A venit primavara, au iesit ghioceii, s-au trecut ghioceii, infloresc merii si corcodusii, apare frunza la fag, e cald, se topeste zapada de pe versantii muntelui. Ne uitam cum primavara se instaleaza cat mai bine… ca dupa cateva zile sa vedem ca a venit tot iarna 🙂
Sa vedem, oare, asa a fost si in alti ani, la sfarsit de aprilie? Zic sa ma uit din 2010 incoace prin arhiva blogului.
Pai, in 2010, spre sfarsitul lui aprilie, mai era zapada pe munte dar niciun pic in Valea Prahovei sau pana pe la 1700 m altitudine.
Imagine din 18.04.2010. In 2017, acest peisaj l-am pozat pe 2.04. Deci, daca vom compara 2010 cu 2017, se poate spune ca in 2017, aici la poalele Bucegilor, primavara a venit mai repede cu circa 2 saptamani.
Fapt confirmat si de o alta imagine:
Acelasi peisaj din 2010, l-am intalnit in 2017 undeva in apropiere de 10.04. Adica am trecut prin acest loc pe 8 sau pe 9.04.2017.
In 2011, pe la sfarsit de aprilie mergeam in Poiana Vanturisului, daduse coltul ierbii pe muntii Baiului, pe Bucegi mai era zapada in special pe vai si pe Platou. Foarte putina prin zona Pestera-Padina, deloc in muntii Diham si Paduchiosu, iar intr-o zi ca azi, de 20, dormeam langa un ulm inflorit.
Totusi, iarna a mai dat semne si in perioada 15-17.04.2011 si Bucegii aratau asa:
Este cam acelasi peisaj ca in 2017. In Valea Prahovei aveam acest peisaj pe 16.04. in dimineata primei zile de Paste. Diferenta este ca vremea dupa data de 17.04. in 2011 s-a incalzit iar in 2017 s-a racit considerabil 🙂
In 2012, vorbeam tot de primavara… Ne uitam la ghioceii si la leurda din Poiana Stanei:
Poiana era plina de ghiocei si branduse
Comparativ, venirea primaverii pe aici, seamana in 2010 si 2012.
Si pe platou era zapada, vazusem pe 16.04.2012 schiori in drum spre Piatra Arsa. Totusi, zapada nu mai era cine stie ce:
In anul 2013, zapada era destula de Bucegi dar vremea in Valea Prahovei era peste asteptari. Oamenii au dus animale la pascut, am vazut bureti negri, ceea ce in 2017 nu am observat.
Oricum, traseele pe Jepii Mari si Jepii Mici erau pline de zapada…
In 2014, aceeasi ciudatenie, iarna in toata regula pe Bucegi si primavara frumoasa la poale:
Pe 21.04. era atat de bine ca deja ieseam in natura 🙂
Intr-o zi ca azi eram pe aici. Daca nu ar fi nins, si azi in 2017 era acelasi peisaj, la vegetatie ma refer.
La fel, daca nu ningea, acelasi peisaj ar fi fost si in zona Poiana Stanei. Anii 2014 si 2017 seamana pana la un punct.
In 2015, la sfarsit de aprilie leurda era mai mica, inflorea irisul pe care-l dadusem unei cunostinte, urzicile erau mici, abia apareau frunzele fagilor. In acest an, primavara, fata de 2017, a venit mai tarziu cu o saptamana, doua.
Padure spre gol alpin, muntii Baiului
Asa erau urzicile pe 23.04. In prezent, ele sunt sub zapada dar mult mai mari si nu se mai culeg.
Iar pe Bucegi era zapada consistenta, dupa procedeul sus iarna si jos primavara:
Anul trecut, in 2016, spre sfarsitul lunii, primavara era la ea acasa. Se curata poteca regala de la Sinaia de frunze, se curata cimitirul eroilor de pe Valea Rasnoavei din Predeal, in Predeal chiar venise primavara. Pe 26.04. faceam poze de la Floresti-Prahova spre Bucegi, iar pe 18 aprilie realizam un traseu fain pe Bucegi. Primavara in 2016 a venit mai repede decat primavara din 2017 🙂
Sfarsit de aprilie 2016 la Predeal. Vedem fagi inverziti… Si daca nu ar fi venit zapada acum in 2017, tot nu inverzisera. Deci, chiar a venit mai repede primavara anul trecut.
Imprejurimile Predealului, pe aici facusem cunostinta cu un urs. Inverzisera si zadele…
Spre Bucegi pe DJ 713, pe 18.04. Se observa cum inainta primavara in altitudine pe padurea din dreapta. Clar, cu o saptamana cel putin, venise primavara mai devreme in 2016.
Zapada pe culmile inalte ale Bucegilor
Concluziile?
Pai, zapada a fost mereu pe Bucegi in aceasta perioada, mai ales pe vai si pe Platou. Primavara a venit mai devreme sau mai tarziu cu circa 2 saptamani. Dar, cel putin in acesti ani prezentati, niciodata nu a fost zapada la poalele Bucegilor. Acum, totul este alb imaculat, fiecare creanga, casa, gard, are mantie alba:
Foarte interesant de văzut evoluţia anotimpurilor în timp. Cam tristă concluzie…
ApreciazăApreciază
Foarte interesant. Sa mai faci articole de acest fel.
ApreciazăApreciază