„Vorbe in piatra”!

… pentru ca tot a fost ieri atata lume la Sfinx, pentru a vedea o ceva,  adica o piramida. Istoria acestei piramide este de data recenta… prin 2012 sau 2013, cineva a incadrat Sfinxul intr-o piramida. Ca la scoala, nimic special! Doar ca era intr-o imagine si nu pe o foaie de hartie. Că apoi, prin procedee putin intelese sau indescifrabile pentru mintea umana, piramida a facut picioare si a ajuns prin Bucegi, este un fenomen de care, cu siguranta, „ne-alesii” nu doresc a se apropia.

In 2013, la Sfinx au venit tot felul de oameni, televiziuni… toti la Sfinx, sa vada ce naiba se intampla, si eu, bineinteles 🙂 Sa nu lipsesc din peisaj. In acest an, nu a mai fost vremea asa de buna ca in 2013, pe la altitudinea de 2000 de metri a si plouat… Na!… nu a fost sa fie nici in acest an! In 2013, mi s-a explicat ceva aici pe blog, dar nu am publicat comentariile acelea, stiti de ce? Pentru ca se ia, poate fi contagios… apoi, ar fi fost culmea sa gasesc pana si aici, la noi-la mine, astfel de nebunii. Bine, trec peste faza ca au trecut americanii sau cei trimisi de guvernul mondial cu avioane si ca au aruncat substante care au impiedicat formarea piramidei. Trist! Pentru ca sunt multe alte lucruri in Bucegi care vor ajunge banale, desi sunt palpabile, mantia aceasta a nebuniei se va intinde peste tot, corupe si leaga.

Mai bine sa privim cateva imagini… sa le spun dragute, imi place sa ma mai uit la ele, asa ca mai bine le pun intr-un loc pe toate, poate nu o sa imi placa doar mie 🙂

1Prin multe locuri vezi asa ceva, nu doar pe Platoul Bucegilor

2Vechi si frumos

3Nu am ajuns in 2014 in acest loc, nu este nicio retusare foto sau efect, asa arata pe acolo, prin Bucegi… peisaj de pe alta planeta 🙂

4Acesta este bolovanul lui UnBolovan

5Una dintre cele mai interesante formatiuni de acest tip din Bucegi, nu degeaba am lasat-o la urma… Grota Cameliei… de la distanta privita, pare un urias chip ingropat. Cand ajungi mai aproape, esti impresionat. Asta doar daca iti plac peisajele, natura, mergi pe munte… ca daca mergi doar cu tramvaiul si printre cinci blocuri, o sa fie doar o piatra cu niste gauri si atat. Este frumos sa stai putin mai departe si sa faci un popas, bei apa, mananci niste prajituri sau invers. Pare a avea doi ochi… de aproape sunt la fel, nu unul mai mare si altul mai mic, nu unul mai sus si celalalt mai jos… ci la fel! 🙂

Aspecte din viata: 25 de ani de la moartea parintelui Arsenie Boca, piramida si lumea in care traim

In data de 28 noiembrie 1989 s-a stins din viata parintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului nostru. Insa, la 25 de ani de la moartea sa, continuam sa invatam aceleasi lucruri mincinoase de care a fost umpluta istoria noastra in cele aproximativ 5 decenii de comunism. Nu mai reusim sa ne revenim, pentru ca elita tarii a fost demult exterminata sau „educata” prin munca sa fie ca omul de rand. Suntem condusi de fii de prosti si de hoti, „elita” construita de comunisti. Am invatat la scoala o istorie mult cosmetizata, departe tare de adevar… ai impresia ca domnitorii nostri erau niste zmei, niste supraoameni si ca nu ne-am pus noi mintea, fiind prin definitie pasnici, sa cucerim alte popoare. Abureala!

Acum, despre acest mare duhovnic, inventam tot felul de prostii, de parca nu ar fi lasat suficiente urme. Incepem sa-i cream o imagine fara fundament real, dramatizam si hiperbolizam, ne imaginam si aberam… cand, de fapt, lucrurile au stat altfel, adica s-au derulat normal.

Peste tot gasesti scris ca parintele Arsenie Boca a indurat tortura securistilor pana in ultima clipa si ca-l bateau astia, pentru ca a prezis sfarsitul lui Ceausescu. Dupa cum reiese din documente, din diverse marturii… Securitatea nu avea cum sa-l tortureze in 1989 pe parinte, am sa va demonstrez la timpul potrivit cu probe, nu cu afirmatii de calugari rataciti… precum si faptul ca nu a facut nicio profetie legata de Ceausescu in noiembrie 1989 sau in 1989… pentru ca nu avea cum… si asta am sa o demonstrez tot cu probe materiale… Povestile acestea nereale sunt manifestari ale indoctrinarilor din perioada comunista, ale minciunii si demagogiei inoculate ani de zile… trebuie sa va uitati la unele persoane trecute de 50 de ani, care au fost in tinerete la „studii” la academia Stefan Gheorghiu si veti regasi aceleasi tipare de atunci: negarea unor lucruri evidente pentru ca nu corespund mentalitatii lor, ideea ca ne distrugem si ca totul este un regres de la Revolutie incoace, dimensionarea cu mult a unor lucruri simple, povesti din trecut in care cred… cunostinte despre orice, stiu totul, sunt capabili imediat de a face orice treaba, totul se rezolva cat ai clipi. Inca mai sunt destui din acestia prin institutiile statului roman… unde sunt pusi, produc pagube, fiind niste impostori care nu au avut vreodata busola realitatii.

Arsenie Boca a fost, evident, torturat de securitate, trimis prin puscarii, batut si vai de el… dar dupa decenii de comunism, isi vedea de ale lui, chiar „tortionarul”, cum este numit maiorul Cocarlea, propusese sa fie scos de sub supraveghere informativa pentru ca nu desfasura nicio activitate ostila oranduirii socialiste. Pai daca ar fi profetit el caderea lui Ceausescu, il bateau astia zi de zi. Parintele nu era un sinucigas 🙂

Cu supravegherea lui, cum se zice… ca in satul Draganescu pazeau toate intrarile din sat securistii… nu stiu cum poate sa creada un om normal asemenea prostii! Tara era condusa cu mana de fier de zeci de ani, nimeni nu aloca atatea resurse pentru un singur om, cand lesne ar fi putut pune mana pe el si sa-l arunce intr-o temnita. Nimeni nu aloca atatea resurse, pentru ca parintele nu era vazut ca un pericol, l-au urmarit din 1948 si pana prin 1975 datorita faptului ca venise in contact cu Miscarea Legionara. Si daca l-au urmarit, au facut-o numai si numai prin intermediul apropiatilor, a celor pusi sa stea prin preajma sa. Acesta este rationamentul logic. Incercam prea mult sa extindem umanitatea asupra unor organe de represiune comunista… daca parintele sau oricine altcineva ar fi vorbit in plus pe acele vremuri, ar fi fost luat imediat. O viata de om nu insemna nimic, cu atat mai mult a unui potential „inamic al poporului”.

Iar la Sinaia, unde a si murit, era in „grija” maicilor de la metocul manastirii Prislop. Chestiile acestea mincinoase, puse in spatele parintelui Arsenie Boca, desi faptele lui reale spun mai mult decat este necesar sa intelegem, tot de la cel rau vin, sunt niste rataciri in care se simt bine umbland sufletele acelora ca nu au inteles cum se invarte viata in aceasta lume. Chiar daca o poleiezi cu aur, tot o mantie falsa va ramane! Asa cum sunt unii slujitori ai Domnului, invatati cu o viata de huzur… ajung sa o iubeasca, fac totul pentru ea, lucruri bune, lucruri rele… „este biserica noastra, manastirea noastra” 🙂 Nu este a Lui, este a noastra!

Azi multi merg la Sfinx sa vada o piramida 🙂 Adica, unii cred ca apare ceva cu aspect de piramida, care are efecte purificatoare, tot felul de naluciri… am mai vorbit despre asta. Dar fiecare este liber sa creada in ce doreste, nimeni nu trebuie obligat sa mearga pe un drum alaturi de ceilalti, fiecare cum intelege sa traiasca…

Din ce in ce mai multi oameni ajung sa creada ca Sfinxul ne ocroteste, le clocoteste sangele in ei cand spun ca ne apara tara de primejdii… ca traim la poalele acestui taram binecuvantat de Sfinxul milenar… mandri ca suntem urmasi de daci… si totul pleaca de la inchipuirile unor cativa, care neavand ce face, si-au creat propriile povesti. O minte lucida, daca cerceteaza si compara cu alte asemenea „trairi” publicate, va observa acelasi tipar… al delirului mistic.

Despre Sfinx nu se vorbeste de prea mult timp, nu exista nici macar o marturie seculara despre acest monument… cand umblau asociatiile turistice prin Bucegi, in perioada antebelica, sa ridice cabane, sa realizeze poteci, nimeni nu l-a remarcat. Badea Cartan, Densusianu, Nestor Urechia, Mihai Haret si cati altii au colindat sau au scris despre Bucegi, si totusi nimeni nu a vazut Sfinxul. Informatia ca ar exista pe Bucegi un chip imens sculptat in piatra, ar fi fost prezenta in documentele cancelariilor domnitorilor nostri… nu va inchipuiti ce ar fi insemnat acest lucru in istoria noastra??? Nu exista informatia, pentru ca acel chip a fost realizat dupa 1930 de vreunii care impartaseau teoriile lui Densusianu. Pai  asta din urma nu ar fi topait el de mama focului pe la Sfinx, daca l-ar fi vazut??? Ar mai fi scris alte mii de pagini acolo pe loc… iti trebuia o ranga, ceva, sa-l desprinzi de sol, ca ar fi prins radacini acolo, in fata Sfinxului.

Ne cam lipseste luciditatea, nu va uitati la Ponta, el este singurul care nu pricepe ca a pierdut alegerile, asa ca i-a exclus pe altii din partid 🙂 Desi populatia a dat semnalul prin vot ca doreste reformarea clasei politice, banditii astia tot vorbesc pe aceasta tema. Tot jongleaza cu acest termen, pana va deveni perimat… Macar masinaria legii lucreaza intens.

Ca sa va faceti o imagine despre ROManii nostri politicieni… o stiti pe invatatoarea aceea, grevista a foamei pe timpuri portocalii si ajunsa senator pe vremuri sangerii… poate ati auzit ce i-a spus unui reporter: „Vi se pare normal ca senatorii si deputatii sa circule cu taxiul?” Stiti, cand aud astfel de raspunsuri, imi dau seama cat de mult ii apasa nesimtirea pe ghiolbanii astia. Pai cine naiba sunt ei? Ce au facut ei pentru tara asta… in afara de lucruri rele, ca sa emita vreo pretentie?! Sa mearga pe jos… si asa este mult ca intra intr-o cladire a statului roman, alta decat a DNA!

Traseul turistic: Busteni – Babele – Sfinx – Cerdacul Vaii Cerbului – Cabana si Vf. Omu – Vf. Bucura – Poiana Vaii Cerbului – Poiana Costilei – Plaiul Fanului – Busteni

O sa am pe viitor si altfel de prezentari de trasee, ideea mi-a venit de la un domn intalnit luna trecuta pe Valea Jepilor… el cautase ceva pe net si nu gasise. Acum o sa continui ca si cu descrierea traseelor anterioare…

Paranteza de rigoare 🙂 porneste de la faptul ca se considera, (adica unii considera, fiecare credem in ce dorim), ca trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfant si, prin urmare, ma gandesc eu ca mintea nu va putea opri niciodata ceea ce isi propune sufletul sa traiasca 🙂

Prima poza este cu o masa si un trandafir, aflate in fata unui bar pe langa care treceam 🙂 Doua persoane s-au intalnit cred ca sambata seara, probabil ea a lasat acolo trandafirul, acesta se ofilise… urat gest, ce mai.

37

Despre traseu:

O sa sar peste distanta Busteni-Babele prin Valea Jepilor, am mai descris-o de cateva ori, in ultima vreme. Pana la Babele am ajuns cu telecabina, o varianta perfecta atunci cand vrei sa realizezi un traseu mai lung si potrivit pentru toti participantii… fiind si copii, era necesar transportul pe cablu.  Am coborat pe la 10:45 din telecabina si ne-am indreptat spre Sfinx.

Vremea a fost potrivita pentru excursie pe munte, fara nori de ploaie, nu a fost soare puternic, vantul sufla slab, ceata ne-a mai impiedicat pe alocuri vizualizarea peisajului, dar noi cum mergeam, peisajul era divers…

SAMSUNGEroziune la Sfinx, acum circa 75 de ani aceasta stanca era inconjurata doar de covor vegetal, in cateva zeci de ani s-a distrus totul si fenomenul nu poate fi oprit… pentru a se face ceva util, trebuie facut un proiect mare care sa implice multe costuri, altfel nu se va obosi nimeni… cam tot ce se face pe acest munte trebuie sa coste mult, altfel nu este interesant si util 😉

SAMSUNGSfinxul din Bucegi… stiti concluzia mea 🙂 Acest chip nu are o vechime nici macar de 100 de ani, cat mi-as dori eu sa fie o sculptura a dacilor, nu are cum sa fie… abia in 1935 apare o informatie despre el. Ca sa nu va mai spun ce ar fi insemnat pentru voievozii Tarii Romanesti, pentru localitatile din Valea Prahovei, pentru Casa Regala sau pentru Densusianu si Badea Cartan, pentru deschizatorii portilor acestor munti, francezul Vaillant, Nestor Urechia, Mihai Haret-autorul primului ghid turistic de la noi din tara, Societatea Carpatina Sinaia condusa de staretul manastirii Sinaia, Bucura Dumbrava, etc si etc. Daca acest chip venea din negura mileniilor, atunci informatia s-ar fi pastrat… prin urmare, neexistand documente sau informatiile unor autori renumiti, mentionati mai sus, care au periat la propriu Bucegii la inceput de secol XX, orice altceva este pura imaginatie, acest chip superb sculptat de om, nu are nici macar 100 de ani. Dar este frumos, a devenit un obiectiv turistic, mai reflectam si noi la istorie, la radacinile noastre dacice si la degeneratii ce au condus tara dupa 1989…

SAMSUNGDe la Sfinx si de la imprejurimile sale, am revenit in traseul turistic spre Vf. Omu, traseu marcat cu banda galbena. Distanta Babele-Vf. Omu poate fi parcursa la pas lejer, de om obisnuit nu doar sa mearga pe loc drept… in circa 2 ore

1Ne apropiam de baza salvamont de la Baba Mare

Pana la Cerdac, locul unde gasim doua poteci spre Omu, una de vara si alta de iarna, am intalnit multe oi, o frumusete sa le privesti, sa mergi printre ele:

SAMSUNG

SAMSUNG

7

8

Aproape de Cerdac am facut insa un popas printre tufele mici de rododendron:

9

Oile le-am reintalnit in zona Cerdacului ce domina Valea Cerbului:

10

11

12Poteca de sub Cerdac

SAMSUNGPunct de belvedere, putin mai departe se vede poteca… acolo este Saua Vaii Cerbului

SAMSUNGCabana si varful Omu, 2507 metri

SAMSUNGIn cabana la ceaiuri si ciocolata calda. Peretii cabanei spun istoria acestui loc, bine, se poate si mai bine 🙂

SAMSUNGUna din crucile de la varful Bucura… crucea veche o vedeti in dreapta pe iarba, iar cea metalica de pe varf este in ceata 😉 De la Omu si pana la acest varf se fac cam 10 minute, cel mult. Noi in jurul orei 14 am plecat din cabana Omu

17Cabana, stancile de la Omu si statia meteo… imagine luata de pe Bucura

SAMSUNGTraseul turistic prin Valea Cerbului este reprezentat initial de poteca aceea in serpentine ce se zareste… marcajul este acelasi, banda galbena, timpul ar fi de cel mult 4 ore pana la Busteni-zona drumului spre Gura Diham. Verticalitatea este doar o impresie mult dimensionata, in realitate, poteca este accesibila montaniarzilor, altfel salvamontistii nu ar fi marcat traseul 🙂

SAMSUNGCoborare in valea glaciara a Cerbului… cu sageata rosie este poteca turistica. In timpul competitiei Marathon 7500, majoritatea concurentilor coboara de-a dreptul 🙂

21Totul este la superlativ, doar trebuie sa cobori aceasta vale si iti faci o imagine corecta despre ceea ce inseamna marathonul 7500 cu o lungime de 90 km… Valea Cerbului este doar o mica, mica portiune… mai ales ca acest traseu este simplu, doar de coborare 🙂 … eu trebuie sa ajung de la Omu la cabana Gura Diham cam intr-o ora si 45 de minute cel mult, si nu este un timp prea grozav, insa vine apoi urcarea Gura Diham-Bucsoiu-Omu si trebuie parcursa in 3 ore… Marathonul 7500 este ceva ce daca ai incercat, nu prea te mai vindeci, anul acesta merg a 5-a oara.

22Alti turisti mai jos de noi

SAMSUNG

SAMSUNGIn dreapta traseului turistic, un bordei de oi

25Magarusi

SAMSUNGPanselute – Viola declinata

SAMSUNGVersant din muntele Moraru

28

29

SAMSUNGIn poiana Vaii Cerbului… cu sageata rosie se observa marcajul turistic banda galbena, mai sus turisti si Valea Malinului. Este o privire inapoi, turistii coboara din partea dreapta, asadar Valea Cerbului este in dreapta, nu se vede in imagine

SAMSUNG„Parca ar fi niste piramide”…

32Poiana Costilei, locul unui alt binemeritat popas. Am facut in total 5 popasuri, pentru ca un traseu se parcurge in diferite moduri, la pas domol, in alergare, etc, astfel: inainte de Cerdac, la cabana Omu, la circa o ora de la coborarea pe Valea Cerbului, in Poiana Costilei si la iesirea din padure.

SAMSUNGDesi erau urme proaspete de oi, nu se vedea ca stana si imprejurimile ar fi fost locuite

SAMSUNGSi inca o poza din aceeasi poiana, parca era prea frumoasa 🙂 De altfel, unul dintre primii bucegisti, Nestor Urechia, a carui casa inca se mai pastreaza in Busteni, o descria extraordinar de frumos. Si ar trebui sa amintesc de cartea sa, „Vraja Bucegilor”:

225

317

417

58

78Astazi este plin netul de tembeli ce scriu cum au intrat pe sub Sfinx, pe cand oamenii acestia nici macar nu pomenesc de el… in cabana Omu, un domn spunea ceva despre un anume Carl nu stiu care si caruia alpinistul Baticu ii furase pozele, nu auzise de primii care au scris despre Bucegi, culesese si el ca multi altii, franturi din articole fara corespodent real… azi nu mai invatam cate eforturi s-au depus pentru ridicarea cabanelor in Bucegi ci cum stau reptilienii si alte civilizatii pe sub Platoul Bucegilor.

Sa scriu si un fragment din cartea mentionata:

Îi iubesc din adâncul sufletului, fiindcă sunt frumoşi şi pentru că le-a fost milă de tatăl meu, fiindcă m-au legănat cu cântecul lor, cântecul Bucegilor, cântec de colori şi de sunete, de mirezme şi de forme. Îi cunosc Bucegii din frageda-mi copilărie; ei m-au îmbiat la visuri senine şi, de am stat de vorbă cu ei, nu mi-au rănit sufletul şi au tras departe de buzele mele cupa de amărăciune ce semenii mei îşi dăruesc unii altora.

Iata si o ilustratie in creion din acea carte, cu Poiana Costilei:

99

Precum si o poza superba din prezent:

SAMSUNGNoi am simtit acest peisaj, am fost in el 🙂

Excursia s-a terminat cum trebuie:

SAMSUNG

28 noiembrie: Sfinxul din Bucegi şi Piramida Soarelui; 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

PRECIZARE: La acest articol, titlul si introducerea apartin altei persoane.  Comentariile si pozele, plus text, sunt scrise de mine. Isi poate da seama oricine.

Astăzi este ziua aşteptată de mulţi. Se spune că prin Bucegi se va petrece un moment deosebit. Cu puţin timp înainte de apusul soarelui, deasupra Sfinxului trebuie să apară o piramidă. Aceasta ar fi mai înaltă decât Sfinxul.

Povestea este neverosimilă. Pe net circulă tot felul de aberaţii.  Adrian a găsit un videoclip despre care a spus astfel:

„Este un trucaj atat de grosolan realizat, incat ma mir cum de cred unii in el. Posteaza, te rog, filmarea, ca sa se vada in ce cred atat de multi oameni…intr-o regie ce convine unor smecherasi care au interes sa-si vanda niste obiecte considerate de ei „de protectie impotriva energiilor negative” si unor  rataciti care si-au hranit mintea cu toate prostiile. Ceea ce vezi in acel videoclip nu se petrece real. Este o simpla poza cu Sfinxul careia i s-au adaugat niste efecte. „Muzica ingereasca”…ce prostie!!!…este doar o manipulare ieftina ce arunca in ridicol orice tentativa viitoare de a reda ce este cu adevarat. Nu iti mai zic sa citesti comentariile, ca te ingrozesti de faptul ca atatia oameni pot crede ca este real ceea ce se intampla in videoclip. Unii cheama televiziunile sa filmeze „Adevarul nestiut” :)) . Se mint intre ei si fiecare relateaza experientele induse doar de mintea lor, nu de altceva sau altcineva. Putinele marturii care poate ar spune ceva, se pierd in toate aceste aberatii. Da, sunt persoane care au anumite capacitati, dar acestea nu ar scrie astfel de minciuni si nu ar compune tot felul de trucaje. Fiecare are dreptul sa creada in ce doreste si sa faca orice doreste, cat timp nu deranjeaza pe ceilalti si respecta legea. Ce spun oamenii acestia cu videoclipul lor este doar o forma de manipulare ce trebuie combatuta. Unii oameni care isi invart viata doar in oras, intre blocuri, tv, magazine, birouri, si vad asa ceva, si nu au nici cunostinte despre munte, pe fondul si al unei educatii deficitare, ajung sa creada orice  se spune despre Bucegi. Cand le combati spusele, au aceleasi raspunsuri: totul este relativ, nu ni se va spune adevarul niciodata, de fapt fiecare simte pentru el, descoperim adevarul singuri. Nici nu am cum sa spun ca respect parerile si credintele tuturor….s.a.m.d.

Prostiile si nebuniile sunt de doua feluri: nevinovate si pasnice sau cu intentie si periculoase. Nu exista o forma de mijloc. Mie mi se pare toata chestia legata de acel videoclip  o manipulare periculoasa…afecteaza sanatatea mintala a unora si-i determina sa cheltuiasca niste bani…pentru a intra in cercurile unor asa-zisi „initiati” si de aici multimea de cheltuieli aferente, pentru a achizitiona niste obiecte „de protectie” destul de scumpe… O sa revin cu poze de astazi.  Merg la Sfinx nu pentru ca eu cred in ce spun oamenii acestia sau pentru ca nu cred si tin neaparat sa demonstrez contrariul. Deloc!  Voi filma momentul asteptat de toti la ora stabilita de ei, crezuta de ei. Daca piramida apare in fiecare an pe 28 noiembrie, atunci o vom vedea si in acest an. Si o sa ne mandrim si cu altceva despre Bucegi. Nu apare, inseamna ca nu exista si incheiem cu prostiile. Asa se pune problema. Adica asa pun eu problema. Fiecare vede insa lucrurile cum le doreste.”

Trucajul:

Crisan, care este expert in muzica, ne poate spune carui clasic ii apartine „muzica ingereasca”.

Radu, care este specialist in filmari si fotografii, aparatul lui foto costa pe la 200 milioane lei vechi, ne poate spune cat de real este ce apare in videoclip.

Eu, care merg pe Bucegi de mic copil si in fiecare an de peste 150 de ori cel putin, va spun ca este o regie facuta pentru naivi.

Trebuie sa iti impui sa fii normal un minut si intelegi. Se vede ca totul nu se desfasoara in timp real, vine noaptea imediat, cadrul este inert…

Fiecare crede in ce doreste, isi traieste viata cum vrea. As vrea sa scriu un citat din Eclesiastul, dar ma vor crede ultra-ortodox, foarte religios…Eu ma cred un om cu pacate, nu altfel decat sunt. Ma simt cum sunt, nu cum vor altii sa ma simt.

Vreau sa vad azi, la momentul spus de oamenii acestia, daca apare sau nu piramida. Nici nu cred ca apare, nici nu cred ca nu apare.  Merg sa vad. Vor fi destui oameni acolo. Daca o vad 5 persoane, imposibil sa nu o vad si eu 😉 Ce nebunie…

Vedem daca le joaca mintile feste. Dar filmarea este „bestiala”…”un amator inghetat de frig”, eu cred ca era inghetat de prostie…de la lipsa de credinta in Dumnezeu si multe altele aflate in interdependenta! „

Despre părintele Arsenie Boca s-a mai scris pe blog. Există articolul de mai jos, probabil va mai completa Adrian.

https://buceginatura2000.wordpress.com/2010/11/28/21-de-ani-de-la-moartea-parintelui-arsenie-boca/

Ar mai fi şi o experienţă personală a lui Adrian cu părintele. Este tot pe aici publicată:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/11/28/22-de-ani-de-la-moartea-parintelui-arsenie-boca/

UPDATE:

ORA 14,30 :

In Valea Prahovei vremea este inchisa, e ceata si ninge usor.

Adrian a urcat pe Jepii Mari. Se afla intre Piatra Arsa si Babele.

Acolo cerul este superb, fara nori, este soare, zapada si cald.

Sigur va veni cu imagini foarte frumoase.

UPDATE:

ORA 16:

La Sfinx, in jur de 200 de persoane, plus o televiziune, asteapta sa apara piramida.

La ora 17:15 am plecat de la Babele, la 19: 30 ieseam din padure in oras.

Pe noapte, in conditii de iarna, distanta Babele-Jepii Mari-Busteni am parcurs-o, la coborare asadar, in 2 ore si 15 minute. Si cu bocanci de tura in picioare 🙂 La ora 20, am ajuns acasa.

Maine dimineata veti gasi imagini si o poveste interesanta cu Sfinxul din Bucegi.

Multumesc!

Pozele de la Sfinx:

1Ora la care am intrat in padure, pe drumul forestier Urlatoarea

2Pe Jepii Mari

3Primii turisti ajunsi din urma de catre noi. Ca multi altii, urcau spre Sfinx

4Cand am plecat din Busteni, era innorat, frig, sufla vantul. Prin padure mai si ningea. In zona „La Scari”, ne-am dat seama ca este plafon de nori.

6Plafonul

7Un timp am stat pe la telecabina cu diverse treburi. Cand am ajuns in fata cabanei Babele, am fost uimiti de cati oameni erau prin imprejurimi

8Cand am vazut ce este si la Sfinx…

9

10Prima impresie…steagul national, frumos!

Am pozat apoi Sfinxul la diferite intervale de timp. Pentru ca oricine sa vada daca apare sau nu acea piramida.

11

12

13

15

16

17

18

19

20

21

22

23

25

26Stateau asa cu fata spre soare, chipurile le-a zis cineva ca energia vine dinspre Soare spre Sfinx. Deci se incalzeau la Soare si isi imagina fiecare ce dorea.

27

28

29

30

Si acum momentul magic 😉 Ora 4:44

31

32Nimic! Nimic! 🙂

33

34Nu s-a format altceva decat inchipuiri in mintea unora

35

36Cum piramida intarzia sa se arate, posesorii unor adevaruri cunoscute doar de ei, s-au indemnat la o hora. Dar dezamagirea era prea mare si nu s-au tinut de mana decat un minut. Un domn incerca sa-i determine sa formeze un lant uman in jurul Sfinxului, dar nici asta nu a tinut.

37Sfinxul este un monument frumos, interesant, trebuie sa-l vezi, dar de aici si pana la a vedea piramide…

38Si tot nimic 🙂

39Au mai ramas la vorbe, ca oricum doar „alesii vad”, vorbe din acestea, „numai cei pregatiti”. Va dati seama ca totul este o poveste mincinoasa. Bine ca au socializat intre ei. Cautau o doamna cu palarie violet, ea fiind vinovata de colorarea cerului in violet, strigau cate unii: „Doctore, doctore!” aluzie la ce au citit ca vine un doctor de ani de zile, tocmai din Hamburg. Altii ca este din Bombay :))

40Stateau asa, parca nu le venea a crede ca piramida nu apare

41Violetul acela nu este la Sfinx, ci prin muntii Baiului, asa este mereu iarna cand apune soarele. Dar nu toti vad apusuri iarna pe munte.

42

43Ne-am hotarat sa plecam…in afara de a-i ajuta pe oamenii acestia, cu organizarea evenimentului, nu ai ce le face. Fiecare crede in ce vrea. Vor veni 10 ani la rand, daca ei cred ca apare o piramida.

Am vazut multi cunoscuti, prieteni, jandarmi si salvamontisti…dar o sa scriu un articol cu aceasta excursie, mai detaliat. Acum m-a interesat sa postez imagini cu Sfinxul in aceasta zi „deosebita”.

As fi vrut sa scriu ceva, sa fie un articol cu o pozitie echilibrata, este ceva neinteles sau mai putin cunoscut. Dar nu am vazut nimic pentru ca nu era nimic. Le joaca feste imaginatia. Altceva nu este. Sunt oameni, trebuie respectati…poate si ajutati pe viitor cu organizarea evenimentului. Deci chiar nu este nimic…in schimb nu pot spune acelasi lucru despre Vf. Bucura, Pestera Pustnicului.  De altfel, eu am mai scris si multora nu le-a convenit, despre Sfinx.

Da, este un monument impozant, imi place foarte mult, pare enigmatic. Sunt insa 2 intrebari imediate:

1. De ce daca exista un astfel de monument, istoria nu pastreaza nicio marturie? Nici in perioada regala nu s-a insistat pe un astfel de simbol si este o perioada mult mai apropiata. Deci nicaieri in istoria noastra nu este scris ca pe Bucegi exista un chip de om sculptat in piatra.

2. In perioada interbelica, a luat avant turismul in Bucegi, s-au facut sute si sute de poze. Intr-una sau doua, apare Sfinxul pozat din alt unghi, doar atat. Prin urmare, nimeni nu-i dadea importanta. Oricat ne-ar placea de mult, aceasta stanca nu pare a avea o istorie…dar noi il legam deja de inaintasii nostri, dacii. Intai sa demonstram ca il reprezinta pe Zamolxe sau pe Decebal si apoi sa aflam de ce nimeni nu i-a dat importanta pana la filmul lui Sergiu Nicolaescu.

44Ora la care am iesit din padure, in oras. Este bariera de la drumul forestier Urlatoarea. In timp ce pozam am auzit „sirena” trenului de „7:20 si ceva”

Filmarile cred ca spun totul. Imi cer scuze daca auziti si comentarii deplasate. Un domn a incercat o gluma, din punctul meu de vedere, una foarte proasta. Nu departe de Sfinx este o stanca cu un aspect mai ciudat, denumirea la fel este. Si dl. in cauza poza acea stanca printre picioarele unei doamne. Aiurea…

Jandarmii au avut munca de lamurire cu multi, ca sa-i dea jos de pe Sfinx. Cate unii se catarau asa, in vazul tuturor, cu nesimtire.

Cand nu mai ai ce spune, o dai cu „violetul este vindecator” 🙂 cu „Extraordinar si fantastic!” Nu este nimic nemaivazut, asa apune soarele iarna pe munte. Maine daca mergi la Sfinx, tot asa va apune soarele 🙂

Nu mai poate fi spus ceva…poate doar: Aveti grija ce lasati sa va intre in minte, ca s-ar putea sa incolteasca. Pe mine nu ma impresioneaza deloc faptul ca 200 de oameni au venit aici cu aceleasi idei. 2000 daca erau, tot nu credeam. Pentru ca nu aveai ce sa crezi, este o manipulare, o ratacire…este punctul meu de vedere! Cum sa spun altceva cand vad clar ca totul este o prostie!

Piramida de la Sfinx, din 28 noiembrie

Mi-am amintit un subiect interesant: 28 noiembrie.

În Bucegi, această zi are o semnificaţie; pentru unii turişti. Pentru oamenii ce merg pe munte este doar o curiozitate. Nimic altceva. Cel puţin aşa spun cei din urmă.

Dacă sunaţi acum pentru rezervări în Bucegi, probabilitatea este mică să mai găsiţi locuri. Mulţi le-au rezervat din timp pentru a fi lângă Sfinx, la apusul soarelui. Înţeleg foarte bine de ce Adrian şi alţi oameni din Bucegi nu-i iau în serios pe toţi cei veniţi cu această ocazie.

Căutaţi pe net şi veţi afla că doar „oamenii aleşi” ajung la Sfinx pe 28 noiembrie.  Concluziile la care au ajuns toţi aceşti oameni sunt lipsite de fundament. Nu este nicio civilizaţie nepământeană pe sub Sfinx care ne studiază, vorba lui Adi: „nu ştiu cine i-a prostit în asemenea hal!”

Toate aceste fabulaţii, cu tunelul din Bucegi, oamenii aleşi ce vin din colţurile lumii, sunt S-t-u-p-i-z-e-n-i-i. Au fost create doar în ideea manipulării, pentru a ascunde ceea ce este cu adevărat real. Noi suntem rezultatul unei creaţii, nu a unei evoluţii pe Terra.

Un fel de experiment de laborator. Cam aşa suntem.

53„Daca Sfinxul ar ramane singur deasupra apelor?” se întreba Adrian în acest articol:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/10/09/sfinxul-din-bucegi-in-imagini-imaginatie-si-ganduri/

Nu cred că am fost creaţi ca să urmăm sistemele religioase.  Şi religia este tot o manipulare, ţi se spune ce să crezi. Sunt oameni care pot gândi pentru ei, fără nevoie de ajutor din partea altora.

Întrebările sunt: ce suntem şi de ce am fost creaţi?

Sunt doar copilării, deschiderea Sfinxului, coborârea în subteranele muntelui şi excursiile până în Tibet şi Egipt. Nu ne aparţinem, suntem studiaţi, fiecare clipă ne este dirijată. La aceste realităţi se adaugă şi sistemele omeneşti de manipulare. Este doar opinia mea, noi suntem educaţi cum trebuie să fim, din punct de vedere al oamenilor care conduc lumea.

Cred că există alte civilizaţii extraterestre dar nu ne studiază. Sunt mai evoluate.  Este o opinie proprie. Dar de aici şi până la a crede că pe Bucegi, vin doar oamenii aleşi, că Sfinxul se deschide şi că sub munte este Taina Omenirii, este cam mult. Ne-ar fi cucerit imediat toate ţările. Teoria cu poporul ales, gradina Maicii Domnului, refugiul omenirii, este de asemenea un lucru fals.

Joi, la apus, ultimele raze ale soarelui formează o piramidă la Sfinx. Câţi aţi văzut o imagine cu acea piramidă? Apare undeva pe internet?

Este o invenţie. Dacă exista, era pelerinaj la Sfinx.

Despre alte forţe, prezente în Bucegi, a mai scris şi Adrian. A fost un articol despre Vf. Bucura.

Nu ştiu daca Adrian, va merge, probabil că nu.

Aş vrea să văd acea piramidă într-o imagine.

Viaţa este un vis. Iubirea este cel mai frumos dar pe care-l avem. Recomand exprimările recente ale lui Daniel Buzdugan. Le-a scris pe Facebook, imediat după un accident rutier.

Stiri de pe munte: ISU Prahova, lucrari la pârtii, Padina Fest…

…a venit apa…si l-a stins!

A doua ploaie a stins incendiul de pe Creasta cu Zâmbri. Daca nu ne ajuta Dumnezeu, noi nu avem nicio sansa. Incendiul ce ardea de doua saptamani pentru ca unii sunt prea incompetenti ca sa intervina este in sfarsit stins. Natura l-a aprins si tot ea l-a stins. Doamne fereste sa ia foc o padure ca este vai de noi. Avem atatea institutii cu atributii in Bucegi si doar cativa oameni, de ici de colo, au incercat sa miste lucrurile la incendiu. Marea echipa a lenesilor remunerati din bani publici, au inventat tot felul de pericole ca sa nu se deplaseze, au spus ca este o zona periculoasa, au lasat treaba unii pe altii, incendiul s-a extins…pana la urma prin zona focului erau si poteca accesibila, solutii de stins incendiul.

Ploaia aceasta l-a stins

Cum va spuneam, am si facut mici demersuri, evident nu aveam cum sa imi vad de treaba. Parca ne tot vedem de treaba de ani de zile si in afara de a ne fura caciula unii altora, altceva nu realizam. Ieri au fost trimisi din nou cei de la ISU Prahova sa vada daca s-a stins incendiul…pe care ei il anuntasera ca stins de zile bune si ati vazut intr-un articol anterior cum fumega…

Spre norocul lor, ii vedeti mai jos, putin zgribuliti la statia de telecabina Babele, ploaia de cu o zi inainte le-a venit in ajutor. Au scapat de o munca pe care oricum o desfasoara la modul cel mai lamentabil. Eu ma refer la actiunile dumnealor in zona montana…ca in orase, sate, ei intervin poate cu succes este alta poveste. Pe munte in schimb pregatirea lor este zero.

Stau cu mainile prin buzunare sau tin cu piciorul peretele cladirii 🙂

Daca observati nu mai este nimeni prin imagini, decat ei, ma refer la salvamontisti, jandarmi, angajati ai Parcului Natural. Sa va explic si de ce nu merge nimeni cu ei; initial, ca sa aiba un pretext, cei de la ISU au dat vina pe Administratia Parcului ca i-a anuntat prea tarziu, apoi ieri la telecabina din Busteni un salvamontist mi-a spus asa: „Ce sa faci cu pompierii? Cand au vazut unde trebuie sa ajunga trei sferturi din ei s-au intors! Ca ei nu vor sa moara…”

Mai tineti minte ca asa au facut si la incendiul din Bucsoiu? Picior de pompier nu apare in imaginile din incendiul stins de voluntari, jandarmi, salvamontisti, angajati ai Parcului Natural Bucegi. Asa au spus si atunci „ca nu vor sa moara pe acolo”. Intrebarea este: de ce naiba s-au mai facut pompieri daca se comporta ca niste babe timorate?

Ieri au fost trimisi din nou. Probabil i-a trimis prefectul…va trebui sa le inaintez o propunere. Sa fie adusi pe munte in week-end si plimbati pe trasee turistice, asfel poate se obisnuiesc si ei, mai invata ceva. Nu putem sa-i lasam asa. Si o data ii ia cineva de la Parcul Natural, altadata de la Salvamont… Va dati seama cum s-au simtit ieri, ca aceia…osanditi la moarte. Daca ei au teama asta ca pot sa moara pe munte, in locuri in care de regula nu poti muri decat daca vrei sa te arunci prin vreun cotlon, -dar chiar si asa, prin zona incendiului daca sarea cineva cu gand de moarte, isi rupea „doar” vreun picior si tot nu murea…ramanea agatat printre jnepeni, copaci-, atunci este dificil sa mai faci treaba cu ei pe munte.

Sa trec la alt subiect ca acesta devine penibil…stau acum cu gandul ca oamenii acestia de la ISU Prahova, probabil nu au dormit cu o noapte inainte, stiind ca a doua zi vor fi trimisi iar…la moarte. Bine ca i-a scapat ploaia de emotii! Bietii oameni, bietul munte…

In zona Padina, se desfasoara intre 1-5 august, un mare festival,organizat de Asociatia Padina Fest, mii de oameni prezenti in aceste zile, ce o sa fie in week-end nici nu va imaginati, am mai postat eu poze si anul trecut…concerte, concursuri, adventure park, tiroliane, maratoane, etc.

Trasee de concurs: alergare gen Hit the Top, maraton-alergare si maraton biciclete. Cred ca acesta este cel mai de anvergura eveniment organizat anual in Bucegi.

Doua imagini la care am umblat putin:

Sfinxul din Bucegi…o stanca enigmatica

O mica piramida „in oglinda”

Lucrari la partia Kalinderu 2 din Busteni

Si am lasat la urma Sinaia, pentru ca in ultima vreme se intampla o serie de lucruri bune in zona montana a orasului. Mai intai se adauga pamant negru pe Partia Noua, se insamanteaza, este bine ca se incearca adaugarea unei paturi ierboase peste pietre

Au inchis si coborarea pe partie de la Cota 1500…multi turisti ca sa nu mai ocoleasca, coborau de-a dreptul, asa daca este inchis acel segment de partie poate va creste iarba.

Inchei cu amenajarile de trasee turistice…este pentru prima data cand vad in Bucegi ca exista cineva care stie cum sa vina in sprijinul turistilor ce merg pe jos. In zona Sinaia a Parcului Natural Bucegi, au fost marcate noi trasee turistice, intersectiile de pe munte care derutau au fost semnalizate corespunzator, muntele a fost presarat cu tablite care sunt foarte utile la orientare…eu care stiu cat de cat muntele, pot afirma ca acum trebuie sa fi prea nu stiu cum, ca sa te mai poti rataci pe vreun traseu din zona Sinaii.

Astfel de stalpi sunt amplasati in toate locurile problematice…nu stiu cine a initiat treaba asta, probabil Salvamontul si Primaria dar au facut o treaba foarte buna. Inainte, daca nu erai umblat pe munte, nu stiai ca nu trebuie sa urci spre Cota 2000 ca sa ajungi la cabana Padina. Acum un indicator te avertizeaza sa faci stanga ca nu trebuie sa urci. De asemenea, multi mergeau spre Cota 2000 pe Drumul de Vara…si tot mergeau pe el ajungand spre Piatra Arsa…si exemplele pot continua.

Ieri am aflat si ca vor continua traseul marcat cu punct rosu, de sub Coltii lui Barbes, pana spre Cota 1000, cum am propus eu in 2009…bine, de fapt traseul merge pana la Schitul Lespezi din Posada 🙂