In mod cert, aceasta carte trebuie citita de orice iubitor al Bucegilor. Cartea, scrisa acum circa 100 de ani, este primul pas in intelegerea a tot ceea ce se intampla in acesti munti. Probabil, acum, vedem cu alti ochi cuvintele autorului, insa veti remarca acelasi lucru ca atunci… existent si in perioada comunista, cat si in prezent: acesti munti au ceva, te leaga cu ceva 🙂
Autorul este localnic, cartea sa ramane „Biblia Bucegilor”… de mic am citit-o si am umblat prin toate locurile scrise in ea, este cartea ce desteapta unele simturi 🙂
Inainte sa postez imaginile vechi, voi scrie cateva randuri frumoase dintr-o altă carte, „În Bucegi”, scrisă de acelaşi autor, Nestor Urechia:
„Şi acum, Mircea, priveşte… Ai în faţă-ţi cea mai minunată privelişte din lume…
Tot ce poate desfăta şi fermeca sufletul unui poet, sau al unui iubitor al naturei se află îngrămădit aci, gingăşie şi frumuseţe, putere şi străşnicie, grozăvie şi măreţie.
Valea Prahovei, după strâmtoarea Genunei, s-a lărgit deodată şi râul s-a tras la o parte, în semn de respect pentru aceşti uriaşi munţi Bucegi; deasupra patului său se întind podişuri care, în toiul verei, se îmbracă cât o floră fermecător de colorată.
Mai departe, la apus, la poalele Bucegilor, se ridică cline blânde, iute prefăcute în „gâlme” păduroase şi în grebeni acoperiţi cu o manta a cărei pulpană este vărstată cu albăstruiul aninilor şi roşcatul fagilor, iar mai sus împodobită cu verdeaţa stăruitoare a brazilor. Putere, străşnicie arată aceşti codri de seculari brazi şi molifţi.
Dar minunea minunilor este acel zid uriaş, acea pălălae de piatră ce se înalţă la cer, într-un avânt neînstrunat. Cine ar putea descrie răscoala acestor stânci care îşi încalecă seninările lor, se îmbrâncesc mânioase? Sălbăticie a timpurilor preistorice, triumf al grozăviei şi măreţiei! Omul se simte strivit faţă cu această zidire fără asemănare în lume.
Îi iubesc din adâncul sufletului, fiindcă sunt frumoşi şi pentru că le-a fost milă de tatăl meu, fiindcă m-au legănat cu cântecul lor, cântecul Bucegilor, cântec de colori şi de sunete, de mirezme şi de forme. Îi cunosc Bucegii din frageda-mi copilărie; ei m-au îmbiat la visuri senine şi, de am stat de vorbă cu ei, nu mi-au rănit sufletul şi au tras departe de buzele mele cupa de amărăciune ce semenii mei îşi dăruesc unii altora.
Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu-i învălui cu o duioasă privire.
Seara, când mi-am săvârşit munca grea şi sunt gata a da ochii în gene, nu uit niciodată de a le cuprinde icoana în lumina ochilor mei. Dimineaţa gândul meu cel dintâi este să alerg la fereastră şi văzându-i, inima-mi creşte. În orele de repaos, cea mai curată desfătare a mea este să mă aşez în faţa Bucegilor şi să-i privesc: uit totul atunci şi sufletul meu este duios alinat. „
Imaginile:
Prima editie a cartii
Cel mai cunoscut ghid al Bucegilor
Bordei si… priviti cum se mergea prin acele timpuri, la haine ma refer
Aceasta scena m-a dus cu gandul, in primul rand, la prietenul SNV 🙂 🙂 Intamplarea are loc in Poiana Costilei
Superb, nu? 😉
Zapezile de altadata
Cea mai tare chestie, Fabrica de Hartie le-a facut reducere de 25%
Nu ai cum sa intelegi unele lucruri, daca nu pornesti cu inceputul. Veti observa ca toti marii bucegisti, de la inceputul secolului trecut, nu vorbesc despre Sfinx, asta ca un mic exemplu. Poate nu l-au vazut, nu? Ei, care umblau pe orice vale si brana, nu vedeau ceva situat pe loc drept… mai si scriu ca au cercetat toate stancile cu aspect de babe. Cu toate acestea, nu au vazut chipul Sfinxului.
Azi, la Sfinx, vin sute de oameni sa vada o piramida imaginara. A, uitasem, da, vin atatia, doar ca, ghinion! Se zice ca numai „initiatii” o pot vedea 😉
P.S. Nici in Anuarele Bucegilor nu se pomeneste despre Sfinx. Nu stiu, parca este asa, dezamagitor! 🙂 🙂 🙂
BUCEGI NATURA 2000 
m-ai pus pe gânduri cu ultima observație, după ce m-ai fascinat cu citatul și cu imaginile dintr-o carte atât de venerabilă…
ce bine că mai sunt printre noi și oameni ca tine, care gândesc… 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt destui care cred in niste nebunii ale lui Densusianu. Acesta, de altfel un tip foarte istet, a avut dreptate in multe lucruri, dar de la un punct, aproape insesizabil in lucrarea sa gigantica, a luat-o pe miriste.
Multi ajung sa creada ce si-a imaginat acesta, fara a avea vreo corespondenta cu realitatea, cu trecutul si cu atat mai putin, cu viitorul. Au nevoie sa creada in ceva si din acest motiv, nu mai vad ceea ce le este la indemana. Simplul devine inaccesibil in atatea filozofii gresite.Dar ei stiu totul, nimeni nu-i contrazice…
ApreciazăApreciază
Pai nu e dezamagitor deloc…cum sa mai vada Sfinxul cand au asa niste palarii ,ca sa nu mai pomenim si de pantalonii scurti…
He,he ,he…ti-am spus doar ca umblu si eu cu cortul si cu ceaunul in spate pe munte,cu saptamanile chiar…Dar nu trag in ghioc in jurul focului si nici nu bat cu ciocanul la cazane de alama… 😉
Banuiesc doar ca aceasta carte reprezinta o lectura foarte interesanta ,insa cine a fost Mihai Haret?
ApreciazăApreciază
Asa este, aveau palariile prea largi 🙂 Asa aratau oamenii de munte acum 100 de ani. Foarte frumosi! Am retinut eu de mult cum te plimbi tu prin natura. Imi place si mie asa! Fara timp, fara conditionari!
Cand am vazut imaginea aceea, iesirea cu cortul, m-am gandit instantaneu: „Sa vezi ce o sa zica SNV 🙂 🙂 despre aceasta ROMiesire prin Poiana Costilei” 🙂 Nu ca sa te enervez am zis, ci asa, ca erai amuzant cu expresiile astea cu ROM in fata.
Turismul in Bucegi, cabanele si traseele turistice au fost ridicate de oameni cu suflet, adevarati bucegisti, nu ca astia care acum ară cu buldozerul Bucegii, taie padurile si ridica locatii turistice moarte, in valoare de 20 miliarde lei vechi/cadavru imobiliar. Astfel de oameni erau grupati in asociatii turistice de genul: Hanul Drumetilor, Turing Clubul Romaniei, etc. Printre ei si Mihai Haret, Bucura Dumbrava, Take Ionescu, etc…sunt multi, povestea este lunga si frumoasa, dar ei au intemeiat turismul in Bucegi.
ApreciazăApreciază
Robinsonii Bucegilor…Dragi sa ne fie muntii…Zambetele pamantului…Zanele din Valea Cerbului…Salamandra maiastra…
ApreciazăApreciază
Sunt destule despre Bucegi. Acum nu mai scrie nimeni ca nu mai are despre ce, despre piramide poate… 😉
ApreciazăApreciază
In orice conditii mi se par foarte interesante alaturarile astea de cuvinte…
ApreciazăApreciază
Te cred! 🙂
ApreciazăApreciază
Mihai Haret, geograf, fondator si primul presedinte al Turing Clubului Romaniei. Nepot al lui Spiru Haret.
Cineva din familia Haret, nu-mi mai amintesc exact pentru ca nu am aici cartea, a luptat ca artilerist in transeele din Sorica, pe care le-am cutreierat din copilarie (si unde am gasit si o schija de obuz de vreo 2 kg, despre care am mai scris aici). Craterele obuzelor se vad chiar si cu Google Maps.
Superba cartea. Nu gasesc alt cuvant. Probabil m-a impresionat atata si pentru ca vorbeste despre locuri pe care le cunosc si le iubesc. Am un exemplar tiparit in 1979, insa nu este complet (probabil unele fragmente erau prea regaliste pentru gustul conducatorilor vremii) si nu are ilustratii. Este varza, fiind citit si rascitit de fiecare data cand vremea nu-mi permitea sa plec prin padure.
Adi, cat costa o editie precum cea prezentata de tine?
ApreciazăApreciază
Tu esti omul tehnic, cu detaliile, multumesc prietene. Si eu am umblat prin copilarie, pe Muchea Lunga, Clabucetul Taurului, prin transee, palnii de obuze, cat si pe Bucegi… ca multi alti localnici. Exista o persoana in Busteni, care stie tot istoricul luptelor, ce companii, regimente s-au luptat. Nu doar apartinand armatei romane. Ne-a dus acum vreo 2 ani, la ruinele unui fost funicular realizat de nemti, undeva pe Limbasel.
Nu-ti mai spun ca eu navighez si cu Google si cu orice ma duce aproape de unele locuri. Iti dai seama ca multe locuri din Bucegi le stiu perfect, dar de sus le vezi mai bine. Transee sunt pe multe varfuri si puncte strategice din Bucegi.
O astfel de carte cum ai tu, am tinut si eu prima oara in mana. Pe multi ne-a influentat aceasta carte, regasindu-ne in ea. Cartea prezentata aici este cumparata de pe net, nu este a mea, a costat circa 100 lei, cu tot cu curierat. Nu stiu cum de se mai gaseste.
ApreciazăApreciază
stimatul a facut o gluma cu acele carti, am si acea editie din 1926 care este foarte rara dar nu o pot da, si eu am cumparat-o de pe net. asa ceva nu se da daca esti un impatimit al muntilor bucegi cum sunt eu sper sa ma intelegeti
ApreciazăApreciază
Nu pot sa cred…Nu ne asteptam la asa ceva…Spuneti-mi ca nu este adevarat ceea ce spuneti…
ApreciazăApreciază
Crunta dezamagire, nu mai poti avea incredere in nimeni. Nici eu nu pot accepta ce spune. Iti spun eu ca a visat ceva urat si s-a trezit vorbind. D-le Mihai, macar aceea din 1926, sa renuntati la ea… ce ziceti? O donati sau o daruiti gratis? Una din doua, nu merge a treia 🙂
ApreciazăApreciază
Acum cand ai vazut cati oameni asteapta cartile tale, dai inapoi, le rapesti bucuria. Eu sper sa nu te inteleaga, ai promis ca-i dai o carte 🙂 Ma si gandesc sa-i dau telefonul tau, probabil ai vorbit in somn, si acum de fapt iti pare rau… dar iti este rusine sa o spui 🙂
ApreciazăApreciază
NU ,nu vreau sa cred ca este adevarat ceea ce spuneti d-le Mihai ,nu se poate sa ne amagiti ,nu este corect ,nu este crestineste…
Spuneti-mi ca ultimul dv. mesaj a fost DOAR o gluma menita sa ne amane putin bucuria ce o vom simti in momentul magic cand in sfarsit vom strange la piepturile noastre…insetate de tot ceea ce face referire la maretia si grandoarea maiestuosilor nostri Bucegi mult iubiti si venerati…cartea cea dintai dedicata intru totul cunoasterii tuturor celor stiute si nestiute , aflate si neaflate , vazute si nevazute pe cararile muntilor nostri fermecati ,Bucegii de ieri ,de azi si intru vesnicie.
Asa ca d-le Mihai ,va multumim inca o data pentru gestul frumos de a oferi GRATIS aceste comori si va asiguram ca deja le-am facut loc in inimile noastre ,de unde nu vor pleca niciodata.
Va readuc in atentie faptul ca daca aveti mai multe exemplare din editia princeps 1926 ,nu trebuie sa va faceti griji ,deoarece le iau eu pe toate.
Din suflet va multumim.
ApreciazăApreciază
Mai ca imi vine sa ma duc la usa lui, sa le iau si sa ti le aduc personal. Sunt profund impresionat de atata iubire pentru muntii Bucegi.
Domnule Mihai, nu stiu cum de va lasa sufletul sa fiti nepasator la astfel de suferinte.
ApreciazăApreciază
„nu uit niciodată de a le cuprinde icoana în lumina ochilor mei”…. ce frumoasa poveste de dragoste…. adevarul e ca trebuie sa fie un imens privilegiu sa te trezesti diminetile cu icoana sfanta a muntilor sub ochi….
si mi-a mai placut ceva… „valea s-a lărgit deodată şi râul s-a tras la o parte, în semn de respect pentru… munţi” asa este.
Respect pentru acest mic-mare fragment de dragoste de ţară. Dincolo de toate metaforele lui…
ApreciazăApreciază
Oamenii care si-au deschis sufletul si mintea, capabili de anumite sentimente, vad dincolo de cuvinte… de aceea am si pus textul. Pentru ei! 🙂
Pe atunci, oamenii erau parca altfel.
ApreciazăApreciază
am citit cartea cred ca de 10 ori cel putin,intradevar este biblia bucegilor,am si cartea cea veche cit si aparitiile mai noi,am cumparat cit mai multe editii sa le am acolo ca nu se stie pe unde ajung.Ador cartea aceasta
ApreciazăApreciază
Orice bustenar ce merge pe munte, cred ca a citit-o de mai multe ori. Stiu ca ai cumparat mai multe 🙂 Ca sa le dai, nu? Mi se pare mie ca vrei sa faci un anunt important, si acum doar pregatesti terenul, sau NU, ma insel? 🙂 🙂
Hai sa pregatesc eu anuntul ca le donezi gratis. Asa am intuit eu ca ai vrea sa spui…
ApreciazăApreciază
Multumim din suflet domnului Mihai pentru donatia generoasa.Putini oameni fac gesturi altruiste in ziua de astazi ,oferind GRATIS semenilor lor o carte de o asemenea valoare ,asa ca nu putem decat sa ne exprimam recunostinta.Eu personal doresc sa-mi dati o editie veche a cartii.
ApreciazăApreciază
Domnule Mihai ,daca aveti in colectie si un exemplar al editiei princeps din 1926 ,o accept cu cea mai mare placere.Suntem mai multi entuziasti impatimiti ai editiilor de colectie care asteptam un semn din partea dumneavoastra.Cu stima ,un vesnic impatimit al Bucegilor.
ApreciazăApreciază
Neaparat o astfel de editie, d-le Mihai, pentru ca SNV este un mare impatimit al Bucegilor. Mai stiu ca dl. Mihai si-a luat in urma parcurgerii in mod repetat a acestei carti si un nume de acolo. Stiu ca-i placea numele Ciulică sau Ciuş, nu mai stiu exact…dar se regasea teribil de bine in pielea acelui „personaj”.
Perfect, deci lumea asteapta un semn de la acest om marinimos. D-le Mihai, se poate sa va publicam emailul si nr. de telefon? Nu de alta dar sunt atatia oameni care asteapta sa le faceti o bucurie. Ma gandesc ca trebuie sa ne miscam putin mai repede…
ApreciazăApreciază
SNV, bravo, te felicit pentru aceasta alegere. Sunt sigur ca nu vei regreta. Daca dl. Mihai nu raspunde, posibil sa fie plecat cu treburi, il voi contacta personal. Sunt convins ca asta isi dorea. Chiar a gasit omul potrivit. Spunea ca a citit cartea de multe ori. Gata, ii ajunge, trebuie sa o mai citeasca si altii, el acum nu are cum sa o mai citeasca, o rasfoieste doar. Prin urmare, mai rau ii face cartii/cartilor. Exista pericolul sa le deterioreze, si da, trebuie sa-l ajutam sa le doneze mai repede.
ApreciazăApreciază
Adrian ,iti multumim foarte mult prietene drag si scump pentru ajutorul pe care ni-l dai noua ,celor vesnic indragostiti de gura de rai reprezentata de ai nostri mareti si pretiosi Bucegi.
Sunt convins ca dl.Mihai va simti o imensa bucurie in suflet stiind ca a dat posibilitatea si altora sa parcurga aceste file de poveste si sa simta fiorul transmis peste timp prin intermediul cuvintelor de nobilul ei creator ,Nestor Urechia.
Asteptam cu nerabdare momentul cand vom strange la piept si ne vom bucura sufletul lecturand si admirand imaginile zavorate peste timp intre copertile aceste „biblii a Bucegilor”(dupa cum frumos o caracterizeaza dl.Mihai)…pe care de altfel il asteptam sa dea un semn pentru a intra in posesia cartilor.Sper sa nu uitati d-le Mihai ca eu am optat pentru o editie princeps scoasa la lumina in 1926(daca aveti mai multe exemplare e mai bine,le primesc pe toate).Inca o data va multumim din suflet d-le Mihai pentru gestul dumneavoastra nobil de a ne oferi GRATIS aceste minunatii literare.In mod sigur ,de undeva de sus ,dintre cei buni si iubitori ,Nestor Urechia va multumeste pentru propavaduirea in acest fel a vorbelor lui alese.Va asteptam cu drag d-le Mihai.
ApreciazăApreciază
Cred ca acest comentariu al tau este unul dintre cele mai frumoase, esti un adevarat artist al umorului si ironiei fine.
Super comentariu. Multumesc foarte mult 🙂
ApreciazăApreciază
am dormit la mihai, are 5 carti „vraja bucegilor”.
ApreciazăApreciază
Si le tine aruncate, nu are grija de ele, nu? 🙂
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru aducerea la cunostinta a CARTII sus mentionate !
Week-end placut !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Cartile lui Nestor Urechia redau si diferite aspecte din Primul Razboi Mondial… din luptele purtate in muntii din jurul Vaii Prahovei. Ca ofiter, poate va intereseaza 🙂
Numai bine, d-le Aliosa.
ApreciazăApreciază
Recunosc ca-mi place ISTORIA dar dupa schimbul de idei din comentariile de pe aceasta pagina, chiar daca mi-as dori-o cu ardoare,
cartea VRAJA BUCEGILOR de Nestor Urechia ar fi probabil foarte greu de procurat daca nu chiar imposibil .
Pe Valea Prahovei in Primul Razboi Mondial s-au dus lupte crancene intre romanii din Regat si hoardele ce-au vrut sa ne desfiinteze ca natiune. Dar asta-i alta poveste ……………
Multumesc pentru propunerea facuta !
Despre cartea in discutie am citit si pe
http://mysfan.wordpress.com/2013/02/02/vraja-bucegilor-autor-nestor-urechia/
Toate cele bune !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Nu cred ca este greu de cautat, trebuie sa fie pe undeva pe net, oferta de carte, o editie mai recenta. Bine, nu editia princeps (ah, m-a omorat termenul asta!), dar sunt editii mai recente, nu este atat de rara.
ApreciazăApreciază
Da, există o lume a Bucegiştilor, ce vine de demult… care a lăsat numeroase mărturii, urme, impresii, şi care a cam fost uitată…
E aşa înduioşătoare această aducere aminte…
Am cercetat, cartea prezentată aici este apărută în 1926, este o ediţie princeps, foarte frumoasă.
Este anul în care a apărut şi Turing Clubul României, ce apare menţionat pe copertă, asociaţie transformată din fostul Han al Drumeţilor, şi care îl avea ca preşedinte pe Mihai Haret (nepot al lui Spiru Haret, din partea soţiei, povestea e mai încurcată).
Autorul, Nestor Urechia, a trăit între anii 1866-1931. A iubit cu patimă Bucegii şi a scris numeroase cărţi despre aceştia, începând de prin 1904.
Deşi era inginer ca formaţie, de poduri şi şosele, cu studii la Paris, avea o mare înclinaţie spre scris şi a iubit foarte mult natura.
Avea o căsuţă în „fundul Văii Cerbului”, la Buşteni, după cum el însuşi spune.
Pe lângă text, sunt foarte frumoase şi ilustraţiile acestei cărţi. Acest Ary Murnu, care semnează majoritatea desenelor, se numea, de fapt, Aristomene Murnu Gheorghiades, şi a fost un pictor şi grafician român de origine aromână. Alegerea mi se pare foarte reuşită.
E frumoasă şi imaginea cu Nicolae Gelepeanu, cu câinele şi puşca, se vede că a fost nu numai un mare ghid, ci şi un mare vânător.
Nu ştiu care este povestea acelui Spulber ce cântă la vioară, urmat de oiţele lui, pe păşunile Bucegilor. Parcă vine din altă lume…
ApreciazăApreciază
Multumim pentru acest mic istoric. Intr-adevar, Gelepeanu era si un mare vanator. Sunt foarte multi care au facut ceva pentru acesti munti. In prezent, tot ce se intampla, este mult diferit de ceea ce se facea odinioara. Acum este jaf si distrugere.
ApreciazăApreciază
Numele lui Nestor Urechia apare pe acel izvor-monument uitat de toata lumea aflat pe marginea DN1 la intrarea in Azuga.
Bineinteles, Adi nu e „toata lumea”, l-a observat si l-a descris putin intr-o postare din martie 2013:
https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/03/31/au-scapat-sau-poate-nu-si-plimbare-pana-in-azuga-pe-vf-clabucetul-taurului/
Spulber era orasean, un companion de drumetie ce-si pierduse sotia si copiii si care fusese luat in excursie pentru a mai uita de teribila suferinta. Canta la vioara. A impresionat ciobanii de la stana la care poposisera si mioarele asijderea, care stateau la muls. Impresionanta propunerea ciobanilor, care-i solicita sa ramana la ei si sa primeasca simbrie pentru a nu face altceva decat sa cante la vioara.
ApreciazăApreciază
Izvorul acela il stiu de mic. Bunica mea mergea mult pe jos, si cam la doua saptamani, mergeam fie la Azuga, fie la Sinaia, pe jos. Faceam popas intr-o poiana si apoi ne intorceam. Beam apa de acolo 🙂 Apoi ma opream mereu la el cand faceam ture cu bicicleta. Nu stiu, pare ca ne-am pierdut orice constiinta, orice respect pentru ce a fost o data. Acel monument este o bucata din istoria locurilor, o marturie vie, oamenii care l-au ridicat, despre care se vorbeste, au murit, el mai dainuie.
Cand ma uit la Spulber si la vioara lui, ma gandesc la Crisan. Si el canta extraordinar la vioara si am stabilit poate intr-o zi, la vara, sa mergem in Valea Malaiesti, in acel cadru natural de vis…sa cante acolo.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc domnului Guest pentru toate detaliile!
E impresionantă povestea acestui Spulber.
Da, mersul pe munte este o formă de terapie, fără discuţie.
La fel şi muzica.
Iată, muzica adevărată ajunge la sufletul oricui, inclusiv al unor ciobani izolaţi în vârf de munte, ce ascultă doar glasul naturii.
Încerc să-mi închipui cum sună glasul unei viori în liniştea înălţimilor…
Cred că e ceva divin…
Cu siguranţă, e ceva inedit. Mă aşteptam la un fluier, dar nu la o vioară…
Frumos !
ApreciazăApreciază
Domnul Guest este un om deosebit, cunoaste multe lucruri. Muntele inseamna viata adevarata, este locul unde fiecare se regaseste, acolo comunici cu Dumnezeu cel mai bine, acolo esti tu mai aproape de cer, mai departe de lucruri materiale.
Este terapie oarecum. Daca ne rezumam la acest termen, atunci este o terapie la care eu vreau sa fiu pacient toata viata 🙂 🙂
Poate nu trebuie sa-ti inchipui, Crisan, sanatos sa fie, si noi, poate ne va incanta in acest an. Mie mi se pare atat de frumos acest lucru, daca s-ar intampla, incat nu mi-l pot imagina. Iti dai seama, Crisan pe Altarul Zeilor si noi pe langa el, ascultand… pai, plecam in zbor acasa, nu mai simtim picioare, munte… va fi o zi de neuitat. Daca doriti, cu acceptul domnului Crisan, va trec pe lista cu auditoriul.
ApreciazăApreciază
Cum a zis şi domnul Crişan, „să fim sănătoşi şi vom vedea”. Deocamdată, Altarul Zeilor se află pentru multe zile de acum înainte sub povara grea a zăpezii, doar corbii dacă i-or tulbura liniştea.
Altfel, nu cred că se poate refuza un asemenea eveniment, este ceva mult prea special. Dacă va fi să fie, atunci va fi!
ApreciazăApreciază
Bine. Ma uitam asa la comentariul dvs. Pai nu citam doar ce ne convine 🙂 Domnul Crisan a mai spus: „dar tu stii cel mai bine cand e momentul potrivit…”. Nu a spus doar despre sanatate 🙂 Multumesc, Crisan, ca mi-ai dat mana libera.
Mi-a placut chestia cu corbii…ce frumos cred ca este iarna acolo, dar si periculos de ajuns.
Am inteles, daca va fac invitatia in timp util, veti veni.
Asa este, daca va fi sa fie, atunci va fi. Ma refer aici nu la dorintele noastre, ci daca Dumnezeu le va gasi intemeiate. Cred ca pe unii ii ia capul, cand aud ca eu tot pomenesc pe aici de Dumnezeu. Dar unele lucruri, fara EL, nu se pot intampla. Va multumesc!
ApreciazăApreciază
Fiindca veni vorba despre bunici, sa-ti marturisesc ceva. Acestea sunt locuri de suflet pentru mine, bunicul meu a lucrat la construirea captarii acelui izvor, care se afla la cateva sute de metri mai sus. Este si acum o teava care ajunge pana acolo; este intrerupta la acel drum care urca prin spatele bisericii catolice, in urma eroziunii de la ploi a fost dezgropata si acea bucata expusa a fost, evident, furata. In copilarie, acea teava era functionala si avea un mic orificiu chiar sub un paducel, ditamai copacul, nu un tufis, intr-o poiana aflata in apropierea captarii, evident mai jos. Tasnea la vreo 3-4 metri. Vara mergeam acolo cu copiii din vecini, mancam acolo si cand ne era prea cald ne jucam in jetul de apa care iesea aparent din pamant… Imi pare rau ca pe vremea aceea nu aveam aparat de fotografiat, dar cred ca iti imaginezi cum arata iarna paducelul acela glazurat cu gheata.
Stiu ca suna aiurea pentru unii, dar o mare suferinta am avut atunci cand anul trecut hotii de fier vechi au furat teava unui izvor ascuns, in preajma podului de la intrarea in Azuga, desi se afla in curtea cuiva. Au venit pe firul apei, noaptea. Zile in sir ma gandeam numai la asta, ce fel de oameni ne inconjoara…
Era o teava de tun din primul razboi mondial, lisa, cu diametrul de aproximativ 90 mm; cu intaritura la capat dar fara ascunzator de flacari (fantele care ascund flacara si deviaza lateral gazele la capat pentru reducerea reculului – nici nu stiu daca exista asa ceva pe atunci). Am cateva fotografii, poate dl. Aliosa ne-ar putea spune de la ce piesa de artilerie provenea.
Ma fascina faptul ca, desi a fost construita pentru a aduce moarte, probabil a facut asta doar cativa ani. Apoi, timp de aproape un secol, a scos din pamant cea mai buna apa din Azuga, parca incercand sa se curete de un trecut de care nu era prea mandra…
ApreciazăApreciază
Imi dau seama cat de frumos era acel loc. Mare pacat ca azi nu se mai pune pret pe astfel de lucruri. Au traversat un veac pentru a fi furate parti din acel monument, de tot felul de primitivi.Nu pot sa cred ca au furat acea teava de tun… am auzit mereu de acel izvor, dar nu am stiut unde este, apoi mi s-a parut ca ar fi o poveste. Da, poate imi trimiti si mie pozele, bine ca macar ai ramas cu ceva amintiri. Iti trimit mailul d-lui Aliosa.
Trist, poate vorbim mai multe pe mail. Oare proprietarul nu a incercat sa recupereze teava? Nu s-a dus la Politie?
ApreciazăApreciază
Stimate domnule ” Guest”,eu nu am fost ofiter de ARTILERIE ci ofiter de GENIU iar specialitatea mea de baza a fost PONTONERIA .
In toata cariera mea de ofiter activ, am” manuit ” pe Olt, Jiu, Arges, Motru si DUNARE , PONTOANELE de toate tipurile in functiune in perioada 1972-2001 si nu TUNURILE .
Chiar si asa fiind mi-as da cu parerea dar, nestudiind nici o fotografie ( caci nu este postata ..) , imi este imposibil sa va spun cu exactitate ” de la ce piesa de artilerie provenea ” TEAVA de TUN furata de cei hoti iresponsabili…..Din cele relatate mai sus, sigur era o TEAVA de TUN de calibru 90 mm ………..
Cu stima,
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Daca-mi permiteti o gluma, STIAM ca sunteti un ofiter DE GENIU, si tocmai pe asta m-am bazat 😉
ApreciazăApreciază
Ca un neinitiat al muntilor,privesc si citesc ,mai din umbra.Cu aceasta postare, mai ca-mi venea sa-mi pun un sac in spate si sa o pornesc.Foarte frumos,interesant si inedit pentru mine.Multumesc!
ApreciazăApreciază
Oamenii acestia se identificau cu natura, nu le era teama de schimbarile vremii, de animale, erau ei cam visatori, dar sinceri si cu ganduri bune. In urma lor a ramas ceva. Azi, ne permitem mai greu sa mai visam si in urma noastra ramane cu totul altceva decat lucruri bune. Saru-mana.
ApreciazăApreciază
10 ptr tot articolul si intr-adevar in anii ’73 cind am suit ptr prima data pe platoul bucegi ( costila ) turistii care i-am vazut din acea perioada nu aveau echipament sofisticat de firma asa cum se practica acum .in schimb era o regula ptr toti turistii care se intilneau pe traseu sa se salute sa dea buna ziua .astazi sunt foarte multi turisti care atunci cind le dai buna ziua se uita ca prostii la tine si nu inteleg de unde ii cunosti ca sa nu mai vorbim de mizeria pe care o fac pe unde se duc marcaje rasucite de turisti si tot felul de insemne neortodoxe .cu siguranta ca o parte din acesti turisti au asteptat sa vada piramida de la sfinx .din povestea aceea cu siguranta au avut de cistigat cei de la cabana babele si de la floare de colt gina si ginel
ApreciazăApreciază
Ma bucur foarte mult, si eu cat si multi altii, cand vedem cate un astfel de om ca dv. Noi vorbim despre niste timpuri pe care dv. le-ati trait. Eu nici macar nu eram nascut atunci, asa ca imi face o mare placere sa citesc experientele dv.
Multumim, d-le Dan. Mai sunt totusi, turisti, nu foarte multi, care raspund la binete. Dar pe acestia nu-i intalnim pe Platou, pe drum drept.
ApreciazăApreciază
Da ,vremurile cand toti oamenii se salutau pe trasee le-am prins si eu…Ba chiar atunci ,in negura timpului 🙂 turistii care coborau pe langa faptul ca salutau ,dadeau sticlele de apa celor care urcau…
ApreciazăApreciază
Frumos, dar pe atunci nu erau ROMturisti, deh, vremurile s-au mai schimbat… trebuie sa luam in calcul si asta!
ApreciazăApreciază
lumea bucegilor si vraja lor a recreat-o adrian pe blogul lui. tot respectul
ApreciazăApreciază
Adevarat grait-ati.Adrian duce mai departe demersurile inaintasilor lui.Si nu e putin lucru in aceste vremuri…interesante.Intr-adevar merita respectul nostru al tuturor.
ApreciazăApreciază
Nu am aceasta pretentie, nu am recreat ceva, traiesc aici, vad, ascult…pe aici, vin multi, este poate util sa stii dinainte cu ce se mananca un lucru, cu lingura sau furculita, ori cu mana goala 🙂
Multumesc!
ApreciazăApreciază
Pline de farmec cuvintele si imaginile pentru suflet, readuse in constiinta romanilor de un demn continuator al pionierilor intru ale Bucegilor. Icoana si cintec, muntii contemplati si ascultati cu evlavie, cercetati de figuri legendare cu curaj inflacarat si mai ales cu dragoste.
ApreciazăApreciază
Crisan, ai colindat acesti munti dinainte de a ma naste eu. Tu, dl. Dan, Alina, d-na Dinut, etc., sunteti cei mai mari iubitori ai Bucegilor, apoi altii, eu…
Multumesc, nu trebuia sa lipsesti de la acest articol. Ideea acestui articol miscator apartine cuiva, ca noi.
ApreciazăApreciază
Trebuia sa inchei manifestandu-mi RECUNOSTINTA fata de ei si fata de tine.
ApreciazăApreciază
Si noi, cei mai tineri, fata de tine! Ai scris atatea lucruri frumoase pe aici, pentru care eu iti multumesc.
Si ce frumos a fost cand m-ai asteptat dupa acel concurs, sus la Babele, si mi-ai dat haina ta 🙂
ApreciazăApreciază
A canta „extraordinar” la vioara nu-i de ici de colo! Crisan canta, pur-si-simplu si se pregateste cu nerabdare pentru Altarul-Zeilor.
ApreciazăApreciază
Perfect, la Altarul Zeilor sau la Malaiesti, aceleasi locuri de vis. Cu nerabdare astept sa vina acel moment. Tu canti cu sufletul, asa ca ne pierdem in interpretari, pe ce pui mana, iese bine.
Deci avem cu baiatul acela de mers pe brana Jepilor Mari, si cu vioara la Altarul Zeilor. Poate vrei sa mai luam si pe alti cativa acolo la Altar. Sunt ca noi 🙂 Scriu pe aici, deci iti dai seama cum sunt. Le spunem dinainte.
ApreciazăApreciază
M-as bucura sa fie cat mai multi dintre prietenii tai/muntilor. Cred ca ar fi bine spre sfarsitul verii-inceputul toamnei, cind vremea tinde sa devina constant buna, dar tu stii cel mai bine cand e momentul potrivit si-l vei pregati asa cum stii, temeinic. Sa fim sanatosi si vom vedea!
ApreciazăApreciază