„Bate vantul! Si ce daca, parca e pentru prima oara cand bate…”

Ca vantul a suflat puternic prin toata tara nu doar aici in Valea Prahovei nu ar trebui sa fie cine stie ce noutate.

Pe la mine a venit azi o ruda, ma asteptam sa fie unul dintre cei doi cumnati ai mei, cu toate ca s-au dezobisnuit de vizite 🙂 La mine acasa nu se fumeaza, nu se consuma alcool, cu nicio ocazie, asa ca nu rezonam in niciun fel. Si spunea ruda asta a mea ca a fost ieri prin padure si „batea vantul fenomenal, copacii cadeau, se rupeau crengi”.

L-am ascultat o vreme apoi am inceput sa-l enervez, cu „extraordinar, nu am mai vazut asa ceva, sa bata vantul”. Pana la urma i-am spus ca pe o vreme ca asta e frumos in padure :), am sunat pe cineva si am plecat sa facem niste poze… sa ajungem si la cineva in Sinaia.

Prin padure, era foarte frumos, cum ma asteptam (scriu asa poetic ca sa mai enervez pe unul, pe altul, se simt ei)…copacii parca mai aveau putin si cadeau, dar cam atat. In afara de aproape ca, nu era nimic concret,  sa vedem cum cade …deci nu era mare lucru.

Am urcat spre Stana Regala prin spatele castelului Peles, ne-am intalnit cu niste turisti ce stateau nu mai cu ochii pe sus, sa nu cada ceva. Bietii de ei…in loc sa admire natura in zbuciumul ei :)))). Unii intra atat de repede in panica…

Treaba este ca si copacii astia cad in urma unor consecinte, fie sunt uscati si vantul i rupe, fie sunt pe o muche si vantul sufla cu putere in ei. Probabilitatea ca niste copaci sa cada in mijlocul padurii, intr-o zona putin expusa vanturilor, tocmai atunci si tocmai pe cel care trece este minima. Erau totusi simpatici in prostia lor, cu ochii mariti de groaza, atenti la orice copac ce se misca 🙂

Au mai fost si momente de vreme buna…depinde ce intelege fiecare prin bun sau rau 🙂

Prin spatele castelului Peles, nu am avut chef sa cobor sa mai fac niste poze

Trepte pe care au urcat odinioara regii Romaniei

Valuri de nori, la aproape aceiasi altitudine, goneau pe cer. O frumoasa priveliste…

Evident pe munte iar a cazut un strat de zapada, ceea ce inseamna ca daca este soare in 2-3 zile se va topi…

Mi-am propus ca pana la Paste sa mai alerg pe sosea pana la Brasov…cam 40 km. Nu vreau sa demonstrez nimic, pur si simplu imi place sa parcurg distante lungi, la pas, alergand, sau cu bicicleta… Problema este de intoarcere, ajung acolo transpirat, murdar, deci nu am cum sa ma urc in tren, intai trebuie sa fac o baie, un dus.  Trebuie sa prind momentul, pentru ca data trecuta au fost niste probleme. Am ajuns acasa la o fosta colega de facultate, stabilisem cu ea dinainte, cheia era la o vecina ca altadata.

Dupa baie am adormit, nu am auzit telefonul, pe la 10 seara m-am trezit. Acasa nu mai aveam cum sa ma intorc, a iesit nasol de tot ca nu am dormit acasa ci in alta parte. S-au tras alte concluzii…

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. fosile spune:

    Si pe acolo sufla vintul?
    Si eu,care credeam ca numai aici suna padurea ca-n filmele de groaza…
    Atita doar,ca relativ putini sint speriati de vint.
    Eventual,ar putea fi deranjati cei care n-au dus gunoiul din cartiere,iar vintul imprastie tot ce poate ridica.
    Eu zic ca e frumos,chiar daca sint friguros.

    Apreciază

    1. S-a linistit vantul si s-a asternut un strat mic de zapada, enervant ca iarna asta nu pleaca o data 🙂

      Apreciază

  2. mariana spune:

    Îmi place atât de mult imaginea cu treptele prin pădure, cu poteca regală ( Doamne, cum trec toate…!).
    Parcă are ceva ireal în ea…
    Parcă se aud şoapte…

    Apreciază

    1. La asta ma gandesc si eu de cate ori trec pe acolo…un sentiment de micime in fata timpului.

      Apreciază

  3. criscar50 spune:

    Splendid album! Multumesc D-nei Mariana ca readuce in atentie pagini ce raman inca proaspete!

    Apreciază

    1. D-na Mariana…greu sa o descriu in cuvinte, este o femeie extraordinara…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.