LUPTA POLITICA IN VALEA PRAHOVEI, INTRE IUBIRI TRECATOARE SI DUSMANII CLASICE

Dincolo de orice indoiala, se poate spune cu certitudine ca cea mai mare parte din Valea Prahovei, si ma refer la zona cuprinsa intre Comarnic si Azuga, este „portocalie”! Aceste alegeri au aratat inca o data, daca mai era necesar, sprijinul politic existent in Valea Prahovei, pentru actualul presedinte al tarii!

Dupa incidentul puternic mediatizat, cu „ratacirea” stampilelor unor sectii de votare din tot judetul Prahova, la sectiile din Valea Prahovei au fost trimisi o sumedenie de observatori! Cu ocazia acestor alegeri a reiesit si un fapt interesant! Democratia functioneaza in parametrii normali numai in astfel de momente, in rest avem de a face cu o copie mai mult sau mai putin fidela a acesteia!

Pentru mine, un simplu cetatean, mi s-a parut ca este pentru prima data dupa foarte multi ani, cand institutiile statului lucreaza in slujba celor multi, in interesul comun! Miza a fost si este prea mare, atentia multora este indreptata spre aceste institutii, si fiecare reprezentant al statului stie ca este foarte riscant sa mimezi ca aplici legea!

Ziua de 22 noiembrie 2009 a fost un moment in care s-a simtit libertatea, in adevaratul sau sens! Puternicii tarii erau la mana poporului…popor care astepta rabdator in fata sectiilor de votare  pentru a vota pentru cei care-l reprezinta! Participarea intr-un nr atat de mare are o singura explicatie! Oamenii au dorit sa sanctioneze clasa politica, sa dea o palma pentru cele promise si neindeplinite, dupa 20 de ani de la Revolutie!

Procesul de votare a decurs normal in zona noastra, multi dintre observatori dand o mana de ajutor membrilor din sectiile de votare, si dupa incheierea procesului de votare! In opinia mea, aceasta zi a fost singura dupa mult timp, in care puterea chiar era in mana poporului!

Pe esichierul politic zonal se observa cateva lucruri deosebit de interesante. PSD ia un trend ascendent la Sinaia, unde dispune de oameni cu influenta, in timp ce in alte orase din Valea Prahovei inregistreaza mici cresteri procentuale!

Despre PDL nu este cazul sa mai vorbim, intrucat domina intreaga zona, iar in unele orase nici toate partidele la un loc nu aduna atatea voturi ca acest partid.

Un curs deosebit de interesant il are in Valea Prahovei, Partidul National Liberal. In timp ce acest partid se „scufunda” la Sinaia, oras considerat „fief galben”, se inregistreaza o oarecare crestere la Comarnic si isi face timid simtita prezenta la Azuga! O data cu aceste alegeri s-a desprins o alta concluzie. PNL Busteni a devenit cea mai puternica organizatie din Valea Prahovei a liberalilor. Cu o crestere constanta de-a lungul ultimilor ani, (PNL Busteni a fost reinfiintat acum circa 2 ani), organizatia locala a reusit inca din anul 2008 sa devina a doua forta politica a orasului! La aceste alegeri, PNL Busteni a depasit cu sute de voturi, principalul concurent pentru pozitia a doua, si anume PSD Busteni.

In jurul orei 2:00, 23 noiembrie, PNL Busteni depasise ca nr. de voturi organizatia PNL Comarnic, si este foarte posibil sa fi obtinut mai multe voturi decat PNL Sinaia. Trebuie specificat ca atat la Comarnic cat si la Sinaia, organizatiile locale ale PNL sunt conduse de persoane care au si functia de vicepresedinte in Biroul Politic Judetean. Urmand o linie de distantare fata de alte organizatii locale, cei din PNL Busteni, care nu au totusi forta financiara a celor din Sinaia, au iesit in fata cetatenilor, cu altceva, adica au actionat in sensul liberalismului autentic!

Scorul foarte mare obtinut in Busteni de PNL, circa 1300 de voturi, arata ca s-a format un electorat liberal stabil, care graviteaza in jurul unor persoane reprezentative pentru comunitatea locala, si daca aruncam o privire de ansamblu in toata Valea Prahovei vom observa ca cea mai mare parte dintre cetatenii zonei au o orientare cu tenta liberala! Fie spre Partidul Democrat-Liberal fie spre Partidul National Liberal!

Ramane de vazut pe cine va sprijini Partidul National Liberal in turul doi, pentru ca acest partid are rol de „arbitru” pe scena politica. Dar cum orice arbitru politic are si un pret…vom vedea cu cine va face alianta! Majoritatea ce va fi creata va da si presedintele tarii, si primul ministru si guvernul! Probabil ca vom afla intr-o saptamana!

Putem asista la o redesteptare a Aliantei D.A. Presedintele Traian Basescu a declarat ca a obtinut un procent apropiat celui  din 2004, moment in care era sprijinit de o alianta! Insa daca a crescut PDL cu asemenea procentaj nu trebuie omis ca si PNL a sarit de 20%…adica a devenit partidul care „face cartile pentru Cotroceni”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.