Lumea noastra dupa votul din 9 decembrie

Nu stiu cum poate fi catalogat mai bine ceea ce s-a intamplat ieri. Poate asa: victorie nimicitoare a USL. Romanii nu au mai ascultat de indemnurile prezidentiale, nu le-a pasat de ce spun liderii politici. Pentru ca mentalitatea romanului nu este complicata deloc. Cand ii umbli la salariu si la mancare nu te mai intelegi cu el.

Si putini au mai crezut in ceea ce spuneau liderii PDL. Gata, s-a terminat si cu minciunile portocalii, timpul lor politic este pe sfarsite. Romanul a inteles ca pretextele  „dezvoltarii”, „atlantismului”, „vocatiei europene” si alte asemenea tertipuri, nu au fost decat acoperiri pentru a i se fura banii. Taierile din salarii si restructurarile nu au fost provocate de criza ci de furtul banilor publici. Asta a inteles el!

1Vremea ieri in Valea Prahovei

L-am auzit pe Antonescu vorbind. Parea mai matur ca niciodata. Ponta spunea despre pace, liniste respect fata de opozitie. Ar fi bine sa nu mai vedem eternul razboi fratricid in Parlament si sa lucreze toti pentru cetateni. Lucru greu de crezut. Chiar mi-ar place sa se termine certurile pe plan judetean, local si sa se lucreze in folosul oamenilor.

Prin votul istoric de astazi inca o tara din fostul bloc comunist se leapada de portocaliul european, un artificiu pentru hotie si coruptie. Si PSD-ul a purtat ani de zile anatema coruptiei, dar ce a facut PDL-ul a depasit orice termen de comparatie.

Ramane de vazut cum vom fi priviti pe plan extern o data ce linistea interna este asigurata. Surprize nu vor mai fi devreme ce USL are o majoritate in Parlament si va mai atrage si pe altii de la alte partide.

4Aproape de intrarea spre Castelul Peles, dinspre DN1

Am avut doua mari probleme: prima o legitimitate acordata de natiune unei aliante politice si care s-a si concretizat, nimeni nu mai poate contesta asta si a doua, raporturile cu SUA si UE. Este de vazut in ce masura vom deveni credibili ca parteneri, fiind experti in dublu limbaj. Ponta a reafirmat orientarea pro-europeana si atlantica. Acum sa vedem daca vor fi si crezuti… Personal, imi este greu sa cred ca un anumit gen de informatii vor mai ajunge la noi, stiut fiind ca USL are si directii estice nu doar vestice. Nimeni nu face schimb de informatii daca acestea ajung la o terta parte.

Sa vedem insa partea plina a paharului…Romania a scapat de un partid care a adus o multime de probleme omului de rand. Sloganul lor ar trebui sa fie acesta: „Apa trece, pagubele raman!”.

2

Alegerile Parlamentare in zona Bucegilor…

In Prahova, USL a castigat aproape toate colegiile…acesta era trend-ul, romanii doreau sa scape de PDL. Pe Valea Prahovei surprizele nu s-au mai produs. Mircea Rosca a castigat cu circa 60% un mandat de deputat si Georgica Severin cu aproape acelasi procent, un mandat de senator.

Iar Florin Popescu, omul care a facut toate prostiile numite dezvoltari prin Parcul Natural Bucegi, candidat PDL Dambovita pentru fotoliul de senator, a pierdut si aceasta lupta, dupa aceea pentru Consiliul Judetean Dambovita. Demagogia cu valori europene si democratie nu a mai tinut. Oamenii pot fi europeni si fara smecheri din acestia.

18 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. In ultima fotografie il recunosc pe Basescu ,singur in … ninsoare

    Apreciază

    1. Corbul este o pasare protejata de lege, longeviva…sunt cateva asemanari asadar 🙂

      Apreciază

  2. marian1961 spune:

    va urez impozite si alte taxe suficient de mari incat statul uslist, proaspat infiintat, sa poata tine acasa bazinul lui electoral! am fost prea subtil?

    Apreciază

    1. Prietene, mai intai sa-ti spun „Bine ai revenit!”. Am sa-ti raspund potrivit nuantelor tale din comentariu:
      1.Cand vor derapa si ei, vor avea soarta PDL-ului, chiar daca va fi dupa alti 4 ani. Sanatosi sa fim ca ducem noi si taxele lor.
      2.Daca erai subtil, erai la guvernare acum!

      Apreciază

      1. marian1961 spune:

        daca din 4 in 4 ani schimbam si nu reusim sa vedem pericolele pe langa care trecem (am trecut) ca tara…oricum am reusit marea realizare de a calatori in timp! ne-am intors in perioada fsn, pdsr, iliescu-nastase si eventual ceausecu! ca ce treaba are evropa cu noi ce, noi ne bagam in trebile evropei?

        Apreciază

        1. D-le Marian, sa nu ne mai lamentam, asta este realitatea. Ne-am intors in timp spuneti, dar stiti de ce ne-am intors in timp? Pentru ca oamenii sustinuti de dv, pdl-istii adica, au fost pusi pe capatuiala. Asta a fost prioritatea lor. Au tot sucit-o cu europenizarea si alte asemenea, aruncand in derizoriu acele valori europene prin FURT SI CORUPTIE de o asemenea anvergura cum Romania rar a vazut. Daca astazi spuneti ca noi, ca tara, ne-am intors in timp, trebuie sa va dati seama ca PDL-ul prin liderii sai a insuflat populatiei aceasta atitudine, de a vota pe altcineva, pe oricine altcineva. Resuscitarea stangii a fost posibila datorita PDL.
          Acest partid portocaliu, initial a avut intentii bune, pierdute insa pe parcurs. Din partid, s-a transformat intr-o gasca cu ramificatii peste tot, care pagubea interesele majoritatii.
          De altfel, de aroganta unora lideri Pdl, v-ati molipsit pe alocuri si dv. Se desprinde atat din primul comentariu cat si din acesta. Ne credeti pe toti prosti, ca suntem manipulati, desi mai mari mincinosi ca in PDL nu am vazut, ne vorbiti de sus, superior, si credeti ca noi suntem grei de cap si nu intelegem.
          Este clar ca pentru dv ne indreptam spre dezastru, ca ne intoarcem in timp, acum ca a castigat USL alegerile. Dar daca astazi PDL nu mai este la guvernare, este pentru ca a creat o impresie atat de negativa electoratului, incat oamenii l-ar fi votat si pe Vladimir Putin si pe oricine altcineva, numai sa nu-i mai vada cocotati in functii.
          Nu putem sa ne dam mari democrati pe la cancelariile europene si sa furam pe rupte in tara.
          Este normal sa fiti nemultumit, dar asta este realitatea. Vinovati nu sunt oamenii de rand, ci politicienii. Acesta este blestemul acestei tari, sa ne facem rau singuri asa cum nimeni altcineva nu s-ar pricepe mai bine!

          Apreciază

          1. marian1961 spune:

            ai dreptate, doar pe o parte, din pacate! daca nu ati fi acceptat antenizarea si ati fi judecat corect deciziile si masurile luate pe parcursul guvernarilor anterioare lui copy/lot ati fi vazut ca romania s-ar fi aflat acum mult sub grecia, spania, italia, portugalia…ma refer la deciziile economice. cat despre resuscitarea stangii…de fapt daca priviti atent rezultatele alegerilor trecute (1992-2004) veti vedea ca procentual nu a crescut major (pdsr+prm de exemplu)…dreapta care dreapta! a! sa nu uit n-am nicio treaba cu pdl! salutari!

            Apreciază

            1. Cine a dorit sa fie prostit, a privit stirile si propaganda de la tv. Realitatea te loveste insa altfel, de cum ai iesit pe strada. Evident ca au fost si decizii bune luate sub guvernarea PDL, dar acestea au fost atat de putine. Ambasadorul SUA spunea ca evaziunea fiscala in Romania poate chiar depasi nivelul bugetului de stat. Chestia asta nu avea cum sa apara de la o luna la alta. A fost propasita in timpul guvernarii portocalii, este creatia lor. Nu consider ca au scos tara din criza prin masuri impuse corect. In loc sa lase oamenii fara joburi, ar fi trebuit sa opreasca hotiile din bani publici, contrabanda si alte asemenea nenorociri ce sunt rand pe rand devoalate de oamenii legii.
              Un lider PDL ridica vile imense prin Bucegi, in plina criza economica, pe care le denumea cabane. Si in fiecare dintre aceste inutilitati, nefinisate nici acum, pentru ca nu ai ce sa faci cu ele, a bagat peste 20 miliarde lei vechi. Pai, trebuia sa-i ia banii aceluia, nu sa taie din salarii. PDL-ul singur s-a sabotat.
              Oricum, stiti foarte bine ca acest vot nu a fost unul prin care s-a votat persoana. Cei mai multi care au votat, nici macar nu stiu numele complet al celui pe care l-au votat. Ei s-au dus la vot cu gandul sa se incheie odata acest circ politic, votand USL. Sa asteptam acum ce va face USL, vad ca pe masura ce procentele devin mai exacte, se leapada de cooptarea UDMR la guvernare.

              Apreciază

              1. marian1961 spune:

                iar ai dreptate; pana la un punct…visavis de coruptie poate ar trebui sa revezi istoria recenta 1990-2004. chiar asa, sa asteptam guvernarea uslista si binefacerile ei…salarii marite, pensii dublate, sute de km de autostrazi…si mii de locuri de munca! se va relansa economia incepand cu turismul si terminand cu productia de … la hectar! succes! a! si noapte buna romania!

                Apreciază

                1. Prietene Marian, coruptia la noi este genetica, a devenit definitorie, poate doar bulgarii sa ne intreaca. Eu nu spun ca va fi o guvernare plina de binefaceri, pur si simplu, eu cel putin nu mai vroiam sa vad mincinosi si corupti ca unii lideri PDL. Nu ai vazut cum i-a zdrobit votul alegatorilor. Romanii au dusmanie pe acest partid, nu cred ca isi va mai reveni. Ma bucur ca au obtinut un astfel de scor dezastruos. Cand ai oameni ca Videanu, Berceanu, Florin Popescu, etc nu ai cum sa fii credibil in fata populatiei.

                  Apreciază

                  1. marian1961 spune:

                    prietene, sper ca imi ingadui sa-ti spun asa, mare dreptate ai. pe bune! vrea sa ne intelegem ca nu am nimic de impartit cu tine (admirabila munca ta solitara in folosul muntelui, si al meu, de suflet!), ideea e ca nu as fi vrut sa mai prind comunisti (de dreapta sau de stanga) la putere…asta e! pana la urma daca oamenii nu se schimba reprezentantii lor nu vor arata altfel. salutari!

                    Apreciază

                    1. Poti sa-mi spui cum vrei, doar esti un cititor mai vechi pe aici si de regula eu respect pe oricine. Nici tu si nici eu nu suntem la guvernare 🙂 Este putin important ca am dreptate sau nu, alegerile s-au consumat, ideea este daca se va face ceva si pentru marea masa…ingrijorator mi se pare faptul ca nu mai exista opozitie. Ce opozitie sa mai faci cand cetatenii au votat astfel? Oamenii au ales o singura directie. Exprima foarte multe aceasta decizie a electoratului. Toate cele bune si tie!

                      Apreciază

  3. criscar50 spune:

    Iernile grijilor noastre …sa speram ca vor fi trecute in liniste,rational,demn,in respectul valorilor si legilor…Efortul unora de a infrunta nametii si viscolul pt. a ajunge sa voteze,participarea peste medie a varstnicilor,printre ei oameni de 80-90 si chiar 101 ani ale caror sperante sunt legate de soarta urmasilor,trebuie privite cu empatie si NU TREBUIE UITATE,DESCONSIDERATE…Castigatorii au in mana soarta noastra de acum si viitorul tarii.Dupa cum ne vor trata,dupa cum isi vor respecta promisiunile,juramitele la investirea in roluri,asa sa-i ajute Dumnezeu!

    Apreciază

    1. Sa vedem, asteptarile populatiei sunt mari, de peste 20 de ani nu se schimba nimic si evolueaza doar coruptia. M-as bucura sa se tina cont si de varstnici, pana acum au dus greul si au fost adusi la stare de saracie, cat si de multe alte lucruri. Victor Ponta in discursul sau parea constient de povara ce trebuie sa o duca. Insa tara a fost distrusa de clasa politica si tot ea trebuie sa o ridice.
      Asa sa-i ajute Dumnezeu pe castigatorii alegerilor, dupa cum spui tu!

      Apreciază

  4. USL sau ARD, si alte aliante gandite in detalii fine, nu stiu cum vor scoate rapid, asa cum se vrea de catre multime, tara din groapa in care se afla. Sa ne uitam in jur, de unde sa vina banii? Poporul asta vrea, bani, caldura, mancare, unii mai vor sa munceasca dar sunt putini si vor pe bani multi, suntem o tara de „specialisti”, oportunisti si absolventi de studii superioare. Tinerii spun ca vor locuri de munca, dar cand au un job platit se revolta ca nu e pe masura studiilor, pe masura diplomei. Nu a cunostintelor acumulate!
    Fabricile de bani ale Romaniei sunt inchise de mult. In jurul meu au fost: Chimica Rasnov, a mai ramas un furnal gata sa cada; Colorom Codlea, acum parc de panouri fotovoltaice; Tractorul Bv, Roman, Rulmentul, Lemexim, etc. Astea erau de stat si faceau bani. Acum mediul privat suporta economia romanesca. noi suntem acest mediu privat, platim taxe si primim in schimb doar chitante, nimic mai mult.
    Sa vina la putere cel mai bineintentionat om de pe pamant si legile sa fie respectate cu tarie, nu cred ca vom ajunge la binele dorit in mai putin de 20 de ani.
    Lupii se schimba, muscatura lor va durea la fel de mult.

    Apreciază

    1. Ai dreptate, George. Nu stiu, sper ca toti acei candidati ce au castigat fotolii in Parlament sa fi umblat printre oameni cu adevarat, nu doar la vanatoare de voturi, si sa vada starea in care se afla populatia. Se mai pot schimba multe. Uite de exemplu, bine ca au oprit PNDI-ul, sa vedem cum vor face cu cerintele oamenilor…bineinteles ca peste noapte sau intr-un an, doi, nu se va vedea mare lucru. Bine ar fi, sa se incheie luptele politice, politele de platit si sa se axeze toti pe altceva, mult mai prioritar.

      Apreciază

  5. mariana spune:

    Sunt multe lucruri strâmbe în ţara asta, multe lucruri în neregulă, şi doar cei ce se află la putere, respectiv guvernul şi parlamentul, le pot îndrepta, cu toate că, mă gândesc, uneori ordinele vin şi pentru ei şi mai de sus, dar de aceea sunt aceşti politicieni în fruntea acestei ţări, să-i apere interesele, să se lupte pentru ea. Şi da, trebuie să fie foarte bine intenţionaţi, altfel nu avem nicio şansă.

    De exemplu, avem o ţară cu un potenţial agricol bun, chiar foarte bun, dar cu toate acestea sunt suprafeţe mari de teren agricol care nu se lucrează. De ce ? Pentru că nu sunt bani, plus alte cauze. Sistemul de irigaţii înfiinţat înainte de 1989 a fost complet distrus şi în locul lui nu a apărut altceva. Agricultura se face cu motorină. Noi am aliniat preţul la combustibili cu cel practicat în U.E., un litru de motorină costă la noi cam 1,35 Euro, cu vreo 10-20% mai puţin decât în marile ţări europene. Nu a interesat pe nimeni faptul că nivelul veniturilor în România este de câteva ori, dacă nu şi de 10 ori, mai mic decât în aceleaşi mari ţări europene.
    Păi cum putem să ne aliniem doar la preţuri, nu şi la venituri ?

    Să vorbim şi de tineri. În primul rând, nu există nicio corelaţie între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii. Toate aceste facultăţi particulare nu sunt decât nişte afaceri în primul rând, nişte surse de venituri pentru cei care le deţin şi pentru cei care prestează acolo nişte servicii, nu interesează pe nimeni ce vor face aceşti tineri cu diplomele obţinute. E adevărat, că nu-i obligă nimeni, se speculează o anume atitudine, părinţii, în disperare de cauză, mai amână acel moment al adevărului, când trebuie să intri în câmpul muncii, şi fac sacrificii, îşi trimit copiii la aceste facultăţi, care se dovedesc inutile în cele mai multe cazuri.

    Şi când trebuie să te angajezi, în mediul privat de exemplu, în cele mai multe cazuri, patronul nu-ţi dă mai mult de salariul minim pe economie, care este de 700 de lei brut, net rămânând doar vreo 530 de lei, şi dacă îţi face contract de muncă şi pe acesta. Orice patron trebuie să ţină bine hăţurile,ştie că trebuie să-şi gestioneze bine resursele, altfel intră în faliment. Şi atunci, de unde să taie în primul rând ? Din cheltuielile cu forţa de muncă, doar nu o să-şi sacrifice propriul confort şi binele familiei.
    Şi-atunci, ce se întâmplă, ce s-a întâmplat ? Mulţi români au plecat în alte ţări din Europa, am ajuns slugile Europei, pentru câteva sute de Euro pe lună muncesc zi de zi, poate şi câte 12-14 ore/zi, la cele mai grele munci, la cele mai dificile, la cele mai puţin plăcute sau dorite activităţi, sunt cazaţi în tot felul de condiţii proaste, şi-aşa mai departe.
    Nu vorbesc de leneşi,de cei care fură şi alte răutăţi, că există şi din aceştia.

    În sectorul de stat, se fură din banul public, se face o mare risipă, fiecare trage cât poate pentru el, când statul ar trebui să fie de fapt cel mai bun patron, să cheltuie cu foarte mare atenţie şi eficient fiecare leu.
    Şi mai sunt atâtea şi atâtea aspecte, nu am mai termina să le înşirăm.

    Au fost alegeri, i-am sancţionat pe cei de dinainte, dar mă întreb, ce o să facem, o să mergem tot aşa, cu sancţionările din patru în patru ani, timp în care toţi cei care se perindă pe la putere fac tot ceea ce au făcut şi până acum, în ultimii 23 de ani, adică multe, multe lucruri rele pentru ţară, fără să le pese că la această scadenţa de patru ani vor fi sancţionaţi? Când nu va mai fi cazul să-i sancţionăm? Va veni acel moment ?

    Apreciază

    1. Tin sa va felicit pentru acest comentariu, cu mult mai bun decat articolul meu 🙂 Ati tratat fiecare subiect cu mare atentie. Ce mai pot sa adaug eu la ce acest comentariu plin de adevar?
      Nici nu stiu cum sa raspund la ultima intrebare, cred ca poate veni acel moment, dar nu stiu sa spun in ani pamanteni 🙂
      Multumesc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.