6 ani de Bucegi Natura 2000

Bine ati venit! 🙂

Acesta este articolul cu nr. 1560.

Se implinesc astazi 6 ani de la infiintarea acestui blog. Sunt ceva ani, nu?

In acest an pot scrie ceva, anul trecut nu am reusit. Am scris doar un titlu, pentru ca 2014 a fost pentru mine un an greu, lung cat trei ani. Asa mi s-a parut, asa il consider.

Va multumesc tuturor acelora care an de an ati fost aproape de acest blog, de mine, de munte, de tot ce am scris sau de ce fac… cu bune si mai putin bune!

Azi, la un asemenea moment va voi vorbi despre un proiect inceput si dus cu bine pana la final. Nu este vorba de proiectul BucegiNatura2000. El tot continua…

Este vorba de aparitia unui Manual de Constiinta Publica. El se adreseaza comunitatilor locale din Valea Prahovei si celor care iubesc muntii Bucegi, precum si tuturor celor care vin la intalnirea cu istoria prin turism in aceste zone. Acest manual este imbracat cu mantia ghidului turistic, istoric, cultural-religios si poarta denumirea de „100 DE PASI IN TIMP – UN ALT FEL DE GHID DESPRE VALEA PRAHOVEI SI PARCUL NATURAL BUCEGI”.

Cartea are doi autori, d-l eu 🙂 adica Adrian C. si Doamna Mariana F.

1

100 de pasi in timp… se traduce prin 50 de capitole despre Valea Prahovei si 50 despre Bucegi. In paginile cartii nu veti gasi descrieri largi de obiective turistice clasice, gen Pelesul, nu stiu ce alt castel, cascada Urlatoarea, cabane, trasee turistice. Veti gasi mici aspecte referitoare la aceste obiective sau deloc. Dar ce veti gasi atunci, nu? 🙂 Eu cred ca dupa ce veti inchide aceasta carte de aproape 500 de pagini, bogat ilustrata, veti vedea intr-un alt mod aceste locuri deosebite de pe la noi, si de ce nu, poate si viata… Mai vorbim dupa… 🙂

Subiectele nu sunt clasice, s-a studiat prin arhive, carti, muzee si mai ales pe teren, pentru a alcatui o carte in care cei din prezent sa constientizeze pe langa ce trec… locuri si lucruri care mor in picioare langa noi. Cartea aceasta s-a scris cu binecuvantarea unui Arhiepiscop si a mai multor stareti de manastiri, sub influenta lui Dumnezeu, cu ajutorul mai multor persoane, parti din sufletele lor le veti gasi prin carte. Minuni, desi celor care au ceva de impartit cu Biserica si cu Dumnezeu li se va parea deplasat ce spun, s-au intamplat pana in ultima zi cand cartea a plecat la tipar. Ultima chiar de Sf. Parascheva, pe care o priveam zugravita in Biserica Domneasca din Busteni, in cateva minute de la spunerea unei rugaciuni. Poate in alta zi voi vorbi despre toate acestea.

Cuvintele de la Prefata apartin unor persoane din diferite domenii de activitate. Din domeniul religios am considerat ca I.P.S. Casian cu care am fost pe Bucegi, nu are cum sa lipseasca. In domeniul salvarilor montane-Salvamont, din Bucegi, nu exista un personaj mai serios ca Geo Badea de la Salvamont Dambovita. La Turism, in opinia mea cel mai bun este d-l Paul Popa, seful Centrului de Informare si Promovare Turistica din Sinaia, omul care a fost cu standul Sinaiei pe la tot felul de evenimente nationale si internationale, care a sustinut editari de harti, vederi etc, un profesionist. Ca om al legii va impartasi cuvintele sale cu dvs. seful Jandarmeriei din Valea Prahovei, d-l col. Petrescu Nicolae. Trebuia cineva si din domeniul administratiei publice, adica un primar, intrucat aceasta carte acopera zona Predeal-Posada, dar si zonele din Bucegi ce tin de Bran, Moroeni, Rasnov. Conditiile ca un primar sa apara in cartea aceasta au fost acestea: fara poza, fara cuvinte de lauda, fara referiri si trimiteri la politica, fara pretentii de a fi mai in fata sau mai in spate. Cu alte cuvinte am cautat omul din spatele functiei, nu sa-mi bat joc de munca noastra si a altora, construind ceva pe elogii aduse altcuiva. Mai mult de atat si spun asta acum, am fost total contrariat de afirmatia ca aceasta carte ca sa apara intr-un oras trebuie sa aiba firman de la edilul-sef. Adica orice se face trebuie sa fie initiativa unui singur om, altfel nu se poate face. Niciodata nu am sa accept asemenea jignire, asemenea ingradire. Mai bine platesti cu viata decat sa te intorci iar in regimul stalinist. Ca atare, singurul primar de bun simt, cu calitati compatibile cu aceasta carte si cu care am putut dialoga normal, fara sa fie nevoie sa se suie in picioare pe fotoliu si sa se bata cu pumnul in piept ca el este primar… a fost primarul din Sinaia, d-l Vlad Oprea. Acestia sunt oamenii care deschid manualul de constiinta publica „100 DE PASI IN TIMP…”

Mai bine de o luna de zile, am asteptat si cuvintele d-lui director Horia Iuncu, pentru a fi si un reprezentant al mediului. Dansul desi a primit toate detaliile in scris si mi-a promis ca maine, poimaine sau luni, marti, nu a reusit sa faca parte din carte, nereusind sa scrie un rand. Avea si tot felul de probleme de serviciu in acea perioada dar na… nu a fost sa fie. Pentru cartea de la anul, le voi deranja pe doamnele de la APM Prahova, femeile pot fi mult mai serioase ca barbatii, am observat asta in multe cazuri. Nemaiexistand timp, sa ma adresez lor pentru aceasta carte, veti gasi doar 5 opinii la Prefata.

In scrierea acestei carti am plecat eu si Doamna respectiva animati de ideea de a lasa ceva in urma noastra, pentru ceilalti. Proiectul a fost unul personal si nu a urmarit vreun interes. Am dorit sa adunam toate marturiile, descoperirile intr-un tot si sa le punem gratuit la dispozitia factorilor abilitati, a scolilor, bibliotecilor, muzeelor. Scrierea cartii a inceput din ianuarie-februarie 2014 si a durat pana in septembrie 2015, survenind tot felul de modificari si actualizari. Costul de tipar fiind unul destul de mare, am fost sprijiniti de mai multi oameni care au inteles exact ce facem. Ei ne-au ajutat sa punem la dispozitie gratuit, cartea grupului tinta. Pentru ceilalti este disponibila la pretul de tipar.

Peste aceasta initiativa pe care am dus-o la capat, exista in pofida costului mare pe exemplar, o cerere mare de carte. Cand am primit primul exemplar de la tipografie, sa-l studiez sa fie totul cum trebuie, eram deja blocat de telefoane, mailuri, toate ale celor care voiau cartea. Aveam banii doar pentru cele care trebuiau duse gratuite. Cum la loto nu castigasem 🙂 nu aveam cum sa multumesc atatia oameni. Nici nu am indraznit sa scriu ca am primul exemplar. Chiar daca mi-am luat o pereche de blugi dupa o jumatate de an, chiar daca as fi facut nu stiu cate economii, poate pe cativa ani 🙂 nu as fi reusit sa acopar costurile de tipar. La tipar un exemplar costa 100 lei.

Totusi s-a intamplat ca banii pentru toate comenzile de pana la aceasta data sa existe. A sunat cineva si i-a oferit, urmand sa-i recupereze dupa ce se aduna la loc. Va dati seama ce OM este cel care a facut asta! Nu am scris cartea pentru a scoate bani, eforturile noastre niciodata nu se vor compensa material, pentru ca nu am gandit in astfel de termeni… multumirea noastra este alta, cu totul alta.

Imi pare rau sa va dezamagesc dar nu cred ca va fi nicio lansare de carte si multumim special Primariei din Sinaia si celor care ne-au oferit diverse spatii fara niciun cost sau idei pentru un astfel de eveniment. Am sa va spun si de ce. Eu sunt un om dificil, si greu si simplu de inteles, depinde cum ma vede fiecare. Am invatat din scrierea acestei carti foarte multe, am intalnit oameni extraordinari, am trait foarte multe chestii negative si la fel de multe bucurii. Nu vreau sa ma preamaresc in fata unor oameni, fie ei si persoane dragi, prieteni. Imi este bine in banca mea. Stiu ca eu si Doamna Mariana, am facut ce trebuia si atat. La anul cand vom mai incheia o carte, vom face o lansare. Pana atunci ne veti cunoaste mai bine din cartea 100 DE PASI, ne vom cunoaste mai bine!

Ce spune insa despre carte, specialistul in turism, d-l Paul Popa de la C.I.P.T. Sinaia, o opinie avizata:

„Iata, ca, in peisajul tipariturilor pentru turism, apare si o noua formula de prezentare a zonei noastre turistice, un alt tip de „ghid turistic”, care urmareste cai noi de promovare, cai nebatute pana la aceasta aparitie. Autorii – Mariana F. si Adrian C.- dovedesc in paginile lucrarii ca ineditul este la el acasa, aici la noi, si ca, locuri aparent banale, carora putina lume le acorda atentie sunt, de fapt, locuri importante, din multe puncte de vedere. Documentarea impresionanta efectuata de autori merita toata lauda. Sunt aduse la lumina locuri, oameni, intamplari, evenimente marcante din istoria acestei regiuni, si ele nu fac altceva decat sa contribuie si mai mult la promovarea acestui colt de lume. Se deschide astfel cititorului o noua lume, putin misterioasa, inedita, care speram ca il va indemna sa revina aici si sa re-descopere mereu locuri, lucruri, oameni…”.

Dupa ce veti da ultima fila a cartii „100 DE PASI IN TIMP”, veti intelege de ce spun ca ne vom cunoaste mult mai bine decat la o lansare de carte. Iar multe capitole conduc spre ceva, veti afla poate pe viitor, adica la anul… din Danemarca ne-a sosit un raspuns despre acel pumnal cu rune, cine isi mai aminteste dezbaterea de pe aici… in plus am gasit o sumedenie de urme care impun o riguroasa cercetare arheologica, avand deja sprijinul celor din domeniu. La care poate participa fizic oricine… evident dintre cei care vor simti acest lucru. Veti intelege din carte ce vreau sa spun, loc in care il veti regasi si pe arheologul Alin Franculeasa, o alta piesa de baza in aceasta carte, dar si pe cei de la Oficiul National pentru Cultul Eroilor, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu Prahova, persoane din Busteni, Sinaia etc…

Deci nu cred ca va fi o lansare, nu vrem laude, ne dam cativa pasi in spate, pe aceleasi pozitii zic eu, de bun simt, ca la inceput. Vom vedea, ce va mai fi. Nu credem ca am facut ceva special sau maret, ne-am facut datoria de oameni si atat. Viata este si altfel, nu doar ce vedem, totul decurge insa in viteza pentru a ne zapaci, pentru a nu mai avea timp unii de altii, pentru a trai momentul si a ne risipi astfel clipele.

2Pe Coperta sunt urmatorii: sus, in stanga, este sublocotenentul Nicolae Drosescu, mort in luptele de aparare de la Predeal din 1916, un erou local inmormantat la Sinaia. Langa el cu mustata, Emil Costinescu, unul dintre cei mai mari industriasi romani, ministru de finante, guvernator BNR, ctitor al Bisericii Sf. Ilie din Sinaia si etc. Vine apoi arhimandritul Nifon Popescu, unul dintre marii stareti ai Manastirii Sinaia, cel care a pus temeliile turismului montan in Valea Prahovei si in Bucegi -partea romaneasca. El a condus prima asociatie turistica din Vechiul Regat, Societatea Carpatina Sinaia. Daca va mai amintiti, am publicat eu odata, o carte de vizita originala a sa. El a murit in anul 1909, mi-o trimisese de pe lumea cealalta 🙂 A fost si este o mare personalitate  a acestor locuri… primul invatator al Sinaiei. In coltul din dreapta sus, este locotenentul Virgiliu Abeleanu, el a fost unul dintre miile de aromani veniti sa lupte ca voluntari alaturi de noi in Primul Razboi Mondial. Acest erou a murit tot la Predeal si este ingropat la Busteni. In stanga titlului sade regina Maria si in dreapta regele Carol I, personalitatile regale cele mai relevante din istoria si zona noastra, in opinia autorilor.

Jos, in stanga, este parintele Ioanichie de la Schitul Sf. Ana, cel care a fost ultimul pustnic al Bucegilor. Langa el, scriitorul sinaian Gheorghe Nistorescu, cel care a readus dupa Revolutie, prin cartea sa, atmosfera de odinioara prin zona noastra, acel aer al regalitatii, al istoriei, culturii. Apoi cu palarie este nimeni altul decat Nestor Urechia, mare impatimit al frumusetilor din Bucegi si un mare cronicar al vremii sale. Ultimul din dreapta este cel mai reprezentativ general al vanatorilor de munte: Leonard Mociulschi. Luptator si pe Frontul de Est si pe cel de Vest, a fost intemnitat de comunisti, batut si torturat. Eliberat in 1964, a fost nevoit la batranete el si sotia pentru a supravietui, sa incarce vagoane cu lemn. Marele erou a fost repus in drepturi dupa ce Charlles de Gaulle a facut o vizita in Romania si a cerut imperios reabilitarea sa. A murit in anul 1979… o parte din cenusa sa se gaseste in Bucegi.

Cu acest prilej va prezint un alt erou local: Constantin Ardelea. Sigur nu ati auzit de el.

ardelea c.Acest sinaian nascut intr-o familie numeroasa a fost un mare patriot. El a fost internat in lagarul de la Buchenwald. Reuseste sa supravietuiasca bombardamentelor americane si la cerere este parasutat in muntii Fagaras pentru a lupta impotriva comunistilor. Este prins, degradat militar si condamnat pentru inalta tradare la 15 ani inchisoare. Suporta chinurile inchisorii de la Aiud si in loc sa fie trimis acasa dupa ispasirea pedepsei, comunistii il interneaza fortat in lagarul de munca de la Periprava. Infometat si bolnav, reuseste sa supravietuiasca si acolo pana la decretul de eliberare din 1964. Se va reintegra in societate, va purta mereu sechelele celor aproape 20 de ani petrecuti in sistemul de exterminare stalinist… si va invinge in final comunismul. Constantin Ardelea a murit tocmai in anul 2008. Dupa Revolutie a scris poezii si un minunat poem dedicat Sinaiei, poem publicat in premiera in cartea „100 de pasi…”

Cam asa este cartea…

Mai departe doresc sa scriu o lista de MULTUMIRI, pe care in carte nu aveam cum sa o scriu, ca nu mai pot fi introduse pagini la inceputul cartii. Dar si aici este bine:

Mai intai ii multumim lui Dumnezeu, ca ne-a tinut sanatosi si ca ne-a dat putere sa depasim toate obstacolele. EL deja stie asta 🙂

Reprezentantilor Bisericii care au colaborat cu noi, ne-au inconjurat cu dragoste, cu multe sfaturi, fiind alaturi de noi, crezand in noi. Multumiri, I.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos si al Galatiului, Parintelui Staret David al Manastirii Caraiman, Parintelui Staret Calinic de la Pestera Ialomitei, tuturor celor din Biserica Ortodoxa care au inteles ce facem si s-au deschis fata de noi.

Multumiri speciale Parintelui Protosinghel Dr. Mihail Harbuzaru de la Manastirea Sinaia care ne-a ajutat cu traducerea multor inscriptii vechi.

Multumiri speciale si Domnilor Directori, nu as vrea sa-i nominalizez, de la S.C. Carpatcement Holding S.A. care s-au raliat imediat demersului nostru.

Multumesc prietenului meu Razvan Alexe care ma suna deseori sa ma intrebe cum sunt, ce mai facem, in timp ce statea in frig suspendat pe relee din diferite tari europene, si ce se mai intampla cu cartea. Este unul dintre aceia care au stiut sa fie aproape de mine in diferite momente.

Multumiri Domnului Radu Lipsa pentru sprijinul sau neconditionat, de a aseza o buna parte a cartii in pagina, de a aranja foto si text. Chiar si dupa o operatie, dupa care viata sa putea sa ia o alta turnura, el a continuat sa lucreze. El si CPNT-istul Dragos Savin au asezat cartea in imagini si text. Acestor oameni le-a fost pusa greu de tot rabdarea la incercare cu mine. Fiecaruia, peste ce a lucrat, i-am adus in parte peste o mie de completari/modificari. Nu ati vrea sa stiti ce inseamna acest lucru.

Multumesc Cameliei pentru exprimarile sale si corectarea textului, o persoana cu mult suflet si intentii pozitive, unul dintre cei mai fideli cititori ai acestui blog.

Domnului Clementin Negutescu de asemenea, ii multumesc personal. Pentru ca acest profesionist in diferite domenii, a stiut de fiecare data cum sunt, m-a iertat de multe ori si a demontat cu fiecare ocazie toate afirmatiile negative despre mine, prezentand intotdeauna adevarul. Un om caruia ii port un respect deosebit si, din pacate, nu pot sa-l caut de cate ori poate as simti, ca sa nu-i fac cine stie ce probleme. Desi nu vorbim niciodata chestiuni de serviciu, mereu m-am ferit ca asocierea sa cu mine sa nu-i aduca probleme.

Dupa cum va dati seama, nu exista o ordine clara in aceste Multumiri, important mi se pare sa nu uit pe nimeni.

Multumesc Domnului Primar Vlad Oprea pentru sprijinul enuntat in faptul de a vedea prin multe locuri din Sinaia aceasta carte, cat si celor din Primaria Sinaia.

Multumiri Domnului Paul Popa, in opinia noastra cel mai bun specialist in turism din Sinaia, un om de o calitate morala deosebita, un profesionist care face totul in detaliu, un alt om la care tin foarte mult.

Multumiri jandarmilor montani si mai ales Domnului Colonel Petrescu pentru intentia de a face parte din aceasta carte, pentru onoarea care ne-a facut-o.

Multumesc Domnului Colonel Gabriel Panac, directorul statiei de telecabina din Busteni, un om cu care m-am certat de atatea ori, pentru a ne gasi uniti in aceleasi idealuri, legati de o durabila prietenie. Dincolo de persoana autoritara sta un om deosebit, cred ca singurul Erou al Revolutiei Romane din 1989 ranit, de pe la noi. Pe atunci, in 1989, locotenentul Panac avea sa fie impuscat la Brasov. Un luptator pe bune, trimis sub ploaia de gloante unde si-au gasit sfarsitul 10 camarazi de-ai sai, alti 21 fiind raniti, printre care si dansul. Un om care sta in liniste privind aceste timpuri in care pare ca nu mai conteaza ca unii au platit cu viata lor, libertatea noastra. Nu avea cum acest om sa nu se regaseasca in paginile cartii alaturi de mai multi vanatori de munte. Si acest lucru imi aduce aminte de o strofa din poezia „Razboiul” a lui Mihail Saulescu, cazut si el la Predeal in 1916:

„Iar voi in groapa voastra, „comuna” de departe, / Voi veti simti, desigur, ca peste a voastra moarte, / Si peste tot ce ochii v-au plans catre sfarsit,/ E gandul ca ati murit,/ De mult, pentru o Tara,/ Ai carei fii, odata, vor sti si ei sa moara/ Ne-nfricosati de moarte, tacuti pana la sfarsit/ -Asa ca voi, acuma- si nu doar pentru Ea,/Dar pentru Lumea noua, pe care altii abia,/ In urma tuturora, tarziu, o vor vedea”.

Un mesaj transmis peste generatii de acela care avea sa moara aparand intrarea in orasul Predeal, constient ca va muri, fapt ce s-a si intamplat. Mihail Saulescu si compania sa aveau sa fie spulberati de artileria germana… nu, nu a murit cum spunea propaganda comunista ucis de un glonte in tampla, ca si cum a murit fara sa stie. Toti au fost facuti bucatele si raspanditi astfel pe pamantul pe care azi calcam, pamantul unei Romanii Mari… si nici macar nu stim ca are un monument degradat, la iesirea din Predeal…

Multumesc altor oameni de munte, Dl. Sami, Dl. Sorin Aldescu, Dl. Dan Trif, Dl.Ciprian Goran, dl. Miki Vintila, iubitorilor de Bucegi din alte orase care fac ceva pentru societate, pentru munte, fiecare cum poate… Dl. Sami de exemplu, are bagate tot felul de chestii ca sa-i functioneze inima, ar putea obtine tot felul de avantaje, s-ar putea pensiona, dar nu, el sta la Cota 1400, face mici, plateste impozite, nu intelege cum sa iasa la pensie… Prin carte ii veti gasi si pe domnii Carpen Crisan, Mircea Ordean, Silviu Manciulea…

Domnului Narcis Zavoianu multumiri pentru prietenia sa, pentru sfaturile sale despre viata, pentru sprijinul sau in a cunoaste persoane care ne-au dat lamuriri importante in diferite subiecte.

Domnului Alin Nisipasiu, de asemenea multe multumiri. Dincolo de seriozitatea sa, sta un om special, care m-a onorat cu prietenia sa. Dedicat profesiei sale, dumnealui are marele merit de a fi revigorat fauna din Abruptul Prahovean al Bucegilor si de a opri actele de braconaj. Mereu l-am simtit ca pe un prieten si, ca de obicei, nu m-am ridicat la nivelul sau. Cum fac eu de obicei, fiind o fire extrem de dificila… sau imposibila, cum zice Doamna Mariana. Nu este o scuza, o fi defect de fabricatie…

AM LASAT LA URMA pe ultima persoana, va intelege de ce, cu siguranta…

Multe multumiri Doamnei Mariana, o adevarata Doamna. Nu as putea niciodata sa-i multumesc pe deplin. Este persoana care m-a pus cu picioarele pe pamant, care m-a asezat la locul meu, o femeie extraordinara cu care am facut o echipa foarte buna si pentru care am un respect deosebit, careia daca as putea, i-as da ani de la mine… doar sa ne bucuram cat mai mult de prezenta ei… o femeie pe care o port in gandurile mele din anul 1988, aveam pe atunci 8 ani. Am reintalnit-o dupa… 24 de ani pentru a scrie aceasta carte impreuna!

Tuturor cititorilor toate gandurile de bine si scuze daca am omis pe cineva! Sper sa ne revedem cu bine si cu vesti bune la a 7-a aniversare!

De incheiere, o piesa muzicala frumoasa, noua, marca Adrian Sina:

53 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. un.bolovan spune:

    La multi, multi ani Adrian!!! Abia astept sa vad si eu cartea!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Multumesc foarte mult, Radu. O asteptam sa vina 🙂 Ma bucur ca s-a terminat, a fost de munca… te bucuri si tu presupun 🙂 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. un.bolovan spune:

        Ma bucur cum sa nu ma bucur cand o vad ca e tiparita 🙂 O Asteptam pe urmatoarea 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        1. Avem titlul, subiectele, dar de la anul, e cam mult pentru acest an si eu sunt cam epuizat. Mai suporti tu o serie de: „pagina X, randul 7 de jos in sus, sub poza din dreapta, schimbat s si pus ş… pagina y, dupa cuvantul…sunt trei puncte, trebuie sa fie unul, sterge doua” 🙂 Mai suporti o mie de astfel de chestii???? 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          1. un.bolovan spune:

            N.am nicio problema. A fost parfum cu tine ca ne.am inteles de la inceput cum facem. Iar modificari au fost minore mereu.

            Apreciat de 2 persoane

            1. 🙂 Bine, Radu, multumesc.

              Apreciat de 1 persoană

  2. Camelia spune:

    Cam aşa, se lasă cu durut de ochi, ca’n melodie, când ochii sunt ai sufletului. Cât despre mine ca una dintre cititoarele fidele, hai să zicem că aşa o fi, deşi în ultima vreme te-am citit din an în Paşte, dar în primii ani a fost aşa precum spui, că’s aşa de mulţi de-atunci, de când.
    Ce să îţi urez, că ţi-aş tot ura, dar n’ar fi îndeajuns, aşa că mă voi mărgini la a-ţi spune să nu îţi înşeli niciodată cuvintele, astea în care ne aducem altora, chip.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Saru-mana, am inteles, Camelia si multumesc.
      Suna bine si cuvintele acestea: „Ati recuperat un trecut, dati-l acelora care prin el, se vor putea infatisa schimbati in viitor!” Nu-i asa? Doar sunt ale tale 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Camelia spune:

        Mă recunosc vinovată de ele, ale mele sunt, da.

        Apreciat de 1 persoană

        1. Camelia spune:

          Măi, tu chiar ai ţinut minte mai tot ce ţi-am spus eu de-a lungul anilor?

          Apreciat de 1 persoană

          1. Nu chiar tot, dar aproape tot. Eu avand atatea goluri, si stiind deci la ce sunt prost, incerc sa le acopar. Important este intotdeauna sa constientizezi la ce esti slab si sa incerci sa nu mai fi, sa inveti. Asa ca, ochi si urechi unde trebuie, cand trebuie. Este greu si cu invatatul asta, ca prind greu, uit repede :)))

            Apreciază

        2. Sunt mai multe, de-a lungul timpului 🙂

          Apreciază

  3. Camelia spune:

    Era să uit de asta.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ia sa vedem… multumesc.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Bravo! Un „fruct” extraordinar!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Multumim, este o mare realizare. Nu doar ca avem noi numele pus, ci in general. Saru-mana, d-na Ana 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Un Cristian spune:

    Nu stiu ce cautam ieri pe internet si am gasit acest blog. Bravo. Bravo. De o mie de ori „BRAVO”.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Salut, Cristi. Bine ai venit. Facem fiecare ce putem, poate nu cat ar trebui, dar sa incercam sa mergem spre mai bine. Multumesc foarte mult!

      Apreciat de 1 persoană

  6. a spune:

    Buna Adrian, in primul rand felicitari pentru aparitia ghidului si pentru aniversarea blogului de 6 ani. As dori sa stiu ce cunosti de ,,dorinta” anumitor investitori in legatura cu mutarea sfinxului din bucegi.?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumim mult si iti multumesc si tie pentru prezenta de-a lungul anilor. Asta cu mutarea Sfinxului este o vrajeala, culmea bufoneriei si in acelasi timp a dispretului fata de natura, oameni, lege. Exprimarea, daca a fost reala, nu are nicio valoare. Este doar sa vorbeasca lumea. Real nimeni nu va putea muta vreodata acel mastodont din piatra. Cineva stiind cat de naiva si de imatura este opinia publica, a aruncat chestia asta. Si noi acum sarim in sus ca ne muta Sfinxul 🙂 Nu va putea nimeni muta Sfinxul, se agita spiritele asa, aiurea. Cine ar avea in curte, daca ar fi posibil evident, aceasta stanca, ar face bani din turism, nu ar cere sa-i fie eliberat terenul 🙂 Este si definitia esecului protectiei mediului in Bucegi, pe oamenii acestia care s-au trezit proprietari prin Parcul Natural, nu are cine sa-i amendeze, sa le dea cu legea in cap pana se satura de a mai inventa povesti si alte nebunii. Nu exista investitori imobiliari seriosi in Bucegi, asta este o regula prin aceasta arie protejata. Fiecare doreste altceva, nu sa faca treaba buna.
      Logica spune ca orice proiect major in Bucegi, de genul mutarea Sfinxului, presupune probleme cu sute de mii de oameni care iubesc muntele. Cat de nebun ar fi un investitor, cat de fricosi sunt romanii, tot te trezesti pe Bucegi cu cateva mii de oameni care ii vor ingropa pe initiatori de vii la baza Sfinxului si nicio lege nu-i va pedepsi. Pentru ca nu poti pedepsi o multime de oameni…

      Apreciază

  7. La multi ani minunati! Felicitari!

    Apreciază

    1. Saru-mana, multumesc frumos 🙂

      Apreciază

  8. marius spune:

    LA MULTI ANI Adrian! Felicitari pentru ceeace faci,sa fi sanatos si sa ne bucuri multi ani de acum in colo cu informatiile si pozele tale pe acest blog.

    Apreciază

    1. Multumesc, d-le Marius. Dupa cum se vede am uitat de dvs. sa va mentionez in articol. Dar si dvs si Alexandru-Fosile va regasiti in carte cu diferite exprimari, opinii sau poze.
      Toate cele bune si sa ne auzim sanatosi.

      Apreciază

  9. carmen spune:

    LA MULTI,MULTI ANI!

    Apreciază

    1. Saru-mana, va multumesc 🙂 Ma bucur sa va vad si aici 🙂

      Apreciază

  10. fosile spune:

    Reblogged this on Fosile şi pietre and commented:
    Felicitari Adrian si doamnei Mariana!
    Dar de ce n-ati facut o lansare de carte?
    De ce sa tii ascuns ceva bun, ceva frumos, in timp ce pentru toate timpeniile se face vilva.
    Sa se faca vilva si pentru Bucegi, pentru istorie, cultura, turism,.
    Da, pentru Bucegi trebuia sa faceti lansare.
    Acum, ca v-ati dat greata, puteti continua.
    Succes!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumim, Alexandru. Comenzile au fost date, inca nu au sosit cartile. Cu lansarea stau asa pe ganduri, mai vedem. Oricum, scopul initial a fost indeplinit. Oricum cartea se va cauta, dar trebuie facut un mic eveniment. O sa ma gandesc la ceva.
      Stii ca te-am cuprins si pe tine cu niste chestii 🙂
      Vedem ce va mai fi. Multumesc pentru toate gandurile tale bune si nu numai.

      Apreciat de 1 persoană

      1. fosile spune:

        Adrian, nu e important pentru nimeni, ca apara cu ceva chestii.E important ce faci tu, ce face Bolovanul-miine va apare la Romania te iubesc un reportaj cu constructiile de prin Busteni si prin Bucegi.
        Da, trebuie facuta vilva, sa afle lumea si ce e bun, frumos.Ca urmasii vor avea de unde sa stie si ce sa vada.
        Doamne Ajuta!

        Apreciază

        1. Stiu ca ideea este sa se faca un lucru bun si util pentru ceilalti. De aceea, conteaza mai mult rezultatele decat lansare sau reportaje etc. Sa vedem daca la presiune publica Ministerul Mediului, cei de acolo, vor fi capabili sa ia niste decizii clare cu Bucegii. Referitor la carte, vei vedea ca se va gasi in toate locurile culturale si turistice din Valea Prahovei, pentru ca este o carte care merita citita sau cum spunea un prieten, trebuie sa o ai in biblioteca. O sa devina foarte vizibila pentru ca nu este doar o carte, nu se adreseaza doar celor care citesc carti din An in Paste… promoveaza zona, arata multe lucruri uitate sau necunoscute, educa…

          Apreciază

  11. fosile spune:

    Ceea ce ati facut voi cu aceasta carte este EDUCATIE.
    La cit de prost stam la acest capitol, este binevenita.
    Inca o data, felicitari!

    Apreciază

    1. Ai pus exact accentul care trebuie, asa este, cartea aceasta inseamna Educatie. Totul se invarte in jurul Educatiei. Nu poti face nimic pe lumea aceasta fara acest termen. Nu stii sa protejezi natura, oamenii, cladirile, nu stii sa creezi, sa promovezi, nu poti face nimic fara Educatie… Nu-ti poti iubi tara, nu poti intelege ce au gandit cei care au facut Romania Mare, de ce au plecat ei la lupta, nu-ti intelegi rostul in societate si ca nu traiesti doar pentru tine…
      Stam foarte prost la multe capitole. Iti amintesti cu siguranta, ca doar ne stim de ani de zile, cand scriam ca daca aceia din domeniul mediului nu stiu ce sa faca, atunci sa le spuna cineva. Si faceam articole, in care sesizam Garda de Mediu, etc, si veneau aceia si verificau si chiar daca se prezentau acte, amenda tot venea neputand fi pacaliti cei care controlau… deci cineva trebuia sa aiba curajul sa faca niste lucruri, sa-si asume si consecintele unor probleme ce deriva din astfel de actiuni de protectie a mediului. Cei aflati in ilegalitate nu erau sanctionati imediat pentru ca nu se dorea, si erau amendati abia dupa ce faceam eu sesizare. Prin urmare, nimeni nu se certa cu nimeni, toti erau prieteni si eu eram un dusman comun. Cunosti foarte bine treburile cat si definitiile cu care ma catalogau. Cand am vazut ca aceasta campanie a lor de denigrare chiar da rezultate pana si la prietenii mei, ca la scoala copilul meu traia intr-o presiune, ca pana si cei mai apropiati ajunsesera sa creada ca fac doar rele si doar ca sa ma laud ori nu stiu la ce alte concluzii eronate ajunsesera, m-am oprit si am analizat situatia. Un „erou” mort este un „erou” nefolositor. Mi-a fost clar ca oamenii pe aici sunt educati in general, nu toti, in ideea de a fi smecheri, de a suna la cel mai tare si sa faca el nu stiu ce. Ca atare, m-am orientat spre a le arata ca stapanesc si alte capitole, ca pot face ceva pentru toata lumea. Oamenii au mereu nevoie de dovezi de tot felul. Cand ai multi bani, nu mai trebuie nimanui dovezi, ca unii au ajuns atat de lipsiti de coloana vertebrala ca ar face orice pentru un pumn de bani. Insa un om cu multi bani nu poate sa mai vada si problemele cu care se confrunta majoritatea oamenilor, decat daca este educat, are o scoala, o cultura. Tinand cont cum au devenit bogati cate unii, ne dam seama ca lipsa de scrupule, lacomia nu se pupa deloc cu educatia, moralitatea, omenia. Faptul ca aceasta carte ajunge la toate primariile din zona, este un pas inainte. Nu citeste primarul, citesc ceilalti, le ramane ceva intiparit, pot face ceva chiar daca va avea scop electoral… important este ca detin informatia.
      Cu aceasta carte am intentionat sa promovam si Valea Prahovei si Bucegii, sa raspandim cum a fost istoria de fapt, ce sunt toate lucrurile si locurile acestea pe langa care trecem. Nu este o demonstratie de cultura sau mai stiu eu ce, efectiv aceasta carte trebuia facuta, ne-a ajutat Dumnezeu si multi alti oameni.
      Multumim.

      Apreciază

  12. lili spune:

    La mulți ani blogului! Am descoperit Bucegii după ce am intrat pe blogul tău. Și atunci am înțeles.
    Felicitări!!!

    Apreciază

    1. Saru-mana si multumesc pentru consecventa. Daca va plac Bucegii sa mergeti pe ei, o sa vedeti foarte multe.
      Toate cele bune!

      Apreciază

      1. lili spune:

        De vreo doi ani tot merg… Și sunt multe de descoperit. Îmi mai trebuie foarte mulți ani ca să mai aflu câte ceva despre ei.

        Apreciază

        1. Este foarte bine atunci 🙂 Ma bucur 🙂 Mereu sunt surprinzatori si cu fiecare excursie vedeti/invatati ceva nou. Saru-mana si la cat mai multe drumuri prin Bucegi.

          Apreciază

  13. Claudia spune:

    Felicitări pentru carte Adrian, pentru munca depusă alături de multe alte lucruri pe care le-ai făcut și le faci pentru Bucegi, pentru munte și pentru noi ceilalți – ești un exemplu.
    Abia aștept să o răsfoiesc!
    La 6 ani de blog îți urez cât mai mulți cititori, de blog și carte de-acum!

    Apreciază

    1. Multumim, Claudia, la carte s-a muncit intr-adevar mult. Multumesc foarte mult pentru aprecieri si… am incercat mereu sa fac tot ce tine de mine. De cele mai multe ori am si reusit, sunt poate o fire mai indaratnica, mai ambitioasa…sau mai greu de speriat 🙂 Cred ca oamenii educati stiu ca realitatea si normalitatea au totul alte definitii.
      Saru-mana si toate cele bune! 🙂

      Apreciază

  14. valizaharia spune:

    La multi ani pentru blog si felicitari inca o data pentru carte.
    O asteptam cu interes. 🙂

    Toate cele bune!

    Apreciază

    1. Multumesc, Vali si multumim pentru aprecieri. Multumesc si pentru faptul ca de ani de zile, revii pe acest blog si esti alaturi de el, de mine, de ceilalti iubitori ai Bucegilor.
      Numai bine si tie.

      Apreciază

      1. valizaharia spune:

        Multumesc Adrian. Crede-ma ca este o placere sa revin si sa citesc acest blog. 🙂

        Apreciază

        1. Eu iti multumesc 🙂

          Apreciază

          1. valizaharia spune:

            Si eu iti multumesc pentru acest blog si pentru faptul ca ai reusit sa aduci si sa unesti atatia iubitori ai Bucegilor intr-un singur loc. Hai ca ne-am tot multumit. :))

            Apreciază

            1. Bine zis! 🙂 Ne-am tot multumit :))

              Apreciază

  15. Oana spune:

    Abia acum am văzut…cartea si prilejul aniversar.
    Nu-ți spun decât atât: nu te lăsa, mergi înainte, ai steaua ta care te ocrotește. Restul…se simte, nu se spune 🙂

    Apreciază

    1. Saru-mana, Oana. Da, nu este nevoie de cuvinte 🙂
      Multumesc foarte mult.

      Apreciază

  16. La multi ani! 🙂 Cand si de unde se poate achizitiona?

    Apreciază

    1. Multumesc, Justin. Iti dau un semn imediat ce le avem 🙂

      Apreciază

      1. Super! Sunt ferm convins ca nu sunt singurul care doreste un exemplar 🙂

        Apreciază

        1. Sunt din ce in ce mai multi 🙂 Multumesc.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.