Dosarele Revolutiei din 1989 publicate de S.R.I; Informatii din primul volum (I)

22.12.2022. Serviciul Roman de Informatii a publicat „toate documentele pe care le mai avea in pastrare cu privire la Revolutia din 1989”.

Mai spunea actualul director al serviciului, d-l Eduard Helvig, ca „fosta Securitate era un aparat represiv al statului roman care avea ca prioritate apararea Partidului Comunist si a conducatorilor sai si nu era un serviciu de informatii dedicat apararii cetatenilor”.

Iata ca in statul nostru profund corupt, mai apare uneori si cate o luminita de acest fel. Spune domnul director ca „eroii merita adevarul” si aceste ceea ce se publica „va putea contribui la scrierea istoriei”.

Nu stiu cat va contribui pentru ca dreptate nu s-a facut niciodata! 😉

Ocazional, am sa iau fiecare volum publicat si am sa fac cate un rezumat presarat cu opinii personale.

Iata coperta primului volum, cu multumirile de rigoare acestei institutii pentru respectivul act de normalitate. Ca vine mult prea tarziu, e altceva. Asta e, daca atat s-a putut…

Sa vedem ce scriau unitatile Securitatii. 

De ce mi-am propus sa fac acest mic efort, cu scoaterea unor informatii in evidenta?

Pentru a remarca modul de gandire, exprimarea de atunci. Multe idei le veti intalni si astazi, la feluriti patroni sau reprezentanti ai statului. Securistii si alti comunisti sadea au supravietuit si au jefuit tot ce le-a cazut in mana. Ca asta i-a invatat sistemul. Se inchina cu dreapta la Putin si cu stanga fura banii europeni!

16 decedati si 25 de raniti din randul Securitatii

 

„Occidentul decadent” a fost prezent in prima linie cu atasati si ambasadori

Securitatea stia ca personalul diplomatic occidental se intalnea in acele zile fierbinti. Ba mai mult, i-a interceptat pe atasatii militari francezi care se amestecasera printre revolutionari.

Ambasadorul Olandei a participat personal la Revolutia din 1989, a fost in randul demonstrantilor, le-a dat nr. de telefon acestora si i-a asigurat de protectia sa.

Iata cum „Occidentul decadent” era in prima linie a libertatii noastre.

Principalul brat represiv al statului roman consemna ca: „diplomatii francezi si americani au facut relatari cu profund continut ostil”. 

Ambasada Frantei se pregatise sa primeasca eventuali refugiati, luptatori pentru libertate.

Unui nr. mic de persoane straine (francezi, englezi, iugoslavi) i s-a refuzat intrarea in tara.

„Corespondentii agentiei TASS scriu stiri calomnioase… iar cel al agentiei bulgare a scris ca „Bucurestiul este o baie de sange”.

 

Impotriva libertatii

Securitatea nota si opinii contra si pro.

Atrage atentia ce spunea un poet, ca „factorii de raspundere ar trebui sa foloseasca toate mijloacele pentru reinstaurarea climatului de liniste si ordine in acest oras”. 

Iar un judecator din Deva, care cine stie cati ani a mai impartit el „dreptatea” dupa 1989 si cine stie ce pensie speciala are, propunea miselul: „masuri drastice impotriva elementelor anarhice”.

Trebuie sa realizam ca adevarul despre Revolutie nu se va afla in urmatorii 30 de ani pentru ca asasinii traiesc si azi, cuibariti in functii publice sau imbuibati cu tot felul de pensii.

Statul roman, ani buni dupa Revolutie, si-a batut joc pe mai departe de proprii cetateni, indeosebi de aceia care au murit pentru Libertate.

 

O imaginatie bolnava si eroii 

Imbecilizatii comunisti inventau scenarii despre „cercuri revansarde nationalist-iredentiste”. Aveau tot felul de etichete de pus pentru a combate orice opinie contrara. Cum mai fac si unii „preoti ortodocsi” care se manifesta sub o alta forma, jignesc sau bat femei.

Mare atentie la ce se intampla cu Biserica ortodoxa in Ucraina, unde multi preoti au fost prinsi ca preiau narative putiniste-fasciste si livreaza abureli cu occidentul decadent, mimeaza grija pentru familie, submineaza pervers orice incercare de libertate a femeii…

Preotii reformati sau romano-catolici dupa ce ca erau ca niste picaturi in oceanul comunist, ce puteau sa zica? Sau mosneagul de 71 de ani, fost legionar, batut poate de sute de ori, reeducat adica… Era si periculos rau daca se supara mosul :))

Cretinii astia comunisti notau imbecil orice ar fi dat bine in fata sefilor ierarhici.

Ce spuneau eroic, -zic eroic pentru ca spunerea adevarului aducea consecinte grave, vedeti doar ce se intampla azi in Rusia cu realitatea deformata in care se traieste acolo-, un pensionar si o profesoara de istorie.

Profesoara de 55 de ani spunea: „la Timisoara totul fierbe ca de inceputul sfarsitului. Sa fie intr-un ceas bun”.  Evident ca se poate cerceta si afla destul de usor cine era respectiva profesoara.

Oare nu cumva statul roman a dat voie sa se publice aceste dosare abia acum, si cu nume blurate, tocmai pentru a nu suferi nici criminalii si nici sa ne sarbatorim eroii ramasi in viata? Ca un fel de remiza…

 

Justificarea masacrelor

Vedem ca in nota de mai sus apare iar poetul de partid cu filmele sale despre unguri  dar se remarca si secretarul Comitetului Olimpic Roman;

Acesta din urma ia apararea autorilor genocidului de la Timisoara: „Alta solutie decat interventia armatei nu era, deoarece s-ar fi distrus toata localitatea”.

Mai sus, observam un cercetator literar, un propagandist care probabil lua un cuvant din discursul lui Ceausescu si crea un intreg roman dedicat marelui conducator, pentru ca evident stapanea bine arta cuvintelor.

Iata ce spunea despre proteste: „Toti oamenii cu cap si constiinta ar trebui sa le condamne deoarece pun in lumina proasta tara si vor provoca un val de presiuni politice si economice…”

E foarte importanta aceasta opinie. Pentru ca in spatiul public actual apar periodic tot felul de persoane care sucesc atat de bine adevarul, vorbesc ca acel propagandist despre chestii chipurile periculoase. In realitate, doresc sa-si mascheze intentiile si sa protejeze sistemul corupt. Bogatii aia care se vaita mai mult ca oricine…

 

Fac asa ca le e foame…

Se mai evidentiaza o realitate valabila si azi: „poporul este interesat sa aiba ce manca si nu cine se ocupa de destinele politice ale tarii”. Pe cale de consecinta, de 30 de ani s-a mers pe sacose si galeti cu mancare pentru nevoiasi si mai putin dusi la scoala. Si mai merge treaba asta… cu cat esti mai sarac si mai putineducat cu atat esti mai usor de manipulat.

Slava Domnului ca ne-a primit lumea civilizata in Europa si am spart din barierele prostiei, saraciei si manipularii. Dar si costul a fost urias: milioane de romani au plecat din tara pentru ca si-au dat seama ca tortionarii sunt inca la butoane, costumati in haine de miei.

„Multa lumea audiaza posturi de radio ostile si in special Europa Libera”

Posturile acestea de radio ar trebui sa aiba facilitati in Romania pentru 100 de ani la cat au ajutat la iesirea noastra de sub jugul comunist.

Frumoasa si exprimarea ticalosilor care urmareau sa ramanem acelasi stat dictatorial, care nu dadea doi bani pe libertatile si drepturile individuale. Ma refer la: „Sub influenta stirilor diversioniste audiate la posturile de radio reactionare” :)) Astia, care scriau si urmareau cetateni erau in cel mai bun caz doar niste bolnavi psihic. 

Pentru ca Revolutia din 1989 nu a triumfat decat partial, astfel de dezaxati traiesc si azi bine mersi. Cred ca statul roman nu a avut incotro la cati oameni a impuscat si a trebuit sa accepte schimbarea de regim. Motiv pentru care comunistii si securistii de ieri au imbracat alte haine, si nu si-au mai spus tovarasi ci domni.

Alte opinii curajoase, imediat interceptate de statul roman.

Avem un redactor curajos din Televiziunea Romana care spunea ca este cea mai sangeroasa represiune din istoria moderna a Romaniei”

Avem pe directorul de atunci al Bibliotecii Centrale din Iasi care spunea: „Odata si odata trebuia sa vina si acest moment al adevarului”. Oare cine era pe atunci director???

 

Concluzii

Am doar 2, acum:

  1. Sunt toate motivele ca la fiecare dosar sa existe din partea mass-mediei interpretari, articole, un fel de studii de caz. Atat cat se poate! Pentru a demonstra si altora mai tineri ce a fost in trecutul nostru si cum se explica prezentul. 
  2. Nici in acest dosar de 44 de file si nici in alte 3 studiate, nu am gasit vreo referire la rusi. De aceea se si cos unele dosare cu ata alba 😉

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. un.bolovan spune:

    Salut, Adrian! Este binevenit rezumatul tau, mai ales ca sunt in total 1.757 de pagini din ce am vazut ieri. Adevarul nu il vom afla niciodata dar publicarea dosarelor este un mic pas spre o normalitate. Am participat si eu la evenimente de atunci, la Radio, in Bucuresti, aveam 18 ani in decembrie 89. Am stat acolo aproape o zi dupa care am plecat acasa pentru ca ceva mi se parea foarte dubios dar nu puteam sa-mi explic ce anume. Nu pot sa uit zgomotele facute de gloante cand ricosau in beton, iti dadeau o senzatie mult mai sinistra decat sunetul facut de mitraliera de pe tab cand tragea in rafala.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc, Radu! Pentru mine, obisnuit prin arhive sa caut rapid informatii, nu este asa greu sa fac rezumat. Sa nu mai stea si altii sa isi consume timpul.
      Cine stie cate dosare or mai fi ascunse? Cate documente s-or fi distrus ca sa nu se afle cati oameni au murit din cauza unora care si acum stau binemersi. Felicitari pentru curajul tau desi abia aveai 18 ani… si fix niste luni 🙂
      Cred ca dubios era ca totul parea un fel de scenariu… cum a si fost dar dat pe alocuri peste cap de oamenii de rand care, saracii, credeau ca li se intampla libertatea. Evident acestia au si fost ucisi in mare parte, ca incurcau pe acolo sau pentru ca dadea bine lupta „eroica” cu asa-zisii teroristi.
      Adevarul?
      Cred ca Ceausescu era deconectat de la realitate, inconjurat de tot felul de tradatori iar servicii straine, in special rusesti, l-au dat jos. Momentul nu a fost programat cu data/zi ca nu era chiar simplu sa schimbi regimul dar evenimentele de la Timisoara a reprezentat scanteia. Dupa care si alte servicii au intervenit ajutand in diverse moduri la inlaturarea lui Ceausescu.
      Dar varful de lance au fost rusii cu ajutorul oamenilor lor: Iliescu, Militaru, Voiculescu, Guse multi altii. Dupa care esaloanele secundare ale Partidului Comunist au acaparat puterea, s-au risipit in diferite partide zise democratice si au mers mai departe, deghizati in oameni ai libertatii. Cum sa aflam din dosare ca astia de ieri si de azi sunt adevaratii teroristi?
      Revolta oamenilor de buna credinta i-a incurcat pe toti organizatorii, ca sigur eram azi un fel de Belarus intr-un comunism mai deschis, dar statul roman si institutiile sale s-a metamorfozat rapid la noua realitate, a aparut si caricatura aceea de Front al Salvarii Nationale. Apoi incapabilii astia mincinosi, ca nu putem da vina pe straini ca nu eram nici in „Occidentul decadent”, nici in NATO, au impartit bunurile tarii intre ei si le-au jefuit.
      Totul are o continuitate dar intamplandu-se la perioade cam mari de timp, acum mai suntem si in viteza maxima, oamenii in mare parte nu sesizeaza. Se vorbeste de libertate si democratie ca nu au incotro, suntem in UE si NATO, nu mai merge sa reinvii gloria comunista ca iti sare lumea in cap dar poti merge mai departe mintind si inseland, cum se vede. Fiind doar pusi pe furat, cum i-a educat comunismul, le sta mintea doar la furat fondurile europene, nu cum sa dezvolte tara asta.
      Daca ai vazut intr-un articol recent pe aici, acela cu Velo Carpatica… au in plan sa fure efectiv 38 milioane de euro din realizarea unor piste de biciclete prin munti 🙂 Si asta e mizilic, sunt efectiv entuziasmati de cati bani sunt de furat prin difere programe si proiecte.

      Apreciat de 1 persoană

  2. un.bolovan spune:

    Adrian, am sa-ti povestesc ceva din ziua de 21 decembrie 1989. Concluziile le tragi tu. Eu urma sa organizez la mine revelionul cu mai multi prieteni si aveam o mica problema, mi se cam stricase rola presoare de la casetofon. Fapt pentru care voiam sa ajung in dimineata zilei de 21 decembrie la magazinul Muzica de pe Calea Victoriei. Am mers cu transportul in comun la la Universitate si de acolo pe jos pana la Muzica. Pe strazi veneau grupuri de oameni de la diverse intreprinderi care urmau sa participe la mitingul organizat de Ceausescu. Am incercat pe trei strazi diferite sa ajung in Calea Victoriei fara succes. Desi nu ma asteptam, pe prima strada am fost oprit de un individ care m-a intrebat ce caut acolo, i-am spus intentia mea de-a ajunge la Muzica si m-a intors din drum. Pe a doua strada am incercat sa ma lipesc de un grup de oameni si sa trec, la fel fix la mine a venit un alt individ care m-a intors din drum. Pe a treia strada fix la fel, asa ca am renuntat si m-am dus la metrou cu intentia de-a ajunge pe 1 Mai la magazinul Dioda cum se numeau pe atunci. La Dioda toti erau foarte tacuti, eu nu mi-am dat seama ce se intampla, nu-mi puteam imagina ce va urma. Bineinteles ca nu am gasit rola presoare si am plecat spre casa unde intr-un final am aflat ce se intampla la miting.

    Apreciază

  3. Claudia spune:

    Mulțumesc Adrian pentru rezumat, apreciez efortul tău și priceperea, eu nu știu dacă aș avea răbdare…
    Sper să nu fie așa toate volumele, căci acest gen de mărturii nu aduc nimic nou și practic s-a desecretizat de ochii lumii . Știm prea bine că erau oameni și pro și contra regimului și fiecare opinie luată separat nu înseamnă mare lucru. Că unii ar putea fi identificați, mare brânză, cine n-a murit deja, e bătrân și deja a păpat ani de pensie. Ba chiar pe unii îi suspectez de niciun statut special, erau cu pâra doar din orgoliu sau lingușeală.

    Apreciază

    1. Pentru putin!
      Intr-adevar, in acest prim dosar se poate reconstitui doar atmosfera acelor timpuri si mentalitatea oamenilor din sistem. Am parcurs deja jumatate din fondul publicat, sa sti ca sunt diverse lucruri interesante. Pentru noi nu este cine stie ce dar, pentru cei mai tineri inseamna ceva…
      Si oricum e bine sa vedem ce mai facea si „Occidentul decadent” :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.