Adica nu pot posta un copac si sa ne uitam la el. Sau sa scriu o stire si atat…trebuie mai multe lucruri aduse in discutie 🙂
Mai intai ca a nins pe munte si pare consistent…deci incepe sa se astearna stratul de baza.
Muntele Caraiman, azi dimineata
Am citit si o stire interesanta acum circa o luna de zile dar am tot amanat sa o prezint…
„Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu primul ministru, Victor Ponta, au demarat luni, 12 noiembrie 2012, proiectul „pentru îmbunătăţirea colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje PET şi a dozelor de aluminiu de la populaţie “.
Acest proiect se realizează prin instalarea unor automate pentru preluarea dozelor de PET şi aluminiu în marile centre comerciale, consumatorul primind în schimb un voucher cu o valoare nominală de 0,5 bani/ PET sau doză de aluminiu. Practic, cu 20 de sticle PET sau doze de aluminiu cetăţeanul îşi poate cumpăra o pâine (voucherul rezultat poate fi folosit ca discount la cumpărăturile efectuate în magazine).” -stire preluata de pe site-ul Ministerului Mediului.
Cred ca daca proiectul este implementat prin toata tara, scapam de foarte multe deseuri.
Imagine preluata de pe site-ul mediafax.ro, autor Octav Ganea
Mergand pe fir, am ajuns la un articol detaliat si la producatorul acestor automate. Mai multe detalii:
Revin la Valea Prahovei, mai exact la Sinaia. S-a lucrat intens la refacerea asfaltului in zona Parcului Dimitrie Ghica si Casino, astfel ca in prezent se poate circula si pe aceasta ruta.
Intai a fost pregatit terenul… peste pamant, a fost asternut pietris, apoi un strat de smoala…au fost inlocuite si conductele de apa
Si asfaltul, primul strat…in primavara se mai toarna urmatorul strat. Lucrarile pe acest tronson au durat circa 2 saptamani.
Acum, un subiect comun…poate prea comun: chipuri in stanci:
Stanca in soare
Aceeasi stanca vazuta peste cateva secunde, din alt unghi 🙂
A trecut 1 Decembrie, amintirea acestuia ramane pana la anul, au impresionat defilarile, oamenii simpli, autoritati…sa vedem insa si la altii…cum arata un perfect pas de defilare 🙂
Dupa ce ati vazut acea defilare, sa va invit putin pe Vf. Nucet din Bucegi, prin zona unde se prognozeaza a se ridica o statiune intinsa…pe circa 200 de hectare.
Vedere de pe varful Nucet spre Platoul Nucet
De fapt, Platoul Nucet este mult mai intins
Din postare nu putea lipsi un bolovan…sau un conglomerat, adica mai multi stransi la un loc 🙂
Nu imi amintesc sa fii postat pana acum imagini cu Parcul din Poiana Tapului, cartier al orasului Busteni
Dincolo de parc este scoala generala…”Regina Elisabeta”
Si sa inchei cu un nor prezent pe cerul Bucegilor:
Surprins de mine deasupra rezervatiei Poiana Stanii Regale
Acelasi nor surprins ceva mai devreme si in aceeasi zi de Carmen Ciocolata, o cunoscuta interpreta de cantece montane, deasupra Vf. Jepii Mici. Fotografia a fost postata pe contul ei de Facebook.
Norul s-a deplasat mai multi kilometri, fara a fi „dezmembrat” de catre curenti!
Da, da, da 🙂 BOLOVANI 🙂 🙂 🙂 Multumesc 🙂
ApreciazăApreciază
Cu placere 😉
ApreciazăApreciază
In seara asta am o dilema… cum s-ar putea traduce, de ex in engleza, un bolovan? In afara de stone si rock si alte asemenea….. Serios…
ApreciazăApreciază
Este simplu…Radu, si este valabil in orice limba 🙂
ApreciazăApreciază
Norul..ah, norul acela eram…venisem să vă vizitez 😛
Ce bine că trăim în diversitate și oh, Doamne…cât de bine e că suntem diferiți!!
ApreciazăApreciază
Bine ai venit 🙂 Fara diversitate nu exista progres…mereu avem nevoie de raportari, termeni de comparatie.
ApreciazăApreciază
Ninge ,ninge si pe blog! ninge si cu bolovani expresivi spre bucuria Radului „un.bolovan”,dar si cu OZN-uri ca-n ultimele poze.S-asterne ninsoarea peste Crucea Caraimanului ca si uitarea,pana la anu’,peste memoria Eroilor! Pentru acei care au avut pe cine comemora si pentru cei care au avut un gand la jertfele romanilor…Versuri gasite in ranita unui soldat cazut in 1918,pe Muntele Sorica:
NU PLANGE,MAICA ROMANIE,
Ca am sa mor neimpartasit!
Un glont pornit spre pieptul tau,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
Nu plange ,maica Romanie,
E randul nostru sa luptam
Si din pamantul ce ne arde,
Nici o farama sa nu dam!
Nu plange,maica Romanie,
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii nostri, peste veacuri,
Onoare ne vor da,o stim!
Nu plange, maica Romanie,
Aduna tot ce-i bun sub soare;
Ne cheama si pe noi la praznic,
Cand Romania va fi mare!
ApreciazăApreciază
Crisan, ce frumoasa este poezia…iti multumesc, nu o stiam. Cineva a scris-o la doi pasi de Busteni, acum aproape un veac…
ApreciazăApreciază
Sunt frumoase şi interesante toate fotografiile de aici, inclusiv filmuleţul cu defilarea din China, foarte frumoase acele fete în roz şi alb ce defilează perfect.
Mie îmi place mult imaginea cu parcul din Poiana Ţapului. Am făcut nişte asocieri :
Regina Elisabeta – Carmen Sylva
Carmen Sylva – Cântecul Pădurii ( aşa s-ar traduce, de la ‘carmen silvae’ în latină)
Cântecul Pădurii – „Pădure nebună”, cântecul lui Carmen Ciocolata
Chiar e frumoasă această melodie, îmi plac mai ales ultimele versuri :
„În fiecare dimineaţă,
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceaţă,
Ca o negură sau ca o brumă
Voi veni, voi veni, nu te mai tângui, pădure nebună”
ApreciazăApreciază
Multumesc! Nu sunt chiar asa frumoase acele fete, dar fac un lucru perfect 🙂 Mai frumoase sunt romancele 🙂 Potrivite asocieri!
Cantecul „Padure nebuna”, binecunoscut in lumea Bucegilor, are o frumoasa incheiere! 🙂
ApreciazăApreciază