Ziua de 1 Decembrie 2016 va ramane in istoria acestor locuri. Si aceasta pentru ca vorbim de cea mai reusita restaurare a unui monument dedicat eroilor neamului realizata in Valea Prahovei.
La data de 9 septembrie 1928 se sfintea si se inaugura acest monument reprezentativ pentru orasul Busteni, in prezenta Reginei Maria. Putini mai stiu ca ridicarea acestui monument la Busteni nu a fost o coincidenta sau… ca nu au avut unii unde sa amplaseze monumentul. Faptul ca statuia caporalului erou Constantin Musat se află si in orasul Busteni are o justificare. Dar daca nu mai citim, nu ne place istoria, deci trecutul, ca sa intelegem cine suntem si „intai ne este foame”, nu avem de unde sa mai stim!
Apoi, caporalul era nascut pe 10 septembrie 1890, asa ca ziua inaugurarii a fost bine aleasa.
Cele mai multe dintre monumentele dedicate eroilor neamului si nu numai acestea, zac in paragina, ca dovada a slabelor cunostinte despre istoria neamului pe care le au edilii. Acestia doar bifeaza astfel de zile, neintelegand niciodata conotatiile evenimentelor la care iau parte.
De vreo luna si ceva, monumentul de la Busteni era partial ascuns de o schela si o copertina. Nimeni nu si-ar fi putut inchipui ca dupa ce „cortina va cadea”, vom vedea o asemenea bijuterie de monument. Cred ca este cea mai mare reusita a administratiei locale din ultimii ani. Pentru ca fondurile destinate restaurarii au apartinut exclusiv Primariei, implicandu-se personal primarul in exercitiu.
Chiar isi incheie mandatul intr-un mod frumos! Pentru ca, asa cum se stie, primarul Emanoil Savin, deschide lista PSD pentru Senat, aici pe plaiuri prahovene. Adica vorbim de viitorul senator Emanoil Savin!
Sursa: Pagina de FB-Emanoil Savin
Imagini cu monumentul:
Pe doua dintre laturile monumentelor se aflau in medalioane, portretele regelui Ferdinand I si reginei Maria. Pe timpul comunistilor, acestea au fost date jos si nu se mai stie ce s-a intamplat cu ele. Partea deosebita este ca restauratorii au tinut cont de toate detaliile si azi monumentul este complet.
Dar cum arata figura eroului, care este insa prea sus pentru a putea fi observata bine?
Insemnul de pe casca lamureste „enigma” amplasamentului.
Lista bustenarilor cazuti in Primul Razboi Mondial
Foarte frumos reportaj! M-a facut sa-mi imaginez ca am fost si eu la ceremonie! Multumesc!
ApreciazăApreciază
Saru-mana. A fost o surpriza deosebita reabilitarea monumentului. Multumesc si eu.
ApreciazăApreciază