Maraton Piatra Craiului 2018 – nostalgia unor clipe

A 13-a editie. 100 de ani de la Marea Unire.

Sambata pe 06.10.2018, sute si sute de oameni uniti de aceleasi sentimente, au pornit in alergare din Zarnesti ca sa inconjoare Piatra Craiului. O noua editie de MPC. O noua revedere cu oamenii minunati care organizeaza acest eveniment special. O bucurie deosebita vazandu-l si auzindu-l pe Lucian Clinciu. De cate ori ma gandesc la acest Român, cuvintele sunt prea mici. Sa nu uitam vreodata ca, in timp ce politicienii si-au luat bucati din tara asta, lasand oamenii sa moara prin spitale, taind salarii, praduind banul public si vanzand orice se putea din tara asta ca si cum nu era si a lor, acest om de exceptie s-a implicat direct in bunul mers al societatii. Astfel, a introdus in Romania, de 13 ani, conceptul de alergare montana si l-a perfectionat permanent.

Anii trec si concluzia mea de acum vreo 9 ani este si va ramane forever in picioare. Lucian Clinciu, promotorul maratoanelor montane, in acele si aceste vremuri ciudate pe care le traversam, a salvat de la manelizare, incultura si derizoriu, zeci de mii de tineri romani. Introducand niste principii sanatoase, morale in primul rand, in competitiile sale, si oferindu-se permanent exemplu, chiar a facut pentru tara aceasta, ceea ce altii cu resurse mult mai numeroase, nu au reusit niciodata. Si nici nu vor reusi pentru ca Romania are nevoie de oameni de calitate, oameni care simt. Oameni care nu raman prinsi in dogme, ura, oameni care stiu ca trebuie sa nu ramanem indiferenti. Oamenii care simt si fac pentru ceilalti!

Nu stiu ce sa spun despre cursa mea la acest maraton. Pentru mine, orice intalnire cu acest OM sau auzul numelui sau imi creaza cel mai profund respect.

Lucian Clinciu

Ca desfasurare de evenimente…

Dupa ce circa o mie de alergatori pornesc in „Hora Craiului”, se organizeaza si o cursa a copiilor. Prin urmare, nu se face ceva doar pentru prezent ci si pentru viitor, pentru cei care vin dupa noi. Un om de exceptie, inconjurat de oameni tot la fel, sadeste in sufletele celor mici acele seminte din care se nasc oamenii frumosi, inteligenti, competitivi, altruisti, interesati.

Am alergat la acest MPC pentru a trai din nou acel sentiment de a fi printre persoane de un anumit fel. La startul MPC se aduna o alta Romanie, nu doar elita alergarilor montane. Aici se alearga in special cu sufletul si apoi cu picioarele. MPC este modelul ideal de educatie romaneasca superioara. Nu ai sa auzi o injuratura, nimeni nu se impinge, dialogurile nu sunt de colt de strada. Fiindca dincolo de nr. de concurs stau oameni de un anumit nivel. E important sa fii acolo, apoi lucrurile vin de la sine.

In zona de start s-a creat un culoar prin care treceau in aplauze cei care au castigat editiile anterioare MPC. Si poate ca unii alergatori montani nu mai sunt printre noi dar, ei vor fi amintiti mereu inainte de orice start la MPC.

Un sir urias de alergatori strabate Zarnestiul si urca spre Fantana lui Botorog si, mai departe, spre Magura. La Casa Folea, dupa vreo 7 km, cei din acel punct asteptau alergatorii cu limonada. La o ora de la start am intrat in padure, trecand de localnici si turisti, jandarmi, voluntari, toti implicati intr-un fel sau altul in acest concurs. Lucian Clinciu stie sa uneasca si acesta este un dar pe care nu oricine il are. Cand vrei sa intelegi un om, sa afli ceva despre el, cauta-i faptele frumoase. Ce a facut acesta, el cu mana lui!

O luam spre punctul La Table unde ma asteptam sa revad un alt om special: Cornel Spiridon. In fiecare an, el este in acel punct unde face o treaba perfecta. Sus pe varf era bursucul de Iulian Coserea. Evident, incurajarile lui sunt de genul: „Abia v-ati miscat!” 🙂 La maraton eram si cu prietenul meu de la liceu, Razvan. Dupa 20 de ani suntem tot aproape 🙂 Da, trebuie sa lasi in viata ta doar oamenii care vor sa fie acolo, oamenii in care te regasesti si cu care poti face lucruri si pentru tine si pentru altii. Daca traiesti doar pentru tine, viata devine o simpla apartenenta la o specie. Iti este de ajuns o privire de o fractiune de secunda ca sa stii ca esti sau nu acolo… Cam asa, ceva de genu’ 🙂

Vremea a fost perfecta, fotografi pe traseu plecati dis-de-dimineata, elicopterul SMURD „parcat” la Plaiul Foii, salvamontisti intinzand corzi, voluntari inimosi, in mijlocul padurii mult mai jos de refugiul Diana spre Coltul Chiliilor… o fata singura facea atata atmosfera incat nu aveai cum sa nu ramai impresionat. In diferite puncte ale Pietrei Craiului flutura drapelul Romaniei… sarbatorind Centenarul. Si mi-am amintit de un monument din Predeal pe care scrie: „Iubirea noastra, Romania!”.

La 2 ore si 45 de minute am trecut de vf. Funduri, in cealalta parte a Pietrei Craiului.

De la Plaiul Foii de unde vine o urcare solicitanta spre refugiul Diana am urcat mai mult in reluare… de la 13:30 la 15:03. In mijlocul potecii imediat dupa ce se incheia urcarea, o doamna ne-a intampinat in costum popular si felicita fiecare alergator. Pe la Coltul Chiliilor jandarmii montani aplaudau, incurajau, intrebau cum se simt cei care alearga…

Nu-i asa ca e alt film? Nu merge cu nimic din ce vedem la TV.

Romania are inca oameni de calitate. Romania adevarata rareori apare la TV, pentru ca lucrurile rele si scandalul primeaza si fac rating. Romania adevarata se cunoaste insa la pas, printre oameni.

Atat la start cat si la final, l-am intalnit pe Lucian Clinciu….

Asa ca, Maratonul Pietrei Craiului nu a fost despre performanta ci despre suflet, unire si bucurie.  Unicitatea acelor clipe m-a facut sa nu pot scrie nimic cateva zile! Tot respectul si multe multumiri tuturor acelora care intr-un fel sau altul, au luat parte la MPC 2018!

Sa ne revedem sanatosi in 2019!

Prin Prapastiile Zarnestilor

Un traseu foarte simplu, pitoresc… multe peisaje naturale si umane. Coloana de masini parcate poate fi in week-end de ordinul sutelor… Plecarea in traseu este evident din orasul Zarnesti.

Spre refugiul Grind sau Cabana Curmatura ori inapoi la Zarnesti

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Inceput de octombrie 2016

Fir-ar sa fie, pe munte miroase a iarna, pe la poale e frig si nu seamana a toamna deloc… De la o zi la alta, padurea isi schimba culoarea. Pe la Predeal a si nins putin prin oras…

Pe 1 octombrie a fost Maratonul Pietrei Craiului, au trecut 10 de ani de la primul MPC.  Sunt 10 de ani de cand intr-o Romanie amortita de atatea jafuri, unde politician sau pungas sunt sinonime, neexistand un drum clar catre ceva, se intampla si o chestie foarte interesanta. Un om a venit cu ideea alergatului prin munti. Usor-usor, febra maratoanelor montane a cuprins Romania, salvand de la manelizare si incultura generatii intregi. Lucian Clinciu, caci el este acest erou national a implementat prin propriul exemplu in mintile si sufletele tinerilor, copiilor si celor mai in varsta, principiile ce se afla la baza unei societati civilizate, normale. Am spus de ani de zile, omul acesta este un exemplu, un vizionar, cineva care a facut pentru tara aceasta un lucru care poate fi inteles cel mai bine de generatiile viitoare. Trebuie sa vezi o editie de MPC si iti dai seama ce a construit acest om special.

Mii si mii de oameni fac sport, si nu orice sport, ci alergare pe munte, depasindu-si astfel limitele, contrazicand orice sfat batranesc cu care ne obisnuisem: pe munte nu se alearga. Iata ca pe munte se alearga si inca bine de tot. Lucian Clinciu ne-a dat un motiv, a stiut sa se impuna prin bun simt si modestie. Pentru orice alergator montan, este un model… daca el ar zice celor aproape o mie de oameni ce alearga la MPC sa faca un anumit lucru, toti l-ar face, nimeni nu ar intreba de ce. E minunat ca in Romania noastra chinuita mai exista astfel de repere.

Pe 1 octombrie, a fost a 11-a editie de MPC, de alergare prin Piatra Craiului. Dupa un an de zile de absenta de la orice competitie montana, am fost si eu la start. Ce senzatie frumoasa printre sute de alergatori! Sa fii acolo, sa-i auzi, sa-i simti, toti un singur gand, o singura inima… si Lucian pregatit sa dea startul.

De data aceasta, traseul de maraton a fost in sens invers decat il parcursesem cu alte ocazii. Plec cu Razvan si alti cunoscuti spre schitul Coltul Chiliilor… parca sunt 7-8 km pana acolo. Ajung in 45 de minute de la start. Vine urcarea spre refugiul Diana, pe la jumatatea traseului aud incurajari, clopote, si ma mir ca am ajuns atat de repede. Doar ca nu era refugiul ci niste voluntari. Bravo lor!

Iata o prezentare superba a ceea ce inseamna MPC:

In imagini veti vedea oameni bine antrenati, net superiori multor cadre militare. De altfel, in tara, sunt mai multi maratonisti cu conditie fizica foarte buna decat militari.

Decat sa se introduca nu stiu ce stagiu militar de care vor fugi toti, mai bine ar fi obligati tinerii de o anumita varsta sa alerge 10 maratoane in 2 ani. Ca apoi nu se mai lasa ei, si ai o resursa umana apta ani de zile.

La 10 si un pic eram la refugiu si cobor destul de bine, ajungand la Plaiul Foii intr-o ora si 4o de minute. Imi zic: stai ca e bine, inchei povestea in 5 ore si ceva. Plec de la masa cu bunatati aflata in acest punct si o iau asa pe drumul forestier. Curand, ma las pagubas, e prea lung drumul asta, asa ca mai alerg, mai merg, padurea nu mai venea… Tot pe acolo era si prietenul Bubulu, nici lui nu-i placea suprafata plata.

Vine padurea, ma bucur, vad panta, imi piere cheful 🙂 Totusi, imi gasesc resursele necesare si urc bine, la 11:43 eram la refugiul Spirlea. O ora de la Plaiul Foii nu e chiar rau, tinand cont ca pe forestierul acela de nu stiu cati kilometri nu prea m-am descurcat.

Urmatorul punct era Vf. si Saua Funduri. Aici, urcusul, bolovanii si lungimea traseului mi-au pus capac. Cand am ajuns sub varf, ma uitam de jos, de la corzile intinse, la cei de sus, cum te uiti ca pieton la Intercontinental. Dar cum iarba rea nu piere, hop si eu pe la ora 13 si un pic pe varf. Cu muschii cat pepenii si cu limba pana la piept, nu avea cine sa mai alerge… la vale. Deci, acolo unde era de alergat, nu am alergat, ca nu prea voiau picioarele. Treaba era ca nu mai venea nici punctul La Table… Am mai si fugit ce este drept pe ici, pe colo, dar tot am facut o ora pana La Table.

fbLungul sir al alergatorilor. Poza luata de pe Facebook, din pacate, am uitat cine este autorul imaginii. Poate nu se supara.

Prietenul Cornelus ma ia repede in primire dar mi-am revenit numai cand l-am vazut 🙂 Ma si plictisisem grozav pana la acest punct. Beau vreo trei pahare de ceai si o intind. Pana la Casa Folea tot ritm anemic am avut. Casa Folea este in satul Magura. Printre doi versanti impaduriti se zarea oleaca din Zarnesti. Nu am reusit nici macar sa aproximez cati kilometri mai sunt pana acolo. Eram convins ca sunt vreo 10 km sigur.

Pe traseu de La Table si pana in Zarnesti, m-am intalnit cu oameni dragi dar cine sa le vorbeasca? Levitam 🙂 Uite asa, am trecut pe langa Teodora cu care am fost pe Vf. Moldoveanu, Andrei Tale urca din Magura si imi arata Bucegii, Claudia Gican era pe la Fantana lui Botorog. Ne-am salutat putin si cu gandul la acesti oameni minunati si la cuvintele lor am mai mers asa 🙂 De prin Zarnesti am alergat cu niste copii care venisera inaintea mea pana la final… si acesta a fost unul dintre cele mai faine momente. Am alergat MPC-ul in 6 ore si 25 minute. Mult, evident. Altii cica e bine. Cu antrenament, as fi putut scoate un timp mai bun cu vreo 45 de minute. Pe traseu am stat o vreme dupa Catalin Coltea si Emanuel Guralivu, cand la vorbe, cand la fuga, dar ei mai aveau niste viteze in plus si nu avea rost… 🙂

La Table eram pe la 14 si un pic, la sosire eram la 15:40 aproximativ. Cum am facut 15 km, cati sunt de La Table pana la sosire intr-o ora si ceva nu-mi explic. Doar ca uneori ma apuca fuga zdravana, cu gandul la cat am pierdut de la varf si pana in momentul de fata 🙂

Nu am stat mult pe margine, ca eu imi revin repede, asta pentru ca atunci cand simt ceva, nu mai fortez 🙂 Cum zice Razvan, asta iar a alergat in reluare 🙂 Si de ce mi-am revenit? Ca altfel mai stateam eu pe acolo gura-casca. Mi-a povestit cineva ceva de nu mai puteam de ras. M-ai traisem un moment din acesta la Marathon 7500, dar acolo am ras o jumatate de ora.

Deci la maratoanele montane, exista atat la start/sosire cat si pe traseu, oameni care scot un anumit sunet 🙂 Este sunetul-semnal omniprezent la competitii montane si seamana cu ceva de genul: piu-piu! Pentru aceia care vin pentru prima oara la concursuri din acestea, si aud acest semnal, li se pare ca se intampla ceva neobisnuit. Acum cativa ani, am ras cu lacrimi de un prieten, care nu intelegea ce se aude, de ce se aude. Eu ma faceam ca nu stiu si ma uitam la el ce ochi mari facea. Se agita pe langa cort sa inteleaga ce se intampla. De cate ori mi-aduc aminte de faza asta, vad un chip foarte mirat, intreband de ce fac asa si cine? :)) De data aceasta, o alta persoana traise ceva asemanator si povestindu-mi, am zis ca lesin de ras. Auzise pe cineva la microfon strigand asa, si se tot uita, in ideea ca poate patise cineva ceva :)) Nu-si explica :)) Rad si acum cand scriu…

Fain, maratonul din Piatra Craiului, chiar e bucurie, cum zicea Lucian. In clasament vad ca am ajuns si eu pe locul… 95 la categoria de varsta. Nu e rau, nu e nici bine. Am trecut linia si asta e important. MPC te trezeste la viata… 🙂

dscf5761

dscf5772Au fost si curse pentru copii

dscf5824Liceul din Zarnesti. Trebuie sa ma asez si eu langa un bec 🙂

Sa mai adaug si poze, ce am mai vazut zilele trecute:

dscf5091Un gutui pe la Comarnic

dscf4885Frumoasa si veche… in zona Predeal

dscf5867Ce monumente avem in Valea Prahovei si cresc boscheti pe ele…

dscf5706Zic sa ma bag pe paraiasul asta sa vedem cum este…

dscf5707

dscf5713O mierla de apa… cica pasarile acestea sunt fidele locului… deci, pe aici isi facea veacul.

dscf5721I-am facut 10 poze pana a iesit una cum trebuie

Si pe la Busteni a inceput reabilitarea statuii caporalului Musat. Asta mi-a placut, de asemenea.

Maratonul Pietrei Craiului 2012 – ziua care tine locul unui an intreg

Motto:

„M-am chinuit rău tare la maratonul acesta. Am ajuns la Plaiul Foii, in peste 4 ore, iti dai seama? Bine, pe traseu am lesinat de doua ori, a venit SMURD-ul, le-am dat ţeapă. Vroiam sa dau o tura cu elicopterul dar au zis ăia ca se mai gandesc…oricum daca am venit in primii 300 suntem ca spartanii, nu? Leonidas si ailalti!” :)) Un prieten foarte bun, glumind la incheierea maratonului!

O melodie, despre un alt tip de alergari :))

O noua editie organizata perfect de Lucian Clinciu si echipa sa. Eforturile acestora au fost sustinute de sponsori si autoritati locale. Sportivii de performanta ai tarii, amatori, iubitori ai alergarilor montane, curiosi, localnici, etc au venit la acest concurs…concurs doar din prisma primului loc. Pentru ca primul sosit este cel mai bun maratonist al tarii. Apoi ordinea este mai putin importanta, locul nu mai conteaza, important este sa termini cu bine maratonul de 41 de km.

Inainte de a intra in zona de start

Lucian controland echipamentul

Orice cuvant nu ar putea reda cu adevarat atmosfera evenimentului, aceasta este o stare, ce trebuie traita. MPC nu inseamna doar tineri, alergare, intrecere…reprezinta o definitie a frumosului uman, o forma de a trai. Pe 6 octombrie toti cei aflati in Zarnesti am respirat MPC, liant de legatura intre oameni educati. Doar nu credeti ca la acest concurs vin etnobotanisti, boschetari, adolescenti fara vlaga, betivi, manelisti, si alte categorii de exemple zilnice de „Asa Nu!” MPC este un mod de a trai, un altfel de viata. La start te intalnesti cu o multime de cunostinte, incepe numaratoarea inversa, 10,9,8…rostita de sutele de alergatori, dupa 1 vine START! Alergi, nu stii cand trece primul kilometru…pe traseu o seama de ganduri iti dau tarcoale, vezi figuri si stări, treci prin puncte de control, te intrebi oare scot un timp bun, mai schimbi cuvinte si impresii cu vecinii din preajma ta, la urcarea spre refugiul Diana ti se pare ca nu mai ajungi, ti-aduci aminte ca ti-ai spus ca la anul nu mai participi, ajuns la Diana uiti urcarea dificila si stii ca de acum nu mai sunt urcari. Dupa sosire uiti de orice problema, ai ajuns cu bine, a fost frumos, altceva nu mai conteaza.

Pana la urma m-am intalnit cu Alex Itu, chiar inainte de start 🙂 …nr. apropiate de concurs

Plecam la 7 dimineata din Busteni si in 45 de minute eram in Zarnesti…multumim pentru sprijin, super-oameni! Plecam adica l-am luat si pe Matrix…el sa-i dovedeasca sotiei sale ca poate sa incheie maratonul. Practic, sotia lui l-a vrut inscris, ca el nu ar fi participat :)) Culmea este ca ea nu prea este un fan al muntelui dar a stiut sa-l motiveze. Ajungem cum spuneam destul de repede, luam numerele de concurs, mai discutam, facem o incalzire usoara pe strazi, ajungem in zona de start unde Lucian Clinciu controla personal rucsacii. Nu aveai echipamentul obligatoriu, nu luai startul…chiar daca ai platit taxa. Pe multi ii intorcea inapoi…si-i primea dupa ce reveneau cu echipamentul complet. Pana la urma de ce ai cu tine poate depinde supravietuirea ta in zona montana, daca se schimba vremea…etc.

Chiar la start m-am intalnit cu Alex Itu, colegul de podium de la Padina Fest-Directia Omu. Salutari, cateva vorbe, poze. Iulica a promis ca o sa ma dispere si la acest concurs daca nu alerg bine, cu Matrix am dat-o la pace, adica alergam cat putea fiecare. Mai ramanea Razvan, intors din Germania, de vreo 2 zile, nu prea era in forma, care m-a luat in primire, „poate nu alergi bine!” :)) Cornel nu avea cum sa ma vada pe traseu pentru ca era intr-un post de control/alimentare.

Luam startul…pe la iesirea din oras, ma uit la ceilalti, la mine…”Oare nu fugim cam tare?” De fapt, chiar fugeam tare, cei mai buni aflati inainte alergau cat ii tineau puterile dornici sa arate care este mai bun. Cum Adi Bostan nu participa, cei mai buni au spus ca Viorel Palici va castiga…el de fapt a si castigat, sosind cu 10 minute inaintea celui de-al doilea clasat Ciprian Balanescu, al treilea a fost Vlad Florin Danut…mai departe nu mai stiu.

Prin Magura

Mai aveam putin pana in punctul „La Table”

Stana Grind

La kilometrul 11, adica la stana Grind am ajuns aproximativ la fel ca anul trecut. Pe tot traseul iar nu m-am fortat, am avut si cateva crampe la un picior, vremea a fost buna, in schimb de la start si pana la finish am baut 6 litri de apa sau energizant. Iar cu doua zile inainte am baut cel putin 2-3 litri de apa zilnic…nu stiu de ce am avut o sete asa de mare :)) Deci am alergat in reluare si in acest an, chiar mai rau ca anul trecut. Pe la kilometrul 9 aud o voce in spate, pe la 100 m: ”Hai, hai”! Era Iulica…am fugit sa scap de el :)) La punctul de alimentare de „La Table” m-am oprit sa beau energizant si apa, niste struguri o banana si la drum. Matrix ma depasise discret, cand l-am vazut pe panta ce ducea spre varf, mi-am dat seama ca merg prost. Ma uit la ceas, si totusi parea mai bine decat anul trecut. Nu mult dupa aceea, tot in urcusul spre varf  il vad pe Iulica depasind tot ce avea in fata, trece pe langa mine cu o viteza uimitoare pentru un urcus asa impozant…ma uit in spate sa vad daca apare si Razvan.

Intre La Table si varf am stat cand in fata, cand inaintea Ioanei Ciulei si a altei fete. Un timp am alergat cu ideea, ca Ioana, la cei 40 si ceva de ani, este o maratonista experimentata ce a terminat cu bine multe maratoane. Asa ca daca mergeam in ritmul ei, era bine. Dar eu de fel uit repede si la un moment dat nu le mai vad…probabil le lasasem in spate. Ma uit eu, nu se vedeau. Cealalta fata, avea nr. 67, eu 670. Si La Table, doua fete notau numerele celor care treceau…una striga, cealalta nota numarul. Eu m-am oprit repede crezand ca se incurcasera. Dar m-au lamurit imediat: „tu ai 670, fata din faţă 67. Eu nu vazusem nr. ei. Este ceva si cu numerele acestea 🙂 Anul trecut am avut nr. 267 🙂

Iesirea in creasta

Imagine dincolo de creasta

Varful…mai este putin

Punctul de control era chiar pe varf, de unde se cobora tot pe creasta

Coborarea…mai pe fund, mai in picioare, cum se nimerea 🙂

Urc varful, cel mai inalt punct al maratonului, cateva poze pana la el, si continui sa cobor. Inca o data imi dau seama de un lucru, ce pentru mine pare banal. Daca nu poti merge pe vai alpine nu ai ce cauta la acest concurs, cat de bun alergator ai fi. Am stat destul dupa altii ce se temeau de prapastiile din jur si coborau cu atentie pe corzi. De teama sa nu ma dezechilibreze careva, de coarda trageau mai multi, am renuntat la ea pe prima portiune. Salvamontisti asigurau aceste zone periculoase. La un moment dat se aude un strigat: „Piatra!” si un bolovan cat o minge de volei dat accidental la vale de un alergator mai grabit, venea spre noi. Isi schimbă directia si se duce exact spre coarda din apropierea mea. Cel care era pe coarda in loc sa actioneze rapid, sa se uite de unde vine pericolul, se lasa jos, nu-si acopera capul, statea asa, ghemuit…totul a durat cateva secunde. Incremenesc cu coarda in mana si privesc spre el, bolovanul in nicio secunda avea sa sara peste o stanca si ii venea direct in cap…dar Dumnezeu face o minune si bolovanul ocoleste stanca fara sa mai zboare prin aer si îi aterizeaza in zona soldului, unde avea acesta o borseta. Nu cred ca l-a durut prea tare intrucat borseta a amortizat lovitura. Pulsul parca imi revine, privesc mai sus de unde coborau continuu sportivi, apoi din doua salturi eram jos la baza peretului, nu simt coarda cum ma arde la maini pentru ca nu o tin strans…timpul curge mai departe, tot ce se intamplase se sterge din memoria tuturor…alte chipuri, alte mâini, aceeasi coarda.

Fug si pentru ca trebuie si sub impresia celor vazute…mereu privesc in urma mea. Sus, salvamontistii nu mai lasau pe nimeni sa se avante…il prind pe Matrix, cobor si cu Emanuel Guralivu un timp, la un moment dat suntem la Marele Grohotis. Aud din spate un zgomot puternic de coborare, un sportiv pe care nu-l mai vazusem, cobora printr-o multime de bolovani, in salturi. Daca l-ar fi vazut vreun arbitru l-ar fi descalificat. Ne anuntam unul pe altul si ne dam putin intr-o parte sa-i facem loc, privindu-l sa vedem daca este sanatos. Ma uit la picioarele lui cum se zbat printre bolovanii mari. Imposibil sa nu se fi lovit la glezne. Mai jos il depasim…

Ajung la refugiul Spirlea, aici era Cornel. Cat a muncit in ziua asta! A carat zeci si zeci de litri de apa, pe o panta de vreo 2km. Altruist a fost de cand il stiu! La refugiu a fost si coada la apa, fiind un punct important de revitalizare. Pana la Plaiul Foii, printr-o intamplare ma distantez de Matrix. Ajung la Plaiul Foii cu aceeasi sete desi de la Cornel si pana aici bausem mai bine de 1 litru de apa…mai multe pahare cu apa si energizant se duc rapid, ceva cascaval, banane si plec agale spre urcarea ce venea pana la refugiul Diana.

Cred ca au si lungit traseul pentru ca am mers prin locuri pe unde era poteca noua. Dar fiind o zona unde le scade moralul multora, chiar Lucian, organizatorul cobora strigand incurajari pentru participanti. Mai sus erau doi baieti ale caror strigate ar fi dezmortit pe oricine. Pe un punct panoramic erau cateva fete tot din echipa de organizatori care la fel incurajau alergatorii. Si totusi refugiul ăsta nu mai venea. Cand am ajuns am stat si pe acolo la apa…dupa care fuga la vale. Nu prea tare pentru ca era destul de inclinat.

Aproape de refugiul Diana…urcam de jos, din poienile care se vad…acolo este Plaiul Foii

La Coltul Chiliilor eram pe la 14:45 cu vreo 15-20 minute mai tarziu fata de anul trecut. Un jandarm, prieten cu Razvan, ma intreaba de el, ii spun ca nu l-am vazut, el ma intreaba daca am nevoie de ceva, ii spun ca nu, ii multumesc si alerg mai departe cu gandul: „Nu se mai vede odata, Zarnestiul asta”. Cand il vad parca prind puteri si alerg, alerg. Parea ca nu se scurteaza deloc distanta in ciuda faptului ca alergam. Asa ca trag frana de picior si continui la pas repejor cu ochii la o cruce veche, la munte, doar am inconjurat toata Piatra Craiului.

Coltul Chiliilor

Undeva mai in fata il vad pe Iulica si imi dau seama ca a patit ceva. Il ajung, il dureau tendoanele. Imi spusese dinainte, spera sa nu aiba probleme. Stam un timp de vorba, mergem la pas, apoi o iau inainte. Cred ca pe intreg traseul am intalnit mai bine de 50 de persoane ce aveau crampe sau ii dureau genunchii. Am patit si eu in 2009 sau 2010 o chestie asemanatoare la un concurs de biciclete. Am cazut cu bicicleta intr-o parte pe iarba. Nu mai imi simteam picioarele…nu le puteam indoi, nici in ele nu am reusit sa stau. Dar m-am prefacut ca este totul ok si am stat 20 minute sa imi revin. Asa ca stiam ce simteau cate unii intinsi pe jos… Partea buna este ca nu esti singur si mereu te ajuta cineva…

De la umbra masinii, loc unde ma instalasem dupa sosire, am privit in toate directiile…am fost si sa mai fac poze, Lucian si ai lui erau peste tot…o organizare de exceptie. Cursa Copiilor pe diferite varste, evenimente la Centrul Cultural. Pe langa acest centru stateau si multi copilasi de 7-10 ani, mai amarati. Asa m-am bucurat cand am vazut ca tinerii organizatori le umplusera bratele cu iaurturi si branza cu smantana. De aceea, si acest eveniment este atat de reusit…deoarece aceia care il organizeaza sunt oameni in primul rand nu doar organizatori. Toti traiesc intens momentul, au vorbe frumoase. MPC tine doar o zi, dar amintirea lui este vie un an de zile si abia astepti editia urmatoare…o zi in care vezi un colt de Romanie adevarata! Este putin lucru daca-i felicit pe organizatori, cuvintele sunt totusi mici…mai bine, sa ne vedem sanatosi si la anul! :))

Pe iarba, aveam un somn… 🙂

Elicopterul SMURD survola zona intregului traseu de concurs

Cum stateam si pozam, priveam…vad o persoana in stanga, adica era chiar ultima din stanga.  Il fac atent pe Matrix: „Uite-o pe doamna aceea pe care am pozat-o anul trecut” dar el nu isi mai amintea. In fata mea se interpunea cineva…dar parca mi-au inteles gandurile. Si omul acela a plecat din loc si doamna respectiva 🙂

Evident eu o vad mereu la sosire si nu pe traseu, pentru ca foarte probabil alearga mai repede ca mine :))

Cursa copiilor

Dupa sosirea lui Razvan, am iesit toti din transa…baiatul asta poate sa faca sa rada pe oricine, sa-i schimbe starea de spirit! 😉

In timpul coborarii spre oras, m-am uitat in spate si am vazut-o pe Cornelia David. Cand ajunge langa mine, imi spune „Hai cu noi!”. Eu ii multumesc, dar eram terminat :)) Un timp totusi ma tin dupa ea, mai la distanta, cam pana in oras…unde si pe acolo m-am luat mai degraba de mers decat de fuga :))

La o curba o doamna imi spune: „De ce sa te opresti acum? Uite dupa curba aia este sosirea”. Cam departe parea curba insa m-am pus in miscare mai cu talent…asa am trecut linia de sosire.  Nu stiu nici timp, probabil vreo 6 ore si „umpic”, nici loc :)) …pe acolo „in lotul spartanilor” :))

Organizatorii asteptau cu masa intinsa participantii…eu am luat drept azimut masa cu placinte, un loc pe banca si urmarea se intelege. Dupa care am intins pelerina pe iarba, la umbra unei masini si priveam cum soseau ceilalti.

Un concurs de placinte nu s-ar face :)) Nu ar fi avut loc de mine pe podium :)) Aici gata, eram in forma, uitasem de alergare…

Veteranii MPC soseau si ei unul dupa altul. La un moment dat il zarisem si pe dl. Stan Turcu. Dansul este nascut in 1948, va dati seama ce conditie fizica au…pe langa respectul tuturor.

Incurajand copiii…bucurie maxima pentru organizatori si copii

Un tata alergator, asteptat la sosire de copiii lui. Toti 4 au trecut impreuna linia de sosire

Unde vedeti oare asemenea scene? :)) Totul este frumos la MPC.

Maraton sub egida Salomon

Concurentii soseau la cateva minute distanta:

Nicio editie de MPC nu seamana una cu alta…mereu este altceva, mai bun

Banner pentru autoritatile nepasatoare

In sala Centrului Cultural

Se mai pot spune multe alte lucruri, nu ai cum sa acoperi un astfel de eveniment, mereu uiti ceva…sigur vor scrie si altii despre aceasta experienta folositoare si atunci nu se va pierde nimic!

Traseul de alergare montana…este de inteles de ce toti participantii ce incheie concursul, isi doresc cu ardoare medalia de finalist. Au muncit pentru ea, este simbolul efortului lor! Spectacolul, premierea, Pasta Party au tinut cu siguranta pana la miezul noptii. Medalia, contrar obiceiului, nu am agatat-o pe peretele plin de diplome si alte asemenea…pentru ca in acest an nu este locul ei acolo, ii trebuie un loc mai bun :)) De altfel, o am pe acea de anul trecut si o sa las loc pentru aceea de anul viitor!

Circula si un banc despre maratonisti si manelisti…am vrut sa-l pun ca si incheiere…dar l-am uitat! :)))))

Alergand la Maratonul Pietrei Craiului

A venit si aceasta zi pana la urma…de 1 octombrie, o zi care aducea o noua editie a celui mai vechi maraton montan al tarii.

La start sute de participanti, se discuta de peste 500 de persoane. Au fost prezenti cei mai buni alergatori montani din tara, sportivi de la cluburi, reprezentanti din lotul national, participanti la competitii europene, campioni la „Balcanice”…era normal sa fie asa, fiind cel mai dur si mai vechi maraton montan din Romania.

O organizare de exceptie…daca Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov si-a luat in acest an masteratul cu Marathonul 7500, Lucian Clinciu si ceilalti organizatori ai Maratonului Pietrei Craiului si-au dat doctoratul in acest domeniu.

Conform unor pronosticuri undeva intre locurile 150-200 ar fi trebuit sa fiu eu si alti prieteni :))

Alaturi de Razvan Tache  noul reprezentant al Outdoor Romania, o tanara speranta cu rezultate remarcabile pentru varsta lui. Venise si tatal lui, om extraordinar sa-l sustina…toti il apreciaza pe pustiul de 16 ani 🙂 Am avut un tricou original care nu retine umezeala, adecvat…al Diviziei sud-coreene Zaytun aflata in Irak, adus de un prieten 🙂 Multumesc 😉

In sfarsit, am ajuns vineri in orasul Zarnesti, de acolo se dadea startul in ascensiunea Pietrei Craiului. La sedinta tehnica desfasurata intr-o cladire mare, probabil Casa de Cultura, am aflat toate detaliile traseului, regulile competitiei. Ne-am ridicat nr. de concurs care avea atasat un cip pentru a se lua un timp cat mai exact la sosire, harta si profilul traseului, tricoul competitiei, toate acestea aflate intr-o sacosa cu numele fiecarui participant scris pe aceasta. In taxa platita era inclusa si o asigurare medicala…

A doua zi, la ora 9 se dadea startul. Pentru a se preveni orice accidentare sau iesire din traseu, politia locala, salvamontistii din Zarnesti si cei din Campulung, reprezentanti ai organizatorilor, Primaria si o multime de voluntari, au constituit un mecanism de supraveghere foarte eficient. Din cand in cand un elicopter survola muntii Piatra Craiului. Au fost multe puncte de control pe traseul montan cat si puncte de alimentare in care se gaseau o multime de lazi de struguri, banane, energizante…

Concurenti, o multime, si in fata si in spate, in zona de start

Din loc in loc pe traseu se aflau persoane izolate care au fotografiat concurentii din puncte fixe ore la randul.

Atmosfera a fost una de neimaginat, lume pe la porti strigand, turisti ce incurajau sportivii, in mijlocul strazii cetatenii aveau clopote si pentru fiecare concurent aveau o vorba buna…pe toate traseele turistice parcurse drumetii intalniti se opreau si ne spuneau cat mai este pana intr-un loc, cat mai este pana la un post de control, lumea aflata la iarba verde se ridica sa aplaude…a fost ceva atat de bine pus la punct care a impresionat pe toti, iar plusul a fost dat de atitudinea tipic ardeleneasca.

Nu se putea ajunge in zona de start decat dupa ce fiecarui concurent i se verifica echipamentul obligatoriu. Nu-l aveai nu luai startul. Am vazut si un aspect care arata cat de greu cantareste cuvantul organizatorului, Lucian Clinciu. Un sportiv renumit a incercat sa-si bage prietenul fara echipament prin poarta de acces…adica o procedura romaneasca. Din pacate pentru ei nu le-a iesit faza si cel fara echipament a fost trimis sa-si gaseasca echipament.

Buun! 🙂

Si la ora 9:20 s-a dat startul. Ingramadeala, fuga cat ne tineau picioarele, zbor pe langa portile oamenilor, se duc cei doi kilometri de asfalt, intram pe drum forestier, trecem de Fantana lui Botorog si ne incadram pe un drumeag spre satul Magura. De aici, s-a produs scurtcircuitul. Nu aveai cum sa depasesti pe nimeni, poteca fiind ingusta, si marginita de gardurile oamenilor. Primii trecuti au luat un avans considerabil, ceilalti au pierdut destul timp.

Drumeagul 🙂

A urmat urcusul spre o sa, trecerea pe la punctul „La Table” unde era punct de realimentare: hrana, energizant, apa. Si de aici urcus pana la Vf. Funduri cel mai inalt punct al traseului.

Stana Grind, la kilometrul 11 al maratonului

Dupa aproape o ora eram in creasta, in Saua Funduri

Si varful sus in ceata

Coborand de la varf…daca erai observat ca depasesti pe cineva in acest segment periculos, intins pe sute de metri erai descalificat

Coborarea pe corzi…astfel erau amenajate punctele periculoase

„Urmarire” prin jnepeni

Coborare dificila printre bolovani

Prin Marele Grohotis al Pietrei Craiului, dupa o coborare urma o urcare 🙂

Si am ajuns din urma un domn cunoscut, ce purta tricoul national. Aici este pe drumul spre cabana Plaiul Foii unde era un alt punct de alimentare. Urma o noua urcare abrupta ce a demoralizat pe multi…spre refugiul Diana.

Diana asta este una dintre cele mai injurate femei :)))

Am urcat la refugiu apoi am coborat la Schitul Coltul Chiliilor. Nu as putea spune ca am alergat la randament maxim ca nu s-a putut…dar de aici am fugit ca din pusca spre orasul aflat la circa 10 km.

Orasul Zarnesti

La vreo 5-10 minute dupa ce am ajuns. Cei 41 km i-am parcurs in 5 ore si 46 de minute, adica pentru mine inseamna un timp mare…cele 46 de minute nu aveau ce cauta. Imediat ce am ajuns organizatorii te luau in primire, daca esti ok, iti dadeau un pahar de energizant, iti luau ei nr. din piept, te invitau la un cort unde se serveau placinte diferite, iaurturi, struguri, banane, etc…in cantitati industriale. Daca eu m-am saturat de placinte cu mere va dati seama cat au muncit oamenii acestia…adica eu mananc o tava de placinte cu mere odata :)))) Altceva nu mi-a trebuit 🙂

Si dovada ca pustiul de la Outdoor Romania chiar alearga bine

Primul din stanga este Toma Coconea, cel care s-a clasat pe al doilea loc la un concurs european ce a tinut de prin Elvetia pana la Monte Carlo. Cel din mijloc este un bun prieten de al sau care avea o problema la un genunchi, astfel ca Toma si un alt amic au plecat sa-l sprijine.

Pe drum au mai incurajat si alti concurenti, epuizati de atata urcat si coborat printre bolovani si rape, fara resurse dupa ce urci si ocolesti un intreg munte. Unui prieten i-a spus: „Hai ca intri in primii o suta, gandeste-te ca dupa tine mai vin inca 500” :))

Nu as putea spune cine ar fi avut sanse sa castige si cine nu…totul a tinut de cat de repede ai reusit sa iesi din marea majoritate. Ai fost printre primii 20-30 si ai rezistenta fizica atunci nu mai poti fi ajuns de catre cei care trec de 50. Sunt puncte de blocaj, unde un concurent nesigur tine in loc alte zeci, se pierde timpul…

Doamna din imagine este una dntre cele mai bune maratoniste din tara…am vazut-o la multe competitii sportive

Dupa parerea mea…cea mai frumoasa maratonista prezenta la acest concurs 🙂 Nu stiu cine este sau ce loc a ocupat, dar cum ma jucam eu cu aparatul foto, am observat-o prin zona

Intre timp, adica pana la incheirea maratonului s-au desfasurat si curse ale copiilor, pe categorii de varsta, fugeau viitorii sportivi de iti era drag sa te uiti la ei 🙂

Si pana seara concurentii tot soseau

Dupa venirea pe primul loc a lui Adi Bostan, singurul care castiga orice astfel de competitie in tara, sportivii au inceput sa soseasca dupa un minut, doua, cinci. Nu cred sa fi fost diferenta de 10 minute intre primii 150 de participanti

Si medalia mea a ajuns la locul potrivit alaturi de altele, plus diploma cu locul 35…foarte departe. Cu putin noroc intram in primii 20 dar in niciun caz in primii 10, la categoria Regina cum o numeau organizatorii…

Tricoul competitiei

Deci maratonul acesta s-a desfasurat pe suprafete accidentate, a reunit toata elita sportiv-montana a tarii, a avut o organizare fara cusur…dupa ora 18 ne-am dus la Casa de Cultura sau ce o fi cladirea aceea…unde se serveau paste cu branza si sos, in sala o doamna inimoasa conducea un ansamblu folcloric care a oferit un spectacol neasteptat.

Surprizele s-au tinut pana la miezul noptii…o formatie de dansatoare parca fara oase a stat pe scena cam o ora, toata sala aplauda. Nu ai crede ca un oras mic cum este Zarnestiul este atat de plin de viata. Au fost premiati cei mai in varsta maratonisti, cei cu varste peste 50 de ani, m-am bucurat sa-l vad pe scena pe dl. Stan Turcu, un om extraordinar si pe care il apreciez foarte mult…

Organizatorii au consultat datele personale ale inscrisilor si au dat un cadou participantului nascut intr-o zi de 1 octombrie, a fost premiat si Dinu Mititeanu cel mai experimentat om de munte al tarii, cu peste jumatate de veac prin muntii tarii.

Pensiunea Hora cu Brazi a oferit un sejur celei mai varstnice maratoniste si celui mai varstnic maratonist.

Toti concurentii grupati pe categorii de varsta au fost invitati pe scena, strigati la microfon, poze de grup, invitati speciali care au vorbit despre actiunile lor de montaniarzi…au fost atat de multe lucruri incat sigur fara voie am omis din ele.

S-au pierdut lucruri, telefoane, etc,  cine le gasea nu le pastra, ci le ducea la organizatori care anunta la microfon. In concluzie, ce pierdeai ti se returna deoarece cineva il gasea pana la urma. Chestiile astea de bun simt, lucruri normale vazute drept prostesti de altii care traiesc fara a pune pret pe ceva, ma fac sa cred ca sutele de tineri sau mai inaintati in varsta prezenti la acest concurs, pot schimba cate ceva in jurul lor.

La un moment dat, stateam cu alti prieteni: Razvan Alexe, Cornel Spiridon seful CPNT-ului, etc, pe spatiul verde la un suc, o bere, fiecare ce vroia si discutam. Nu mai stiu ce vorbeam dar astfel de clipe as vrea uneori sa dureze mai mult…poate ca dureaza doar o zi tocmai pentru a pastra amintirile mai puternice!

Cred ca asta a fost ultimul maraton din 2011, urmatorul este la anul prin luna mai :)!

Multumesc celui care a rezolvat toate problemele ce tin de participarea la un maraton atat de complex ca acesta…Numele lui? Vlad Oprea, primarul Sinaiei 🙂

Start la Maratonul Pietrei Craiului

Diseara pe la ora 20 va fi sedinta tehnica cu toti participantii…cateva sute 🙂

Sedinta va avea loc in orasul Zarnesti. Maine, la ora 9 se va da startul in cea mai renumita competitie montana a tarii. Organizarea este ca la carte, nu este loc de greseli, aceasta fiind una dintre caracteristile evenimentului. Suplimentar, inainte de inscriere concurentii au fost triati. Printr-o aplicatie, fiecare a trebuit sa raspunda intrebarilor organizatorilor. Ulterior daca erai acceptat primeai un mesaj de confirmare.

Pe multi i-a nemultumit acest test…dar mai bine sa fie nemultumiti si sanatosi acasa, decat altfel. Maratoanele montane nu sunt alergari prin parc, sunt competitii de anduranta, solicitante.

Pentru ca pana duminica nu o sa mai scriu nimic pe aici am postat mai multe…articole.

Multumesc celui care mi-a rezolvat toate problemele legate de participarea mea la MPC, incluzand in acestea deplasarea, cazarea, etc. Il veti afla duminica 🙂

Printre „adversari” se numara castigatori renumiti de maratoane, sportivi de performanta, reprezentanti ai tarii peste hotare…sunt multi foarte bine antrenati, va fi asadar un concurs la care va fi prezenta toata elita sportiv-montana din tara.

Pana acum, la ultimele 4 astfel de concursuri am luat locurile: 5,9,7,4…ca amator. Nu am timp de anabolizanti, antrenori, alte chestii, particip sa vad cat pot, si apoi e nasol ca nici Sinaia si nici Busteniul, orase de munte, nu au reprezentanti in astfel de competitii.

Acesta este profilul detaliat pe kilometri, altitudine, al maratonului din Piatra Craiului publicat pe site-ul alpinet de catre Ady Beleanu

Si profilul publicat pe blogul maratonului

Foarte probabil va fi un start fulminant, toti sportivii cu pretentii vor incerca sa se depaseasca unii pe altii, va fi o cursa de cateva ore. Desi nu am mai parcurs traseul acestui maraton si mi s-a spus ca in peste 5 ore poate fi finalizat, parca nu as crede sa ajung la 5 ore 🙂

Si o poza de toamna…pana duminica 🙂