Un eveniment de neuitat a avut loc in Valea Prahovei mai exact la Sinaia. Organizat de Team Expert, Tabere cu Suflet si alti sponsori constanti sustinatori ai sportului, On Top Of The World Bike Fest a fost primul concurs uphil din tara.

Concurentii au avut posibilitatea sa se inscrie pe site-ul competitiei pana in seara zilei de 17 septembrie. A doua zi, a fost startul, chiar din parcarea hotelului Paltinis.

Concursul nu s-ar fi putut desfasura fara sprijinul autoritatilor locale: Primaria orasului fiind de altfel partener al evenimentului, Salvamontul sinaian reprezentat de dl. Nae Cojanu, reprezentantii Politiei Sinaia, ai Politiei Comunitare si peste toti as putea spune ca a fost Jandarmeria Romana si sper sa nu supar pe cineva. Felicitari d-lui jandarm montan Pietroi care a patrulat pe tot traseul pentru a veghea la siguranta participantilor. Era peste tot acest domn, cand pe Drumul de Vara, cand pe la Piatra Arsa, un om extraordinar de responsabil.

Dupa o scurta sedinta tehnica, startul a fost dat la ora 10 si toti participantii au luat cu asalt centrul orasului, circulatia auto fiind restrictionata pe un sens. Apoi s-a urcat prin cartierul Furnica spre Cota 1400.

La acest start s-au incolonat concurenti ce participau la trei categorii: cei de la prima categorie aveau sosirea la Vf. Furnica, a doua categorie la Babele, si a treia categorie la Vf. Omu. Mai exista o categorie ce avea startul de la Cota 2000, la ora 12, si sosirea la Babele.

Pe 17.09.2010, pe la ora pranzului, imi zice un prieten ca a auzit ca este un concurs de mountain-bike la Sinaia, dar nu avea detalii. Dupa cateva ore am aflat majoritatea detaliilor, dar bicicleta mea era undeva prin Fagaras asa ca am imprumutat un DHS model mai vechi de la un prieten.

Am consultat lista cu inscrisi si am constatat ca multi sunt obisnuiti ai unor astfel de intreceri si marea dezamagire a fost ca …NU ERA NICIUN CONCURENT DIN SINAIA, BUSTENI,  SAU AZUGA. M-am gandit ca multi s-au speriat de numele aliniate la start sau poate ca nu au stiut. Ce este drept evenimentul nu prea a fost mediatizat in zona Valea Prahovei…daca nu stiam eu care sunt jurnalist!! 🙂

Si cu o bicicleta oarecare, pregatit ca de plimbare obisnuita, am achitat 70 lei taxa de inscriere chiar in dimineata intrecerii, o mica sponsorizare de la cineva care doreste macar sa particip la astfel de competitii… 🙂

M-am uitat de dimineata la munte si dupa viteza norilor era clar ca sus este vant si deci frig. Mi-am luat asadar un rucsac cu o geaca si alte chestii.

Am luat un start bun, am urcat prin cartierul Furnica spre padure, insa la intersectia cu str. Cazarmii s-a rupt lantul la bicicleta. Nu-mi venea sa cred dar m-am dat repede din drum si am incercat sa repar problema 🙂 Imi parea rau ca luasem startul bine…

Trag de lant ca se si intepenise, m-am julit la mai toate degetele, mi-am vopsit mainile in negru cu ajutorul lantului unsuros. Minutele treceau si stateam sa ma gandesc abandonez sau nu? Pana la urma cu ajutorul unui localnic scot lantul, vine omul cu un fel de nit si cateva scule si gata s-a rezolvat. Am pierdut mult timp, poate cateva zeci de minute…

Ma incurajez singur ca la urcus sunt destul de bun si reincep concursul…din postura de ultim concurent la toate categoriile :). Urc strada Schiorilor si observ ca din degetul mare sangele de la o rana destul de adanca se amesteca pe ghidon cu negreala de pe maini. Gandesc ca asta e, ce mai poate sa se intample…si pornesc mai departe.

De undeva, din imprejurimi il vad iesind pe Nicusor Plumbota, un instructor de schi recunoscut din Predeal si un foarte bun biker. Tot cu lantul avusese si el o problema, ulterior am auzit ca si la Babele a patit acelasi necaz. Imi spune „hai ca se poate, mai sunt sanse”, si un timp ma tin dupa el apoi il pierd din vedere.

Rand pe rand, depasesc mai multi concurenti si ajung la intersectia Drumul Cotei 1400 cu Drumul Stanei Regale. Un arbitru ne arata ca trebuie sa urcam pe al doilea drum, dupa care pe Drumul vechi al Cotei. Nu-mi vine nici mie sa cred cat de repede urc pe drumul inclinat si cati imping bicicletele…pe jos.

Privesc in fata si vad doi biciclisti, unul pe jos si altul pe bicicleta. I urmaresc cu privirea si vad ca au acelasi ritm. Trag o concluzie rapida si ma dau jos de pe bicicleta…Si o iau la fuga pe langa ea… Dupa cateva minute i ajung si-i depasesc. Dar ce folos…cel de la un punct de control imi spune ca primul are 40 de minute in fata mea, si de la Cota 2000 urmeaza sa coboare ceea ce inseamna ca distanta se va dubla.

De la Cota 1400 intru pe Drumul de Vara, si mai mult pe langa bicicleta am inceput sa urc spre Cota 2000. Pe unde se putea, urcam pe bicicleta. In sfarsit, dupa doua ore de la startul din Sinaia ajung la Cota 2000, un timp bun chiar si cu intarzierea pentru reparatii. Inainte de a intra pe drumul spre Cota 2000, deviatie din Drumul de Vara ma opresc in niste bolovani si vad cum sare cablul de la frana de pe roata din fata. Perfect imi spun, atunci macar sa merg fara frane si rapid scot si cablul de la frana din spate. Urc la Cota 2000. Apuc sa ma opresc inainte de a trece ca vantul de punctul de control.

Rad cu jandarmul Craciuneanu, care ma intreaba unde ma duceam, si apoi pe langa bicicleta o iau spre Drumul de Vara ca sa merg spre Piatra Arsa.  Dupa Miorita vad ca si altii conduc bicicletele din posturi de drumeti. Mai jos, patru biciclisti cad pe rand, ca in filme, unul dupa altul, datorita unor santuri mici, in drum, era si panta mare…

Si incep sa pedalez, cu gandul sa inchei macar cursa, ca multi abandonau. Un vant rece tot batea cand dinspre vest, cand dinspre sud, mainile ma dureau, de frig mi se pusese si un carcel. Dar continui…si la un moment dat vine coborarea spre Stana din Piatra Arsa. Cu noroc evit unele hopuri, sar altele, si ma opresc undeva dupa stadion pe drumul drept…frane zero.

De fel, daca vreau sa fac ceva e foarte greu sa renunt, si cu bicicleta in spate si tot treceam linia de sosire. Ma si gandeam, singurul din zona si nici macar sa nu trec linia de sosire?!

La ora 13:30 trec in sfarsit si linia de sosire, cu gandul ca la urcus cu bicicleta sunt putini buni insa la coborare sunt foarte multi. Cu bicicleta mea, daca o aveam intram in primii cinci, …in niciun caz  in primii trei. La Babele stau de vorba cu cei din postul de control, apoi ma apuc sa pun cablul de frana la loc…la roata din spate.

Ma hotarasc sa nu cobor pe unde am venit desi parea cea mai scurta varianta si aleg sa cobor spre Saua Dichiului-cabana Cuibul Dorului-Sinaia. Mai o poza, mai un telefon ce suna de zor si dupa vreo doua ore ajung si in Sinaia…cu mainile amortite.

Las bicicleta si rucsacul la un prieten, incerc sa ma curat cat se poate pana voi ajunge acasa, si plec la o terasa unde erau cativa prieteni. La categoria unde am concurat (Sinaia-Cota 2000-Babele) am iesit undeva printre primii 15. 🙂

Chestiile astea, cu lantul sarit, cablul rupt, fac sarea si piperul unei astfel de competitii. Sunt lovituri psihologice si daca vrei poti trece peste ele, daca nu te duci acasa…asta e frumusetea competitiei!

Azi am coborat pe jos de la Cota 2000 pana in Busteni si maine iar sunt pe munte…nu singur.

Va trebui sa luam traseul competitiei la pas de la Babele pana la Sinaia ca organizatorii au uitat un lucru: sa stranga zecile de benzi plasticate atarnate ca si marcaje. Si cred ca umplem doi saci cel putin. Daca nu le luam le zboara vantul si noi cei care iubim astfel de competitii am dovedi ca poluam la randul nostru muntele…chiar daca spunem ca il protejam. 😉

Organizatorii s-au gandit la buna desfasurare a concursului si au muncit enorm…o sa le dam noi o mana de ajutor ca sa se termine totul cu bine 🙂