Unii oameni au lasat in urma lor diverse lucruri, pentru a fi acestea de folos si celor care vin dupa ei. Au fost scrise carti din care azi aflam cum era viata in alte timpuri, au fost ridicate tot felul de constructii pe care azi le privim uneori cu interes sau nici nu le bagam in seama.

Unele monumente au fost ridicate dupa revolutia pasoptista, au traversat domnia lui Cuza, au „vazut” independenta tarii si s-au regasit in granitele „Romaniei Mari”… au infruntat si au iesit intregi din cele doua conflagratii mondiale, ba chiar au invins si comunismul… pentru a-si gasi sfarsitul in aceste vremuri moderne, democratice.

Oameni veniti din comunism, prostiti cu tot felul de minciuni, de genul ca noi am fost un popor slav la origini, ca monarhia a distrus Romania si noroc cu ei, cu comunistii, ca noi, de fapt, suntem tot daci si ca am aparat de secole Europa, ceea ce explica progresul altor tari… oameni prea mici, raportat la alte valori si la scara istoriei, au prins parghiile politice si economice, inducand un comportament neadecvat societatii. Acesti oameni, transformati peste noapte in doctori si licentiati in nu stiu ce domenii, fara sa fi pus mana vreodata pe o carte, au distrus cu buldozere sau cu nepasarea o multime de urme ale istoriei nationale.

De la an la an, monumentele istorice dispar de pe  liste mai repede decat dispareau in perioada comunista. Comparati cum arata lista cu monumente in anii ’90 si cum este acum, ultima actualizare in 2012.

Intr-o zi, pentru ca pe mine ma fascineaza multe lucruri, printre care si istoria, am dorit sa vad un monument. Multi vorbeau despre el, circulau tot felul de povesti, am si fost la el cand eram elev, treaba era ca nu mai imi aminteam locul acestuia. Am intrebat multi oameni mai in varsta, nimeni nu mai stia. Bineinteles ca acest lucru nu echivala cu nimic pentru mine. Ar fi putut sa-mi spuna toata lumea ca nu mai exista, ca eu tot l-as fi cautat. Este inutil, eu nu abandonez niciodata o lupta in care cred. Astfel ca am trecut la fapte.

Intai m-am documentat din carti, apoi am intrebat pe cei care ar fi trebuit sa aiba habar, responsabili moral de acel monument. Insa, tacere pe toata linia. Nimeni nu stia, nu auzise. Foarte bine, daca ei nu au auzit, am auzit eu, tot este ceva. Am mers pe strazi, am intrebat cetateni din acea zona, am sarit garduri si am intrat pe proprietati private, si multe asemenea fapte al caror sfarsit era previzibil. Intr-o zi, dai cu subsemnatul. Bineinteles ca nu asta era o problema si nici nu va fi vreodata, cat pe mine ma mana doar curiozitatea de a cauta acel monument secular. M-am dus la poarta unei institutii a statului din acea zona si nici ei nu stiau nimic. Se spunea ca monumentul este la ei in curte. Ei au zis ca nu este, eu nu i-am crezut, asa ca… pana la urma, chiar nu era acolo.

Iau Google Earth-ul, poate mai imi vine vreo idee, si am inceput sa parcelez curtile oamenilor, acolo m-am uitat, dincolo, nu. Unde era nu, ma duceam la poarta si ma uitam in curte… Mai aveam doua posibilitati, cand am facut rost de numarul de telefon al cuiva din zona si am sunat sa-l intreb si pe el. Niciodata nu las o pista neverificata. Omul mi-a spus unde se gaseste monumentul. Era in al doilea loc pe care il mai aveam de cercetat.  Deci, pana la urma, adica azi, era programat sa-l fi gasit, tot asumandu-mi niste riscuri.

M-am mai lovit de astfel de atitudini, „nu stie nimic nimeni”, in fata carora nu trebuie sa abandonezi, pentru ca sunt izvorate din ignoranta, nepasare, rea-vointa, sau au la baza concepte promovate de batrani stupizi, care spun ca o sa stii cand ajungi la varsta lor. Au mai fost astfel de cazuri, dar nu am cedat niciodata, cu asiduitate si mai mare, am continuat. A fost povestea cu o unitate militara, unde comandantul nu a fost de acord sa intru, dar eu am fost de acord, deci, am aflat ce voiam sa stiu, in multe alte locuri din Bucegi, sau la tunelul din Sinaia, unde voiam sa vad ce este dincolo de zid: este un tren blocat dincolo de zid sau nu? are zidul grosime mare, cum se spune, sau nu? Si am ajuns dincolo de zid, si pot spune ca tot ceea ce este dincolo de zid, este de la o explozie, si cum ai calcat dincolo de zid, esti in pericol, oricand se poate prabusi pamant peste tine… si tot asa, nu cauti – nu stii, citesti aberatiile unora de pe net… cand le spui adevarul, nu le place. Pentru ei, ce este mai jos:

… cum este Sfinxul „milenar”, de fapt, o poveste creata de comunisti, ce au falsificat cu nesimtire istoria. Nu va dati seama ce ar fi insemnat acest grandios monument pe vremea lui Carol I, care mergea des pe Bucegi, a reginei Elisabeta, alias Carmen Sylva, care a scris o carte intreaga despre Bucegi si legendele acestora, fara a pomeni nimic de Sfinx, a lui Badea Cartan, care cobora Jepii, a lui Mihai Haret, primul care a scris un ghid turistic al Bucegilor, a arhimandritului Nifon, care se preocupa de construirea de cabane prin Bucegi, si nu in ultimul rand, a reginei Maria… va imaginati ce ar fi facut aceste personalitati pe la acel „simbol national”? Si acesti oameni nu scot o vorba despre Sfinx. Nimeni nu se fotografia la inceputul anilor 1900 cu Sfinxul, faceau poze pe partea cealalta sau prin imprejurimi. Am verificat aproape toate sursele existente de informatii si toate concluziile arata ca actualul Sfinx se inscrie tot pe linia falsificarii istoriei. Nu are nicio legatura cu stramosii nostri daci, ceea ce nu inseamna deloc ca dacii nu au fost prezenti pe Bucegi… doar ca nu au avut ei nicio treaba cu Sfinxul. Putin imi pasa cine crede si cine nu crede, avantul unor imbecili ce scriau uneori si pe aici, l-am taiat de mult. Sunt oameni care si-au ridicat viata pe astfel de idei, duc o viata bazata pe conspiratii la adresa lor, a romanilor, a umanitatii chiar, cred ca ei sunt pe aici doar intr-o trecere, intr-o pauza, si apoi vor face altceva mai bun in alta dimensiune. Pur si simplu, ei nu-si inteleg rostul pe lumea aceasta si au nevoie de povesti in care sa creada, vorbesc despre iubire, dar se iubesc doar pe ei, niste pierduti, care refuza sa inteleaga ceea ce este concret in fata lor. Daca noi am fi avut pe Bucegi un monument ca Sfinxul in secolele anterioare, acesti munti ar fi devenit reperul tuturor romanilor. Sa ai chipul lui Zamolxe sculptat…

O sa inchei cu o piesa muzicala descoperita recent: