De regula, inceputurile scolare sunt cu oficialitati, discursuri si urari de numa’ bine si succes. S-a vorbit frumos, multi parinti, multi elevi, fiecare cu gandurile sale. Adica exact ce ziceam mai sus :)) Asa se intampla lucrurile, e normal.

Asa ca, nu am ce sa povestesc, salile de clasa arata frumos, sunt curate, renovate… se mai poate adauga bucuria revederii colegilor profesori, elevi, parinti chiar… si ajungem la Cercul de Istorie.

Cam pe unde am fost, adica peste tot pe unde am fost (am vrut sa fiu modest dar nu mi-a iesit), am lasat cate ceva in urma. Bun, Cercul de Istorie exista, as spune ca e plin de elevi pasionati, unul si unul… ce ne mai trebuia?

O sala!

Dar de unde sa o iei? Cum sa o iei? Intr-o zi gasim una, cumva o mai si primim. Am cautat un spatiu cat mai oropsit, adica sa fie rau, mult de munca. Si ne gasim in fata spatiului…

Prima poza e cum arata spatiul initial, urmatoarele ar fi despre separarea celor existente. A durat vreo 2 saptamani, apoi inca vreo doua pana a venit o masina si le-a luat, ce era de luat. Lucrurile bune nu se fac usor dar asta o stiam demult-demult, nu mai trebuia sa mi-o spuna cineva.

Mai departe, incepem lucrarile:

Chituiala, zugraveala…

Sarabanda bonurilor… nici nu mai stiu cate au fost, ca mai trebuia cate ceva :))

Absolut tot ce s-a cumparat a fost din fonduri private.

Usor, cu oameni dedicati, totul a inceput sa prinda o forma:

Culoarea a fost aleasa de consilierul Cercului de Istorie. Bine, eu nu prea cunosc toate culorile, nu prea diferentiez nuantele dar… daca semanau cu bifele de la Whatsapp am zis ca asta e culoarea…

Dupa prima mana ne-am dat seama ca mai trebuie poate inca doua, ca daca nu s-a vopsit niciodata partea de jos… sau s-a vopsit si galbenul nu se mai acopera niciodata… Asa ca se da pana se acopera si s-a acoperit pana la urma…

Gasim mese si scaune la… o institutie din Sinaia. Ne descurcam si cu transportul.

Gata, a luat forma… cred ca si mie imi place alb-albastru, azi am fost imbracat exact asa :))

Treptat, sosesc si ceva „efecte” militare.

Tabla pe care se credea ca scriem, devine suport pentru magneti si fiecare magnet este trecut intr-un caiet cu zi, loc de provenienta si elevul care l-a adus. De regula, cand mergem in vreo excursie.

Cate o piesa azi, alta maine… fetele din Republica Moldova ne aduc tot felul de monede ca sa marim colectia… ce se picteaza in atelierele de la Mogosoaia le luam la Predeal… pentru scopul nostru, noua ne trebuie…

Primim doua magnetofoane, placi, totul functional…

La final de an scolar, o eleva care incheiase clasa a12a, ne aduce intr-o masina diverse obiecte vechi… au ramas pe mese, urmeaza sa le asezam in acest an scolar:

Alta eleva cu talent la desen, picteaza un tablou fabulos:

Si gasim si burse de acordat tot din zona spatiului privat. Cand te complici cu statul, nu prea faci mare lucru sau e de durata… ori te incurci si apoi astia te fac sa renunti. Cei care au dat banii pentru burse au zis „le dai tu cui merita”. Eu zic sa fac niste criterii transparente ca sa nu fie nimeni nedreptatit. Si-a inceput un concurs de toata frumusetea luni de zile, in cele din urma castigand cei care au muncit cel mai mult.

Bursele… au fost 2 la gimnaziu si 2 la liceu, si cele mai mari din scoala.

Au mai fost intrebari ale oamenilor mari ca de unde sunt banii 🙂 Numai ca eu sunt trecut prin chestii din astea si uite asa…banii sunt din buzunarul stang si nu are treaba nicio institutie, nicio entitate, nu trebuie sa dau nicio explicatie vreunui functionar, parinte, profesor etc. Sunt oameni care efectiv sunt scarbiti de incompetenta statului in general si cand vad astfel de actiuni, cand mai face cate unul cate ceva bun, mai pun si ei umarul 😉 Nici vor sa fie cunoscuti ca eu am vrut sa facem un fel de festivitate dar nu au nevoie de laude, cum nici eu nu am, doar facem ce credem ca trebuie.

Printre altele, mai luam si elevi care au implinit 18 ani si-i initiem in studiul arhivelor, in alte orase:

Asa arata sala la inceput de septembrie.

Ca sa fie clar… tot ce se face aici este un fel de scoala in scoala. Multi nu au inteles si nici eu nu prea am explicat ca sa nu se creada ca ma laud, ori ca exista vreun merit al cuiva :)) Ideea este ca aici nu se preda, nu se asculta, nu se scrie la tabla. Este un spatiu care va fi multifunctional, si muzeu si spatiu de dezbatere, si loc de sedinte ale Cercului si loc unde vor veni tot felul de invitati, sa le zicem speakeri motivationali, in asa fel incat elevii sa invete cat mai multe nu doar ce este in manuale. Sa invete de la oameni cu experienta, oameni care stau in bancile realitatii de zi cu zi si care inteleg, alaturi de profesori, ca educatia e baza…

Mai trebuie niste dulapuri, niste scaune etc dar usor le adunam… mai intrebam pe unul pe altul, daca sunt vechi e cu atat mai bine.

Acum lucram la un panou cu eroii din Primul Razboi Mondial, eroi predeleni despre care nu a aflat nimeni, nu a scris nimeni. Insa, prin familii exista imagini, povesti si am strans cateva.

Mai sunt si altele dar cand sunt gata 🙂

Partea cea mai frumoasa este ca directiunea liceului a inteles ce facem, primaria la fel. E timpul meu, banii altora si ai mei, nu cerem nimanui nimic. Este un fel de anticamera pentru realitatea de dincolo de zidurile scolii, loc in care asteptam personaje importante din diferite domenii. Cred ca pana de Craciun o incheiem cat sa fie deschisa… mai lipsesc doua piese incredibile pe care nimeni nu le-ar banui si care vor pune sala asta atat pe harta educatiei locale cat si pe harta istoriei locale.

De incheiere, nu e nicio lauda, cand te apuci de ceva, duci pana la capat, mai devreme, mai tarziu, dupa cum se asaza lucrurile. Pentru a avea mai mult timp, am luat orele de Istorie doar la Predeal, erau nenumarate ore de Istorie in Brasov pe posturi titularizabile. Nu am vrut niciunul ca nu ma intereseaza. De fapt, cei care am fost la sedinta de repartizare din august, nu am vrut posturi titularizabile, ci sa ne intoarcem fiecare la locul nostru. Probabil a fost o premiera pentru cei de la inspectorat 🙂

Ideea mea este ca nu ajunge doar sa predai ceva dintr-un manual, e insuficient. Am mult mai mult timp acum la Predeal. E timpul meu, e alegerea elevilor si parintilor. Cercul de Istorie nu inseamna doar discutii despre istorie ci si excursii, evenimente… Toti elevii din Cercul de Istorie au acordurile parintilor… si nu am intalnit vreun parinte nemultumit. Chiar daca mai am un job si tot felul de obligatii, tot gasesc timp sa fac ceea ce consider necesar. Iar sala cercului o asezam in minte de doi ani de zile.

Liceul de la fosta frontiera, ca Predealul era in Romania pe jumatate, cealalta jumatate era in alta tara.

Oricine poate preda Istoria oriunde… numai ca Predealul nu e oriunde. Asa ca azi, mi-am revazut colegii profesorii si elevii… inceput de an scolar acolo unde trebuie sa te gasesti :))

Multumirile, felicitarile nu se aproba/primesc. Pentru ca nu e cine stie ce, mai e pana va fi ceva.