Ieri am ras putin, azi vorbim de lucruri mai serioase. Mai era ceva si am spus ca revin azi, dar este atat de stupid incat trebuie legat de altceva mai serios: o actiune de mediu. Voi reveni in cateva zile, cu acea exprimare-actiune a unui mare responsabil al mediului, ca la asta ma refeream cu acel maxim de stupiditate.

Acum, o sa va prezint cele doua carti. In week-end aveti timp sa cititi articolul 🙂

Cei care urmaresc Proiectul Pasi in Timp, acel proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Superioare a Prahovei si Parcului Natural Bucegi stiu care sunt intentiile si obiectivele autorilor. Le reiau totusi: alcatuirea a 5 carti pana la 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Unirii, in care sa fie cuprins aproape tot ce este de valoare in zona noastra, fara a relua aspectele clasice cu Castelul Peles si alte chestii romantate.

In zilele noastre, oricine poate deveni un vector de opinie si directiona cetatenii acolo unde doreste, relatandu-le un adevar personal nu si adevarul asa cum este el. Iar in ceea ce priveste identitatea acestei zone, a Vaii Prahovei, se confuzeaza major in toate domeniile, de la turistic, istoric si pana la cultural-religios. Oamenii umbla pe sub muntii, beau apa zeilor, fac un talmes-balmes din datele istorice, mai recent declara microhidrocentrala de pe paraul Peles realizata in anul 1884, monument istoric considerand ca era fosta moara a Manastirii Sinaia, si cele doua obiective nu doar ca nu au legatura ci erau la sute de metri distanta, reabilitarile de monumente presupun acoperirea locurilor de veci din acestea, institutiile isi promit prin acte ca fac, ca se implica, si apoi nu mai face nimeni nimic si tot ce aveam vechi, definitoriu, se duce naibii. In acest context, aceste carti vor fi utile celor care vor veni dupa noi si ei si, poate, se va gasi cineva mult mai responsabil si mai putin aplecat spre lene, hotie si minciuna si va mai recupera ce va mai exista din trecut.

CARTEA CU PREDEALUL

Pe aceasta nu avea cine sa o prezinte mai bine, decat prietenul nostru, George Grigorescu. Asa ca voi lua de la dansul, de pe Facebook, cu permisiunea sa, textul:

„Vești bune pentru cititorii de carte clasică (adică cu foi de hârtie)! S-a lansat cartea PREDEALUL PRIN OCHII TĂI, pe care personal am așteptat-o niște luni bune. Unul din autori, Bucegi Natura, are deosebitul talent să păstreze o taină cu atâta abilitate până în ultima clipă, încât te poate scoate din minți uneori.

La o cafea prin Sinaia, dezbatand aspecte din carti.

Poza lui George

Iata cum tin aceia care simt timpul, cartile noastre prin hoteluri si pensiuni:

Dupa ce rasfoiesti o carte din aceasta, iti dai seama ca tot ce s-a publicat prin Valea Prahovei, este de mult depasit. Asta e alta liga, cum spunea un bun prieten 🙂

Sunt locuri in care cartile noastre stau pe mese, la dispozitia turistilor si raman oamenii zeci de minute sa le rasfoiasca. Pentru ca aceste carti au acel ceva care-i trezeste, nu sunt carti copiate dupa alte carti. De fapt, prima oara cand m-am intalnit cu celalalt autor, ea sefa de promotie, toba de calcule si de citit, chiar asa mi-a zis si ea cand i-am zis despre o carte ca nu are nimic important, fiind doar o carte copiata dupa alte carti… „ca, noi ce o sa facem, nu tot o carte dupa alte carti?” :)) Eu imi imaginam deja ce exercitiu avea ea in cautarea prin biblioteci. Prin urmare, i-am zis ca lucrurile nu vor decurge astfel, ca nu ma regasesc in asa ceva.

Cand lucram in presa, nu mai stia lumea ce sa se faca cu mine. Stilul meu prindea, fiind interesat mereu de adevar dar in acelasi timp nedorind sa fac rau cuiva. Mai veneau oameni pe la redactie, sunau, era cam greu sa ma iei de o aripa si sa ma dai afara. Si nici directorul nu voia, deci stateam bine. Dupa ce i-am facut cu capul pe toti, am intrat in zona turismului, am dus peste 5000 de turisti pe munte sau prin tara apoi m-am plictisit si de asta. O mai dadusem in bara si cu criticarea unui proiect belgian prin care se facuse o harta 3D a Bucegilor. Deci se intalneau de o vreme administratii publice, consilii judetene, salvamontisti etc, numai specialisti, scot ei harta, o prezinta ca pe un succes… si cand ma uit, era plina de greseli. Ce sa fac si eu mai bun, convins ca daca nimeni nu m-a intrebat nimic cand au facut-o, stiind ei mai bine, nici acum nu va repara nimeni ceva? Si le public greselile! Sar aia prin Jurnalul, pe la Antene in sus, alte televiziuni, si se face proiectul… praf. Ce facuse, nenorocitu’…

Bun, zic sa trec in zona mediului ca imi place muntele, ca dusmanii mediului fura si fac… Jale si aici, i-am zapacit pe toti, nu a mai inteles nimeni nimic, s-au si schimbat multe lucruri in bine… Insa, mi-am dat seama ca sunt cu niste timpi inaintea multora si ce fac azi ei vor intelege dupa trei ani. Si m-am gandit ca uite asa imi trece mie viata si o voi tine din scandal in scandal, realitatile si intamplarile din anii anteriori ma ajutasera sa-mi fac o imagine corecta asupra viitorului. Nici ei nu aveau loc de mine, nici eu de ei. Nici vreo cale de mijloc nu era, pentru ca unii stau si acum cu spaima in oase sa nu-mi bag nasul in curtea lor si sa fac cine mai stie ce…

Ok, ca atare, pasionat de istorie, cred ca la materia asta am fost mereu cel mai bun la scoala… si citind de-a lungul anilor mii de carti, zic eu ca e momentul sa trec la alt nivel. Pana in clasa a 8-a citisem o mie de carti… Si sa fac niste lucruri care sa ramana si pentru viitor. Si uite-ma scriind istoria si ce are mai valoros zona in care traiesc. Deci, dupa acestea, apare intrebarea: la felul meu de a fi, am cum sa reusesc eu sa scriu o carte dupa alte carti, vreodata?? Nici pomeneala! Pai daca ala din anul 1900 a spus o chestie si a pus punct, eu m-am dus dupa punct mai departe sa vad cum a ajuns el la concluzie, deslusind adesea un alt context. Si tot asa, si tot asa, prin orase, municipii, site-uri, arhive, bioblioteci, dupa intalniri cu fel si fel de oameni, s-au nascut cartile acestea.

Nu e fain ca in 2018 „sa ranjesc fasolea fericit” ca am 5 carti bune, serioase, inegalabile? Cu dedicatie! :)))

De la prima carte stiam ce directii voi avea la urmatoarele. Nu as vrea sa detaliez, pentru ca pe masura ce vrei sa lamuresti ceva, oamenii tind sa creada reversul sau sa te creada nebun. Acum, nu ma deranjeaza prea tare ce cred, ingloband de o vreme notiunile lor despre mine in mine si convietuind cu ele. Poate asa e, poate nu e, important este sa ajung la momentul 1 Decembrie 2018 si apoi ma gandesc cum sunt si ce mai fac. Cine stie ce naiba mai imi trece prin minte… Daca o sa castig la loto, sigur fac atatea de o sa zic ca am trait zece vieti, dar cum nu joc, nu am cum sa castig. Merg pe ideea ca pentru a castiga, trebuie sa visezi numerele. Cum nu se intampla nici visul :))

Treaba este ca autorul celalalt nu s-a plictisit deloc. Pentru ca acest stil de cercetare, deschidea o multime de usi, te tinea conectat. Si mai cred ca daca si lui Dumnezeu ii place ce faci, atunci nu ai cum sa nu reusesti. Iar demersul meu era complet lipsit de materialism si alte chestii care devoreaza omul din zilele noastre si-l departeaza de ce este important.

Daca va intrebati daca suntem cu carti la Alpin Film Festival trebuie sa va spun ca nu. Asta daca nu ati constatat deja. Dar am inteles ca mai sunt lansari sau prezentari de carti si duminica. Organizatorii ne-au invitat, au fost super de treaba, ne-au sunat de mai multe ori, numai ca… noi, autorii, nu am reusit sa ne sincronizam din cauza programelor incarcate ale fiecaruia, apoi celelalte carti cu Predealul abia azi le finalizeaza tipografia, urmand sa le ridice celalalt autor probabil luni. Deci nu ramane nimeni din cei care si-au manifestat intentia de a o cumpara, fara carte.

Bineinteles ca as putea merge doar cu cateva exemplare, unul din fiecare carte si acolo sa le prezint, cum fac si altii. Insa nu am nici timp duminica si nici nu imi place asa ceva din niste motive. Mie imi place sa vorbesc de lucruri concrete si pe lucruri concrete. Deci nu-ti arat cartea si tu ma asculti si apoi ne auzim noi. Ca nu se face asa ceva, e lipsa de bun simt. O pot face altii, eu nu.

Iar prezentarile de carte in general creaza impresia unui mare scriitor, unui mare efort, unui nu stiu ce. Lumea aplauda, copiaza dupa vecinul, si isi urmeaza aceeasi cale ignoranta niste minute mai tarziu. Vin la lansari ca sa para oameni culti, ca vecinul daca se duce trebuie sa nu fie mai prejos. As pierde timp si nu as fi eu, amestecandu-ma in asemenea spectacole. Sa ne strangem mainile si sa dam autografe. Nu stiu, poate celalalt autor desi ma cam indoiesc, dar in niciun caz eu nu o sa vin in fata unei mase de oameni sa ma laud cu ce am facut. Este o chestie normala careia eu i-am alocat mii si mii de ore, intr-o lume fara directie. Nu vreau sa obtin nimic, nici acum in prezent, nici cine stie cand. Unele lucruri se fac la timpul lor, daca le prinzi dn zbor te poarta ele, daca nu, stai asa, traiesti ca si ceilalti.

Pai, pana ajung la prezentarea celei de-a treia carti, doarme toata sala si o sa ma tina minte… ca un somn mai bun ca atunci nu au avut! :)) Deci sa doarma fiecare in patul lui! 🙂 Este o impresie falsa ca dincolo de pozele cu peisaje, glume, eu traiesc asa, nu am ce face, nu stiu ce se intampla. Ii las pe altii cu spectacolul, sa vanda „carti”, eu „vand” identitate celor interesati… din prezent si viitor. Si Slava Domnului, sunt numeroase persoanele care au citit ce scriem si asteapta si acestea anul 2018 si celelalte carti, pentru ca impreuna sa legam cu funda tricolora cele 5 carti si sa zicem, da, toti am facut cate ceva. Pentru ca fiecare persoana care a vorbit de cartile acestea sau de un episod din ele, a pus umarul la ele, este un autor al viitorului. Lumea aceasta nu se invarte doar dupa 1 si cu 1 fac doi. Cartile noastre abunda de oameni care au pus umarul prin opinii, idei, la acestea. Ele nu scot in relief si nu preamaresc pe vreun autor, asadar nu am nevoie de iesiri in spatii publice, sa dau interviuri si sa stau la poze. Eu le-am facut altora, deci stiu cum este, nu sunt curios de asa ceva. Cei care sunt interesati de carti stiu unde sa ne caute sau ii cautam noi. Cititorii noi au pagina de Facebook Pasi in Timp si alte cai de a lua legatura cu autorii, asa ca totul este simplu.

CARTEA CU POSADA

Exista posibilitatea ca aceasta carte din care am luat ieri primul exemplar, sa aiba parte de o lansare publica data fiind importanta subiectului care depaseste granitele zonei.

Nimeni nu a localizat… locul luptei din anul 1330. Istoricii nostri au propus o gramada de amplasamente. Cum eu nu vad lucrurile ca marea majoritate mi s-a parut ciudata abordarea lor. Folosirea pronumelui „eu” de atatea ori pe aici, nu inseamna o preamarire, ci o usoara ironie. Da, ma ironizez asa un pic singur 😉

Am citit ce au scris ei. Fabulatii in general si nimic concret. Am citit toate cartile si articolele si tot ce se putea despre subiectul „Posada”. Apoi, am purtat corespondenta cu autoritati, profesori, muzee etc din toate zonele presupus Posade. Si m-a luat o mama de ras, cand mi-am dat seama ca nimeni nu avea nici cea mai elementara dovada. Deci, fiecare de capul lui, o tine asa. Nu ai nimic, dar tu o tii asa, ca a zis nu stiu cine ca poate pe aici este :))

Cartea nr. 3

O iau cu inceputul si ma lamuresc curand ca sunt niste adevaruri incomode. In carte veti gasi cum am umblat prin multe locuri din tara, ea incepe cu primii domnitori, continua cu date noi despre Drumul Prahovei, poze din belsug ca este nevoie de tot felul de probe nu doar documentare… ajungem prin cancelarii straine, carti ale autorilor straini, documentele noastre medievale, trecem prin focul luptei de la Posada, ne ducem la Brasov la o biserica veche, ne intoarcem prin alte timpuri… pentru ca dupa 100 de pagini, super-eroul din poveste sa puna lucrurile cap la cap 🙂 si sa ajunga astfel… sa se trezeasca in fata bisericii lui Basarab, ridicata in cinstea luptei din 1330. In carte nu se aude… „Baaaa, Bisericaa!!!” dar cam asa a fost! Treaba e ca bietul autor si-a dat seama ca nu e niciun super-erou, astia de genu’ sunt morti toti, si ca nimeni nu va crede. Ba mai mult, stiindu-se ca merge prin padure, se poate concluziona: a mancat ceva otravitor pe acolo si in loc sa urmeze tratament, deranjeaza oamenii.

Nu am deranjat pe nimeni, ce naiba, ma duc sa stau pe la usi ca fraierul?! Iau rucsacul, azi asa, peste alte zile tot la fel, ba zi de zi, ba 2-3 ore pe zi, uite asa dupa o luna si ceva, de sarit prin curtile oamenilor, urcat versanti, cazaturi, zgarieturi, bilete la tren si microbuze, ajung la fundatiile fostei biserici. Daca intrebi pe cineva din Comarnic de o alta biserica la Posada se uita la tine ciudat… daca observa ca nu la schitul Lespezi te referi. Gasiti momentul gasirii prin carte.

Stiti cine este domnitorul? Era numit… de unii… Nakru fuwifuda, adica „Domnul cel negru”. In tabloul redat pe coperta are alaturat titlul: „Marele Radul Negru Voievod”. In acte, titulatura sau era de-a dreptul impresionanta. Si copiii invata la scoala ca acesta nu a existat! 🙂 Pentru ca au facut unii niste manuale subiective, in care omul asta este personaj inexistent, o legenda.

Apoi, m-am autorizat singur si am dat drumul la treaba. Ce sa chem pe cine nu ar fi venit! Toata vara trecuta si toamna am umblat pe acolo. Cand am gasit ceva de valoare si urme ale unei locuiri, am luat legatura cu autoritatile si le-am predat. Acum voi scoate cartea, le duc lor primele exemplare, le zic ca au o saptamana la dispozitie sa ia masuri, dupa care dau drumul cartii pe piata. Va dati seama ca sunt imagini cu fundatiile, cu cadrul natural, oricine o gaseste imediat. Dar statul pleaca de la avantajul acelei saptamani. Apoi ii anunt pe ceilalti, detectoristi, pasionati etc sau sunt ei pe faza de ceva vreme 🙂 Startul, soon!

Cand am anuntat autoritatile s-a confirmat ceea ce stiam demult, ca nu este nimeni interesat, ca au treaba, nu au timp. Dovezi de corespondenta cu ei am cu zecile… Tocmai de aceea nu am insistat cu specialistii care nu stiu ce fac ei, sa fie chemati. Nu ai venit dupa un timp rezonabil, adica o luna de zile, nu mai ai ce cauta! Ii aliniez la start acum daca nu s-au dus cand trebuia! Oricum, a reiesit ca singurul specialist eram eu 🙂 daca ei ar fi fost mai mari, mai buni, ar fi gasit ei biserica. Daca nici dupa ce le-am oferit mai toate detaliile, nu au priceput… Au de lucru pe acolo un an de zile…

Chiar si asa in cartile noastre, gasiti o multime de specialisti care ne-au sprijinit sa intelegem cat mai corect unele lucruri.

Toate aceste carti sunt legate intre ele, daca una are titlul de Predeal este pentru ca trateaza preponderent aspecte de acolo, de granita, de vama… insa toate au legatura una cu alta.

Titlul cartii este: „Valea Prahovei, Negru-Voda si Posada – reconstituire inedita”. Coperta arata urmele pe unde am fost!

Cartea cu Posada mai are un aspect inedit. Inainte, doar supravegheam ordinea articolelor, asezarea in pagina, pozele, propuneam coperta, neavand notiuni DTP, experienta de lucru in alte programe. Insa, stresam mult oamenii cu colo trebuie o virgula, dincolo poza mai mare, textul e nu stiu cum, asa ca pana la urma am invatat, parcurgand noaptea tutoriale si de 5 ori ca sa pricep o data. Apoi, m-au lamurit si niste prieteni, asa ca Posada, cartea cu nr. 3, este scrisa de mine si asezata de mine in pdf de printat. Daca inventam si o tipografie pe sub masa, sa o scot la mine, eram luat fortat de acasa si dus la control. Dar cred ca, daca era asa… mergeam singur ca nici eu nu ma mai suportam 😉

In mod sigur, saptamana viitoare dam ok-ul la tipografie, ca sa iasa mai multe. E posibil sa facem o lansare, ar trebui fiindca subiectul este sensibil, si asta undeva pe la Sinaia, ca este polul cultural al zonei, sa vedem insa… Trebuie sa ma gandesc la ceva simplu si eficient, sa nu fie un eveniment unde vine cine vrea ci oameni interesati, nu din astia sa sparga seminte prin sala sau sa creada ca sunt la teatru si urmeaza „La sarmale”. Cred ca am vrut sa zic „Las fierbinti” sau ceva de genul. Niciodata nu am inteles desi aud in multe locuri, ce naiba este asta „Las fierbinti”, un film, o manea, titlu de ziar. Asta pentru ca nu am cautat, mi se pare ceva lipsit de interes, stupid, dupa cum suna.

A, nu v-am zis, dupa 2018 poate ma fac profesor. Ca si asta face parte din planurile mele. Nu am zis ce fel de profesor :)) Dar cu Dumnezeu inainte…