Concursul „Atinge Omu” – o poveste reusita; Incidente cu ursi, ploi si diverse

O sa abordez subiectele treptat dar nu in ordinea din titlu 🙂

Tot mai multe persoane incep sa-si puna intrebari, sa arate spre padurea care a imprumutat la inceput de vara aspecte de toamna. Gandacei care ataca fagii sunt pretutindeni, pe ferestre pe la case, in mijloace de transport in comun… trebuie doar sa te uiti cu atentie.

Sambata a plouat pe Bucegi bine de tot, grindina, fulgere, trasnete, tot ce trebuia sa se intample la o asemenea altitudine, pe poteci siroiau apele pluviale creand adevarate santuri… nici in Sinaia nu a fost mai bine. Desi am fost pe Bucegi sambata, toata ziua, nu am prins nicio ploaie. Se pare ca nici in Busteni nu a plouat.

Vineri am citit un articol pe net cu un urs „mare cat patul” 🙂 care fugarise niste sportivi din lotul national de nu stiu ce, cantonat la Complexul Piatra Arsa de pe Platoul Bucegilor. Initial, gandul m-a dus la faptul ca fugeau baietii astia printre jnepenii de langa complex si s-au intalnit cu ursul. Dar, de fapt, ei alergau pe traseul turistic ce duce la Pestera Ialomitei si prin Padurea Cocora au dat nas in nas cu ursul. Am renuntat sa scriu un articol pe tema asta, chiar daca mai spre seara a avut loc un incident cu un alt urs, adica niste masini au accidentat mortal un urs pe DN 1 la Poiana Tapului; pentru ca urma sa ajung sambata in Valea Ialomitei. Si ma gandeam eu ca imi voi face o imagine corecta asupra a ce li s-a intamplat acelor sportivi.

Bineinteles ca am presupus ca acesti alergatori fugeau repede si in liniste prin acea padure, au surprins ursul si acesta s-a speriat si a pornit dupa ei, instinctiv. Sportivii spuneau ca i-a fugarit ursul vreo 50 m dar ei s-au oprit dupa vreun kilometru 🙂 Un nou record national a fost stabilit cu siguranta prin Padurea Cocora…

Si in Valea Ialomitei am aflat de la seful Salvamontului, dl. Doru Deaconescu… ca, prin padurea respectiva este o ursoaica, aceasta are doi pui, ca ei o stiu din primavara… deci asta a fost. Ursoaica si ursuletii pasteau pe langa traseul turistic, baietii astia in alergare au trecut pe aproape, logic ca ursoaica s-a luat dupa ei, logic ca i-a alergat o distanta mica pentru ca nu-si parasea puii. Articolul citit de mine era evident unul mult exagerat 🙂 Am intalnit si eu sambata seara un urs in preajma unui drum forestier, dar el a urcat la vreo 100 metri pe o panta si statea acolo, iar eu am trecut mai departe… fiecare cu treaba lui. El auzise ca vin, eu auzisem cand urca panta…

Am mers in Valea Ialomitei la concursul organizat de Salvamontul dambovitean si denumit „Atinge Omu”. Din august 2014, de cand am fost la Vertical Trail Race, nu am mai fost la vreun concurs de alergare montana… pentru ca nu am mai reusit sa-mi fac timp, nici sa ma antrenez… si merg doar cand stiu ca pot trece linia de sosire. Deocamdata nu am abandonat la vreun concurs. Este insa un inceput in toate 🙂 🙂

Un lucru interesant a inceput sa se intample cu mine de vineri. Parca se pregatea organismul de concurs, ceva independent de minte si vointa 🙂 Cred ca atunci cand nu este nici una si nici alta, se mai invart si alte rotite 🙂

Si aveam o pofta teribila de mancare, lichide beam continuu, somn imi era… ca de obicei, in ajun de orice concurs, un genunchi mai da semne ca nu vrea, desi pana acum nu „a zis” nimic…

Vine sambata, plec la concurs. Traseul de alergare unul binecunoscut: start de la refugiul Salvamont situat langa telecabina Pestera – urcare pe Valea Obarsiei Ialomitei pana la Vf. Omu – continuare pe ramura vestica a Bucegilor pana in Saua Batrana unde este un refugiu – coborare pe Valea Doamnele – sosire langa telecabina Pestera.

Startul s-a dat la ora 11, eu am urcat pe la 9 si ceva la Babele cu telecabina.

peisaj babele 1

peisaj babele 2Am coborat usor, admirand peisajele

peisaj babele 3

peisaj babele 4

peisaj babele 5

peisaj babele 6Cum aveam timp, m-am plimbat mai mult

peisaj babele 7Aici m-am oprit! Si am stat sa admir din iarba imprejurimile, privind spre lacul langa care am stat cu alta ocazie… sa mananc niste banane…

peisaj babele 8…cu un ochi la zona de start a concursului unde se vedeau sportivi, corturi, masini, dar cum era aproape de ora 10 si timp sa ajung mai aveam… am ramas intins pe acolo sa ascult muntele… 🙂 Nu am stat mult linistit ca…

peisaj babele 9…privind spre stana de la baza muntelui Doamnele (se observa in imagine), vedeam si auzeam caini latrand. Trei turisti ocolisera stana ca sa intre in traseul ce urca acel munte si cainii de la stana ii simtisera. Din ce vedeam asa de la distanta, un caine mare alb tot se tinea dupa ei, incercand sa-i prinda de picioare. Pe caine nu-l striga nimeni de la stana… la un moment dat aud un pocnet slab, cred ca unul dintre turisti a dat cu o petarda mica. Nu prea folosesc acestea, sunt bune cele cu trei focuri care se vand de Craciun. Cainele a fugit inapoi la stana, dar turistii nu s-au departat prea tare din cauza urcusului. Cred ca si obosisera putin la inceput incercand sa ia distanta fata de caine.

Cainele insa a revenit iar pe langa ei, latrand de zor 🙂 I-au mai dat o petarda, dupa care au mai urcat un pic si au facut un popas de 10-15 minute. Tot ma gandeam la ce spunea Ion Trandafir, organizatorul Hit the Top, care a cotonogit cainii de la mai toate stanele din Leaota 🙂 La cate pietre erau pe acolo… turistii nu or fi vazut niciuna 🙂

Vazand chestia asta, cand am ajuns la organizatorii concursului l-am intrebat pe Geo Badea, -in opinia mea, cel mai bun salvamontist din Parcul Natural Bucegi (cel mai bun inseamna si existenta multor altor calitati)-, pe unde ne intoarcem din Valea Doamnele: pe traseul turistic sau pe drumul ce trece pe sub stana de la baza muntelui Doamnele? Mi-a spus ca traseul de alergare este acelasi cu traseul turistic. Prin urmare, cine mergea pe drum o facea pe proprie raspundere, de altfel, toti concurentii semnau o astfel de declaratie, intelegand riscurile unei asemenea competitii.

bariera drum obarsia

panouDoua treburi bine facute… ce sa cauti cu atv-ul pe acolo?

tabara 1In asteptarea startului

tabara 2

Ma uit la vreme, era clar ca inspre Babele-Piatra Arsa ploua, nu si inspre Omu. Am stat cateva minute sa studiez cerul, muntele, vantul, ca sa imi dau seama: imi iau un rucsac mic cu mine sau nu imi iau? In acesta am toate accesoriile necesare pentru orice vreme. Tinand cont de vreme si de specificul concursului, adica unul de viteza, renunt la rucsac spunandu-mi ca oricum ajung la vf. Omu intr-o ora, deci nu am de ce sa-mi fac griji. De la Omu pana la refugiul Batrana mai mult de 30 de minute nu voi face… Daca este ploaie puternica raman fie la Omu, fie la refugiul din Saua Batrana.

Zis si facut. Imi iau doar telefonul, doi plasturi 🙂 🙂 si tricoul din Irak… imi place tricoul asta, este lejer, nu retine apa, se usuca repede… La 11 luam azimut varful Omu, unde era primul post de control. Constient de pregatirea mea 🙂 am si spus cu mai multe zile inainte ca este o minune daca intru in primii 10. La start insa, vazand ce nume grele ale competitiilor montane s-au aliniat, am realizat ca si minunile astea se produc si ele uneori, iar acum nu era cazul 🙂 Dar in primii 15-20 tot as fi iesit 🙂 🙂 Am o problema cu treaba asta, adica din reo 70 de concurenti, mi se pare aiurea sa ies pe la coada clasamentului. Mai bine stau acasa. Cand alergi cu sportivi renumiti este bine insa sa obtii un loc cat mai onorabil, in prima jumatate a clasamentului… parerea mea!

Fugim spre Cascada Obarsiei, eu cu gandul la fiecare potecuta, piatra, curba, imi era totul familiar, imi ziceam ca multe nu se mai pot schimba o data ce ai trecut de urcusul de pe langa aceasta cascada. In sensul ca… nu prea mai poti ajunge din urma pe altii. La aprecierea mea, eram in primii 20 inca de la acea cascada. Cand am ajuns pe poteca de deasupra vaii Cerbului spre Omu, l-am vazut pe Galiteanu, unul dintre cei mai buni, pe sub varful Gavanu.

De la Omu, pentru majoritatea alergatorilor montani este ceva facil, se zboara 🙂 pe ramura vestica a Bucegilor. Nici nu am intreabat la punctul de control cati sunt in fata, m-am oprit pentru notarea nr. de concurs si am plecat mai departe. Este foarte greu sa mai prinzi pe cineva din urma pe astfel de portiuni. Cand sa ajung pe Saua Doamnele il vad in spate pe Mihai Godeanu… asa a fost pana la finish, eu fugeam de el, el dupa mine 🙂

Am vazut o ploaie puternica spre Pestera si zona Horoabele, dar din fericire norul avea o directie de deplasare opusa noua si nu am fost udati deloc pe traseu.

Nu stiu cum naiba am reusit iar performanta de a alerga singur prin plaiurile acelea… totusi Mihai era prea departe… iar in fata nu vedeam pe nimeni 🙂 🙂 Cat vedeai cu ochii nu era nimeni. Nici dupa Mihai nu se vedea cineva. La maratonul din muntii Ciucas, unde iesisem pe locul 7 sau 8, tot asa, fugisem prin paduri singur mai bine de o ora, nu mi-a placut deloc si nici nu am mai fost prin acele locuri de atunci.

Intru prin jnepenii la capatul carora se afla refugiul Batrana si un alt post de control, ies dintre ei, mi se noteaza iar nr. de concurs, si continui pe Valea Doamnele. Nu prea poti alerga bine pe aici, nefiind o poteca lata, trebuie sa fii un pic atent, dar am reusit sa pastrez distanta fata de urmaritor. Trec pe deasupra cascadei monument natural in prezent fara apa si vad la distanta mare alti alergatori. Pe coborare, doar in cazuri exceptionale am mai intrecut si eu cate un concurent, de-a lungul timpului.

La iesire din Valea Doamnei, era Geo Badea si un coleg de-al sau, vorbim putin si pornesc mai departe… intrezarind o chestie…

Mai multi alergatori nu au urmat traseul turistic ci au luat-o pe drum. Tot alergand la vale nu prea eram cine stie ce obosit, si mi-am facut de sus, de cand i-am vazut pe cei din fata, urmatoarea socoteala: daca alerg mai tare, ii ajung acolo unde traseul intersecteaza drumul. O iau asadar pe traseul turistic, Alin Tanase ma incurajeaza, imi zice ca vine cineva din spate foarte tare. Nu avea cine sa fie decat Mihai Godeanu, dar mi-am dat seama ca nu are cum sa ma mai ajunga si nici nu ma mai gandeam la el… ci la ce voi face cand voi ajunge langa acel grup de alergatori, daca voi avea resursele necesare pentru a-i depasi.

Am iesit la vreo 100 metri in spatele lor 🙂 dar nu mai erau toti, am mai vazut inca un sportiv in spate si 4 in fata. In grupul din fata i-am recunoscut pe Gianina Tanase (locul 2 la feminin ulterior) si Florin Totalca, nu stiu cine erau ceilalti doi… Pana la finish din grupul de 4 am depasit 3 sportivi… am ajuns pe locul 14 la Open. Am inchis cercul Pestera-Omu-Batrana-Doamnele-Pestera in 2 ore si 4 secunde. Pentru mine un timp foarte bun 🙂

Primul a ajuns Viorel Palici cu vreo 30 de minute inainte 🙂 Cel de pe locul 5 a venit la o ora si 45 de minute. Apoi in 15 minute alti 10-15 sportivi. Deci cam asa sta treaba cu valoarea si antrenamentul! La o astfel de cursa, mai poti spune ca nu ai fost in forma, etc, sa zicem ca pierzi 10 minute, dar la 20-30 minute diferenta de primul loc nu ai ce sa spui. Ca mai erau voci care sustineau diverse, faceau comparatii, ca alearga mai bine nu stiu pe unde 🙂

Primii 5 sositi de la cursele de viteza, sunt cam apropiati ca valoare, vine apoi un esalon pana la locurile 10-15, un altul 15-20 sau 15-25 chiar 30. Dupa care se rupe filmul, de regula dupa a doua jumatate a clasamentului… cand incep sa apara si altii, care fie alearga mai incet ca nu au antrenament sau ca le place sa priveasca peisajul, sau se menajeaza, ori raman sa se hidrateze pe la punctele de control, ori s-au accidentat si totusi vor sa continue…

A fost o cursa foarte frumoasa, bine organizata, cu voluntari aflati la intersectii de trasee ca sa nu se rataceasca nimeni, cu masina Jandarmeriei pe traseu, Salvare, o mica petrecere cu bulz si lapte inainte de premiere.

Dupa sosire, m-am gandit eu ca este bine sa merg pe jos o vreme… ca sa nu am a doua zi febra musculara. Pe la ora 14 privind din nou cerul si directia norilor, am plecat spre Babele. Dupa cum se comporta natura, ploaia se ducea spre Cheile Tatarului-Bolboci. Cred ca in jur de ora 15 eram la Babele:

babele

ploaie spre bolbociCum ma asteptasem, ploaia se ducea la Bolboci, totusi atinsese si Padina… am vazut seara imagini cu grindina de pe la cabanele de acolo. La Babele insa nu ploua.

Privesc Platoul Bucegilor spre Piatra Arsa si imi spun ca in 30-40 de minute o sa ploua si la Piatra Arsa. Mai plouase si pe la ora 11.

platouDar in 30-40 de minute as fi ajuns la Piatra Arsa, deci am plecat intr-acolo

intersectia cu jepii mariAjung la intersectia cu Jepii Mari, la cateva minute de complexul Piatra Arsa. Inca nu ploua. Spre Cota 2000 era urgie. Fulgerele apareau la 5-10 secunde distanta unul de celalalt. Era o prostie sa merg mai departe. Pana trece ploaia m-am gandit eu ca pot astepta la un ceai cu lamaie la Piatra Arsa:

ceai la piatra arsaPloaia 🙂 Pe aici am mai vorbit cu unul, cu altul, timpul a trecut, ies afara, privesc si plec spre Cota 2000. Dupa efort un ceai cu lamaie este perfect 🙂

spre cota 2000Varful Furnica… se vedea cum se elibereaza de nori, unii mergeau in dreapta, altii in stanga

varful furnicaFrumos si liniste… daca totusi intervenea neprevazutul, era o stana la 10 minute in dreapta si o alta in spate pe langa stadion. Este bine sa stii chestiile astea, sa nu stai in fata trasnetelor, sub grindina… ca la stiri asa s-a dat „rupere de nori prin Bucegi”…

poteca munte furnicaPe muntele Furnica privind in spate spre Platou

gheataCe se mai pastra prin iarba

urme ploaiePe Drumul de Vara, in urma ploii ce urma directia Cota 1000-Posada-Comarnic

cota 1400Cota 1400

Apoi pe la schitul Sf. Ana, drumul vechi al Cotei… am ajuns la cabana Schiori:

cabana schiori

manastirea sinaiaManastirea Sinaia…

Am luat un maxi-taxi spre Busteni si… asta a fost ziua de 13 iunie 🙂

medalie

12 răspunsuri

  1. felicitari pt concursul terminat!
    Cate medalii ai adunat acasa? Noi le numaram periodic :))

    Apreciază

  2. Salut, am fost si eu la concurs si acum ma gandeam ca slabe sanse sa te vad, ai ajuns aproape de start, pe traseu ai fost mult mai in fata (eu am venit cu 2:29) iar dupa concurs ai si plecat – ai ratat potopul ce a inceput imediat dupa premiere.
    Felicitari pentru timp, stiu cum e cand ai mai putin antrenament, eu chiar am vrut sa ma „masor” cu fetele (desi asta a fost prima alergare montana pe 2015), pacat ca au lipsit Ingrid si Iulia ca ar fi fost o mini parada feminina alaturi de Denisa si Gianina.
    Tare fain evenimentul, subscriu la ce ai zis, mi-a placut cum a fost organizat si in acelasi timp fara sa „gadile” alergatorul in talpa: asta-i traseul, astea sunt conditiile, asta e muntele, ia de alearga 🙂

    Apreciază

    • Saru-mana, Claudia 🙂
      Nu stiu cum de nu te-am vazut cand ai sosit, ca eram pe acolo. Da, am vazut imagini cu grindina care s-a asternut ca un covor alb, bine ca am plecat la timp 🙂
      Si cu antrenament nu as fi reusit sa castig decat cel mult 7-8 minute. Fetele de care spui, daca nu ma insel, au fost fie la maraton la Brasov, fie la Bucuresti. Ceva de genul acesta 🙂 Oricum, felicitari, ai iesit pe un loc bun si timpul a fost unul bun.
      Despre organizatori nu se poate vorbi decat la superlativ, este clar, doar cei care merg pe munte, si participa si ei la diverse concursuri, pot organiza la randul lor ceva foarte frumos. Acum sa vad cum va fi la 7500.
      Multumesc si numai bine 🙂

      Apreciază

  3. Faina relatare, merci! Doua intrebari: 1. oare cat de nasol a iesit accidentul de pe DN1 cu ursul? de fapt cum naiba sa accidentezi mortal un urs pe DN1? Ma gandesc ca nici un sofer nu vrea sa pateasca asa ceva, ca flausarea mashinii e garantata 🙂
    2. ce mai stii despre telegondola noua 1400-2000? Din poze se vede ca … nema miscare? altzii dadeau ca sigur ca in Mai incep lucraile, iata ac suntem in Iunie si nimic…

    Apreciază

    • Salut. Probabil se creaza o empatie intre tine, din cauza numelui si treburile cu ursii 🙂 🙂 Glumesc.
      Deci, ursul traversa pe la 10 noaptea DN 1, probabil a venit in viteza o masina mare, nu a reusit sa-l evite si l-a lovit. Apoi a mai fost lovit de o masina si a murit. Cand s-a studiat corpul ursului, s-a observat ca-i lipseste o parte din picior, adica in urma cu cativa ani a fost prins intr-un lat. Probabil mergea mai greu, s-o fi blocat cand a vazut farurile masinii… cine stie, ideea este ca a murit, ca avea peste 200 kg.
      Da, stiu detaliile reale cu telegondola, nu ce se vehiculeaza, dar te las sa afli din alta parte… anul trecut, ai scris intr-un comentariu niste chestii destul de urate, care nu aveau nicio sustinere reala. In fine, fiecare este liber sa creada orice doreste.

      Apreciază

      • „anul trecut, ai scris intr-un comentariu niste chestii destul de urate, care nu aveau nicio sustinere reala.”… cred ca ma confunzi 🙂

        Apreciază

  4. La faza cu ursul cred ca multa lume bate recorduri mondiale de viteza :)).

    Apreciază

    • Fii sigur ca si eu fac parte din aceasta „elita” 🙂 🙂 Deocamdata l-am intrecut pentru ca era totusi o distanta intre noi, apoi, nu prea isi pune el mintea cu oamenii. Nu are rost sa-si consume energia pe ceva ce nu mananca. Da, daca este nervos, ranit, are pui, dai la o curba nas in nas, nu sti la ce te poti astepta.

      Apreciază

  5. Felicitari pt participare si povestire!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: