Ma gandesc cum sa incep mai bine, ca sa sune cat mai echilibrat.

Mersul pe bicicleta prin judetul Prahova si nu numai, in cautare de obiective, monumente, file de istorie, precum si pasiunea, studiul nu in ultimul rand, iti formeaza o anumita deprindere; sau poate nu doar una, ca sa fiu „modest”. . Contactul fizic cu natura, tu pedalezi si peisajele se deruleaza, le simti, le auzi, le vezi… adica e diferit de masina. Asta daca rulezi la peisaj cum zic si fac eu; ca altfel, te poti sui pe bicicleta si pedala intre orasul A si orasul B, chipurile faci miscare sau bicicleala sau cum se mai zice.

Prin anumite zone istorice incerc sa-mi imaginez cum aratau drumurile, ce faceau oamenii intr-o zi si alte chestii/intrebari pe care un om normal cred ca nu si le pune.

Intr-o zi, priveam pe geam, dintr-un tren. Dupa vreo ora de privit, daca vreti sa stiti ce priveam, ei bine, priveam orice :)) mi se lipesc ochii de o inaltime. Pozitia, vecinatatile, ma implica imediat in actiune numai ca… dupa 3-4 secunde peisajul dispare in urma trenului ascuns de vegetatie. Si totusi, vazusem…

Deschid Google Maps, nu se incarca, nervi, agitatie, palpitatii… nu era semnal. Vine si semnalu’ si gata, vad si eu pe unde sunt. Ma declar convins ca in trecut acel punct strategic nu avea cum sa nu fie ocupat, locuit.

Ajung acasa cu bateria low-low si deschid pc-ul. Mai pierd vreo cateva ore cu zona, calcule, oare cum arata acum 10-20 ani, oare exista vreo referire ceva, la zona in cauza? Eu ma intreb si tot eu imi raspund… „cine naiba sa stea de astfel de prostii”…

Oarecum ma motivez ca ajung primul acolo cu o astfel de idee. A doua zi, las totul, chiar si treburi importante, iau trenul si cobor in cea mai apropiata gara. Nu era chiar cea mai apropiata pe motiv ca in trecut am fost „olimpic la matematica” :)) Compensez rapid cu placerea mersului pe jos.

Strabat desisuri si padure si ma opresc in fata unui camp enorm plin de porumb necules. Eu ma uit la porumb, porumbul la mine. Era cam frig, era si ceva vant dar parca prea se misca porumbul mai repede decat sufla vantul. Nu era niciun mister, cete de mistreti se fugareau prin porumb, erau in lumea lor. Si eu care voiam sa o iau direct prin porumb, mi se parea mie ca e important sa tin directia :)) Nu mai intru, ocolesc pe la margine, apoi iar prin padure. Da, duminica 17.11.2019 cat vezi cu ochii un camp de porumb necules ce va putrezi acolo. Sau poate de aceea il tine proprietarul, pentru mistreti.

Ajung murdar de noroi la locul vazut cateva secunde dintr-un tren 🙂 Suna nebunesc!

Vad zona si… cum le aranjeaza Dumnezeu pe toate 🙂  pentru ca am ajuns acolo la fixul fixului 🙂 Toata zona era plina de sute de gropi facute pentru impadurire, cu certitudine sapate cu o zi in urma. Era frig, sufla vantul, dar tot am stat acolo vreo trei ore, stricand absolut toata munca acelora care vor sa impadureasca. Ei au sapat si au scos pamantul, eu risipeam tot ce era scos… Si daca ma prindeau pe acolo :)) Nu au ramas prea multe gramezi de pamant necercetate… Na, il vor aduna si ei. Cate nu se fac in numele stiintei 🙂

Concluzia, nu-i asa?

Pai… o asezare posibil getica peste care s-a suprapus ceva medieval.  Ici-colo urme de locuire, metal, ceramica, mai greu de observat pentru cei care nu au tangente cu domeniul. I-am spart la faza asta :))

Iau tot ce am gasit, stabilesc coordonate si vine a treia zi. Prima e cu trenul, a doua la fata locului. Ajung la usa unui primar ca asa spune legea, predau totul si gata, nu mai e treaba mea. Cei care sunt abilitati sa vina sa cerceteze, sa declare zona sit…

Sunt sigur ca la primavara, o sa mai treaca un alt tren din care iar o sa cobor :)) Dar nu acolo…