Prima zi, a doua zi de Paste…

Dupa plictiseala maxima din zilele anterioare, -eu numesc plictiseala cand faci diferite chestii care nu te caracterizeaza sau atunci cand nu te regasesti in ritmul altora-, am reusit sa mai schimb putin lucrurile. Prima zi de Paste ca prima zi, rutina si traditie in care nu ma regaseam asa ca m-am sustras diplomatic avand un plan…

Mi-am zis eu ca ar fi bine in aceasta zi sa aprind o lumanare la… la Crucea de pe Molomat. Ce este crucea aceasta? In mare parte o legenda inflorita ce are la baza un sambure real; ca si la Sfinxul „milenar” tot felul de idioti vorbesc despre ea si de fapt nu exista ceea ce spun decat in mintea lor.  Oameni din acestia, nu isi gasesc rostul in lume si inventeaza sau cred orice. Crucea aceasta, ca sa trec putin prin istoricul ei, a fost pusa in amintirea fostului schit Sf. Nicolae, anterior manastirii Sinaia… si intr-o zi a venit domnitorul N. Mavrogheni si cum se batea el cu austriecii, astia din urma au pus foc schitului, si bla, bla, istoria curge pana intr-o zi a anului 1800 si ceva cand un calugar a pus o cruce… si aceasta a infruntat tot felul de vicisitudini, ca apoi in timpul unui anume patriarh sa fie refacuta, pe undeva prin Sinaia… Bun! Si crucea aceasta nu mai stie nimeni de ea, cred ca as scrie 3 ore continuu toate povestile auzite despre ea in ultimele 2 saptamani. Acum nu o sa spun daca am ajuns, unde este, sau ce si cum s-a intamplat… asta a fost insa ideea principala.

De aici, am plecat spre un alt loc, descris de mine intr-un articol recent… „Amprenta timpului…” , adica aici:

1Un loc frumos, pierdut prin padure

2

In mare, cam asa a fost prima zi de Paste, cu plimbari prin natura, diverse locuri, ziua a trecut cam greu. Pentru a doua zi, adica astazi, stabilisem sa mergem ca de obicei la Pestera Ialomitei insa niste prieteni au propus un alt traseu… si pe mine m-a incantat acea propunere deci maine mergem la Pestera Ialomitei.

3Pe munte zapada din belsug, dar o sa plecam dimineata ca sa nu o inmoaie soarele si sa ne afundam prea tare. De fapt, doar urcam Abruptul Prahovean si traversam Platoul, nu ne intoarcem pe acelasi drum… nu ar fi cine stie ce cateva ore

Asa, si azi pornim spre locul stabilit. Am intarziat putin pana la locul de intalnire cu prietenii pentru ca m-am oprit pentru niste poze si o filmare:

4Partea frumoasa

5Partea intunecata

Dupa ce am plecat cu totii, am ramas iar in urma pentru ceva superb:

6Este atat de frumos aici incat am coborat o panta destul de inclinata… pacat ca mai jos sunt o multime de gunoaie. Vin cate unii cu masinile, fac un gratar si arunca resturile in apa. Ca sa fac poze, a trebuit sa scot din apa doua cutii mari si niste pet-uri. Le-am dus sus la drum langa un morman de gunoaie. Altfel, ce farmec ar mai fi avut filmarea si pozele…

7De la ploile din ultimele zile curge apa foarte multa. O splendoare… o cascada superba. As fi facut o banca in apropiere, dar intr-o saptamana ar fi numai gunoaie. Apropo de acest lucru, ieri am vazut o scena ce imi confirma inca o data cat de deficitari suntem la capitolul educatie-bun simt. Patru masini de Bucuresti, copii, batrani, tineri, barbati si femei s-au oprit cu totii pe un drum aflat langa padure. De unde s-au oprit ei, pe o lungime de 300 metri este o mare intindere de gunoaie. De cate ori intru pe acel drum ma uit pe jos sa nu calc in cioburi, scanduri cu cuie, alte nenorociri… de miros nu mai vorbesc. Si acesti oameni faceau gratare printre gunoaie. Eu am zis „bietii oameni vin de la mama naibii si nu au gasit un loc curat”. A doua zi, adica azi, trec iar pe acolo… si ma uit spre acel drum. In locul unde ieri au stat ocupantii celor 4 masini de Bucuresti era puzderie de gunoaie. Deci incultii aceia au pus tabara printre gunoaie pentru ca acolo se regaseau… mancau ca porcii, faceau ca porcii. Daca te uitai la masinile lor nu ai fi crezut ca de fapt sunt niste porci. Ca si astia de pe aici care taie paduri, „dezvolta turismul” si ridica cabane… cand ai gene de om mic este imposibil sa devii un om mare. Nu ai cum, oricat te straduiesti nu-ti iese, esti nascut si crescut sa fii un om mic.

Mai departe, am ajuns intr-un loc minunat, la o gazda primitoare. Atmosfera a fost foarte placuta, sa stai la o casuta ascunsa in inima padurii, intr-o poiana… am scos o masa din interior si in afara de „zgomotul” naturii alt zgomot nu se auzea.

8Focul nelipsit de la un astfel de tip de iesiri in natura. Este frumos si sa stai sa-l privesti, nu doar ca sa pregatesti ceva la el

Dupa masa, am mai stat de vorba, dar pe mine ma tragea poiana:

9Ciripitul de pasarele, gandurile, frumusetea peisajelor din jurul nostru si mirosul de iarba verde si cruda, razele soarelui… toate acestea m-au cufundat intr-un somn de o ora 🙂 Prietenii mi-au zis ca au venit sa vada, cica dormeam asa de bine, ei voiau sa puna ceva sub mine sa nu stau pe iarba, sa nu racesc, dar au abandonat cand au vazut ce somn aveam…

10Floricele prin iarba, am zis sa vad cate petale are o astfel de floare,  m-am trezit deci bine 🙂 , avea 48 de petale

11Pe aici se iese din Paradis

12

13

14Doua anotimpuri

15

16

17

19O zi perfecta… de duminica de dinainte de Paste nu am mai avut o astfel de zi. Sa vedem maine, cand voi merge peste 40 km pe munte. Micutzul morocanos imi spunea ca nu merg eu pe undeva fara sa am un scop. De fapt, eu nu merg nicaieri fara cel putin doua motive. Daca nu exista o anume motivatie, nu vad de ce sa merg pe munte sau cine stie pe unde…