Taxa in traseul spre Urlatoarea; Ursii si reciclarea

Exemplu de civilizatie la intrarea in Parcul Natural Bucegi spre Cascada Urlatoarea. Este exemplu pentru ca e greu de crezut ca poate fi pusa in aplicare o astfel de masura. Cine stie cate discutii sunt cu unii turisti. In special cu aceia care vin cu doza de bere sau boxa in maini. Dar e frumos cand vezi tineri educati care stiu exact despre ce e vorba si nu stau pe ganduri: platesc „enorma” suma de 10 lei pentru 3 luni.

Masura aceasta ar trebui dublata de prezenta unui echipaj al Jandarmeriei Montane.

Azi am parcurs un traseu cu plecare din Poiana Tapului spre Cascada Urlatoarea-Valea Spumoasa-Busteni si am vazut ce se intampla.

Mie mi s-a parut ca la capitolul educatie tot tinerii sunt mai in fata. Cei peste 50 de ani, au prins si alte vremuri si unii dintre ei sunt deprinsi cu altele 🙂

Mereu am sustinut colectarea acestei taxe pentru ca sunt niste bani din care se pot face multe pentru Parcul Natural Bucegi. Nu trebuie sa te mai rogi pe la ministere/ institutii… O colectare eficienta reduce gradul de depedenta si banii se intorc in Parcul Natural. Este important ca banii sa ramana pe plan local nu sa se rataceasca pe vreun traseu institutional si sa ajunga la Administratia Parcului injumatatiti etc.

Noi ne-am continuat traseul remarcand aspecte ale eternului conflict om-urs. Pai cum sa mai stea ursul in padure cand ii faci asa habitatul:

Intre Valea Cerbului si Valea Vanturisului sunt sute de drumuri de scoatere arbori.

Anvergura exploatarilor este atat de mare pentru ca aceasta este direct proportionala cu interesele. In spatele unui asemenea fenomen stau institutii de mediu care legalizeaza orice taiere, absolut orice se intampla are justificare legala. Ici-colo se mai arunca praf in ochii celor care fac sesizari si se dau 1000 lei amenda sau vreo 2000 lei. E ca puricele pe langa elefant.

Este o combinatie intre ministerul Mediului si asa zisa Casa Regala care detine padurile din aceasta zona. Nu se ia nimeni de ei, nu are cine sa se ia. Iti ia padurea din fata ta cu acte. Normal ca nu este nici a mea… ba’ dar eu cred ca e a noastra, a tuturor.

Acum sa nu creada cineva ca nu i-ar lua Politia, Jandarmeria, Garda de Mediu/Forestiera la intrebari. Numai ca raspunsurile sunt simple: padurea este a Casei Regale, actele de exploatare sunt in regula. Care e problema ca „se exploateaza”? Pai, eu cred ca oricate acte ar exista, asta nu este exploatare de padure. Astia strica tot, afecteaza tot ce misca in Abruptul Prahovean.

Putin mai jos de intrarea in traseul spre Urlatoarea se afla un spatiu de depozitare deseuri:

Un spatiu fara usa/poarta, fara un acoperis metalic. O invitatie pentru ursi.

Ursii trag sacii de gunoi si, dincolo de apa, -ca este un parau (Valea Jepilor) intre spatiul de gunoaie si padure-, intreg versantul e presarat de gunoaie.

Nu doar atat, astia cu exploatarea au facut drum si pe acolo, direct prin apa, ca na, nu are ce sa se intample. Unii vin in control si altii arata actele. Se intalneste „Buna ziua!” cu „La revedere!”.

Drum prin apa

Romania, te iubesc, Recorder… pistol cu apa. La cat de mare e prada, aici e vorba de altceva.

Chestia asta, imprejmuirea, reprezinta solutia I.C.A.S-ului.

Adica, ei cred ca asa ursul e tinut la distanta de gunoaiele produse de om. Masura este… si aici il citez pe un bun comerciant dintr-o discutie de acum cativa ani, evident in alt context: „ca apa minerala, nu face nici bine, nici rau!” :))

Cetateanul, nu stie sa manevreze acoperisul si acesta ramane deschis. De fapt, acoperisul ramane deschis pentru ca oamenii nu stiu sa deschida portile/usile. Nu cred ca in tot Busteniul sunt 100 de persoane care sa stie sa foloseasca corect chestiile acestea. Eu cand am vazut, am zis: ce prostie! Oamenii in varsta nu o sa manevreze asa ceva!

Problema cea mai mare este aceea ca la Busteni incepuse un fel de educatie in domeniul reciclarii, oamenii separau pet-urile, dozele, cartonul. Usor-usor se faceau pasi in directia responsabilitatii. Acum nimeni nu mai face asa ceva, pentru ca nimeni nu sta sa deschida usa cu usa. Acum totul se arunca la gramada in toate spatiile imprejmuite, prin acel loc deschis. In imaginea de mai sus sunt doar 2 spatii dar in oras sunt si cate 6 spatii. Poti sa vrei tu sa reciclezi ca e degeaba, altul inaintea ta umple pubela cu de toate.

Credeti ca televizorul din imagine nu ajungea el in pubela? Nu a incaput pe unde este acel acoperis si cum usa nu se stie a se deschide a fost abandonat in apropiere.

O solutie ar fi vopsirea/semnalizarea spatiilor in care trebuie sa arunci numai plastic sau numai carton, sticla etc. Altfel, totul e inutil, alti bani pierduti. Din solutie anti-urs a devenit tot o solutie anti-mediu!

In fine, la final si niste poze mai frumoase:

Fundatiile unui fost stalp de funicular

In concluzie,

Explicatii la toate pozele nu am mai scris pentru ca site-ul este un alt nivel. Este jignitor pentru audienta sa scrii intruna denumiri intalnite pe toate potecile.

O sa distribui si pe facebook, de regula nu mai fac operatia asta, pentru ca nu vad la ce ajuta. Ce mai trimit pe facebook este doar ca idee/informare/fapt divers. Cum la inceputul articolului este vorba de niste oameni care sunt la serviciu, cred fac un lucru necesar pentru viitorul ariei protejate, distribuind 🙂

Am mai vorbit de imprejmuiri anti-urs… pai, inainte de a scrie am si in minte finalitatea. Nu stau sa se intample ceva ca am scris eu aici, mare scriitor…

Ma tot intreaba cate unii daca m-am vaccinat. Da, evident, dar nu am scris ca sa nu para un motiv de lauda cand toata treaba este simpla, normala. A doua zi dupa vaccinarea cu Moderna am avut cam toate reactiile adverse. Acum, ca sa nu supar pe nimeni, o bag pe aia cu „asa e cand iti bagi cip” 😉 Dar noroc cu Bill Gates ca am internet nelimitat… trebuie sa fac doar ce spune el :)) Cred ca luni ma seteaza pentru un traseu pitoresc, poate am banda suficienta si pentru un gratar, ca eu de ce sa nu particip la incalzirea globala… 😉

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

    1. Asemenea! Hristos a Inviat!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Marius spune:

    Hristos a înviat! Ma bucura taxarea,insa ar fi fost mai bine sa se ia fara bani fizici ci prin SMS ca in Piatra Craiului.Banii sunt ” ochiul dracului” si nu o sa stea nimeni sa confrunte turistii cu incasarile.Acum toti au tel. la purtător.Cu gunoaiele sunt si eu înverșunat .Am propus la Comprest sa-mi aduca 3 pubele in care sa sortez eu gunoiul.Mi-au adus saci si un calendar cu zilele de colectare.Bine si asa,insa trebuie sa facem un efort.Spalatul sticlei,vor carton curat nepatat de grasime,vopsea,etc.TREBUIE DOAR PUTINA BUNĂVOINȚA atit.Si cum spui si tu cei care vin cu dozele intr-o mina si boxele in cealalta nu vor face acest efort.Consider ca amendarea cu sume consistente ar fi solutia. O zi minunata si senina iti doresc.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Adevarat a inviat! Foarte buna ideea de a plati prin sms dar trebuie totusi cineva care sa verifice pe trasee, daca acest lucru s-a si intamplat; adica, plata. E bine, la Busteni, de cand cu noile imprejmuiri s-a oprit sortarea. Oamenii nu mai vad in ce arunca gunoiul.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.