aceea, în ziua următoare [adică în zilele de 9 şi 10 noiembrie; sfântul Martin e la 11 noiembrie]. […] Iar regele şi-a schimbat însemnele armelor sale, cu care a îmbrăcat pe Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l a fi însuşi regele, românii cu cruzime l-au omorât. Şi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. […]” Şi s-au întâmplat toate acestea – îşi încheie Cronica pictată impresionanta povestire – „ca nu cumva să se semeţească ungurii de mulţimea izbânzilor… ci să înveţe umilinţa.”

Autorul blogului il citeaza pe: Constantin C. Giurescu – Probleme controversate în istoriografia română, Ed. Albatros, Bucureşti, 1977

Iata articolul: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/04/28/unde-a-fost-posada-prima-parte/

2. Ce spune Historia: „Basarab şi-a dat seama, fără întârziere, că nu va mai avea poate niciodată o şansă atât de favorabilă. Ceea ce a urmat a fost, pentru oastea regală, un adevărat dezastru: surprinse într-o ambuscadă şi izolate într-una dintre văile înguste ale munţilor, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oştenii voievodului într-un măcel care s-a prelungit de vineri, 9 noiembrie, până luni, 12 noiembrie 1330. Regele însuşi şi-a salvat viaţa cu mare dificultate, travestindu-se în hainele unuia dintre credincioşii”.

Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/anul-1330-m-celul-posada

BasarabBasarab I

3. Wikipedia: „După lupta de 3 zile, 9 – 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scăpat cu greu, schimbând hainele sale cu ale unui oștean pentru a nu fi recunoscut. Se reîntoarce către patrie tot prin Timișoara.” Articol: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Posada

4. Ce spune Lovendal? „În ziua de vineri 9 noiembrie 1330, armata lui Carol Robert d’Anjou a intrat în defileu, fără să se fi gândit la vreo măsură de siguranţă, cum se procedează în războaie, pentru a preveni surprinderea….Bătălia a durat patru zile, iar din oastea ungară au reuşit să supravieţuiască şi să fugă doar grupuri răzleţe, neînsemnate. Articol: http://www.lovendal.ro/wp52/pentru-batalia-de-la-posada-basarab-i-s-a-folosit-de-spioni/

5. George Damian, pe blogul sau, citandu-l pe Bogdan Murgescu cu a sa opera „Istoria Romaniei in texte”: „Şi a fost aici un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime de ostaşi, de principi şi de nobili şi numărul lor nu se poate socoti, din ziua a şasea, în preziua sfântului Martin şi după aceea în cea următoare”.

Articol: http://www.george-damian.ro/romanii-n-au-fost-gainile-europei-batalia-de-la-posada-din-1330-2904.html

CONCLUZII SI NU NUMAI:

Dupa cum observati, am citat cateva surse, site-uri, autori, serioase/i, nu orice obscuritate a netului.

Am ingrosat la fiecare niste cuvinte care ne arata zilele desfasurarii luptei. Se spune ca lupta a durat de pe 9 pana pe 12 noiembrie 1330, de vineri pana luni.

Cand este Sfantul Martin? Pe 11 noiembrie!

In ce zi a saptamanii a cazut aceasta zi in anul 1330? Duminica!

Peste tot se spune ca lupta a inceput in ziua a sasea. Noi stim ca ziua a sasea a saptamanii este sambata. Iar 11 noiembrie, o sarbatoare fixa, a cazut intr-o zi de duminica. Cand a inceput lupta? 🙂

Lupta a inceput in ziua a sasea a saptamanii, adica sambata, asa se poate crede! Ca doar se spune ca lupta a durat din: „ziua a şasea a săptămânii până în ziua a doua a săptămânii viitoare”. Care este adevarul? De ce se spune totusi ca a inceput lupta vineri, 9 noiembrie, daca Sf. Martin era intr-o zi de duminica? Ca doar vinerea stim ca este a cincea zi a saptamanii?

Sunt 2 explicatii:

Prima: ziua a sasea este chiar vinerea, daca ne raportam la Vechiul Testament, unde se spune ca sambata este ziua a saptea, in care s-a odihnit Dumnezeu. S-ar explica astfel de ce lupta a tinut din ziua a sasea pana in ziua a doua a saptamanii, adica asa cum considera toata lumea, de vineri pana luni… duminica fiind prima zi a saptamanii. Dar mai apare o problema: Constantin cel Mare a convocat un sinod la Niceea , prin anul 325, care sinod a stabilit ca Ziua Domnului este Duminica. Oare pana la 1330, numerotarea zilelor a ramas tot cu sambata, ziua a 7-a? UPDATE: De la MNIR mi s-a spus ca duminica a ramas ziua a 7-a.

A doua: Ca daca nu a ramas sambata ziua a 7-a, ci este ziua a 6-a, atunci este o eroare in intelegerea textului. Si atunci avem asa: „Uciderea cea mai cumplita a fost în ziua a şasea, în preseara Sfântului Martin şi după aceea, în ziua următoare”. Eu deja vad trei zile de lupta, nu patru 🙂 Consideram ca prima zi de confruntare a fost una de lupte intense, fiind logica aceasta consideratie. Zicem asadar ca prima zi de lupta a fost ziua a sasea-sambata. S-au mai dat lupte grele si a doua zi, adica de Sf. Martin. Apoi si „in ziua urmatoare” care era luni. Urmand aceasta logica apare si o concluzie, lupta nu a tinut de pe 9 noiembrie pana pe 12 noiembrie, ci de pe 10 noiembrie pana pe 13 noiembrie.

Care o fi varianta corecta? 🙂 Din ce pare lupta s-a desfasurat intre 10-13 noiembrie si nu intre 9-12 noiembrie.

Am mai citit si exprimari de istorici militari. Se spunea ca atacul decisiv l-a dat cavaleria lui Basarab. Este cel putin o enormitate sa spui asa ceva. Cum adica, tu ai intr-un defileu, care stim toti ce inseamna un defileu, o masa compacta de oameni si cai, la cateva zeci de mii, darami peste ei stanci si copaci, si dupa o vreme ii ataci cu cavaleria :)) Pai la tot pasul e plin de cadavre si de obstacole naturale, ce atac decisiv? 🙂 Astea sunt filme de la citit mult si risipit in fantezii personale. Dupa ce le-a dat in cap cu bolovani si a frant copaci peste ei, a trimis cavaleria sa dea si ea un atac decisiv… intr-un spatiu inchis, plin de obstacole. Vai de scoala noastra militara si de ce invatam acolo…

Mai degraba credem izvorul istoric, Cronica pictata de la Viena, decat presupunerile unor istorici din perioada comunista. Cred ca lupta pe bune a durat de sambata pana luni, de pe 10 noiembrie pana pe 12 noiembrie. Pe 13 a fost eliminata orice rezistenta, capturati supravietuitorii…

Oare asa o fi?! 🙂

Ulterior, Basarab s-a impacat cu Carol Robert, dar regele a ramas atat de traumatizat, incat nu a mai calcat vreodata prin Tara Romaneasca. Si tot in Cronica se spune despre faptele „eroice” ale romanilor… unor preoti catolici, luati prizonieri, le-au fost batute cuie de lemn in cap. Dar na, era Evul Mediu, nu? 😉 Adevarul cred ca trebuie spus asa cum este, pe langa o mare victorie s-au intamplat si tot felul…

capture