Amintirile multor tineri

Am ascultat o piesa muzicala superba, imprumutata de la formatia Compact.

„…copil al anilor ’80, adolescent in ’90…

…pe atunci coada era la dozatorul TEC… ”

Au fost niste vremuri ce nu vor mai veni niciodata. Mergeam 2 km mai multi copii, sa luam suc de la TEC.

Si noi aveam pusti cu teava din plastic prin care treceau cornete de hartie. Dar noi nu ne jucam printre blocuri, ci prin poieni si paduri.  Concuram pe echipe cu alte strazi, ne bateam la propriu si cu ei. Ne dadeam intalnire prin diverse locuri, prin padure, si pe acolo ne fugaream unii pe altii.

Aveam si prastii din cauciucul mastilor de gaze furate, spargeam geamuri pe la scoala. Pana in clasa a IV-a eram vedeta, daca nu foloseam prastia, atunci spargeam cu mingea de fotbal cate un geam. Parintii le plateau, acasa imi luam tocana si stateam potolit cateva zile, apoi iar o luam de la capat, dar in asa fel incat sa nu mai fim prinsi. Fugeam din curte cu varul meu, prin iarba, tiptil, si cand ajungeam vizavi de scoala… pac, geamul jos! Apoi ne furisam inapoi si priveam dintr-un lastaris isprava. Cum venea cate un profesor sau femeia de serviciu sa constate evenimentul.

Instigam si pe altii, asfel ca treceam din chelfaneala in chelfaneala. Mai erau si vecinii care spuneau ca le invat copiii la rele. Intr-un timp, ma urmarea un bunic, sa ma educe el, i se parea ca nu are cine sa ma bata si voia el sa se ocupe de problema. Aveam vreo 9-10 ani. Cand il vedeam, fugeam cat vedeam cu ochii, ma astepta pe banca in parc, pe la alte locuri de joaca. Am fugit  eu o data, de noua ori, intr-o zi l-am aranjat. Langa noi locuiau patru frati, familia Marin. Capul familiei lucra la Masina a 10-a sau a 9-a pe la Fabrica de Hartie si intr-o zi mi-a adus un cauciuc luat de la o masca de gaze. Acasa am taiat limbile de la o pereche de tenesi buni. Una am taiat-o prea scurta, asa ca trebuia sa o tai si pe a doua. Am luat un siret si gata prastia. Mai trebuia munitie, deci m-am dus pe calea ferata si am adunat minereu de fier.

Cand plecam la scoala, luam prastia in buzunar si cateva minereuri.  Intr-o zi, iar m-a alergat bosorogul si am scos prastia si am tras in el. L-am nimerit, asa m-am bucurat ca le trageam pe toate spre el.

De cate ori directorul Megelea, -mi se pare ca si azi este director, dar nu mai este la scoala „Regina Elisabeta”, ci la „Nestor Urechia”- ma lua la rost ca sa platesc geamurile, la scurt timp recidivam. Pentru ca spunea ca eu spargeam toate geamurile. Eu stiam ca am spart doua, tata platea cinci, eu la cateva zile spargeam alte trei, ca sa fie socoteala cum trebuie. In decembrie 1989, cu fratii Marin, ne-am dus si am scris pe scoala cu vopsea rosie, cu litere de jumatate de metru: „Jos Megelea hotu’ „. Fiindca stateam aproape de scoala, sectoristul, dl. Marian Cabel, Dumnezeu sa-l ierte, a venit pe la casele noastre. Dar noi eram copii nevinovati, nu noi, altii erau vinovati 🙂 Azi, fata d-lui Marian este nasa lui Rares.

Ca si in videoclip, construiam carut pe rulmenti, doar ca era mai elaborat, avea spatar si frana, cum au carutele trase de cai. Mergeam pe strada ce cobora la gara, pentru ca acolo era bun asfaltul si faceam concursuri… mergeam in fiecare zi, atata vreme cat rezista carutul.

Munceam zile intregi cu varul meu sa facem cate un carut. Ne mai ajutau si unii vecini, doar sa ne vada dusi de pe acolo, ca numai pagube faceam daca stateam cu mintea odihnita. Langa noi statea familia Moroldi, o familie cu case multe, teren mult, multi locatari. Dincolo de ei era scoala construita pe timpul lui Carol I si transformata in timpul comunistilor in laborator de biologie si sala de sport. Deseori, cand le era lumea mai draga, adica stateau linistiti pe cate o banca in curte sau chefuiau, eu si varul meu luam niste pietre si aruncam peste casa lor tocmai pe tabla de pe scoala. Se auzea un zgomot mare, dupa care curgeau injuraturile. Dar noi, fie fugeam in casa si ne faceam ca dormim, fie fugeam repede din curte in niste poieni si stateam pe acolo, chipurile la adunat flori. Dupa ce trecea socul si scapam, radeam pe acolo intruna…

Mai luam de acasa cuie si le puneam pe calea ferata. Trecea trenul si le presa, astfel ca obtineam varfuri de sageti. Luam elementi din aluminiu de la antene si ii taiam cu bomfaierul, bucati de cativa centimetri. Intr-o parte a bucatii puneam cuiul presat si cu un ciocan bateam pana il strangeam bine, iar in cealalta prindeam lemnul sagetii. Am pacalit-o pe mama ca vreau sa citesc o carte, dar pe mine ma interesa doar o poza cu o sageata din acea carte si ea mi-a luat cartea. Cum aveam modelul, mi-am dat seama ca mai trebuie pene. Am luat si de pe la gainile mele, si de pe la varul, si de pe la vecini… le taiam cu o foarfeca.

Primul arc nu a fost suficient de puternic sa trimita sageata. Asa ca am taiat un lastar de alun mai gros si mai lung, si m-am dus la un baiat mai mare sa-l arcuiasca. Calculele s-au potrivit si sageata se ducea bine. Prima tinta, un caine. In cateva zile, nu mai era un caine zdravan pe strada mea. Cand au vazut ai mei ce facusem, mi-au dat o batalie ca la Waterloo.  Norocul meu era ca invatam bine la scoala, dar aveam prea multe idei si prea multa energie, si, deci, nu eram praf pe toata linia.

Si sticlele de Pepsi de altadata… tata urca la Stana Regala si le cumpara. Duminica faceam gratar si-l asteptam pe el cu sucul. Se intalnea cu un prieten bun de familie, Mihai Fratila, fata lui este la hotelul Lux Garden, si povesteau cum vedeau mistreti, ursi, pana la cabana. Eu mereu voiam doua sticle… niciodata nu m-am multumit cu putin.

Eram abonat si la tavalirea poienilor d-lui Nae Contes. Pentru omul acesta am fost un cosmar permanent. Cand eram mic, fugeam prin toate poienile lui, cand sunt mare, ia amenzi de sute de milioane de lei vechi din cauza mea… acum il inteleg de ce spunea ca daca ma prinde, ma spanzura pe undeva 🙂 🙂 Poienile lui insumau, prin comparatie, cel putin 5 terenuri de fotbal, cu mii si mii de flori, fluturi, copaci… clar ca pe acolo eram toata ziua. El batea pe oricine intra in acele poieni, pe motiv ca-i calca iarba si se coseste greu, de regula ii batea cu biciul. Dar stateam doar in mijlocul poienii, sa-l vad cand apare, ca sa avem timp sa fugim… ca mai luam si pe altii dupa mine. Cand ne vedea, se auzeau de la distanta mare, cuvinte despre soare, dumnezei, mame… intai venea un zbierat disperat: „Iesi din iarbaaa!”, apoi injuraturile. La inceput fugeam ca alergati de satana, dar apoi ne-am obisnuit si ne uitam cum tipa. Cand fugea el, fugeam si noi, se oprea el, ne opream si noi. Tot eu ii invatasem si pe ceilalti, chipurile ca trebuie sa fim curajosi. Cand facea fanul si il aranja in capite, noi il pandeam de la distanta mare. Pleca acasa, noi fuga repede sa sarim in capite. Aproape toate i le daramam.

Seara, uneori, ne strangeam mai multi copii in acele poieni si faceam tot felul de planuri. Eu am fost cu ideea ca sa bubuim cu un stingator si cu carbid. Am gasit un baiat mai mare si gata, intr-o seara, de la zgomotul bubuiturii, ieseau multi vecini pe la porti. Am fugit toti, am abandonat stingatorul… a trebuit sa-l recuperam noaptea dintr-o magazie, ca ni-l confiscase un vecin sa nu mai facem prostii.

Si cu toate acestea, toti profesorii, mai putin directorul, spuneau ca sunt un elev model 🙂 Evident ca si atunci, si acum, am fost un model, de asa nu sau asa da. Mereu trebuie sa faci doar ceea ce crezi, sa incerci sa-ti indeplinesti orice vis normal… daca 1000 de oameni fac acelasi lucru, nu inseamna ca este bine, ca trebuie sa faci la fel.

Cumva trebuie facuta diferenta 🙂

Intr-o zi, un pescar pescuia intr-un lac, aflat langa un spital de nebuni. La ora 6 dimineata, apare pescarul pe malul lacului… hop si nebunii pe la ferestre. Statea pescarul, stateau si nebunii. Liniste totala.

Vine seara. Pescarul da sa plece. Un nebun il intreaba: „Ai prins ceva?”.

Pescarul: „Nu!”. Nebunul: „Atunci hai la noi, ce te mai duci acasa!” 😉

Stire de ultima ora…FOC LA STANA TARLE

Se pare ca la Stana Tarle, a izbucnit un incendiu in aceasta dupa-amiaza, ce a pornit de la un semineu.

Din fericire, se pare ca incendiul a fost stins si pagubele nu sunt prea mari.

Este interesant ca eu am trecut azi pe acolo pe la ora 14 si nu se vedea nimic in neregula.

Unii au zis ca a ars mocnit inca de ieri de cand a facut cineva gratar.

Cand am trecut noi, erau trei oameni in interior, apoi au iesit pe afara.