Pana la urma… nu e doar prima zi cu zapada din aceasta luna ci si prima cu zapada mai serioasa din acest sezon. A nins pana pe la pranz si sa speram ca mai ninge.
Asa ca, am plecat spre Manastirea Caraiman intr-o plimbare… cand promiti ceva copiilor trebuie sa si faci 🙂
Locul de veci al parintelui Gherontie
Un asezamant religios care trebuie promovat ca o carte de vizita a Busteniului. Noi, la Busteni, nu am facut niciodata un turism serios, de niciun fel. Strategii au fost dar nu a avut cine sa le implementeze pe termen mediu sau lung. Ar trebui vorbit de o astfel de manastire grandioasa si de tot ce are Busteniul. Hai ca nu am pierdut chiar totul; au fost instrainate cantonul Schiel, Crucea de pe Caraiman, apele, orice petec de pamant al orasului etc…dar a mai ramas cate ceva.
Cine ar fi crezut ca ni se vor bifurca drumurile sau potecile?
Astazi avem o alee civilizata, cu balustrada, care accesibilizeaza zona manastirii… pe langa drumul de acces auto.
Aspect din trecutul Busteniului perpetuat pana astazi. Mai sunt localnici care inca mai cresc animale…